Category Archives: intrebari

Limitele artei

ARE LIMITE ARTA?
De unde INCEPE si unde se SFARSESTE ceea ce noi numim, generic, “arta”?

Cand vom atinge punctul in care ARTA nu va mai putea fi considerata “arta”, si vom da in…banal/ciudat/anost/de neinteles/urat/inestetic?

Cand vom descoperit ca arta este totusi…LIMITATA la cateva genuri si subgenuri si subsubsubcategorii si subsubsubsubsubstiluri?

Nu CRED ca exista “arta fara limite”, cum sustin unii. Cred ca TOTUL are un final, totul devine REPETITIV, anost, la un moment dat. Uitati-va la asa-zisa “arta moderna” – o bucata de ziar lipita pe un perete in carouri este considerata ca fiind…arta. Mie nu-mi exprima NIMIC, or ARTA trebuie sa iti dea niste…senzatii, sa te gandesti ca e ceva DIFICIL de realizat, ca iti trebuie TALENT, IMAGINATIE, inclinare spre estetic.
Inca un exemplu – uitati-va la manelisti/cantaretii pop din Romania de acum. Ei se considera si se auto-numesc…ARTISTI! C`moooon, in HALUL asta am ajuns, sa numim “artist” pe GUTZA sau pe Andreea Guvid Balan Banica sau stiu eu cum!? Pf.

Arta ARE limite…arta se va tehnologiza, arta incearca sa depaseasca niste bariere care imi este teama ca nu vor putea fi depasite fara a distruge insusi CONCEPTUL ESENTIAL de “arta”.

Vorbim in toalete publice?

Sau veceuri publice, depinde cat de frumos este pe-acolo. Acele locuri unde te duci si-ti faci esentialele nevoi ale existentei si in care intra `n` alti oameni in aceleasi nobile scopuri.

Ma streseaza enorm cand intru acolo si ma nimeresc doar EU cu un alt ins. Nu stiu, efectiv, cum sa reactionez. Sa-l salut? sa nu-l salut? Adica…este EVIDENT ca SE SIMTE ca suntem doar DOI oameni intr-un spatiu, ca ne observam miscarile chiar si fara sa vrem, ca ne AUZIM cum forfotim, ne descheiem eventual la pantaloni, GE-NI-AL! Si ambii ne facem ca suntem ocupati si veseli, ca si cand am fi singuri dar NU SUNTEM! Si daca il salut? Pai…DACA nu-mi raspunde? daca i se pare ciudat, pentru ca…nu? pana la urma suntem doi straini!
Toilet
Dar in LIFT…salutam cand intram si este un singur om! Adica…chiar zic si “la revedere”, cand cobor, si mi se raspunde tot timpul! De ce n-ar fi asa si la veceurile publice, sau toalete, in fine…? Oare din cauza activitatilor intreprinse acolo sau…ma rog. Dileme de-ale mele. Pf. :)

Asfalt

Imi doresc sa mor, isi zise in gand, savurand vinul din sticla pe jumatate goala si tragand cu nesat din tigara.

Imi doresc sa mor, aici, acum, in cada asta. Sa ma afund in apa, si sa ma inec. Ma intreb cand vor ceda plamanii sa lupte, cand va incepe sa se umfle pielea, ma intreb daca ochii-mi vor ramane deschisi sau inchisi.

Sau poate imi doresc sa mor prin sange. Sa imi curga un firicel de sange…(facu o pauza sa mai ia o gura de vin si sa mai pufaie din tigara)…in sus, prin apa. Sa ma uit fascinat cum mi se duce viata, incet, usor, cum ma umplu de viata, ma manjesc de ea pe pielea goala, pe piept. Si cum (nu-i ironic?), de fapt mor plin de viata.

Gandind asta, vizibil amuzat, lasa sa curga o picatura de vin rosu in apa si o urmari, cu curiozitatea unui copil ce urmareste o pata de cerneala cum se intinde pe o foaie, cum se imprastie peste tot, pana cand nu se mai vedea nimic.

Iesi din cada. Se sterse cu un prosp, meticulos, atent la fiecare detaliu, fiecare fir de par sters cu atentie, fiecare petic de piele frecat de cel putin doua ori. Apoi arunca prosopul umed neglijent, intr-un colt, isi trecu mana prin par, se privi sec in oglinda. Dadu drumul la apa, se gandi nitel apoi o inchise la loc, isi mai trecu o data mana prin par. Lua sticla de vin, trase cu nesat din ea, trase si ultimul fum de tigara.

Am zis ultimul.

Iesi din baie…(oare cum ar fi sa mor acum, sa ma impiedic de prag, si sa-mi crape capul de zidul din fata…hmmm) si gol se duse in bucatarie. Scrise ceva pe o foaie, mazgalit, apoi cu un ac de gamalie infipse notita in cel mai apropiat perete, fara sa se uite la rezultat.

O mica gaura intr-un perete.

Calm, cu ochii sticlosi, se duse la dulapul din sufragerie (cum ar fi ca inauntru sa fie un criminal si sa bage cutitul in mine?) si, meticulos, scoase o camasa alba, o pereche de pantaloni negri, o cravata (oare ce simt spanzuratii inainte de a da cu piciorul scaunului?) si, de jos, o pereche de pantofi.

Dadu drumul la muzica, asculta putin privind in gol, apoi inchise. Incet, se imbraca. Intai camasa, proaspat calcata (oare ce mai face sotia mea?), apoi pantalonii, camasa in ei, apoi isi puse cravata si pantofii.

Se indrepta catre usa, ezita o fractiune de timp si apoi o inchise cu cheia.

Oftand, cu ochii goi, se indrepta spre sufragerie, marind pasul si, alergand, intra pe usa balconului. Un pas pe pervaz, al doilea si apoi zbor.

In cadere, zambet. Libertate. Vazu pentru doua secunde oamenii inghesuiti intr-o statie, asteptand sa mearga la munca. Apoi poposi incet, pe asfalt, cu creerii zdrobiti.

Atat. Si liniste. O viata, cine a stiut-o? Eu,nu. Eu doar am creat-o, intr-un rod dement al imaginatiei. Dar de unde stii, cititorule, ca nu a existat. De unde stii, ca acum, in clipa asta, cineva nu vrea sa simta cum este sa zbori, sa vada cum este plutirea?

De unde stii ca cineva nu sta acum, amuzat, intr-o cada, gandindu-se cum ar fi sa se inconjoare de sange?

Cine crezi ca te intelege, cine crezi ca tine la tine, cu adevarat? Esti la fel de neinteles, de insignifiant, precum omule acela pentru tine, fiinta strivita acum pe aceasta pagina, rod al imaginatiei, dementa. Cati oameni, crezi ca ar clipi acum, daca ar afla ca ai murit? Crezi ca natura, s-ar opri? Oamenii din statie crezi ca vor inceta sa respire, in timp ce tu cazi? Crezi ca nu vor mai merge la munca, din cauza efemerei tale existente pe lumea aceasta?

O, nu, stii ca nu…Atunci incearca sa nu sfarsesti ca el, nestiut, necunoscut, strivit, sa nu devi o simpla stanca, intre atatea altele. Incearca sa creezi, sa inveti a iubi, sa lasi ceva in urma ta, ceva demn, ceva unic, un zambet, un sarut, o imbratisare, un rand, o vorba, ce se va fi intiparit cel putin in memoria catorva. Incearca sa fii amintit si peste decenii, cand tu nu vei mai fii, incearca sa nu vrei sa zbori de la inceput, pentru a cadea, incearca intai sa inveti sa mergi. Intai un pas apoi, celalalt.

Si vezi sa nu stai sub umbra altor oameni cand vei incerca, totusi, sa inveti sa zbori.

Cum se manifesta dorul?

K, am vazut in juru-mi mai multe forme de manifestare ale acestui sentiment. In cazul meu, se manifesta ca ceva placut, cu atat mai mult daca este si impartasit. Daca NU este impartasit (ceea ce se intampla rar, ahem…-n.r.), oricum este un sentiment de BINE, arata ca (inca) sunt uman, ca (inca) pot sa am sentimente de atasament/iubire, chestiuni frumoase zic eu.

Am vazut la altii ca DORUL inseamna tristete, pierdere, distrugere, durere. Dorul SEACA sufletul, desi le place intr-o masura sentimentul, desi este impartasit, ii si intristeaza. Creeaza dependenta si poate de aceasta.

Apoi, sentimentul de dor provoaca uneori inchidere in sine, jocuri mai mult sau mai putin mature, negarea lui, in special pentru a ramane rational/pragmatic/judecator. Unii incearca sa-l nege, sa-l stapaneasca, sa fie mai presus de sentiment, din diverse ratiuni.

Apoi, dorul uneste pe unii. Prin dor, cel iubit exercita o atractie de la distanta asupra celui ce-l doreste. Dorul vine de la persoana dorita la cel ce o doreste si il duce pe acesta cu un gand persistent, penetrant si afectiv.

Si da, cele mai frumoase momente din viata ta ar trebui sa fie cand persoana iubita/persoanele iubite, vin la tine si-ti soptesc “mi-a fost dor de tine”. :)

Ce este sexul?

Pierdere, tot, nimic, instinct, dorinta, iubire, obsesie, pasiune.

Carnal, animal, procreere, cunoastere, autocunoastere, atractie, licar.

Sange, durere, placere, sfasiere, simtire, adancuri, ud, profund, superficial, compromisuri.

Pacat, perversiune, inlantuire, scarba, ura, exuberanta, tremur.

Joc, profunzime, superficialitate, procreere, ludic, dor.

Pat, canapea, scaun, cada, baie, fotoliu, geam, perete, masa, covor.

Lumina, intuneric total, lumina totala, orgasm,copil, tipat, strangeri, impulsuri.

Convulsii, vene, muscat, zgariat, dominat, subjugat, mancat.

Pereche, perechi, femela, mascul, organe, organisme, substante, testosteron, feniletilamina,priviri, intelesuri, subintelesuri.

Nirvana, zen, cunoastere, dezvirginare, depasire, autodepasire.

Inceput, sfarsit, stari, ganduri, atingeri, jungla, abstinenta, dependenta, diferente.

Muzica, nimfe, goliciune, expunere, sinceritate, minciuna, poezie, struna.

Sexul nu il cream, ci el ne modeleaza pe noi si ne arata, intr-un final, cine suntem, cat de limitati suntem si totusi cat de frumosi, daca ne folosim de el cand trebuie, cat trebuie, unde trebuie si cu cine trebuie.

MakeLoveToMe
MakeLoveToMe

Sinceritate si compromisuri cu tine insuti/insati

Da! Lately, am avut o viata destul de…hmm…speciala, zbuciumata, ciudata, interesanta, incitanta, plina de subintelesuri si intelesuri, dinamica and so on.

Un lucru am realizat din toata tevatura de idei, sentimente, emotii etc. Sinceritatea RENTEAZA, si inca in DRACI! Da, stiu ca stiti ca ne MINTIM la greu. MINTIM in draci si vom mai minti. Si daca acum iti spui “dar eu nu (ma) mint!!”, inseamna ca tocmai ai facut-o.

Este absolut BESTIAL sa poti sa renunti naibii la MARE PARTE din mastile pe care ti le pui pe fata zilnic, cand te trezesti si te duci in fata oglinzii, sa ti-o schimbi mai apoi cand te duci sa te vezi cu un prieten, amic, iubit, iubita sau mai stiu eu ce si in schimb sa ai curaj sa fii sincer(a), fara sa faci compromisuri, sa ai CURAJ, dammit!

Este super sa pot sa ma uit in oglinda, seara tarziu cand ajung acasa (si sa ma plac, ca de obicei.. :D ) dar sa ma plac si pentru ca, dupa ceva timp, MA RECUNOSC ca fiind EU. Alex. Total si IAR, Alex. Care nu se minte, nu mai face compromisuri, nu se mai calca singur in picioare. Si totul, pentru ca, DA, sinceritatea RENTEAZA, chiar de doare, chiar de poate atrage dupa sine oprobriul presedintelui SUA, iubitei, iubitului, parintilor sau mai stiu eu ce.

Analizeaza-te nitel. Ia zi…de cate ori (te)-ai mintit AZI SI IERI? De cate ori pe zi TE MINTI, cu buna stiinta? Sau deja minciuna este ATAT de la ordinea zilei, incat a devenit parte integrata din tine!? Din eul tau? De cate ori nu te mai REGASESTI, de cate ori REALIZEZI ca ai UITAT cu desavarsire CINE esti, de fapt, confruntat(a) cu atatea masti?

A, frica? Ti-e frica de ceea ce ar putea urma dupa ce spui un adevar ce ar putea sa doara…sau sa te doara… Daca nu esti inteleas(a) de interlocutor, inseamna ca nu te merita. Daca gresala recunoscuta este prea mare, inseamna ca TU ai o problema si ca, in loc sa o ascunzi, mai bine o recunosti si incerci sa o rezolv.

Vorbesc la modul general, dar, FUCK, am vazut la OAMENI care se mint, care se calca in picioare singuri, pe ei insisi si pe altii, God…Mult prea mult. Prea multe compromisuri…

Si da, imi propun sa devin din CE in CE mai sincer, mai deschis, mai comunicativ, iar cine nu intelege asta, sau daca sochez prea mult sau daca…stiu eu ce…inseamna ca acei oameni nu m-au inteles niciodata si nu ma merita. De fapt, nu ne meritam, unul pe altul, si decat sa waste my time…mai bine ma duc fac altceva mai util. Gen…citesc sau vad un film misto, pana mea.

Atat.

Adormim si visam

“Nu-ti pierde aripile, nu plange si sa nu cazi…te rog, neiubito!…te rog…”

Nu ai dreptul sa ma rogi nimic. Nu fii nebun!

“Stiu ca tie-ti plac nebunii…oare am devenit cal, regina mea…?”

Esti undeva intre, pe o tabla de sah spatiala. Nu stiu de mai vreau sa ma joc…de mai pot…sunt confuza, nu stiu nimic. Cine esti tu?

“Eu? Eu sunt omul care sta intr-o prescura si am in mana un cutitas de argint si doi stropi de vin dulce pe buze. Eu sunt cel ce priveste, preoteste, icoana din oglinda, rugandu-ma sa ma manjesc pe jos sa ma zbat si sa mor rastignit. Eu sunt cel caruia i-ai spus ca ai vrea sa se prefaca in fetus si sa-ti intre-n abdomen. Eu sunt acum acela care-ti urca de acolo prin amigdale, si te saruta pe buze din interior, pagan!”

Ma tulbur cand ma impingi in mine, iti amintesti? Oare cine sunt eu…?

“Tu…tu esti cea care s-a casatorit peste hotare cu mine. Tu esti mireasa alba de la fereastra, mireasa alba de aproape din noptile cu neon in care nu asteptam rasaritul. Tu? Tu esti ploaia care nu ma mai atinge dar care ma ineaca, pacatos. Tu esti…

TACI! O sa-mi frang coloana vertebrala si o sa te sugrum cu ea! O sa te inec in sangele meu in timp ce te strig! O sa…

“O sa ma smulgi din tine cu frenezia sangelui tare. O sa-mi frangi membrele cu gandul dizlocat la un dumnezeu feminin si trufas. O sa chemi pe zeu sa danseze intre noi si pe coapsa o sa-mi adormi spiritul.
chiar daca….chiar daca nu mai sunt in biserica alba”.

………………………………………

Vreau liniste. Multa liniste, neiubitule…

“Am in mana cheia pentru liniste. De ce ai daramat usa? Te prefaci in mine, dar eu nu mai sunt. Parintele tau am fost. Incearca sa ghicesti personajele tale. Proasta sclava, prefa-te in puzzle si risipeste-te, caci in iadul fiintei tale nu e loc pentru doi. Biserica alba nu e pentru noi. Si daca diluez sangele in ploi?! Atunci resping pamantul cu tine si cu noi, ard mastile trufiei mele si ma duc la dumnezeu.

Unui dumnezeu libidinal ii plang in surdina acum. Te-am parasit.

“Nu e nimic mai dezgustator decat mine mort.”

Asa este, de aceea te vreau viu. Inca. Nu m-ai intrebat cine sunt EU!

“Vrei sa te intreb? Bine. Cine esti tu…neiubito? Cine suntem noi, de fapt? Si apoi…dupa ce vei fi raspuns, vom tacea. Si ne vom odihni.”

Ah, da… Pe asfalt inca se mai vad umbrele noastre in piruete. Coloana mi-a crescut pana la infinit, intr-o bolta pana in cimitirul din Cismigiu. Nu mai exista niciunul dintre voi si toti sunteti unul, acel absent care se tot pierde printre umbre. Incerc sa gasesc ratiunea informatiei pure. Si am aripi. Si am aripi albe care mi se desprind din oase si ma ridica si ma dor ..si ma ridica…. si am aripi si ma inmultesc in doua, in trei , in sapte… si ma inmultesc pana la infinit. Mi-au crescut aripi si nu mai am maini si capul e plumbuit si zidul e tot mai aproape. Acelasi ceva de mine ma desparte. As vrea sa rad la infinit in noapte. Am aripi cu care imbratisez esenta, iar tie ti-am daruit mainile mele….ca sa le mangai cu ele. Am adormit pe altarul fricii pure. Am adormit cu un prunc in cortex si m-am deconectat. E nesperat de frig aici si aripile mi s-au ingreunat. Am crezut ca zbor in sus, dar zbor de-a lungul unui punct in contratimp cu mine. Am scris cu aripile si….tacere. Si nu ma prind si nu ma rastignesc de aripi si coloana. pentru ca eu sunt Universul. Pentru ca eu sunt a patimei si patima nu a fost a mea. Obsesiv pasesc in Cismigiu pe oglinzi si ma concentrez sa nu pierd firul povestii. Si ma scurg catre dreapta si nu mai am ganduri si aripile scriu fara mine. Am crescut inalta pana la cer …. ma surprinde elasticitatea centrilor mei nervosi si mi-as vomita propria chemare. Din spate vine cate un val si e octobmbrie si ploaie in mare si in munte. Daca ma arunc in spuma o sa-mi creasca coada…. voi vorbi din ce in ce mai rar de niciodata…. acum ating oglinda si e paralizata. Eu nu ma misc. Nu mai misc. Dar voi continua sa

vibrez.

Am cateva intrebari!

Ce s-ar intampla daca am trai vesnic?

De ce oamenii dorm noaptea, si nu ziua?

Unde (nu) am ajunge daca am vietui doar 5 ani, fiecare?

Ce s-ar intampla daca nu am avea animale de companie, si am fi singuri pe planeta asta?

Ce ar fi daca am cunoaste fiecare dintre noi, data si ora la care vom muri?

Ce s-ar intampla daca nu am face deloc dragoste, ci doar sex?

De ce sunt atras in mod egal de moarte, dar si de un copil ce se joaca in nisip?

Oare imi place mai mult apusul, sau mai mult rasaritul de Soare?

A pescui, este acelasi lucru cu a vana?

Ce ar fi daca toata lumea ar minti pe toata lumea?

M-as intelege pe o durata lunga cu un om care este inteligent, dar nu este destept?

Oare seman mai mult cu un sarpe, sau cu un strut?

De ce am scris postul asta…?!?