Condamnata

Vorbeste frumos si taraste-te-n jos, cerseste mila si urla-ti angoasa pe peretii de sange albastru-cer. Incetoseaza-ti gandurile cand simti caderea in neant si scara ce se termina pas cu pas – infinitul tau este desfacerea eului din tine.

Sprijina-te de panza de paianjen ce nastere ia din vaduva neagra ce iti devoreaza sotul din tine, sexul ti se stafideste gandul ti se inegreste viata ti se ofileste – crestineste – te rog sa te crucifici cu sfinxul coloanei tale, cu fiecare fibra de doua parale ce-ti zace in sale.

De doua parale este viata ta infectabjectalerta in cautarea adevarurilor din spatele crimelor savarsite de tine prin mine si de mine prin tine, din spatele rolurilor jucate te tarasti pe scena goala a culorilor eurilor tale si mastilor desfacute si refacute, scuipate si reingurgitate. Te urasc sau te iubesc, te detest sau ma detesti – iti spui printr-un scuipat ratat desfatat si ranjit stacojit te joci pe podeaua rosie cu sange si urme de unghii strivite de tine prin mine. Si totul – totul…doar pentru mine? iti spui cand coltul il atingi si te prelingi.

Si camasa de forta se rupse. Tu ai cazut. Libera te simti si nu stii ce sa faci cu libertatea ta – sa te pierzi prin sticla? sa te arunci prin aer? sa plutesti prin secunde in cadere sa te zdrobesti zdrelesti zdruncini si macini de pamantul plin de maracini? sa te iubesti si sa te urasti, la fel ca un cel mai banal egocentric?

Si atunci atat de obosita te ridici incet. Cerul peretilor se facu din albastru ros, si rosul se facu alb si albul se ingalbeni si la fel si tu, incet, iti imbracasi camasa atat de alba. Acum, stai incremenitfixataimobilarasa langa usa grasa si soioasa prin care gardieni din plasa vin sa te coasa si sa-ti teasa o existenta atat de anevoioasa.

“Zambetul tau…va fi zambetul meu…”, reciti incetisor pe un transparent covor de sentimente reticente ce se-apropie incet sa te ingroape in gropi de sedimente.

Inchisa in camera cu peretii de un sange albastru-cer tronezi si astazi, regina a propriei imaginatii, aberatii, atat de banale fotografii ale vietii tale. Pe pereti iti numeri existenta – 1…2…3…chicotesti si reciti…”hai sa fumez pe furis, ma intreb ce vreme este afara…oare o fi o vreme caniculara?”

Esti doar un pur rod al imaginatiei mele bolnave. Ce ar fi sa mori acum?

Exact.

Mori.

Dispari. Vezi?

Ce usor este sa delirezi….condamnata esti spre acest delir etern, pe aceasta pagina alba…
tern.

One thought on “Condamnata”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>