“Ti se intampla des sa stai asa…si sa-ti pui intrebari dintre cele mai cretine, sa te gandesti la fiecare sens al fiecarei miscari al fiecarei adieri si respiratii, si apoi sa o iei de la capat, in sens invers, si sa te gandesti la fiecare respiratie a unei adieri a unei miscari ce nu are sens? Sau poate…are?”
Barbatul isi aprinse tigara, bezna din incapere fu luminata pentru cateva clipe de flacara chibritului si umbra se vazu clar, profilandu-se pe pat. Purta o palarie neagra ce era inconjurata de un snur maro si un palton gri ce parea descheiat. Barbatul era imbracat la fel.
Stinse chibritul si il lasa sa pice pe covor. De acolo se ridica un fuior de fum, rapid pierdut in aerul inca prafuit.
“Da, mie mi se intampla. Deunazi am stat pur si simplu si m-am uitat cateva ore bune pe peretii astia si mi-am pus miliarde de intrebari. Da, stiu, par nebun, dar tu stii foarte bine ca de fapt nu par. Chiar sunt. Si daca tot sunt considerat nebun, de ce sa nu le fac pe plac oamenilor si chiar sa ma comport ca unul?”
Barbatul pufai ironic, peretele negru din fata lui primi din plin fumul. Acesta se prelinse pe colturile camerei si un fir se atinse de umbra inca intinsa in pat.
“Probabil te intrebi ce discut cu mine? Nimic mai greu. In primul rand, ce sens am. Ce scop am, de ce exist si ce ar trebui sa fac pentru a exista in continuare. Ma intreb de ce exista formele, ma intreb de ce exista amintiri, memorii, de ce ne place sa radem si nu ne place sa plangem. Ma intreb unde mergem, de ce mergem si de ce pur si simplu nu stam sa ne bucuram si atat. Ma gandesc ca totul are un sens si un curs firesc”.
Pauza. Omul tacu si se uita concentrat la umbra din pat ce parea ca viseaza. Vazu silueta ei intinsa acolo.
“Ah…da. Si ma mai gandesc ce e cu tine. Si imi pun intrebari asemanatoare. De ce esti o umbra, de ce nu ai fost luminata. Ma intreb cum de te misti, de ce nu esti moarta. Ma intreb cum ma privesti tu pe mine si ce fel de constiinta ai si daca tu, daca tu…oare nu ma privesti pe mine ca pe o umbra? Si acum ma intreb ce ma fac fara tine. Am ramas fara umbra. Ar trebui sa ma bucure ca m-ai parasit? Spune. Spune!”
Liniste iar, doar scartaitul scaunului intrerupse pentru putin tacerea. Omul trase ultima oara din tigara si o arunca in pat. Umbra o primi si nu riposta in niciun fel. Din contra. Se lumina o clipa apoi disparu iar.
“Daca gasesc raspunsuri la aceste intrebari, esti tu curioasa? Evident ca gasesc, doar de-aia sunt nebun! Ai uitat? Nebunii gasesc raspunsuri la orice, in orice!”
Inciudat, barbatul se ridica brusc de pe scaun, isi priponi mai bine palaria pe cap si pleca.
Incaperea ramase goala. Pasii barbatului se departau pana cand nu se mai auzira deloc.
Umbra ezita cateva clipe, incordata, apoi se relaxa. Isi propti palaria pe cap si, plata si goala, se intoarse pe partea cealalta. “Pacat. Am vazut multe cu el”.
Si adormi.