Joaca de-a cartile

Jucand carti:
“Tu chiar crezi ca vei castiga cu o pereche. Esti nebun.”
Am doua dame. Un popa, un valet si un as. Ce vrei mai mult?
“Da, vei avea nevoie de popa ca sa mori, un as, sa te conduca si un valet sa-ti serveasca ultima gura de aer, dar doua dame, ce faci tu cu ele…”
Le iubesc, draga mea…
“Eu am patru zecari si as. Am castigat?”
Nu. Eu am castigat.
“Bine, am incredere in tine, eu si asa nu stiu inca sa joc.”
Eu stiu sa pierd.
“Ai grija de damele tale. Sunt frumoase. Dar cea de inima neagra, nu stiu, nu e de tine, tu ai inima rosie. Mai bine ia-o pe cea cu inima ei rosie. Va potriviti…”
Draga mea, tu ce inima ai?
“Eu am inima dintr-un colt de zambet. Dar nimeni nu o vede.”
Cred ca o iubesc. Sa stii…
“Atunci, eu te mai astept, sper sa te mai astepte si ea.”
Multumesc.
“Nu-mi multumi, it
i sunt vesnic datoare… Hai, mai vorbim noi. Sa ma inveti sa joc carti.” La revedere.

Si plecand sopti catre pamant, “lasa-ma sa te iubesc…”, gandind la ea. Iar ea, plecand, privi spre el si sopti, “nici nu stii cat de mult te pot iubi, sper sa realizezi inainte de sfarsitul frumos, te iubesc, probabil doar eu..Ai grija si de ea, si de inimile voastre rosii.

Si azi imi lipseste un colt din zambet. Si inima mea rosie. Maine pictez orasul cu tine.

De ce

…am blog?

Nu ma intereseaza sa intre mii de oameni. De fapt, ma intereseaza sa intre 20-30 de oameni, dar care sa inteleaga ce scriu, cum scriu, persoane empatice, inteligente, interesante. So far, la blogroll, am doi oameni. Ar mai fi cateva persoane arta, dar…deocamdata mi-e lene a le introduce. (scuze voi, cei ce asteptati cu sufletul la gura, hahah).

Nu vreau sa imi scriu frustrarile (desi stiu ca voi face si asta), ci mai degraba observatiile. Ce am vazut, ce am simtit, ce simtiti VOI sau ati fi simtit VOI in locul meu.

Vreau sa descriu situatii, oameni, concerte, teatru, filme. Orase, fotografii, oameni.

Vreau sa interactionam, sa intelegem/intelegeti socialul si ce insamna “a socializa”.

Habar n-am cum trebuie sa te porti cu un blog. Alin imi da clasa si lectii de blogging. (o bere de la mine! :D a treia insa, pentru a depasi nivelul tau maxim, haha). Nu stiu ce tre` sa fac, cum, unde, in ce fel. Eu doar scriu.

Imi place sa manjesc foile cu scris, sa apara pete negre si daca sunt si ordonate intr-un fel placut…cu atat mai bine. Nu-mi place comercialul (da, chiar tu Zoso, pleaca capul in umilinta, si sabia nu-l va taia!) :D

Asa ca ma pun serios pe murdarit cu negru aceasta coala odata alba. Turn the page.

Mai exista

I-am vazut in statie, asteptam mult-iubitul tramvai 41, dar nu m-am mai urcat in el. Am stat de fapt sa treaca vreo 3-4, eu eram cu ochii pe ei doi.

Au undeva la 14 ani, ambii copii frumosi, sinceri. Vorbeau, radeau din cand in cand, apoi lasau capetele in jos sau se uitau incurcati in jur.

M-am asezat cat mai comod, pregatit sa vad spectacolul primei iubiri, primului sarut.

La un moment dat, au tacut ambii, si-au intalnit privirile timp de doua-trei secunde si au rosit, fugindu-le privirile in orice alta directie. Apoi, dintr-un zvacnet, ea i-a luat mana…de fapt nu! degetul! si a inceput, vrand sa arate poate ca era ceva la fel de natural ca trezitul devreme pentru mine, sa se joace cu el. Baiatul a ezitat pentru cateva secunde si apoi i-a oferit intreaga mana, ea plecandu-si capul.

Totul a durat minute.

…si apoi, neindemanatic, s-au apropiat simultan si s-au sarutat. Simplu. Sincer. De unde stateam si zambeam, ii puteam simti cum se sufoca de emotie si le puteam auzi bataile inimii, accelerand.

Prin ei, mi-am adus aminte (pentru a cata oara?) primul meu sarut cu o prima persoana iubita. Prin ei, am zambit si chiar am fost emotionat, mai OM. Se sarutau copilareste, pe buze si pe obraz, nebuneste se strangeau si se jucau cu mainile, era ceva atat de natural in ei, incat am simtit ca privirea mea ii murdareste.

M-am intors, m-am urcat in tramvai, zambind pentru mine, cu capul usor plecat si eu.

Intr-o intersectie anosta, dintr-un oras grabit, se tineau de mana si, zambind, se sarutau doi tineri frumosi.

Marul, viermele si Newton

Sunt ca un mar stricat. Te stric daca vrei sa fii mar cu mine, te astept sa ma digeri daca esti vierme. Prin mine trec rele mai puternice ca pofta unui vierme parazit.
“Taci, ca mai ai un pic si cazi.”
Si ce daca, poate cad in capul potrivit si se descopera gravitatia. Si mo

Mac

r fericit, ca ma mananca un om bun.
“Esti intr-o fructiera, singur. Nu te mananca nimeni asa.”
Am pofta de un vierme.
“Eu mai am putin din tine. Delirezi.”

Zise viermele.

….si astfel, intrara, sovaielnic…

Atentie! Incep sa creez si sa joc! Sa-mi urlu din mine catre mine si catre voi, sa vad sa vedeti si sa va vedeti!

Va rog, nu va sfiiti… usa este intredeschisa, dar camera este mica. Ezoterica. Teatrala. Pe scena, sunteti voi iar eu sunt sufleorul.

Dar va rog, nu va sfiiti… puteti intra si pe geam sau prin oglinda. Sunt murdare? Nicio problema…puteti sa le spalati! Cum “cu ce”?… Cu ce aveti! Cu crestetele, cu barbiile, cu manecile suflecate, cu gleznele, inchieieturile, picioarele sau coastele. Si apoi, aburiti-le cu suflarea voastra. Si sa ne punem pe scris si pe jucat… prin crapatura scrisului din aburul vostru, va veti vedea, cadre-cadre!

Nu, nu ezita, intra! Poate, dar doar poate…mai este loc si pentru tine, sa privesti.

Ne vom urla impreuna, imbratisa, iubi si uri, ne vom mira, canta, plange si iar urla, vom rade, dansa, plagia, mima, crea. Ca intr-o piesa de teatru.

Iar la final eu voi rasufla usurat, imi voi lua foile de sufleor si va voi lasa sa va aplecati publicului, sa primiti aplauzele.

Asa ca dezbracati-va de tot si toate, priviti inmarmuriti si, va rog, nu va sfiiti! Aplecati capul, intrati, si hai sa cream! Atentie insa…viata-ntreaga e un joc.

Colectionez Sindromuri