Relatie

“Sa-ti mai pun? Da? Ce bine-mi pare ca existi…nu stiu ce m-as face fara tine…”
Si zicand asta, lua sticla si-i turna incet in paharul de cristal. O picatura rosie cazu pe fata de masa alba.
”Ah, ce neatent sunt! Ca de obicei!”, zise, chicotind, barbatul. Lua un servetel si incerca sa stearga pata care mai mult se intinse.
”In fine. Asa…ce vorbeam? Ah, da…iti spuneam ca ma bucur foarte mult ca existi…datorita tie, nu ma mai simt singur si…hmmm…de cand te-am cunoscut si stam asa, ca acum…de vorba…lumea parca e mai frumoasa. Ai sesizat asta?”

Se sprijini si el de scaun si se uita in jur, cu ochii larg deschisi. Campia verde era goala, doar masa lor, undeva, in centru, o pata de alb cu doi oameni. Cerul, de-un albastru deschis, zambea. Vantul de vara ii rascoli putin gandurile apoi, visator, se intoarse spre ea.

“Nu-ti place…sa stam aici, impreuna…amandoi…uniti pe vecie…pe campia aceasta? Mi se pare foarte…romantica…ideea noastra, de a merge la un picnic, sa ne facem ‘propriul mini-restaurant’ aici, departe de orice alt om, orice alt suflet…doar sufletele noastre, dragoste…”. Si rase incetisor, sorbind din vin si urmarindu-i privirea.

“Da, stiu, iti place si tie starea de reverie…iti place sa visezi, sa iti doresti lucruri inedite…poate si de-aia ne potrivim de atata amar de vreme, dragoste…Stiu, am avut probleme in ultima vreme dar…cred ca vom putea sa trecem peste problemele, na, absolut normale intr-o relatie de atatia ani! Crezi ca vei putea sa ma ierti? Iti mai torn vin?”

Se intinse dupa sticla si umplu paharul din fata ei.

“Asa…da, stiu, te-am inselat si te-am mintit. Mi-am cerut iertare. O fac din nou, acum. A fost…gresit. Stiu ca intr-un fel o parte din tine a murit in clipa in care ai aflat dar…De fapt, niciun “dar”. Nu am scuze si acum stau in fata ta, ca un barbat, si-ti spun ca imi asum greselile trecutului. Tu esti prea speciala ca sa imi bat joc de tine, de sufletul tau. Daca vrei sa-mi spui ceva, te rog, vorbeste-mi acum!”

Tacere. Vantul se lasa greu la pamant, firele de iarba se aplecara usor in fata. Peste tot…nimic.

“O sa iau tacerea ta ca un semn ca m-ai iertat. Si eu te iubesc. Iarta-ma…si hai sa o luam de la capat. Stiu ca tu nu crezi in acest ‘luat de la cap’ dar…na…m-am schimbat! Te rog, nu mai zice ca te-am omorat, spiritul tau a contat intotdeauna pentru mine, desi…nu ti-am aratat aproape…”

Privire sticloasa, mana inclestata pe pahar. Varsa continutul, toata masa se umplu de vin.

“BINE! Te las atunci, stii ca nu suport sa ma ignori!!! Dar nu uita…EU am fost UNICUL care te-a iubit vreodata si care ti-a oferit totul! Totul!! Daca nu poti sa ma ierti si o tii pe a ta…sa fii sanatoasa!! Plin de femei pe lumea asta! Chiar si in campia asta verde!…hai… te rog…chiar poti sa treci peste…nu!? Bine! Am inteles, e timpul sa plec!!”

Sparse paharul de masa, se ridica, tranti scaunul, isi dadu parul pe spate si pleca calcand apasat.

La masa, femeia cu ochii sticlosi inca se uita in gol. O musca ii cerceta minutios retina. Mana ii cazu pe langa corp, inerta. Acum era linistita.

In moarte uiti tot.

8 thoughts on “Relatie”

  1. mda.. inteleg sfarsitul totusi, un barbat sa vorbeasca atat.. seamana a tortura
    oricum citind am avut impresia ca aud o femeie vorbind oricat as fi incercat sa nu uit ca personajul vorbaret e barbat. sigur e barbat?

Leave a Reply to My7uNa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>