O virgula care umbla,,,,,,,,,,,,,,,, alearga, merge, vede, citeste. Nu, NU sunt punct. Nici macar punct si virgula. Sunt doar virgula.

M-am nascut din exclamare! Orgasmic, poate. Placut, neplacut, nu stiu, nu ma intereseaza. Doar sunt o virgula, nu? Am voie sa despart unele parti de propozitie, dar nu am voie sa fiu intre subiect si predicat sau inainte de semnul intrebarii.

Ah, si m-am plimbat iar, ca o virgula, in multime. Si era noapte. Si eram singura virgula de pe strada. Am vazut o multime de puncte…aici un gunoier…apoi un caine…ba chiar am fost latrat de acel caine. M-am facut covrig si am trecut pe langa el virgula pentru a nu fi muscata.

Si stau si-mi contemplu existenta de undeva, din exterior si realizez ca nu am forta sa pun un punct. Ci…imi perpetuez, inconstient, statutul de virgula. ,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,,, , In asteptarea inevitabilului.

Auzi? Ai cumva sa-mi imprumuti niste semne de exclamare? Daca nu, macar un streang, in forma de virgula…

Merci frumos. Raman dator.