Ia te uita cum ploua…geamurile se izbesc, cainii latra…copacii se indoaie si oamenii…oamenii precum niste bieti pioni lasati de un Dumnezeu orb alearga pe strada goala in cautarea unui fals acoperis.
Si tu stai si iti lipesti obrazul de fereastra rece. Si ce cald era candva…dar obrazul tau l-a racit.
Si am dat sa ma apropii si tu, sclipind, razi si zici, nebagandu-ma in seama “hey, uite-te la catelul acela…cum alearga bezmetic”.
Zambesc si zic…”da…saracul”…dar ma gandeam doar la “de ce nu isi da seama ca este momentul sa…?
Se pare ca a trecut momentul. Si simtirea. Si iata ca pana si norii din ceruri se scutura mult mai rar. Si ea tot nu isi scotea obrazul din geamul din ce in ce mai rece.
Iar cainele disparuse prin vreun ungher intunecos.
Intru si eu in casa.