e doar doua noaptea si gongul tot bate, il auzi? nu,
sunetul mult nu strabate, in cioburi se sparge si cade,
prelinge sange cand calc peste ele – durere muta? doar
o parere.

e doua si zece si timpul nu trece, rece privesc la ploaia
ce petrece orice si totul, nimicul si clepsidra, clepsidra
cea sparta tot varsa nisipul. e unicul semn ca exist, numar
firele din el si abia e ora
trei
si n-am visat zmei, nu am povestit regine si muze,
nici spirite-arzande, nici paduri argintii sau dragoni aurii,
nici curcubee si unicorni de poveste. nu fac decat sa numar
clipa nisip.

si se face patru, camera-i tot goala, focul s-a stins.
prelins ma indrept spre iesire, doar usa-i deschisa, pasesc
usor, picioarele-mi goale ating pamant rece
de ploaie.
sunt gol si ce daca, am tot timpul din lume, caci orele trec
ca-n Hades, genune.

pe drum e liniste. lumea tot doarme. oare se zbate? oare iubeste?
oare ma simte vreun suflet-lumina? incerc un zambet,
lumina apune. felinarul e mort, ploaia se-opreste, vantul
e mort si nimic vorbeste. un fir de nisip sta pe mana-mi dreapta,
il scutur usor si simt clepsidra cea moarta. E ora doua si timpul
tot sta, Hades ranjeste si-mi face cu mana “coboara, suflet
mizer, iti curm suferinta”