Hai sa ne uitam pe fereastra iubito. Sa vedem cum ploua…sa ne aducem aminte de noi.

“Prafuri psihice. Trebuie sa spal vasele si tu stai acolo si aberezi. Mai bine vino sa ma ajuti, strange si tu in camera”

Daca nu mai avem timp sa ne bucuram de lucrurile marunte…

“Atat de marunte precum copilul inca neconceput din pantecul meu…?”

…nu vom putea vedea deloc pe cele mari.

Iubita mea. Vrei sa facem un copil?

“Spal vasele”.

Nu chiar acum. Ce raspunsuri dai…

“Asa…in general…” , zise si o mana ii tremura.

Mi-e dor de iernile de le petreceam promitandu-mi ca o sa stam la foc, doar noi doi. Suna a film melodramatic prost, dar…imi placea.

“Si mie…”

Anul acesta, ce-mi promiti?

“Nimicul si totul”.

Aleg totul.

“Fii mai realist. Nimicul si totul”.

Si se intoarse spre geam. Afara, ploua, ploua, ploua. Vreme de melancolie. Se intoarse in treacat si-i vazu miscarile lente, precise, atente la detalii. Privirile li se intalnira si ramasera agatate, undeva, intre ei. Pendulara putin, apoi cazura la pamant.

Ea se intoarse la vase el in ploaie. Iesi pe balcon si incepu sa rada isteric, cu lacrimi in colt de ochi. Sau era doar apa?