Vorbeli si foto munte (part 2)

M-am ridicat din pat dimineata pe la un 8 si ceva, nedormit dar macar nu aveam febra musculara. Am inceput greoi si lent a-mi strange lucrurile, lega chitara cu grija (oricum am busit-o de cateva ori la coborare, mi s-a frant inima…) si constata ca cineva-mi luase probabil din greseala tricoul pus la uscat (cu filmul Labirintul lui Pann – recomand).

De pe Omu

Cata s-a trezit cateva minute mai incolo, cu o fata ravasita dar multumita si dormita, Victor si Alex la fel. Intre timp afara s-a facut mai senin, caldut, iesise si soarele si se anunta o zi mai buna decat cea precedenta. Am iesit afara sa fac cateva poze.

Astia s-au dus sa manance o supa, un carnat, o atentie, ceva, eu am refuzat sa dau banii pe mancare la Omu, visand in schimb la un vin fiert de la Caraiman si o ciorba de vacuta, mai ieftine si mai bune.

La Omu, o ciorba costa 8 lei si cazarea la prici 25 de lei, in timp ce in camere de 2 sau 4 locuri, cazarea e 30 de lei. Avand in vedere ca te afli la 2507 metri, mi se pare cam scump, dar in fine…

Tot pe Omu
Tot pe Omu

Eu voiam sa merem cat mai repede – Babele, Cabana Caraiman apoi pe Jepii Mici dar evident ca a trebuit sa stau dupa astia sa mai traga nitel tutun sanatos in fata cabanei.

Pe la 10 si nitel am inceput sa coboram, vremea era relativ misto dupa cum se si vede in poze, insa ceatza deja incepuse sa urce din vai.

La 20 de metri de cabana semnalul la mobil a cedat asa ca nu am reusit sa dau niciun mesaj/telefon decat mai incolo.

Am mers pe panta de nivel vreo ora pana cand am intrat pe platou, in linie dreapta si lejera spre Babele. Cum am ajuns pe platou s-a pus si ceatza, am prins la un moment dat semnal de am sunat pe numita Nor, de am rugat-o sa dea la o parte norii in care eram. Si-a indeplinit obligatiile si s-a mai inseninat insa dupa cativa metri semnalul si-a dat duhul iar.

Spre Cabana Caraiman
Spre Cabana Caraiman

Am ajuns la Babele, unde, evident, am dat de `n` pantofari, manelisti si un mare jeep parcat pe acolo, prin iarba… pai ce pana lor!?!

Am stat foarte putin in zona si am inceput sa coboram spre Cabana Caraiman, cu o mare pofta in mine de o ciorba, inainte de Jepii Mici.

Ajunsi acolo, aflu cu stupoare ca numita CABANA se transformase in decursul unui an in…casa de vacanta, si ca nu mai serveste mancare, fiind inchisa turistilor. Aviz amatorilor. Asa ca am inghitit in sec, am injurat mult ca nu mi-am luat mancare de la Babele sau Omu si am mancat niste alimente de pe la Alex si Victor.

Intre timp am facut cunostinta si cu un caine uber simpatic, ditamai animalul, dar asa…plictisit, sictirit, statea langa noi asteptand ceva de mancare. La un moment dat i-am dat o bucata de salam, am aruncat-o gresit, la vreun metru de el, cainele a ezitat, ii era EFECTIV LENE sa se ridice si sa se miste pana acolo. S-a uitat la mine cu repros, s-a uitat la salam apoi, cu chiu cu vai, si-a urnit curul pana la salam si l-a mancat in sictir, dupa care s-a prabusit, iar, plictisit, la sol. Mare personalitate, n-am ce zice…

Sictiritul ciobanesc...
Sictiritul ciobanesc...

Ne-am aranjat rucsacele, ne-am echipat mai bine intrucat pe Jepii Mici era cam ceatza si frig. Am inceput sa coboram, prima portiune cu lanturi destul de spectaculoasa, eu am ramas ca de obice in spate, in timp ce Victor conducea plutonul.

Am remarcat atentia Catalinei la coborare, fara riscuri aiurea, tenacitatea lui Alex si grija lui Victor fata de grupul cu care era. La mine am remarcat ca incepea sa ma doara corpul si ma gandeam la febra musculara pe care o sa o am.

I-am tampit pe astia cu fotografii, numai pe Jepi am facut vreo 100. Dupa cateva coborari spectacoloase, lanturi si pereti misto de care mi-am busit chitara de cateva ori, am intrat in ceata iarasi si a inceput sa ploua marunt.

Lanturi pe Jepi
Lanturi pe Jepi

Am mai coborat cateva zeci de metri, de la ploaie pietrele au devenit ude, am alunecat de cateva ori, incepusem sa cam injuram cu totii si sa ne doara degetele de la picioare, de la presiunea bocancilor.

Spre incantarea Catalinei, pe drum am gasit si cateva bucati de ZMEURA (!!). Ea a vrut sa IMPARTA cu noi o SINGURA zmeura – asta da altruism, ahem…

Apoi, dupa inca cateva minute, pe versantul de vis-a-vis, am vazut si doua caprioare, fotografiate cu profesionalism (not) de subsemnatul care a injurat faptul ca si-a luat la el doar obiectivul de 55 mm, pf.

Oricum, drumul total l-am facut cam in 3 ore, prin partea de padure deja ne cam sictirisem de atata coborat, doar Catalina era vesela ca nu o mai dureau picioarele.

“Data viitoare cand mai mergem la munte, DACA mai merg, iau liftul pana sus si coboram! Peisajul e acelasi, in sens invers!”, zise dansa, spirituala ca de obicei…

Catalina pe lanturi
Catalina pe lanturi

Ajunsi in Busteni, baietii s-au schimbat, scos ciorapi imbibati de apa, bocanci, pus sandale, schimbat tricouri, alea-alea, eu am si admirat manelistii in pantofi negri sau adidasi albi care se uitau la noi ca la ursi. I-am tras nitel in fotografii (SMILEEEE, you are a manelarrrrr!:) ) si am purces a ne lua bilete de tren si a manca ceva.

Ne luaram la acceleratul de de 18:10, apoi i-am dus pe baieti si baiete la restaurantul denumit NEW MIORITA (ahem…) unde va recomand a merge – o ciorba de vacuta costa 5 lei si ceva (fata de 8 lei la Omu), niste cartofi prajiti 3 lei, pentru a va face idee. Muzica misto, in surdina, atmosfera calduroasa, placuta.

Eram destul de obositi dar satisfacuti, am ajuns la concluzia ca s-a meritat, desi cu o seara inainte injuram cu totii.

Cascada pe Jepii Mici

Am zacut nitel la restaurant, platiram si ne-am urcan in accelerat. A avut intarziere de vreo ora insa ajunseram cu bine acasa, cu gandul de a lua fiecare cate o aspirina.

Evident, eu am uitat, asa ca in continuare am o mare febra musculara pe 80% din suprafata corpului, pana mea.

Weekendul viitor sau celalalt o sa vreau sa merg iar, in Piatra Craiului insa – n-am mai fost de mult. Curmatura, daca se baga cineva (desi nu cred, dupa ce-ati citit..:D) feel free! :)

Za end.
(sec, asa…:D)

Vorbe si fotografii sexcursie munte – 13 septembrie 2008

…asa ca ne-am adunat noi in gara, pe la un 6:50, la coloane. Noi insemnand io si Catalina, intrucat domnul Victor si domnul Alex au zacut atat de mult pe veceurile proprii incat au ajuns la 7:30, ora de plecare a trenului de altfel.

Le-am luat deci bilete intregi – 27,5 lei pana la Busteni, fuck THAT! (zisera ei, cand mi-au dat banii…:D)

Evident, in vagon am nimerit langa doi manelisti, insa macar erau manelisti “de Brasov”, deci ceva mai stilati. Zic “evident” deoarece se pare ca sunt blestemat sa am noroc tot timpul de astfel de oameni, dar, deh…

Pe tren
Pe tren

Pe tren, am bagat niste mancare, iaurt, trebi de-astea (vezi foto), luand de la Victor`n`Alex`n`Cata, intrucat vita de mine a uitat tot bagajul nutritiv in frigider, ocupat fiind sa-mi incarc rucsacul cu chitara, caiete de cantece, 2 pelerine (cu una am invelit chitara, spre stupoarea lui Victor, acesta dorind-o pentru sine…), am injurat nitel vremea de afara si ovationam fericiti si cu speranta fiecare raza de soare care se mai strecura din an in Paste printre nori.

Cerul prin Busteni era destul de o.k., asa ca am decis sa ne bagam la o Valea Alba (1A) sau, daca incepe sa ploua brusc, sa o cotim pe Valea Cerbului. Asa ca plini de voie buna si speranta am pornit spre primul magazin, Cata a-si lua ZAHAR si noi restul alte chestii inutile gen APA sau niste ciocolata (face energie, cica…desi cred ca-i efectul Placebo…).

In fata magazinului am dat nas in nas cu Maria, o prietena veche de tot (gen 8 ani…) care sta acum in Anglia dupa ce ani de-a randul s-a preumblat prin Norvegia, SUA, Noua Zeelanda and so on. Tipa cu alpinism, scufundari, catarari, de astea, absolut normale…:D). Venise sa faca o zi Valea Costilei impreuna cu un prieten, dar s-au oferit sa merem impreuna pana la intrarea in Valea Alba, sa ne arate o scurtatura.

Drept pentru care, cu acest ajutor foarte binevenit am pornit noi voiosi pe Strada Valea Alba, plini de incredere…….. Care incredere a inceput sa se sfarame dupa vreo 40 de minute de urcat prin padure, timp in care Catalina gafaia si statea sa cada, in timp ce Alex sprijinea cu stoicism un bat de ski, uitandu-se trist si injurand printre dinti vremea care tinea din parti cu noi.

)
Cata (st.), Maria, un Victor intre si un Alex obturat :)

Dupa cam o ora, Alex`n`Cata au cam cedat drept pentru care am decis ca Valea Alba nu prea este de noi, acesti oameni bucuresteniti si fara conditie fizica. Cu parere de rau am zis adios Mariei si ne inturnaram din drum, cu gandul de a deveni pantofari si a merge doar pana la Diham, sa bem o bere, cantam la chitara si eventual sa ne intoarcem in aceeasi zi.

Evident, acest lucru nu s-a intamplat, ca de nu s-ar fi intamplat ceva, nu s-ar fi povestit.

Dupa ce am iesit din padure, evident ca pentru a ne face in ciuda a iesit soarele, asa ca am decis de comun acord sa bagam forja, sa cotim stanga si sa merem pana la urma pana la Omu, insa pe Valea Cerbului. Vale cunoscuta ca fiind foarte lunga, insa mai putin dificila decat Alba, si mult mai putin dificila decat, sa zicem, Scoruselor sau Galbinelelor cu care este paralela.

Spre Valea Alba, printr-o padure PREA umeda
Spre Valea Alba, printr-o padure PREA umeda

Asa ca al nostru grup format din doar patru persoane, dar foarte bine organizate, incepe a urca prin padure, voiniceste (not) spre cel de-al treilea cel mai inalt varf din Romania. Vremea promitea sa tina cu noi, ploaia se oprise, cerul chiar lasa si loc de senin asa ca am si prins niste fotografii destul de misto cu niste creste.

Am iesit din padure, am intra pe stanci, in fata se vedea ceata care umplea valea, aer curat, rece, stanci, libertate, munte si injuraturile Catalinei care cresteau in intensitate. Majoritatea la adresa mea, desi eu nu vad ce vina aveam…ma rog…:D

Dupa vreo 2 ore si ceva de mers, cu mici popasuri (dar cam dese pentru gustul meu), rontait niste ciocolata cu Rom si admirat peisajul din ce in ce mai incetzosat, am inceput sa urcam pieptis, inspre o vasta turma de mioare autohtone, cu lana deasa si privire bleaga. Oile, superbe! Problema noastra erau cainii atasati invariabil turmelor de oi. Autohtone. Multe, insemnate si cu privire bleaga si lana deasa, dupa cum ziceam.

Am strans grupul si am continuat sa urcam, eu m-am inarmat cu o piatra, am bagat-o intre noi pe Cata (cica protectie, desi ciobanestii ne-ar fi facut praf oricum daca nu le placea ceva la noi) si am inceput sa inaintam.

Prin Valea Cerbului
Prin Valea Cerbului

Evident, doi dintre pacifistii caini ne-au simtit inca de la cateva sute de metri, au inceput a latra isteric, ceea ce nu prea ne impresiona (in ciuda ecoului). Ce ne-a impresionat si miscat cu adevarat a fost cand au inceput sa se si deplaseze catre noi, pana cand au ajuns la doar vreo 10 metri. Nu prea mergea cu “cutzu-cutzu”, sau cu “shezi, roll over! play dead”, pf… Asa ca am deviat de pe traseu, am inceput sa ne cataram pe niste roci, in speranta ca agilitatea noastra ii va impresiona. Oricum, fundul meu era la bataie, fiind ultimul din grup, dammit.

Cei doi caini s-au potolit in cele din urma, in urma strigatelor si injuraturilor unui cioban mioritic – “jigodiile dracu`, treceti inapoi, fu*u-va muma-n c*r de caini!”. De-astea, picante rau…:D

Dupa inca 10 minute de urcat, am decis ca este timpul sa ne potolim bataile inimii acoperiti de o stanca, sa mancam ceva si sa continuam cele inca 2-3 ore de urcus. Ploua deja puternic, nu mai era placut, si vedeam cum ne napadeste ceatza din toate partile. La acea stanca, avea sa-mi marturiseasca ulterior Catalina, a si clacat total, dorindu-si sa se intoarca sau sa moara, decat sa mai urce.

Am mancat ceva, timp in care cei doi caini care in trecut ne latrau, acum se invarteau in jurul nostru, sperand si ei la un coltz de ceva. Ma rog, eu personal nu le dadui nimic. Ce pana mea, abia ne latrasera fioros…tztz…sa se-nvete minte (simt aici un mare “huoooo” din partea ta, hahaha! :D )

Acoperiti de stanca, pregatiti voiam a fi!
Acoperiti de stanca, pregatiti voiam a fi!

Ne-am schimbat toti tricourile si hainele deja ude de pe noi, ne-am pus caciuli pe cap (Victor chiar si treaba aia neagra gen cagula de acoperit moaca, anti-vant…o inventie misto…) si am pornit, nitel deznadajduiti la drum.

Dupa vreo 30 de minute, am ramas in spate cu Catalina, care dadea semne de “mai bine ma SINUCID decat sa mai fac un pas”, in timp ce Alex cu Victor o luara in fata, nitel mai sprinteni.

S-a lasat ceata rece si umezeala,ploaie marunta, enervanta, era frig (undeva pe la -5 grade), mergeam poticnit, nu vedeam mare lucru pe langa noi si cand ne lovea o pala de vant, de-alea…placute, asa…mirific. Urcam deja pieptis, incercand sa tinem marcajul apoi am intrat pe zig-zag-urile “de final”, care de fapt erau storcatoare de toate fortele din om, mai ales la nivel psihic. Drum care pe vreme buna nu ar fi fost atat de dificil, acum ne obliga sa ne oprim la fiecare 50 de metri, sa ne adapostim putin de vant si sa ne incurajam reciproc.

Eu cel putin visam la o ciorba de vacuta calda, cartofi prajiti si o camera cozy si linistita, cu o soba fierbinte de care sa ma lipesc si sa fac sex cu ea. Cu soba that is. Si nu, nu-s sobefil…

Drumul acela a fost de-a dreptul infernal, te seca de forte, mai ales ca aveai senzatia ca “mai e nitel”, si de fapt, cand se mai ducea putin ceata si vedeai cat de mult mai ai de mers pe ploaia si frigul ala, te apuca disperarea. Faceam tot posibilul sa incurajez fata dar primul care pica vitejeste era chiar subsemnatul.

O Catalina rupta, pe zig-zag-uri
O Catalina rupta, pe zig-zag-uri

Dupa vreo ora care a parut o vesnicie, am intrat pe un drum cunoscut de mine din drumetiile trecute pe Valea Cerbului (am coborat de cateva ori pe acolo, spre Busteni), am ajuns pe platou unde, prin ceata, am vazut centrul meteo de la Omu.

Era ceata rau, asa ca am bajbait intrarea, am ratat de vreo 2 ori, pana cand am nimerit. Am tras-o in poza pe Cata intr-o pozitie care spune multe, apoi am intrat la caldura.

Inautru, la caldurica si injurand, ne asteptau Alex si Victor praf dar cu doua mari ciorbe in fata. Cabana plina ochi, oameni care ne-au scrutat prieteneste cand am intrat, si pentru cateva minute, am simtit iarasi satisfactia inegalabila de a ajunge intre oameni pe care nu i-am vazut niciodata dar pe care ii simteam aproape de suflet.

Stateau in spatiul stramt, la mese, povesteau, radeau, fiecare cu bocanci si polaruri, parazapezi sau caciuli. Cei doi duo fura super faini (merci baieti) si ne-au luat camere – mie si Catalinei la prici, unde era soba (nu, n-am facut sex cu soba…doar am imbratisat-o pasional…) si ei si-au luat la o camera de sus, care nu avea caldura. Alex si Victor aveau saci de dormit, eu, cretin, am uitat si sacii acasa. (a se nota – NU mergeti pe munte cu mine! :D)

Am mancat cu totii la masa, mi-am luat o ciorba (mi s-a parut geniala prin simplul fapt ca era FIERBINTE!) si o portie de cabanosi cu piure. Ulterior am facut schimb cu Catalina, intrucat ea-si luase ceva cu usturoi, ea fiind vampir and all that nu putea manca asa ceva…dammit. :D (u owe me one! :) )

Imediat dupa mancare, am mers fiecare la somn. Cica. Am stat intins, in stramtul prici (vreo 30 de paturi supraetajate), ca sardelele, si am vorbit cu Catalina gen 2 ore, apoi am decis ca daca tot nu dormim, sa bem niste vin fiert si sa cantam la chitara.

Mi-a luat gen 10 minute pana am reusit sa scot chitara de acolo, se facuse deja bezna afara, cautam cu disperare lanterna si mobilele, sa o sun pe maica-mea sa-i explic ca-s intreg, alea-alea.

Am intrat in sala de mese, unde era ocupat absolut tot spatiul, pe jos si la mese, n-am reusit decat intr-un coltz indepartat sa ne punem pe jos. Mai exact, pe al meu polar.

Eu la priciul, dipstrus
Eu la priciul, dipstrus

Ne-am luat un vin fiert (cam de kkt, prea dulce), si am inceput sa zdrangan la chitara. Moment in care a venit cabaniera la mine, CRIZATA, ca “nu stiti ca aici nu se canta la chitara”?!?! Eu – Huh? ce? poftim? scuzati? “Da, aici nu se canta!” – Pai de ce? care-i faza?! “Regulile cabanei! daca vreti, cantati afara!” (si-mi arata, crezand ca a facut o gluma FOAAARTE buna, viforul de afara…). Moment in care, evident, ma enervez dar o las in plata lui Iisus, sa moara rastignita…

Oricum, este PRIMA cabana din Romania unde este INTERZIS sa canti la chitara. Asa ca zac, catranit, pe jos, mai vorbim nitel si decidem a mere la culcare. Lui Alex ii era destul de rau, pe Cata o durea spatele iar Victorash injura in continuare zig-zag-urile de final.

Ne-am bagat in paturi, deja era plin la priciuri si dupa ce am mai facut nitel misto, pe intuneric, cu necunoscutii de acolo, am mai ras cateva minute, subsemnatul a incercat sa adoarma. Ceea ce, evident, nu s-a intamplat decat maxim 2 ore, intrucat auzeam toate sforaiturile si io-s maniac sa fie liniste cand dorm… In schimb, fata din stanga mea dormea dusa, imi venea sa o ucid.

A doua zi – Omu-Babele-Caraiman-Jepii Mici-Busteni, in postul urmator. Mai sus, inca cateva poze despre drumul de pana aici – mai pe seara insa. Traiasca Nikon-ul meu, care a supravietuit cu stoicism ploii si vremii deloc favorabile. :)

De ce (nu) merg oamenii la terapeut – si ce face un terapeut

Am auzit de-a lungul timpului mai multi oameni care mi-au zis ca au fost la terapeut, cu diferite probleme, dar s-au lasat inainte de a atinge in cadrul sedintelor o finalitate. Motivele, foarte diverse – “nu isi facea treaba bine, mi se parea ca stau de vorba pe x sute de mii de lei, aiurea”, “nu-mi placea fatza ei/lui”, “sunt beyond help”, “mi se pare ca vrea sa ma descoasa”, “era prea intruziv si mi se parea ca ma violeaza” si altele.

Foarte multi dintre acestia mi-au dat senzatia ca fac o diferentiere CLARA intre “doctor” si “terapeut”, cand de fapt un psiholog nu este altceva decat un ins care cunoaste si incearca “sa repare” parti din om ce nu tin de fizic. Este un doctor al personalitatii/problemelor de nivel cognitiv/comportamental.

Deci. CE este psihoterapia?

“Practica psihoterapiei consta din aplicarea unui tratament inteligibil, deliberat si planificat, pe baza unei instruiri generale si specifice, asupra tulburarilor aparute in comportamentul si starile apartinand starii de boala, datorate cauzelor psiho-sociale sau celor psihosomatice, prin mijloace si metode stiintifice, psihoterapeutice si nonmedicale/chimice, in interactiunea dintre una sau mai multe persoane aflate in tratament si unul sau mai multi psihoterapeuti, avand drept obiectiv eliminarea atitudinilor pertubatoare ale schimbarii si promovarea unui proces de maturizare, dezvoltare si sanatate la persoana tratata.”

Mai pe romaneste….

“Psihoterapia este interventia psihologica realizata stiintific si in spirit umanist (a) in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale, (b) in scopul modificarii factorilor psihologici implicati in tulburarile psihice, psihosomatice si in tulburarile somatice si (c) in situatii de risc”

Si mai pe romaneste…. psihoterapia este intalnirea dintre doi oameni (terapeut si client), unde cel de-al doilea are probleme si primul are cunostintele si aptitudinile necesare pentru a le rezolva.

Ce NU poate rezolva psihoterapia?

1) sa vindece unele boli grave, cum ar fi schizofrenia sau retardul mintal, si nici bolile cu substrat organic (date de afectarea certa a unei parti din creier), cum ar fi tumorile cerebrale, accidentele vasculare cerebrale, infectiile cerebrale, tulburarile psihice date de folosirea unor droguri etc.
2) sa schimbe comportamentul si modul de a fi a membrilor familiei din care provine sau din care face parte clientul;
3) sa schimbe contextul familial, social, economic si politic al celui aflat in suferinta din cauza acestui context;
4) sa schimbe pe de-antregul personalitatea unui om;
5) sa creasca nivelul de inteligenta;

Uneori, chiar daca obiectivele unei psihoterapii sunt adecvate si rezonabile, psihoterapia esueaza. De ce?

1) lipsa de incredere, a individului sau a culturii din care provine, in eficienta psihoterapiei; (AM cateva exemple in acest sens…)
2) factori biologici – de exemplu, efectele farmacologice ale unor droguri;
3) incarcatura genetica;
4) mediul ostil sau neprielnic in care traieste individul;
5) experienta redusa a psihoterapeutului;
6) timpul scurt petrecut in psihoterapie comparativ cu perioada lunga de timp in care individul a suferit unele traume emotionale;
7) enorma complexitate a unora dintre problemele pentru care oamenii intra intr-o psihoterapie.

De asemenea, unii prieteni mi-au spus ca in cadrul terapiei, au inceput sa planga, au simtit nevoia sa se descarce. Acesta este un semn ca respectivul terapeut isi face/si-a facut treaba bine:

Descarcarea emotionala (catharsis)

Descarcarea cathartica ia de cele mai multe ori forma plansului, a suspinelor, a izbucnirilor de furie, de revolta, a folosirii de gesturi sau cuvinte dure (bineinteles, cu limitarea de rigoare, de a nu produce rau propriei persoane sau celor din jur). In foarte multe cazuri, educatia primita inca de la varste timpurii, cerintele sociale, dorinta de a-i proteja sau teama de a nu-i pierde pe cei apropiati, ii fac pe oameni sa ascunda sau sa nu-si permita sa exprime o serie de resentimente ori de suferinte. Astfel, in loc sa protesteze cand li se face o nedreptate, aleg sa taca si sa se consoleze cu ideea ca „nu este frumos sa te certi”. In loc sa jeleasca pierderea unei fiinte dragi, aleg sa se comporte „demn”, „sa nu se dea in spectacol” si sa sufere in tacere. In loc sa ceara persoanelor din jur lucrurile pe care si le doresc si sa se bucure atunci cand le primesc, aleg sa ramana frustrate, sa se simta neiubite si neglijate, pentru ca au interiorizat norma conform careia „ nu e bine sa ceri si sa-ti creezi obligatii”. Bineinteles, in fiecare dintre aceste exemple este vorba despre alegeri neconstientizate in mod explicit, dar care se produc in viata curenta aproape in fiecare zi. Rezultatul este o acumulare de tensiuni intrapsihice care determina o stare de nemultumire acuta, o imagine de sine prabusita si uneori izbucniri neasteptate si nejustificate de context. Sunt acuze ale multora dintre pacienti, iar descarcarea afectiva (catharsisul) este un pas esential in evolutia oricarei psihoterapii. In atmosfera terapeutica securizanta, catharsisul inseamna exprimarea libera si deschisa a trairilor afective, inlaturarea mecanismelor de aparare, acceptarea propriilor emotii si sentimente si a propriului eu.

Relatia psihoterapeut-client ar trebui sa se constituie ca o relatie de sprijin din partea terapeutului catre pacient. Din acest punct de vedere, relatia terapeutica este o relatie unidirectionala: singurul beneficiar direct este persoana aflata în dificultate, iar terapeutul se afla în situatia de a oferi ajutor, fara a astepta reciprocitate.

Psihoterapia nu are nici o legatura cu urmatoarele domenii: acupunctura, homeopatie, logopedie, reflexoterapie, apiterapie, dietoterapie, remedii naturiste de orice fel, masaj, Feng-Shui, bioenergia, Shiatsu, arte martiale, alchimie taoista, gemoterapie sau terapia cu cristale, astrologie, astrograme, zodii, remedii florale Bach.

Deasemenea, nimic din ceea ce presupune atingerea corupului (cu mainile terapeutului sau cu alte obiecte, aparate si dispozitive) nu este psihoterapie. La fel, nimic din ceea ce presupune ingerarea unor alimente, substante, plante etc nu este psihoterapie.

End – fratilor, voi, da, astia care aveti probleme… gasiti un terapeut bun, mergeti fara resentimente. Da, fiecare poate are un mod oarecum diferit de a trata clientii, da, poate unii sunt mai buni decat altii. Da, o sa va schimbati parte din personalitate, din atitudine, din gandire. Dar, totodata, nu neglijati faptul ca dupa cateva (poate ZECI de) sedinte, ati putea scapa de frustrari, stari de angoasa sau probleme de temperament. Kkt, e ca mersul la dentist – poate nu-ti face placere dar este al dracu` de necesar cateodata.

Bucegi – invitatie Valea Alba

Noi astia (adica personalitatile mele multiple) impreuna cu alti oameni arta merem la munte acest weekend, in vajnicii Bucegi.

Prima optiune, daca-i vreme frumoasa, vrem sa facem Valea Alba, cu somn la Babele sau Caraiman.

Daca nu este atat de stabila vremea, facem Jepii Mici – Caraiman – Babele – Omu, cu somn la Omu. Apoi coborare, in ambele situatii, pe Valea Cerbului, pana la Diham sau Gura Diham.

Ce oferim: plecare cu acceleratul de pa la un 9 din Bucuresti. Pe tren, chitara si bere.

Pe drum: Fotografii de inalta calitate. Pe masura ce urcam, calitatea va scadea insa.

La cabana: Chitara, vin fiert, frig, peisaj misto, aer curat, relaxare si dialoguri arta.

Totul, pigmentat cu injuraturi, oboseala, solidaritate si prietenie.

Pentru cei interesati – ori aici ori pe messengerul cel clasic ori la telefonul si mai clasic.

Va iubesc pe toti. Pe rand.

Ea este Valea Alba
Ea este Valea Alba

Diane – Therapy

One of the classics.

Imi aduce aminte de perioada in care mergeam cu Cristi la munte sau Sibiu sau oriunde in tara, cu chitarile, si cantam pe tren si melodia asta. Pe doua voci, iesea chiar fain. :)

A, da, si tipa-i…interesanta…sa zicem.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=md7SJ1kDE24]

Hey little girl wanna go for a ride ?
Theres room and my wagon is parked right outside
We can cruise down rober street all night long
But I think Ill just rape you and kill you instead
Diane diane diane diane diane diane
I hear theres a party at lake cove
Its be much easier if I drove
We could check it out
We can go and see
Come on take a ride with me
Diane diane diane diane diane diane
Lay down together for a while
Ill put all your clothes in a nice neat little pile
Youre the cutest girl Ive ever seen in my life
But its over now and with my knife
Diane diane diane diane diane diane

Joaca de copii

Castelul, Leapsa, De-a v-ati ascunselea, Ratele si Vanatorii, Tara, tara, vrem ostasi!!! Pe cineeeee? (oh GOD, nu pe mine, NU pe mine!) Pe Aleeeex (SH*T!!!), Frunza, Lapte Gros (da, nici atunci nu eram mai solid!:D) Tzomanap (asta era chiar CULT!)!

Apoi, erau jocurile “erotice”! ;) De-a mama si de-a tata! (fuck, de as fi stiut eu atunci ce inseamna, hahaha), De-a DOCTORUL (si stateam lesinat, asa, si vecina mea se juca cu mana mea, imi punea garou si-mi facea injectii cu seringi fara ac…frumos, frumos…:D). La scoala, “De-a batutul baietilor”, si noi stateam, ca era frumos, chit ca mi-am primi de la Bianca (o mai stiu si acum, s-a facut super femeie peste vreo 11-12 ani ) la rigle in capatzana de nu se poate.

Fotbal, unde, tot timpul si invariabil voia si cate o tipa sa se joace cu noi. O primeam, pentru a ne dovedi “barbatia” si talentul. Plecam insa schiloditi.

Baschet, in fata scolii, sub privirile admirative ale fetelor care se uitau pe geam si mai strigau, din cand in cand “Bravo Aleeeex!”. Pfa, ma simteam REGE!

Desenele animate de la 19:00 (Sandy Belle, Aventurierii Spatiului, Serifii Stelari etc.) si apoi iesitul in fata/spatele blocului si vorbit cu prietenii despre ultimul episod!!!

Jocuri pe computer, cand nu imi lua mama cheia (!!!) de la unitatea centrala (un 386) – Monkey Island I, Prince of Persia I, Pushover, Elite, Golden Axe, Populus, Sam`n`Max Hit the Road, Legend of Kyrandia sau X-Wing. Multe le jucam la Sergiu, care avea doar un 286. :) Eram mandru.

AZI:

Messenger – a te da cine nu esti si a-ti atribui o varsta cu vreo 3-7 ani mai inaintata. Dupa gust. A, si jocuri pe computer.

Poate, posibil, probabil…nu stiu…mmmaybe…MAI VORBIM

Mai nou, am observat un trend absolut imbecil printre oameni. Acela de a fi absolut nesiguri si evazivi in ceea ce vor, in ceea ce fac, parca nu ar fi stapani pe timp ABSOLUT deloc.

La banala intrebare “iesi la o bere maine, cand ai timp?” a inceput sa se raspunda cel mai des (nu numai mie, am facut niste sondaje printre oameni si multi au observat asta) cu… “Nu stiu inca, probabil” sau cu “Mai vorbim” sau cu “Poate” sau cu “mmmm….vedem…”.

Oare sa fie o chestiune cauzata de trecerea anilor? Oamenii devin din ce in ce mai nesiguri si mai “frunze-n vant” in ceea ce priveste PROPRIUL TIMP liber?? O.K., si eu muncesc 8 ore pe zi, si eu am casa, masa, familie, obligatii, facturi si Internet de platit si alte cacaturi de-astea DAR sunt capabil sa stiu ce VREAU sa fac peste o zi, doua, chiar si o saptamana, cand sunt 95% sigur ca o sa am timp liber. Sunt constient ca traiesc in societate, intr-un oras cu vreo 3 mil. de locuitori si ca sunt DEPENDENT de oameni si in special de prieteni/amici. Si ei merita timpul meu si un loc in planurile mele de scurta-medie-lunga durata.

Sunt capabil sa stiu ca VREAU sa merg la MUNTE weekendul asta, sa si SPUN asta si, culmea, sa ma tin si de cuvant!

Da, pricep ca este cateodata safe sa fii putin vag si nesigur in a promite ceva (nu o sa tai niciodata nimanui gatul daca se intampla ceva grav si nu apare la ora si data stabilita) dar de aici, pana la a arata nesiguranta in legatura cu cele mai banale si normale lucruri sociale si de socializare, in mod frecvent, este cale lunga.

Poate ca viata devine de la o anumita varsta din ce in ce mai complexa, mai imprevizibila, dar nu cred ca a raspunde din ce in ce mai des cu “poate” sau “probabil” rezolva lucrurile. Din contra. Denota nesiguranta, proasta gestionare a timpului si chiar, uneori, mai mult de atat.

Oare acesti oameni care raspund cu “poate”, desi nu au motive anume, pragmatice si practice, se vor descurca cand vor avea o familie, serviciu si doi copii pe cap?

In lumina celor scrise aici… PROBABIL ca o sa mai scriu despre asta.

Al vostru, poate,

Alex.

Travka – Indiferent

Mi-a fost ciuda in momentul in care am aflat ca cei de la Travka s-au cam despartit (merci Anca – bringer of good news! :) ) pentru ca, citez, “fiecare sa o ia pe drumuri separate”. Mi-a fost ciuda, pentru ca nu i-am vazut niciodata LIVE si cred ca ar fi fost interesant… eh, c`est la vie.

Drept pentru care am inregistrat o melodie cu al meu Fuji FinePix S5000, care de acum incolo va fi folosit doar pentru de-astea. Nikon la putere. Calitatea video&sonor lasa de dorit dar…You might just as well enjoy it. Aveti si loc de facut misto de mine, evident, ahem…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gKWWfd7i5bM]