Tag Archives: introspectie

Chiar AM nevoie de ceva mai multa memorie…

…sau de un INSTRUMENT care sa tina minte pentru mine si sa faca ORDINE in viata mea!

Nu stiu de vi se intampla dar, lately cel putin, se aglomereaza ATATEA lucruri in mica-mi existenta, se complica ATAT de multe incat creerul meu si-asa amorf si marunt si insignifiant nu mai poate sa faca fata! Si nici spate!

Am ‘n’ oameni cu care trebuie sa-mi impart timpul. La ultima numaratoare, de acum vreo 2 saptamani, aveam 11 prieteni. FOARTE misto. Si vreo 20 de amici/amice. Si sunt doar 7 zile pe saptamana, si jumatate din zi stau la munca.

Apoi, este toamna, si toamna se numara conferintele de presa, si sunt vreo 2-3 pe zi cateodata! Si ma pierd naibii prin notite, mail-uri, carnetele, am ajuns sa scriu si pe perete, sa-mi pun mobilul sa sune la o anumita ora (dar uit de ce l-am pus!), sa-mi las in veceu carnetele!

Apoi, este un HAOS generalizat la mine pe birou, nu pot gasi NIMIC din ceea ce caut, dar mi-e si LENE sa-mi fac ordine, se REVARSA foile peste mine, sub mine, in spatele meu este un MORMAN de hartii, mape, pungi si mita cadouri, cautam acum cateva zile ceva, am stat vreo jumatate de ora, evident, n-am putut gasi.

Mi-am mai facut o adresa de mail, pentru a-mi da forward mesajelor cu conferinte de presa, dar s-au zapacit si acolo, in 7 zile am vreo 30 de mesaje, haotice, haotizante si care, da, ai ghicit, ma haotizeaza si pe mine. De cate ori vi se intampla maica asta!? nu cred ca-i PREA normal, damn!

DECI, cre` ca imi dau un sfert de salariu sa-mi iau ultimul model de BlackBerry si un iPhone, sa-mi stochez acolo toate datele, intalnirile si haosul din viata. Pana mea.

(asta fuse post de frustrari, directe, asa…cre` ca primul, hehe! :) )

Introspectie (sau “interludiu cu mine insumi”)

Zbatere intre puternic si ridicol, intre ura si iubire, intre negru si alb, ying si yang, foaia alba s-a intins in fata mea. Usor, va capata aceste pete negre de mizerie, ce s-au intins de-a lungul timpului in atatea forme hidoase, dar diferite. O estetica a punctelor negre, ce formeaza litere, estetica mizera, pe o foaie, odata alba.

Sunt prins intr-o genune, intr-un ciclu drept, undeva, intre prietenie, ura, iubire, dorinta, pasiune, indiferenta, intre a nu vrea sa fiu ranit si intre a nu vrea sa ranesc. Ma doare, ranind foaia asta, odata alba. Cerul primeste norii, stelele, fac parte din misticul existentei lui, eu…nu am dreptul sa distrug astfel, albul nepatat. Toate sperantele si asteptarile mele se lovesc de faptul ca nu pot vedea cu adevarat, nu stiu sa vad.

Am ajuns sa visez. Visez, pentru ca sunt viu. Visez moarte,visez doar alb-negru, pentru a ma salva de mine insumi. Visul, este doar adevarul meu. Cand m-am trezit, am crezut ca ti-am mai auzit vocea, am crezut ca am mai spus cuvintele acestea, ceva insa ma face sa cred ca o sa-mi pierd mintile…oare inca mai visez? Este aceasta o noua realitate, ceva ce…iar…ma va facea sa-mi pierd mintile? Visul, este adevarul insa.

Exista si gri intre alb si negru, o subtire linie.

Ma ridic, aprind lumina, incercand sa insel noaptea, treaz de frica sa nu adorm, de frica sa nu visez iar visul. Vreau sa scap de demonii din mintea mea, vreau sa alerg, sa evit sa distrug albul, cu aceste pete negre, nu vreau sa te distrug, foaie. Distrugandu-te, mi-as facea mie bine. Lasandu-te, poate voi invata, candva, sa visez si in culori, sa desenez pe tine, cu tine. Daca mi-ai cere sa te distrug, poate m-as plictisi sa-ti umplu spatiile inca albe, si ai scapa, daca insa tu taci si accepti cuvintele mele, ma inviti sa le scriu pe tine. Vreau, nu vreau, ura, iubire, puternic, slab, ying, yang, alb, negru. Gri.

Candva…nu stiu de ai simtit viitorul apartinand trecutului vreodata, si nu ti-ai dat seama cum se poate asta…Un vis reflectat de timp si inchis in timp, oare este acum, oare se intampla acum, oare se intampla, si atat?? Himera, sau adevar?

Sangele, este rosu, improasca totul, literele mele negre, improasca pagina aceasta, curata, nepatata, neatinsa. Pana la mine. Inca este bine…mai exista spatii, intre aceste cuvinte, daca nu vor mai fi, te vei pierde, vei deveni palida, in negrul tau…vei pierde tot ce ti-a mai ramas. Vreau sa le umplu. Vreau sa le si pastrezi nepatate, foaie! Pentru mine, pentru tine. Oare am visat despre asta, despre timpul asta, despre locul asta?

Simt ca am mai vazut chipul tau, incaperea asta a vietii, ca am trecut prin locurile astea.Te stiu pe tine… te urasc, esti scrisa…esti si nescrisa…te iubesc…

Putine clipe, ma despart de adevar… Se va umple foaia, oare voi reveni, sa umplu spatiile inca albe? Putine lacrimi mici, despart un om fericit de un om trist. La fel, doar o linie subtire, desparte un nebun de un geniu. Linia este subtire si intre ura si iubire. Oare eu sunt exact gri? Oare dansez, pe ea? Dar cat timp voi rezista in echilibru, pana sa cad? Si, cand voi cadea, unde voi cadea? Cum? Ce va fi? Ce voi fi? Ce se va intampla cu tine foaie? Voi fi ranit, voi rani, sau ambele de-odata?

Deocamdata, te-am lasat in urma, incep o alta…La inceputul ei, la mijloc, spre final, candva, imi voi pierde echilibrul Si atunci, iti cer iertare, din trecut, prin prezent si pentru viitor. Iarta-ma.

Actorul

Brusc, incerca sa si-o imagineze goala. Nu goala, dezgolita. De orice. Sa ramana, ea, fiinta considerata o persoana incantatoare, doar un schelet, un craniu gol, sustras de orice ganduri, idei, simtiri. Ochii-i verzi patrunzatori, sa ramana doua orbite goale, parul saten razvratit, ondulat, sa dispara, luandu-i locul crapaturile de pe un craniu gol, sanii-i sa faca loc unei cutii toracice plate, reci, fara simtire, fara tresarire, senzualitate si feminitate, gatul, atat de senzual, sa ramana o prelungire goala si rece.

Se plictisise. Nu mai stia ce sa faca, nu mai simtea sa o vada asa cum i se paruse la inceput, nu mai voia sa se minta ca o sa aiba ceva de-a face cu ea, si sa o minta. Asa ca incepuse acest joc al imaginatiei, dezgolind-o din priviri.

Si, brusc, reusi. In clipa imediat urmatoare, disparu orice dorinta, si-o imagina imbatranita, ridata, posaca, ragusita, ghemuita pe scaunul ala, senila. Si renunta. Nu mai era interesat, relaxandu-se, devenise el, acel EL care, rezemat de spatarul de lemn, privea undeva, prin ea, vorbea fara sa-si priveasca cuvintele din unghiuri diferite, o vedea si nu o simtea. Fata, dintr-una interesata, capata mimica ce se potrivea unui om ce se concentra la ce avea sa faca maine, cum avea sa…

`Tu, hei….esti atent la ce-ti zic? Sa stii ca este interesant, am nevoie de un sfat…`

Parca auzise ca a spus ceva…Mda…Incerca sa o priveasca ca inainte, sa revina si el pe scena jocului dus pana acum, sa isi continue dansul zambetelor, dansul ce-l voia prenuptial. Cuvintele, ce inainte gandite fiind, se potriveau de minune in al sau joc de puzzle, acum se rostogoleau, in aer, lovindu-se de craniul gol, de orbite innegrite. Interesul disparuse, actorul ramasese, pe scena, doar cu o paiata cu care sa vorbeasca.

Ridica bricheta catre ea, sa-i dea foc.

Tigara se aprinse, un norisor de fum se ridica, undeva, deasupra lor. Acolo se gandi nitel ce sa faca si se raspandi deasupra lui si a fostei scene pe care jucase. Acum, actorul, cu machiajul inca pus, statea posomorat si plictisit pe un pat. Asternuturi albe, curate, alaturi de el, spate-n spate, un schelet, cu orbitele goale, cu craniul crapat, cu gatul inele de oase. (oare eu cu asta m-am prefacut atat!? Ca sa ce?! )

Se scuza, nu astepta raspuns, se grabi inspre incaperea cu oglinzi.

Apa, rece, i se strecura printre degete, inainte sa ajunga la fatza. Isi mangaie chipul, se privi in oglinda si nu se vazu. Incerca din nou, de asta data, apa se izbi cu forta de chip si privi cum spuma si machiajul se raspandesc lasandu-l pe el. Clipi des, prvindu-se pentru prima oara, trezit dintr-un joc egoistic al sinelui. Scutura cu forta din cap, se sterse. Da, acum, era curat. Era el.

`O sa numar pana la trei, si o sa dispari. Nu ma mai interesezi, nu meriti masca mea! Pleaca! `

Si, disparu. Ramase, singur, intr-un colt, el, tigara, fumul. Savura, in tacere, momentul reintalnirii cu sine. Singuratatea, ii oferea relaxare, incredere, putere. Putea privi inauntrul sau, fara bariere si piedici, putea privi adanc, putea sa vada binele si raul, uratul si frumosul din el. Avea puterea sa se regaseasca, sa existe ca o entitate singulara. Scheletul ei disparuse, se plimba acum, pe strazi, in cautarea altor jocuri ale altor actori, patul, cu asternuturi albe il gazduia acum doar pe el. El, sincerul el. Atat de sincer….Atat de singur in patul acela… Atat de singur….singur…. In curand frigul il cuprinse.

Isi puse haina pe sine, oglinda, il privea. Acum, i se paru ca nu mai este atat de curat, i se paru ca este…simplu. Plictisit de sine. Atat de ordinar si gol. Scoase din haina un nou chip, lipit de fata lui arata bine, se potrivi perfect. Zambi oglinzii care-l privea, nerecunoscandu-l.

Si apoi….din nou….

O vazu, singura, la o masa, chipul, se transforma ca la o comanda intr-un zambet, ochii i se schimbara cu un licar. `Poate ca ea este…`

`Buna seara, te deranjez daca stau cu tine cat sa beau cafeaua? Stii…am venit singur si sper sa putem socializa…tu si cu………mine…`

Scena, capata viata, patul, alb, curat, era iar ocupat. O femeie si un actor, cu un zambet trist si o noua lacrima sub ochi, pe un colt.

The makeup my be flaking, but the smile...
The makeup my be flaking, but the smile...

Cum, ai o relatie perfecta? Hahahahaaaaaaaa!

Ieri mergeam cu Cristina pe strada si, ca de obicei, palavrageam haotic si haotizant despre cele mai cretine lucruri. Evident ca am ajuns si la partea de relatii inter-umane si de aici a mai fost doar un pas pana a ajunge sa discutam despre “efectele distructive si negative ale unei relatii”. Evident, exista, si le si constientizam desi uneori incercam sa nu le bagam in seama/sa le ignoram ca si cand n-ar exista. Sa nu ne ascundem dupa degetele de la piciorul drept. Printre ele, am putea enumera:

- “Iubire, de ce nu ma mai asculti?…mi se pare ca nu ma bagi in seama”. Din experienta-mi, aceste fraze incep sa fie auzite din ce in ce mai des, dupa vreo 3 ani de relatie. Desi uneori fara baza, ele se fac auzite si sunt stresante.

- Imbatranesti prematur, supus stresului/metehnelor/atentiei marite pe care trebuie sa o acorzi persoanei de langa tine.

- Pierzi din prieteni/amici, fiind “prins” in relatia de cuplu. Pierzi oportunitati, fara ca nici macar sa realizezi.

- Tre` sa zambesti si sa fii amabil, chiar si artificial, cu parintii ei/lui. Daca nu te plac, naspa, chiar daca efectele nu se vad imediat.

- “Ce-i aia STAR WARS? Ce-i aia ‘sa iesi cu baietii la bere’, eu de ce sa nu vin?! Ce-i aia ‘sa te joci la computer’ seara, fara mine? Adica eu ce-am de nu vrei sa te joc cu mine!??!Nu ma mai gasesti atractiva si frumoasa?!?!” sau, de partea cealalta “Gilmore Girls!?!? fuck THAT!” sau “Nu, pe bune…chiar vrei sa mergem la filmul asta romantic?! C`mooooon…” sau “Hai mai, la ora asta chiar MORI daca nu mananci o prajitura cu ciocolata?!”

- “Mi se pare ca incepi sa-mi acorzi din ce in ce mai putina atentie….”

- “Erai altfel la inceput!” (no SHIT!)

- “Ce s-a intamplat…? Nu te mai excit ca inainte!?…”

- “Let`s hugggggggg!!!!!!!! Hug me, hug me, hug meeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!” “Mai, te ‘hug’ non-stop, MANANC ACUM!” “….hm! BINE! MANANCA!” FUCK, BINE, te HUG! “Nu mai vreau, merci. mananca.pf.”

- “…Cine este…MARICICA!? huh, huh, HUH?!?! Si de ce te suna la 12 noaptea!?” O colega… “AHA! O colega…si…cum arata?” E o.k., nu ma intereseaza cum arata, avea nevoie de ceva. “Aha! Si de ce-ti zice ‘te pup’ la final!?” Pana mea, asa-i ea, vrei sa vorbesti cu ea, sa te calmezi…!? N-ai incredere in mine, or what!? “Pf. Ba da…” – si zicand acestea, se intoarce cu fundul la tine si face pe suparata sau chiar se supara pana cand, dupa 3 ore de chinuit si de giugiulit, alintat si mangaiat si ridicat statui, devine mai sigura pe ea si pe el.

- Certurile intr-o relatie de cuplu pot fi cu pana la 100 de ori mai intense decat cu orice bun prieten.

- Cele doua parti din cuplu au tendinta de a se plange exagerat si exasperant de mult unul catre altul, chiar daca unul dintre ei chiar NU ARE CHEF sau TIMP sau DISPOZITIA NECESARA pentru a asculta toate maruntele probleme ale celuilalt. Si daca-i zici asta, ai pus-o! “CUM??! Nu vrei sa ma asculti!?! Adica n-ai timp de MINE!??!” Da, dar stii…am o migrena de innebunesc, mi-a murit unchiul, ieri am fost la biserica, azi am o stare de tot kkt-ul, imi curge sange din masea si simt ca INNEBUNESC! ” AHA! Deci asa PRIETEN(A) IMI ESTI! Cand ai si tu niste probleme, nu esti CAPABIL(A) SA LE ASCULTI si pe ale mele, NU!?!” “Iubire…ai un examen maine, este o.k…toti avem…”

- In ciuda a ceea ce se crede in general, cheltuiesti MULT mai putin intr-o relatie, decat daca iesi din ea. In timpul relatiilor cheltuiesti pentru floricele, bombonele, mici atentii, o iesire la un restaurant, o excursie pe nu`sh unde, un film, un teatru, chestii de-astea. Odata afara din relatie, iesi cu 100 de prieteni si cu fiecare cheltuiesti zilnic de spargi, in cele mai diverse activitati. O placere.

- “Este a 1001-a oara cand intarziiiii! M-am saturat sa te astept!”

- Provoaca dependenta sexuala.

- Hai la munte!!!! YEY! O sa fie BESTIAL! Aer curat, chitara, misto… “HAI LA MARE MAI BINE!!! :D” aaa…o.k….cum vrei tu, iubire….:(

- Mai tii minte ca mi-ai promis acum 2 ani si 3 zile ca-mi cumpari o cana cu un catelush pe ea?! Tot o astept! “aaaa…” AI UITAT, NU?! Asa mult te intereseaza persoana mea! “aaaa…de ce nu mi-ai amintit?…” Pentru ca voiam sa vad cat de mult ma iubesti. “FUCK! BINE! Maine iti iau cana, scuze… pe bune, scuze…nu pot tine minte chiar TOT…iarta-ma.” “Te iert, insa nu o mai vreau. Voiam doar sa-ti zic, asa…” Aaaa… dammit.

Evident, acestea sunt doar cateva dintre micile-marile chestiuni negative dintr-o relatie. Uneori nu se intampla, alteori se intampla mai multe, difera in mod clar de la cuplu la cuplu.

Have fun, kids!

Am cateva intrebari!

Ce s-ar intampla daca am trai vesnic?

De ce oamenii dorm noaptea, si nu ziua?

Unde (nu) am ajunge daca am vietui doar 5 ani, fiecare?

Ce s-ar intampla daca nu am avea animale de companie, si am fi singuri pe planeta asta?

Ce ar fi daca am cunoaste fiecare dintre noi, data si ora la care vom muri?

Ce s-ar intampla daca nu am face deloc dragoste, ci doar sex?

De ce sunt atras in mod egal de moarte, dar si de un copil ce se joaca in nisip?

Oare imi place mai mult apusul, sau mai mult rasaritul de Soare?

A pescui, este acelasi lucru cu a vana?

Ce ar fi daca toata lumea ar minti pe toata lumea?

M-as intelege pe o durata lunga cu un om care este inteligent, dar nu este destept?

Oare seman mai mult cu un sarpe, sau cu un strut?

De ce am scris postul asta…?!?

Zbor

` Vreau sa uit. Uitarea, e-o salvare.. Vreau sa traiesc intr-un cerc mic-micut, stramt, cat mai ingust…poate chiar sa fiu nebun, da, nebun! Sa fiu…fericit…deci nebun…`

Isi zise, si se sprijini iar de acelasi perete slinos, cu o aceeasi grimasa pe fata. Se tara, cu o privire fixa, de-a lungul lui…jeg lipit de transpiratia de pe hainele mizere, privirea sticloasa darama totul in incapere. Un tablou…de cand vazuse tabloul asta? Nu mai stia…de cand era copil, parca. Copil. Ce cuvant. O notiune pur abstracta, pentru ceea ce devenise el. O padure, un lac, o casa, verde, bleu si galben. Da…poate ca exista asa ceva. In alta lume. El nu le mai recunostea.

Acum, dadu de un colt. Ramase o clipa acolo, la imbinarea celor doua ziduri, cu gura intredeschisa, privirea fixa, saliva curgandu-i din gura, apoi aluneca iar ( oare a cata oara facea asta? ) pe peretii lispsiti de mult timp de orice mobila. Poze, infipte cu ace de gamalie, ca intr-un insectar al fluturilor morti, in peretele opus. El cu ea. Ea cu el. Sau era doar el, cu ea? Oricum, zambea. Doar in poza. Apoi, inca una, cu doi oameni. Poate parintii lui, nu mai stia exact. Il tineau intre ei, zambind automat, catre aparat. Apoi, iar el, copil Se recunoscu usor, desi poza era alb-negru, dupa privirea din ochi. Se juca, o minge de plus. Ii placea mingea, da, ii placea, se sparsese…trecuse masina peste…

`…vise…dorinte…as vrea sa am un cercusor, doar un cercusor, sa nu vad raul…sa nu-i vad rau… sa-mi fie bine, sa-mi fie bine…sa fiu fericit, in nestiinta mea, in cercusorul meu! `

Oglinda, il sperie. Aparuse, pe neasteptate, desi stia ca este acolo. Chicoti, ca de fiecare data, langa peretele 2. Si iar, se uita la sine. `Da…ce bine ca m-am barbierit inainte sa…da…foarte bine, nu ar fi fost frumos sa fi plecat nebarbierit…` Oglinda, mica si murdara, aproba asiduu gandurile lui. Ochii sticlosi, deja priveau fix ; uitandu-se prin ea, i se parea ca se vede pe sine, mult mai bine. Parca parca-si amintea… da… odata… oglinda…era curata…Poate ca si el era! Se imagina in costumul sau, frumosul sau costum, pierdut acum…luni…sau ani? Nu mai stia, nu conta! Si aranjat…sclipind de curatenie, mandru si senin, puternic si stapan pe sine! Se mangaie, luand grasimea si murdaria de pe oglinda, apoi, absent si cu regret ca nu simti ceea ce spera, reveni la ganduri.

` Vreau sa nu simt, sa simt, inseamna sa sufar. Oare…nebunii…oare EI…o fi adevarat ca sunt fericiti?!? …Cateodata, mi-as dori sa aflu, da, mi-as dori…ce pacat ca nu pot s-ajung asa niciodata …am citit odata despre asta insa…`

Ajunse, tarandu-se ca si pana acum, la peretele 3…fereastra, deschisa, lasa sa intre aerul cald si uscat de afara. O crapa si mai mult, uitandu-se ( oare a cata oara ) la ceea ce se afla dupa ea. Se putea vedea un parc. In parc, acum, cativa copii se jucau, dandu-se in leagane. Doi copaci. Pe o banca, doi indragostiti, descoperind pasiunea si dezvaluind dragostea. Am zis `se putea`, de fapt, omul, ca de fiecare data, se uita in gol cand ajungea acolo. O deschise mult de tot, dandu-se trei pasi inapoi si inspirand adanc.

`Da…aer, viata, e bine…vreau acolo si eu…verde, iubire, minge…ce bine ca m-am barbierit…altfel…nu era frumos sa ies asa… …`

In fuga, se apropie de fereastra, puse un picior, pervazul scartai, apoi celalalt, si, neoprindu-se, plonja in gol, cu ochiii sticlosi, larg deschisi. In cadere…

`Ah, ferice de cei ce fac asta, ferice de cei ce simt fericirea cum o simt eu acum, ferice de nebuni si cei cu cercuri mici si stramte, ferice de cei ce nu observa…Fericiti sunt cei ce pot pluti, cei ce pot zbura…zbor! Zbor! ZBOR!!! `

Usita scartai, lacatul se deschise, doi barbati in alb intrara.sa aduca mancarea. Omul, langa peretele 3, zbura…zbura ceea ce ar fi vrut sa zboare dintotdeauna, zbura, muscand din peretele alb, rece si gol, zbura dansand si cantand de fericire ca era liber si fericit, chiar si nefiind…nebun.

Pentru TINE.

Ai avut vreodata privirea asta...?
Cat de des vezi lumea asa...?

Ma simt…

“…ca un bulgare mic. Dar un bulgare mic de spini. Nu, de fapt nu de spini…ci de sarma ghimpata, da, de sarma ghimpata.”

….?

“Da, iar pe aceasta sarma ghimpata, se infasoara o sfoara uda, si se lipeste de sarma, si se inteapa, si sangereaza si tipa si urla! Asta sunt eu acum. Un ghem mic-mic de sarma cu sfoara uda din vene si sange. Mhm!”

Cam ca forma norului alauia de acolo, huh?

“Dap. Cam ca norul acela!”, zise ea si se intinse mai comod pe iarba, uitandu-se insistent la acel nor. “Insa …norul acela se schimba. Vrei…nu vrei sa fii tu vantul meu?”

…si daca suflu si te transform in ceva mai dureros? Daca te va durea mai rau?

“Mai rau decat un ghem de sarma ghimpata infasurat intr-o sfoara uda de vene si sange? Nu…nu vei putea. Hai, sufla-ma, asa cum suflai o papadie cand erai mic!”

Imi este frica…dar….iti promit sa suflu tot timpul din directia in care sa nu te doara, neiubita mea. Sa te protejez si sa-ti fac doar bine.

“Chiar promiti?”, zise ea, fara sa-si ia ochii de la nor.

Promit.

Si se ridicara de pe iarba, tinandu-se de mana, departandu-se zambind, tineri si fericiti.

Norul mai pluti nitel acolo sus, apoi se rupse. O parte din el pluti un timp si acoperi cu o umbra neagra locul unde intinsi au stat cei doi. Cealalta parte ii urmari si ii urmareste si azi.

Sinceritate

“Alex, ieri m-am gandit la tine, putin, inainte de a adormi, si am ajuns la concluzia ca esti un om terminat”. SAU “Alex, de fapt, tu incerci sa redevii ceea ce erai acum cativa ani. Te imbraci la fel, ai aceiasi blugi negri ca si atunci, dar esti poate doar o palida replica.” SAU “Alex, daca vrei, poti sa te ridici si sa pleci, nu m-ar afecta enorm”.

Aceste fraze mi-au rasunat in timpane sambata dupa-amiaza, spuse natural si sincer, deschis, de o PRIETENA.

Acum, inlocuiti pronumele personal “Alex” cu numele vostru. Cum va simtiti? Va place ideea?

Mie personal, da. La nebunie. Nu am mai avut parte de un astfel de calup de sinceritate de…uau…enorm de mult timp, parca a trecut o vesnicie. Initial am fost afectat, m-am aparat cat de calm am putut, prin argumente. Nu conteaza daca SUNT sau NU SUNT de acord cu cele spuse de omul de langa mine, daca sunt sau nu adevarate afirmatiile ei, important este ca a zis CEEA CE CREDE, ceea ce considera, ceea ce simte. Fara floricele, ascunzisuri, fara subterfugii, fara mici sau mari minciuni, fara compromisuri. La fel de usor stiu ca omul acela spune si ceea ce ii place, la fel de deschis.

Nu ar fi mai simplu daca toti am fi ceva mai sinceri? Daca nu neaparat cu cei din jur, macar cu noi insine. Nu ar fi mai simplu daca nu ne-am mai ascunde, daca nu am mai fugi de idei, sentimente, emotii, ci le-am spune, sau macar le-am accepta, in al nostru creer si n-am mai fugi de ele?

Poate este mai comod sa traiesti in minciuni, sa te ascunzi, poate unii numesc asta “diplomatie” sau “comoditate”. Sau pur si simplu, necomunicand complet ceea ce credem…consideram ca facem un bine celor din jurul nostru. Din punctul meu de vedere, este fals.

Vreau sa pot sa devin in timp, fata de toti oamenii, total sincer, deschis, sa zic ceea ce cred, cand cred. Daca voi fi judecat pentru asta, daca voi fi condamnat si voi pierde oameni din jurul meu, inseamna ca acestia nu inteleg de ce anume fac asta si ca de fapt ar putea sa le foloseasca spusele mele.

“Alex, ceea ce ti-am zis acum ar fi deranjat poate 90% din alti oameni. Insa acei oameni, foarte multi, nu ar fi realizat ca cele spuse de mine i-ar fi ajutat si nicidecum daramat”.

Si a avut perfecta dreptate. Dammit.

De ce (nu) merg oamenii la terapeut – si ce face un terapeut

Am auzit de-a lungul timpului mai multi oameni care mi-au zis ca au fost la terapeut, cu diferite probleme, dar s-au lasat inainte de a atinge in cadrul sedintelor o finalitate. Motivele, foarte diverse – “nu isi facea treaba bine, mi se parea ca stau de vorba pe x sute de mii de lei, aiurea”, “nu-mi placea fatza ei/lui”, “sunt beyond help”, “mi se pare ca vrea sa ma descoasa”, “era prea intruziv si mi se parea ca ma violeaza” si altele.

Foarte multi dintre acestia mi-au dat senzatia ca fac o diferentiere CLARA intre “doctor” si “terapeut”, cand de fapt un psiholog nu este altceva decat un ins care cunoaste si incearca “sa repare” parti din om ce nu tin de fizic. Este un doctor al personalitatii/problemelor de nivel cognitiv/comportamental.

Deci. CE este psihoterapia?

“Practica psihoterapiei consta din aplicarea unui tratament inteligibil, deliberat si planificat, pe baza unei instruiri generale si specifice, asupra tulburarilor aparute in comportamentul si starile apartinand starii de boala, datorate cauzelor psiho-sociale sau celor psihosomatice, prin mijloace si metode stiintifice, psihoterapeutice si nonmedicale/chimice, in interactiunea dintre una sau mai multe persoane aflate in tratament si unul sau mai multi psihoterapeuti, avand drept obiectiv eliminarea atitudinilor pertubatoare ale schimbarii si promovarea unui proces de maturizare, dezvoltare si sanatate la persoana tratata.”

Mai pe romaneste….

“Psihoterapia este interventia psihologica realizata stiintific si in spirit umanist (a) in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale, (b) in scopul modificarii factorilor psihologici implicati in tulburarile psihice, psihosomatice si in tulburarile somatice si (c) in situatii de risc”

Si mai pe romaneste…. psihoterapia este intalnirea dintre doi oameni (terapeut si client), unde cel de-al doilea are probleme si primul are cunostintele si aptitudinile necesare pentru a le rezolva.

Ce NU poate rezolva psihoterapia?

1) sa vindece unele boli grave, cum ar fi schizofrenia sau retardul mintal, si nici bolile cu substrat organic (date de afectarea certa a unei parti din creier), cum ar fi tumorile cerebrale, accidentele vasculare cerebrale, infectiile cerebrale, tulburarile psihice date de folosirea unor droguri etc.
2) sa schimbe comportamentul si modul de a fi a membrilor familiei din care provine sau din care face parte clientul;
3) sa schimbe contextul familial, social, economic si politic al celui aflat in suferinta din cauza acestui context;
4) sa schimbe pe de-antregul personalitatea unui om;
5) sa creasca nivelul de inteligenta;

Uneori, chiar daca obiectivele unei psihoterapii sunt adecvate si rezonabile, psihoterapia esueaza. De ce?

1) lipsa de incredere, a individului sau a culturii din care provine, in eficienta psihoterapiei; (AM cateva exemple in acest sens…)
2) factori biologici – de exemplu, efectele farmacologice ale unor droguri;
3) incarcatura genetica;
4) mediul ostil sau neprielnic in care traieste individul;
5) experienta redusa a psihoterapeutului;
6) timpul scurt petrecut in psihoterapie comparativ cu perioada lunga de timp in care individul a suferit unele traume emotionale;
7) enorma complexitate a unora dintre problemele pentru care oamenii intra intr-o psihoterapie.

De asemenea, unii prieteni mi-au spus ca in cadrul terapiei, au inceput sa planga, au simtit nevoia sa se descarce. Acesta este un semn ca respectivul terapeut isi face/si-a facut treaba bine:

Descarcarea emotionala (catharsis)

Descarcarea cathartica ia de cele mai multe ori forma plansului, a suspinelor, a izbucnirilor de furie, de revolta, a folosirii de gesturi sau cuvinte dure (bineinteles, cu limitarea de rigoare, de a nu produce rau propriei persoane sau celor din jur). In foarte multe cazuri, educatia primita inca de la varste timpurii, cerintele sociale, dorinta de a-i proteja sau teama de a nu-i pierde pe cei apropiati, ii fac pe oameni sa ascunda sau sa nu-si permita sa exprime o serie de resentimente ori de suferinte. Astfel, in loc sa protesteze cand li se face o nedreptate, aleg sa taca si sa se consoleze cu ideea ca „nu este frumos sa te certi”. In loc sa jeleasca pierderea unei fiinte dragi, aleg sa se comporte „demn”, „sa nu se dea in spectacol” si sa sufere in tacere. In loc sa ceara persoanelor din jur lucrurile pe care si le doresc si sa se bucure atunci cand le primesc, aleg sa ramana frustrate, sa se simta neiubite si neglijate, pentru ca au interiorizat norma conform careia „ nu e bine sa ceri si sa-ti creezi obligatii”. Bineinteles, in fiecare dintre aceste exemple este vorba despre alegeri neconstientizate in mod explicit, dar care se produc in viata curenta aproape in fiecare zi. Rezultatul este o acumulare de tensiuni intrapsihice care determina o stare de nemultumire acuta, o imagine de sine prabusita si uneori izbucniri neasteptate si nejustificate de context. Sunt acuze ale multora dintre pacienti, iar descarcarea afectiva (catharsisul) este un pas esential in evolutia oricarei psihoterapii. In atmosfera terapeutica securizanta, catharsisul inseamna exprimarea libera si deschisa a trairilor afective, inlaturarea mecanismelor de aparare, acceptarea propriilor emotii si sentimente si a propriului eu.

Relatia psihoterapeut-client ar trebui sa se constituie ca o relatie de sprijin din partea terapeutului catre pacient. Din acest punct de vedere, relatia terapeutica este o relatie unidirectionala: singurul beneficiar direct este persoana aflata în dificultate, iar terapeutul se afla în situatia de a oferi ajutor, fara a astepta reciprocitate.

Psihoterapia nu are nici o legatura cu urmatoarele domenii: acupunctura, homeopatie, logopedie, reflexoterapie, apiterapie, dietoterapie, remedii naturiste de orice fel, masaj, Feng-Shui, bioenergia, Shiatsu, arte martiale, alchimie taoista, gemoterapie sau terapia cu cristale, astrologie, astrograme, zodii, remedii florale Bach.

Deasemenea, nimic din ceea ce presupune atingerea corupului (cu mainile terapeutului sau cu alte obiecte, aparate si dispozitive) nu este psihoterapie. La fel, nimic din ceea ce presupune ingerarea unor alimente, substante, plante etc nu este psihoterapie.

End – fratilor, voi, da, astia care aveti probleme… gasiti un terapeut bun, mergeti fara resentimente. Da, fiecare poate are un mod oarecum diferit de a trata clientii, da, poate unii sunt mai buni decat altii. Da, o sa va schimbati parte din personalitate, din atitudine, din gandire. Dar, totodata, nu neglijati faptul ca dupa cateva (poate ZECI de) sedinte, ati putea scapa de frustrari, stari de angoasa sau probleme de temperament. Kkt, e ca mersul la dentist – poate nu-ti face placere dar este al dracu` de necesar cateodata.

Poate, posibil, probabil…nu stiu…mmmaybe…MAI VORBIM

Mai nou, am observat un trend absolut imbecil printre oameni. Acela de a fi absolut nesiguri si evazivi in ceea ce vor, in ceea ce fac, parca nu ar fi stapani pe timp ABSOLUT deloc.

La banala intrebare “iesi la o bere maine, cand ai timp?” a inceput sa se raspunda cel mai des (nu numai mie, am facut niste sondaje printre oameni si multi au observat asta) cu… “Nu stiu inca, probabil” sau cu “Mai vorbim” sau cu “Poate” sau cu “mmmm….vedem…”.

Oare sa fie o chestiune cauzata de trecerea anilor? Oamenii devin din ce in ce mai nesiguri si mai “frunze-n vant” in ceea ce priveste PROPRIUL TIMP liber?? O.K., si eu muncesc 8 ore pe zi, si eu am casa, masa, familie, obligatii, facturi si Internet de platit si alte cacaturi de-astea DAR sunt capabil sa stiu ce VREAU sa fac peste o zi, doua, chiar si o saptamana, cand sunt 95% sigur ca o sa am timp liber. Sunt constient ca traiesc in societate, intr-un oras cu vreo 3 mil. de locuitori si ca sunt DEPENDENT de oameni si in special de prieteni/amici. Si ei merita timpul meu si un loc in planurile mele de scurta-medie-lunga durata.

Sunt capabil sa stiu ca VREAU sa merg la MUNTE weekendul asta, sa si SPUN asta si, culmea, sa ma tin si de cuvant!

Da, pricep ca este cateodata safe sa fii putin vag si nesigur in a promite ceva (nu o sa tai niciodata nimanui gatul daca se intampla ceva grav si nu apare la ora si data stabilita) dar de aici, pana la a arata nesiguranta in legatura cu cele mai banale si normale lucruri sociale si de socializare, in mod frecvent, este cale lunga.

Poate ca viata devine de la o anumita varsta din ce in ce mai complexa, mai imprevizibila, dar nu cred ca a raspunde din ce in ce mai des cu “poate” sau “probabil” rezolva lucrurile. Din contra. Denota nesiguranta, proasta gestionare a timpului si chiar, uneori, mai mult de atat.

Oare acesti oameni care raspund cu “poate”, desi nu au motive anume, pragmatice si practice, se vor descurca cand vor avea o familie, serviciu si doi copii pe cap?

In lumina celor scrise aici… PROBABIL ca o sa mai scriu despre asta.

Al vostru, poate,

Alex.