Category Archives: introspectie

Regrets

Ce regreta un om?

Ca a murit cineva drag. Ca nu a facut dragoste cu o anumita/un anumit coleg(a) de liceu/facultate/de munca. Ca nu a vazut un anumit concert. Ca nu a fost capabil sa intretina si sa mentina o anumita relatie. Ca a fost dat afara sau ca a renuntat la acel anumit loc comod, de munca sau nu. Ca a fost inselat(a). Ca s-a terminat o anumita perioada din viata. Ca nu mai este tanar. Ca are o durere sau mai multe. Ca altii au si el nu are. Ca nu este brunet(a) cu ochi negri, si ea/el este. Ca nu a devenit un star rock. Ca nu a prins o oferta la acel ceva. Ca nu are un anumit talent. Ca o sa moara, la un moment dat……

Ce ar trebui sa regrete? Nimic.

Sinceritate si compromisuri cu tine insuti/insati

Da! Lately, am avut o viata destul de…hmm…speciala, zbuciumata, ciudata, interesanta, incitanta, plina de subintelesuri si intelesuri, dinamica and so on.

Un lucru am realizat din toata tevatura de idei, sentimente, emotii etc. Sinceritatea RENTEAZA, si inca in DRACI! Da, stiu ca stiti ca ne MINTIM la greu. MINTIM in draci si vom mai minti. Si daca acum iti spui “dar eu nu (ma) mint!!”, inseamna ca tocmai ai facut-o.

Este absolut BESTIAL sa poti sa renunti naibii la MARE PARTE din mastile pe care ti le pui pe fata zilnic, cand te trezesti si te duci in fata oglinzii, sa ti-o schimbi mai apoi cand te duci sa te vezi cu un prieten, amic, iubit, iubita sau mai stiu eu ce si in schimb sa ai curaj sa fii sincer(a), fara sa faci compromisuri, sa ai CURAJ, dammit!

Este super sa pot sa ma uit in oglinda, seara tarziu cand ajung acasa (si sa ma plac, ca de obicei.. :D ) dar sa ma plac si pentru ca, dupa ceva timp, MA RECUNOSC ca fiind EU. Alex. Total si IAR, Alex. Care nu se minte, nu mai face compromisuri, nu se mai calca singur in picioare. Si totul, pentru ca, DA, sinceritatea RENTEAZA, chiar de doare, chiar de poate atrage dupa sine oprobriul presedintelui SUA, iubitei, iubitului, parintilor sau mai stiu eu ce.

Analizeaza-te nitel. Ia zi…de cate ori (te)-ai mintit AZI SI IERI? De cate ori pe zi TE MINTI, cu buna stiinta? Sau deja minciuna este ATAT de la ordinea zilei, incat a devenit parte integrata din tine!? Din eul tau? De cate ori nu te mai REGASESTI, de cate ori REALIZEZI ca ai UITAT cu desavarsire CINE esti, de fapt, confruntat(a) cu atatea masti?

A, frica? Ti-e frica de ceea ce ar putea urma dupa ce spui un adevar ce ar putea sa doara…sau sa te doara… Daca nu esti inteleas(a) de interlocutor, inseamna ca nu te merita. Daca gresala recunoscuta este prea mare, inseamna ca TU ai o problema si ca, in loc sa o ascunzi, mai bine o recunosti si incerci sa o rezolv.

Vorbesc la modul general, dar, FUCK, am vazut la OAMENI care se mint, care se calca in picioare singuri, pe ei insisi si pe altii, God…Mult prea mult. Prea multe compromisuri…

Si da, imi propun sa devin din CE in CE mai sincer, mai deschis, mai comunicativ, iar cine nu intelege asta, sau daca sochez prea mult sau daca…stiu eu ce…inseamna ca acei oameni nu m-au inteles niciodata si nu ma merita. De fapt, nu ne meritam, unul pe altul, si decat sa waste my time…mai bine ma duc fac altceva mai util. Gen…citesc sau vad un film misto, pana mea.

Atat.

Tipuri/tipologii de indragostiti

Din seria “iar a scris asta mult, deci imi doresc sa nu citesc, dar, la dracu’, poate de data asta gasesc ceva interesant!”, incerc sa sintetizez in cele ce urmeaza SASE TIPOLOGII DE INDRAGOSTITI. Vezi pe unde esti, din sexperientele anterioare… Enjoy! :D

1. EROTICUL – se identifica cu partenerul. Tine minte toate detaliile importante legate de viata acestuia. Este un romantic si crede ca exista cineva anume pentru el. Se implica sexual de la inceputul relatiei si este fidel. (hmmm…deci manelistii sunt fideli? J –n.r.) Acest tip isi va aminti totdeauna preferintele, ziua de nastere, dorintele si intentiile partenerului. Exista totusi cazuri cand brusc poate intrerupe relatia pentru altcineva, deoarece se poate indragosti foarte usor. Este foarte onest si septic, comunica motivul despartirii si pleaca in cautarea fericirii alaturi de noul partener.

2. LUDICUL este un personaj cu o mare siguranta de sine si o imagine personala foarte buna. Este senzitiv, imaginativ, fantezist, cunoaste arta seductiei. Doreste si pretinde o anumita dependenta si responsabilitate din partea fiecarui partener, ceea ce ii asigura continuitate in planul atitudinilor si comportamentelor. Superficialitatea in relatii este o trasatura marcanta. Prefera relatiile paralele si superficiale dar atrage in general persoane dependente afectiv. Este un “vanator de recompense amoroase”, o eticheta care contribuie la mentinerea imaginii pe care o are.

3. STORGICUL este cel care crede in relatie, isi trateaza partenerul ca fiind de neinlocuit. Relatia sexuala incepe mai tarziu, dar este foarte puternica. Partenerii decid asupra fidelitatii. Cei doi se securizeaza reciproc, sunt foarte buni prieteni. Discuta totul, ajung sa se cunoasca foarte bine. Prin intermediul dragostei, storgicul se descopera si se valorizeaza. Chiar daca relatia se incheie la un moment dat, cei doi pot ramane prieteni.

4. MANIACUL are o imagine de sine scazuta, nu isi vede nicio calitate. Are tot timpul in suflet teama de a nu fi abandonat, respins. Este dependent emotional si extrem de gelos. Atractia lui creste o data cu frustrarea. Chiar daca partenerul este la distanta, atractia si gelozia persista. Este genul care, dupa terminarea unei relatii, se mai intreaba o buna perioada unde a gresit.

5. AGAPICUL este foarte rabdator si cel mai putin posesiv. Tolereaza aproape orice fel de comportament din partea partenerului. Chiar se lasa parasit, daca incheierea relatie este spre binele celuilalt. Paradoxal, ofera partenerului tot ceea ce isi doreste, face sacrificii si ramane in relatie chiar daca nu mai are sentimente puternice fata de celalalt.

6. PRAGMATICUL nu este niciodata atras de o persoana care nu are si o coordonata materiala. El simte nevoia de putere, de prestigiu economic si de aceea este atras de “zestrea” celuilalt. Daca partenerul nu-i mai ofera asta, se considera indreptatit sa caute pe altcineva. Intotdeauna cauta cea mai buna partida si vrea sa aiba control asupra bunurilor celuilalt.

Subsemnatul este preponderent storgic, dar are stuff si din ludic..hmm…se bat nitel cap in cap, dar…mere. Oricum sunt o fiinta conflictuala.

Adormim si visam

“Nu-ti pierde aripile, nu plange si sa nu cazi…te rog, neiubito!…te rog…”

Nu ai dreptul sa ma rogi nimic. Nu fii nebun!

“Stiu ca tie-ti plac nebunii…oare am devenit cal, regina mea…?”

Esti undeva intre, pe o tabla de sah spatiala. Nu stiu de mai vreau sa ma joc…de mai pot…sunt confuza, nu stiu nimic. Cine esti tu?

“Eu? Eu sunt omul care sta intr-o prescura si am in mana un cutitas de argint si doi stropi de vin dulce pe buze. Eu sunt cel ce priveste, preoteste, icoana din oglinda, rugandu-ma sa ma manjesc pe jos sa ma zbat si sa mor rastignit. Eu sunt cel caruia i-ai spus ca ai vrea sa se prefaca in fetus si sa-ti intre-n abdomen. Eu sunt acum acela care-ti urca de acolo prin amigdale, si te saruta pe buze din interior, pagan!”

Ma tulbur cand ma impingi in mine, iti amintesti? Oare cine sunt eu…?

“Tu…tu esti cea care s-a casatorit peste hotare cu mine. Tu esti mireasa alba de la fereastra, mireasa alba de aproape din noptile cu neon in care nu asteptam rasaritul. Tu? Tu esti ploaia care nu ma mai atinge dar care ma ineaca, pacatos. Tu esti…

TACI! O sa-mi frang coloana vertebrala si o sa te sugrum cu ea! O sa te inec in sangele meu in timp ce te strig! O sa…

“O sa ma smulgi din tine cu frenezia sangelui tare. O sa-mi frangi membrele cu gandul dizlocat la un dumnezeu feminin si trufas. O sa chemi pe zeu sa danseze intre noi si pe coapsa o sa-mi adormi spiritul.
chiar daca….chiar daca nu mai sunt in biserica alba”.

………………………………………

Vreau liniste. Multa liniste, neiubitule…

“Am in mana cheia pentru liniste. De ce ai daramat usa? Te prefaci in mine, dar eu nu mai sunt. Parintele tau am fost. Incearca sa ghicesti personajele tale. Proasta sclava, prefa-te in puzzle si risipeste-te, caci in iadul fiintei tale nu e loc pentru doi. Biserica alba nu e pentru noi. Si daca diluez sangele in ploi?! Atunci resping pamantul cu tine si cu noi, ard mastile trufiei mele si ma duc la dumnezeu.

Unui dumnezeu libidinal ii plang in surdina acum. Te-am parasit.

“Nu e nimic mai dezgustator decat mine mort.”

Asa este, de aceea te vreau viu. Inca. Nu m-ai intrebat cine sunt EU!

“Vrei sa te intreb? Bine. Cine esti tu…neiubito? Cine suntem noi, de fapt? Si apoi…dupa ce vei fi raspuns, vom tacea. Si ne vom odihni.”

Ah, da… Pe asfalt inca se mai vad umbrele noastre in piruete. Coloana mi-a crescut pana la infinit, intr-o bolta pana in cimitirul din Cismigiu. Nu mai exista niciunul dintre voi si toti sunteti unul, acel absent care se tot pierde printre umbre. Incerc sa gasesc ratiunea informatiei pure. Si am aripi. Si am aripi albe care mi se desprind din oase si ma ridica si ma dor ..si ma ridica…. si am aripi si ma inmultesc in doua, in trei , in sapte… si ma inmultesc pana la infinit. Mi-au crescut aripi si nu mai am maini si capul e plumbuit si zidul e tot mai aproape. Acelasi ceva de mine ma desparte. As vrea sa rad la infinit in noapte. Am aripi cu care imbratisez esenta, iar tie ti-am daruit mainile mele….ca sa le mangai cu ele. Am adormit pe altarul fricii pure. Am adormit cu un prunc in cortex si m-am deconectat. E nesperat de frig aici si aripile mi s-au ingreunat. Am crezut ca zbor in sus, dar zbor de-a lungul unui punct in contratimp cu mine. Am scris cu aripile si….tacere. Si nu ma prind si nu ma rastignesc de aripi si coloana. pentru ca eu sunt Universul. Pentru ca eu sunt a patimei si patima nu a fost a mea. Obsesiv pasesc in Cismigiu pe oglinzi si ma concentrez sa nu pierd firul povestii. Si ma scurg catre dreapta si nu mai am ganduri si aripile scriu fara mine. Am crescut inalta pana la cer …. ma surprinde elasticitatea centrilor mei nervosi si mi-as vomita propria chemare. Din spate vine cate un val si e octobmbrie si ploaie in mare si in munte. Daca ma arunc in spuma o sa-mi creasca coada…. voi vorbi din ce in ce mai rar de niciodata…. acum ating oglinda si e paralizata. Eu nu ma misc. Nu mai misc. Dar voi continua sa

vibrez.

Chiar AM nevoie de ceva mai multa memorie…

…sau de un INSTRUMENT care sa tina minte pentru mine si sa faca ORDINE in viata mea!

Nu stiu de vi se intampla dar, lately cel putin, se aglomereaza ATATEA lucruri in mica-mi existenta, se complica ATAT de multe incat creerul meu si-asa amorf si marunt si insignifiant nu mai poate sa faca fata! Si nici spate!

Am ‘n’ oameni cu care trebuie sa-mi impart timpul. La ultima numaratoare, de acum vreo 2 saptamani, aveam 11 prieteni. FOARTE misto. Si vreo 20 de amici/amice. Si sunt doar 7 zile pe saptamana, si jumatate din zi stau la munca.

Apoi, este toamna, si toamna se numara conferintele de presa, si sunt vreo 2-3 pe zi cateodata! Si ma pierd naibii prin notite, mail-uri, carnetele, am ajuns sa scriu si pe perete, sa-mi pun mobilul sa sune la o anumita ora (dar uit de ce l-am pus!), sa-mi las in veceu carnetele!

Apoi, este un HAOS generalizat la mine pe birou, nu pot gasi NIMIC din ceea ce caut, dar mi-e si LENE sa-mi fac ordine, se REVARSA foile peste mine, sub mine, in spatele meu este un MORMAN de hartii, mape, pungi si mita cadouri, cautam acum cateva zile ceva, am stat vreo jumatate de ora, evident, n-am putut gasi.

Mi-am mai facut o adresa de mail, pentru a-mi da forward mesajelor cu conferinte de presa, dar s-au zapacit si acolo, in 7 zile am vreo 30 de mesaje, haotice, haotizante si care, da, ai ghicit, ma haotizeaza si pe mine. De cate ori vi se intampla maica asta!? nu cred ca-i PREA normal, damn!

DECI, cre` ca imi dau un sfert de salariu sa-mi iau ultimul model de BlackBerry si un iPhone, sa-mi stochez acolo toate datele, intalnirile si haosul din viata. Pana mea.

(asta fuse post de frustrari, directe, asa…cre` ca primul, hehe! :) )

Introspectie (sau “interludiu cu mine insumi”)

Zbatere intre puternic si ridicol, intre ura si iubire, intre negru si alb, ying si yang, foaia alba s-a intins in fata mea. Usor, va capata aceste pete negre de mizerie, ce s-au intins de-a lungul timpului in atatea forme hidoase, dar diferite. O estetica a punctelor negre, ce formeaza litere, estetica mizera, pe o foaie, odata alba.

Sunt prins intr-o genune, intr-un ciclu drept, undeva, intre prietenie, ura, iubire, dorinta, pasiune, indiferenta, intre a nu vrea sa fiu ranit si intre a nu vrea sa ranesc. Ma doare, ranind foaia asta, odata alba. Cerul primeste norii, stelele, fac parte din misticul existentei lui, eu…nu am dreptul sa distrug astfel, albul nepatat. Toate sperantele si asteptarile mele se lovesc de faptul ca nu pot vedea cu adevarat, nu stiu sa vad.

Am ajuns sa visez. Visez, pentru ca sunt viu. Visez moarte,visez doar alb-negru, pentru a ma salva de mine insumi. Visul, este doar adevarul meu. Cand m-am trezit, am crezut ca ti-am mai auzit vocea, am crezut ca am mai spus cuvintele acestea, ceva insa ma face sa cred ca o sa-mi pierd mintile…oare inca mai visez? Este aceasta o noua realitate, ceva ce…iar…ma va facea sa-mi pierd mintile? Visul, este adevarul insa.

Exista si gri intre alb si negru, o subtire linie.

Ma ridic, aprind lumina, incercand sa insel noaptea, treaz de frica sa nu adorm, de frica sa nu visez iar visul. Vreau sa scap de demonii din mintea mea, vreau sa alerg, sa evit sa distrug albul, cu aceste pete negre, nu vreau sa te distrug, foaie. Distrugandu-te, mi-as facea mie bine. Lasandu-te, poate voi invata, candva, sa visez si in culori, sa desenez pe tine, cu tine. Daca mi-ai cere sa te distrug, poate m-as plictisi sa-ti umplu spatiile inca albe, si ai scapa, daca insa tu taci si accepti cuvintele mele, ma inviti sa le scriu pe tine. Vreau, nu vreau, ura, iubire, puternic, slab, ying, yang, alb, negru. Gri.

Candva…nu stiu de ai simtit viitorul apartinand trecutului vreodata, si nu ti-ai dat seama cum se poate asta…Un vis reflectat de timp si inchis in timp, oare este acum, oare se intampla acum, oare se intampla, si atat?? Himera, sau adevar?

Sangele, este rosu, improasca totul, literele mele negre, improasca pagina aceasta, curata, nepatata, neatinsa. Pana la mine. Inca este bine…mai exista spatii, intre aceste cuvinte, daca nu vor mai fi, te vei pierde, vei deveni palida, in negrul tau…vei pierde tot ce ti-a mai ramas. Vreau sa le umplu. Vreau sa le si pastrezi nepatate, foaie! Pentru mine, pentru tine. Oare am visat despre asta, despre timpul asta, despre locul asta?

Simt ca am mai vazut chipul tau, incaperea asta a vietii, ca am trecut prin locurile astea.Te stiu pe tine… te urasc, esti scrisa…esti si nescrisa…te iubesc…

Putine clipe, ma despart de adevar… Se va umple foaia, oare voi reveni, sa umplu spatiile inca albe? Putine lacrimi mici, despart un om fericit de un om trist. La fel, doar o linie subtire, desparte un nebun de un geniu. Linia este subtire si intre ura si iubire. Oare eu sunt exact gri? Oare dansez, pe ea? Dar cat timp voi rezista in echilibru, pana sa cad? Si, cand voi cadea, unde voi cadea? Cum? Ce va fi? Ce voi fi? Ce se va intampla cu tine foaie? Voi fi ranit, voi rani, sau ambele de-odata?

Deocamdata, te-am lasat in urma, incep o alta…La inceputul ei, la mijloc, spre final, candva, imi voi pierde echilibrul Si atunci, iti cer iertare, din trecut, prin prezent si pentru viitor. Iarta-ma.

My All Time Favourite Movies – sau ce filme sa vedeti weekendul asta …

Si daca nu aveti timp… poate si in urmatoarele. :) In paranteze, niste pareri subiective. PUR subiective.

- Pulp Fiction – Quentin Tarantino (pentru regia originala – la acea vreme, pentru Uma Thurman si pentru un John Travolta care dialogheaza cu penisul sau)

- One Flew Over the Cuckoo’s Nest – Milos Forman (pentru un joc fantastic al lui Jack Nicholson si un final dramatic arta)

- The Shining – Kubrick (pentru ca NU este un horror clasic, pentru ca e dupa o carte Stephen King si pentru ca…este jack Nicholson genial. “I like it in this hotel…We shall stay here for ever….and ever….AND EVER…”)

- The Godfather – Coppola (It`s a classic…si un Al Pacino tanar si bine)

- Underground – Emir Kusturica (pentru ca este haotic, amuzant, dramatic, lovingly si are o muzica geniala si un joc absolut fabulos)

- Star Wars – George Lucas (pentru ca ala negru care respira greu era ta-su…si pentru ca ma uitam cand eram mic de 3 ori pe zi la film, pe caseta video)

- Corpse Bride – Tim Burton (pentru ca este cu Johnny Depp…animat…cu o muzica fantastica si un Tim Burton ce vede totul altfel. Distorsionat. Deci frumos)

- Omul Foarfece – Tim Burton (pentru ca este cu Johnny Depp…in carne si oase de asta data…)

- Odiseea spatiala 2001 – Kubrick (pentru ca in spatiu, sunetul NU se propaga…este unul dintre FOARTE putinele filme in care explozia in spatiu este fara sunet. Pentru atmosfera apasatoare, si pentru ca…n-am inteles nimic din final :) )

- Lord of the Rings: Return of the King – Peter Jackson (pentru ca e cu elfi, hobbiti si un gagiu pletos, brunet, de da cu sabia. Si pentru Noua Zeelanda…A! si cartile sunt geniale in limba engleza citita)

- The Good, the Bad and the Ugly – Sergio Leone (pentru ca este cateodata parca facut “la misto”, este mai mult decat un western, e dinamic si pentru ca am tras de Alexandra 3 ani sa-l vada si nu a vrut. Dar o VA FACE, mark my word, O VA FACE!)

- A Streetcar Named Desire – Elia Kazan ( pentru ca Marlon Brando a strigat, la un moment dat “STEEEELAAAAAAAAAA” si a ramas in istorie. Ba chiar e si bere…)

- Fight Club – David Fincher (pentru ca e cu Edward Norton, Brad Pitt si Helena Bonham Carter. Si pentru ca toti avem problemele alea din film…mai mult sau mai putin…)

- Tacerea Mieilor – Jonathan Demme (pentru ca Anthony Hopkins zice “Hello, Clarice….”si a ramas legenda. Si pentru ca Jodie Foster, cu acel “s” genial, mi se pare sexy. Rau.)

- Rambo – Ted Kotcheff (nu, glumesc…Pe bune glumesc!)

- Sin City – Robert Rodriguez (pentru ca este regizat in stil nebunesc, special, pentru ca Benicio del Toro joaca fan-tas-tic, pentru ca e sangeros fara a parea in plus, pentru ca Jessica Alba e…aaa…ce ziceam? )

- Snatch – Guy Ritchie ( “Are you in London?!? No, I`m in a rush!” Pentru ca este cea mai originala si mai cretina comedie ever created. Si pentru ca Brad Pitt este tigan. Si pentru ca in scena cu box-ul, cand isi arata pieptul si tatuajele, toate tipele nu mai clipesc si ma amuza….)

- Amelie Poulain – Jean-Pierre Jeunet (pentru ca tuturor ne place sa avem o perna rece vara, cand ne culcam, pentru ca toti ne-am intrebat cel putin o data in viata “oare cati oameni au orgasme acum?”, pentru ca m-a invatat cum sa o sarut pe femeie iubita si pentru ca tot timpul mi-a placut sa-mi bag mainile intr-un sac plin cu boabe de fasole)

- American Beauty – Sam Mendes (pentru muzica, pentru Kevin Spacey care-i arta, pentru petalele alea de trandafiri, ale naibii, pentru ca tot timpul cand vad o punga zburand zic “uite! Cel mai frumos lucru din lume!” si pentru ca asa am cunoscut-o pe Alexandra. Mentin parerea ca este un film de nota 8 )

- Portocala Mecanica – Stanley Kubrick (pentru privirea de la inceputul filmului, pentru decoruri, pentru tema atat de actuala si pentru un anume poster)

- Forest Gump – Robert Zemeckis (pentru ca pot sa scriu in mesaj cand cineva intarzie “Run, Forest, RUN!”. Si ma simt bine mai apoi. Inca vreo 4-5 minute. A, si pentru Tom Hanks. Si ca veni vorba de el…)

- Cast Away – Zemeckis (pentru ca nu as putea sa-mi scot un dinte singur dar as puea oricand sa vorbesc cu o mingie de volei…)

- El Laberinto del Fauno – Guillermo del Toro (pentru ca am avut un tricou bestial cu filmul, pentru ca m-a socat o secventa care a venit foarte…pe neanuntate, pentru ca regia este inteligenta si pentru ca am pierdut tricoul, la munte)

- Mar Adentro – Alejandro Amenabar (pentru ca trateaza o tema care m-a interesat – eutanasierea unui om care nu mai are nicio speranta. Si o trateaza chiar bine rau…)

O sa revin intr-un post viitor cu RESTUL filmelor de-mi placura de-a lungul timpului. :)

Actorul

Brusc, incerca sa si-o imagineze goala. Nu goala, dezgolita. De orice. Sa ramana, ea, fiinta considerata o persoana incantatoare, doar un schelet, un craniu gol, sustras de orice ganduri, idei, simtiri. Ochii-i verzi patrunzatori, sa ramana doua orbite goale, parul saten razvratit, ondulat, sa dispara, luandu-i locul crapaturile de pe un craniu gol, sanii-i sa faca loc unei cutii toracice plate, reci, fara simtire, fara tresarire, senzualitate si feminitate, gatul, atat de senzual, sa ramana o prelungire goala si rece.

Se plictisise. Nu mai stia ce sa faca, nu mai simtea sa o vada asa cum i se paruse la inceput, nu mai voia sa se minta ca o sa aiba ceva de-a face cu ea, si sa o minta. Asa ca incepuse acest joc al imaginatiei, dezgolind-o din priviri.

Si, brusc, reusi. In clipa imediat urmatoare, disparu orice dorinta, si-o imagina imbatranita, ridata, posaca, ragusita, ghemuita pe scaunul ala, senila. Si renunta. Nu mai era interesat, relaxandu-se, devenise el, acel EL care, rezemat de spatarul de lemn, privea undeva, prin ea, vorbea fara sa-si priveasca cuvintele din unghiuri diferite, o vedea si nu o simtea. Fata, dintr-una interesata, capata mimica ce se potrivea unui om ce se concentra la ce avea sa faca maine, cum avea sa…

`Tu, hei….esti atent la ce-ti zic? Sa stii ca este interesant, am nevoie de un sfat…`

Parca auzise ca a spus ceva…Mda…Incerca sa o priveasca ca inainte, sa revina si el pe scena jocului dus pana acum, sa isi continue dansul zambetelor, dansul ce-l voia prenuptial. Cuvintele, ce inainte gandite fiind, se potriveau de minune in al sau joc de puzzle, acum se rostogoleau, in aer, lovindu-se de craniul gol, de orbite innegrite. Interesul disparuse, actorul ramasese, pe scena, doar cu o paiata cu care sa vorbeasca.

Ridica bricheta catre ea, sa-i dea foc.

Tigara se aprinse, un norisor de fum se ridica, undeva, deasupra lor. Acolo se gandi nitel ce sa faca si se raspandi deasupra lui si a fostei scene pe care jucase. Acum, actorul, cu machiajul inca pus, statea posomorat si plictisit pe un pat. Asternuturi albe, curate, alaturi de el, spate-n spate, un schelet, cu orbitele goale, cu craniul crapat, cu gatul inele de oase. (oare eu cu asta m-am prefacut atat!? Ca sa ce?! )

Se scuza, nu astepta raspuns, se grabi inspre incaperea cu oglinzi.

Apa, rece, i se strecura printre degete, inainte sa ajunga la fatza. Isi mangaie chipul, se privi in oglinda si nu se vazu. Incerca din nou, de asta data, apa se izbi cu forta de chip si privi cum spuma si machiajul se raspandesc lasandu-l pe el. Clipi des, prvindu-se pentru prima oara, trezit dintr-un joc egoistic al sinelui. Scutura cu forta din cap, se sterse. Da, acum, era curat. Era el.

`O sa numar pana la trei, si o sa dispari. Nu ma mai interesezi, nu meriti masca mea! Pleaca! `

Si, disparu. Ramase, singur, intr-un colt, el, tigara, fumul. Savura, in tacere, momentul reintalnirii cu sine. Singuratatea, ii oferea relaxare, incredere, putere. Putea privi inauntrul sau, fara bariere si piedici, putea privi adanc, putea sa vada binele si raul, uratul si frumosul din el. Avea puterea sa se regaseasca, sa existe ca o entitate singulara. Scheletul ei disparuse, se plimba acum, pe strazi, in cautarea altor jocuri ale altor actori, patul, cu asternuturi albe il gazduia acum doar pe el. El, sincerul el. Atat de sincer….Atat de singur in patul acela… Atat de singur….singur…. In curand frigul il cuprinse.

Isi puse haina pe sine, oglinda, il privea. Acum, i se paru ca nu mai este atat de curat, i se paru ca este…simplu. Plictisit de sine. Atat de ordinar si gol. Scoase din haina un nou chip, lipit de fata lui arata bine, se potrivi perfect. Zambi oglinzii care-l privea, nerecunoscandu-l.

Si apoi….din nou….

O vazu, singura, la o masa, chipul, se transforma ca la o comanda intr-un zambet, ochii i se schimbara cu un licar. `Poate ca ea este…`

`Buna seara, te deranjez daca stau cu tine cat sa beau cafeaua? Stii…am venit singur si sper sa putem socializa…tu si cu………mine…`

Scena, capata viata, patul, alb, curat, era iar ocupat. O femeie si un actor, cu un zambet trist si o noua lacrima sub ochi, pe un colt.

The makeup my be flaking, but the smile...
The makeup my be flaking, but the smile...