Chemare

Hei, tu! Te simt! In zimti asmuti senzatii si idei,
sentimente desuete si desarte, sparte in cioburi mii
ce atarna in ast inceput de iarna, pe un pridvor rece,
inghetat, dezmatat si – da – iarasi, atat de
spart.

De ce nu intri in casa? Hai sa-ti dau un ceai fierbinte
de aducere-aminte, sa te tin in brate si sa-ti spun, cuminte,
ce miros de primavara ai, si intr-o doara sa-ti spun ca esti cat
o aschioara, iar deseara sa te intinzi si sa cuprinzi bratul meu
molatec, aprins doar de
jaratec.

Dar tu stai in pridvor – in spate furtuna aduna, in fata sunt eu,
ce cant din struna. Melodia o stii oare? Atragatoare e, sau macar
acoperitoare? Si dansezi cand pe stang cand pe un drept, te intorci
si-apoi iar pleci, si revii si te tot joci, frica-ti e de ce nu stii,
si tot pleci spre
pustii.

Speranta acolo nu-i. Si stii.

Inchid usa. Eu te-astept. Bate-n ea cand o sa vii!

Intre timp, uite, ce frumos arata soarele intre frunzele ce falfaie la geam! Poate ca iarna nu va veni anul acesta, totusi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>