Category Archives: Introspectii

Introspectie (sau “interludiu cu mine insumi”)

Zbatere intre puternic si ridicol, intre ura si iubire, intre negru si alb, ying si yang, foaia alba s-a intins in fata mea. Usor, va capata aceste pete negre de mizerie, ce s-au intins de-a lungul timpului in atatea forme hidoase, dar diferite. O estetica a punctelor negre, ce formeaza litere, estetica mizera, pe o foaie, odata alba.

Sunt prins intr-o genune, intr-un ciclu drept, undeva, intre prietenie, ura, iubire, dorinta, pasiune, indiferenta, intre a nu vrea sa fiu ranit si intre a nu vrea sa ranesc. Ma doare, ranind foaia asta, odata alba. Cerul primeste norii, stelele, fac parte din misticul existentei lui, eu…nu am dreptul sa distrug astfel, albul nepatat. Toate sperantele si asteptarile mele se lovesc de faptul ca nu pot vedea cu adevarat, nu stiu sa vad.

Am ajuns sa visez. Visez, pentru ca sunt viu. Visez moarte,visez doar alb-negru, pentru a ma salva de mine insumi. Visul, este doar adevarul meu. Cand m-am trezit, am crezut ca ti-am mai auzit vocea, am crezut ca am mai spus cuvintele acestea, ceva insa ma face sa cred ca o sa-mi pierd mintile…oare inca mai visez? Este aceasta o noua realitate, ceva ce…iar…ma va facea sa-mi pierd mintile? Visul, este adevarul insa.

Exista si gri intre alb si negru, o subtire linie.

Ma ridic, aprind lumina, incercand sa insel noaptea, treaz de frica sa nu adorm, de frica sa nu visez iar visul. Vreau sa scap de demonii din mintea mea, vreau sa alerg, sa evit sa distrug albul, cu aceste pete negre, nu vreau sa te distrug, foaie. Distrugandu-te, mi-as facea mie bine. Lasandu-te, poate voi invata, candva, sa visez si in culori, sa desenez pe tine, cu tine. Daca mi-ai cere sa te distrug, poate m-as plictisi sa-ti umplu spatiile inca albe, si ai scapa, daca insa tu taci si accepti cuvintele mele, ma inviti sa le scriu pe tine. Vreau, nu vreau, ura, iubire, puternic, slab, ying, yang, alb, negru. Gri.

Candva…nu stiu de ai simtit viitorul apartinand trecutului vreodata, si nu ti-ai dat seama cum se poate asta…Un vis reflectat de timp si inchis in timp, oare este acum, oare se intampla acum, oare se intampla, si atat?? Himera, sau adevar?

Sangele, este rosu, improasca totul, literele mele negre, improasca pagina aceasta, curata, nepatata, neatinsa. Pana la mine. Inca este bine…mai exista spatii, intre aceste cuvinte, daca nu vor mai fi, te vei pierde, vei deveni palida, in negrul tau…vei pierde tot ce ti-a mai ramas. Vreau sa le umplu. Vreau sa le si pastrezi nepatate, foaie! Pentru mine, pentru tine. Oare am visat despre asta, despre timpul asta, despre locul asta?

Simt ca am mai vazut chipul tau, incaperea asta a vietii, ca am trecut prin locurile astea.Te stiu pe tine… te urasc, esti scrisa…esti si nescrisa…te iubesc…

Putine clipe, ma despart de adevar… Se va umple foaia, oare voi reveni, sa umplu spatiile inca albe? Putine lacrimi mici, despart un om fericit de un om trist. La fel, doar o linie subtire, desparte un nebun de un geniu. Linia este subtire si intre ura si iubire. Oare eu sunt exact gri? Oare dansez, pe ea? Dar cat timp voi rezista in echilibru, pana sa cad? Si, cand voi cadea, unde voi cadea? Cum? Ce va fi? Ce voi fi? Ce se va intampla cu tine foaie? Voi fi ranit, voi rani, sau ambele de-odata?

Deocamdata, te-am lasat in urma, incep o alta…La inceputul ei, la mijloc, spre final, candva, imi voi pierde echilibrul Si atunci, iti cer iertare, din trecut, prin prezent si pentru viitor. Iarta-ma.

My All Time Favourite Movies – sau ce filme sa vedeti weekendul asta …

Si daca nu aveti timp… poate si in urmatoarele. :) In paranteze, niste pareri subiective. PUR subiective.

- Pulp Fiction – Quentin Tarantino (pentru regia originala – la acea vreme, pentru Uma Thurman si pentru un John Travolta care dialogheaza cu penisul sau)

- One Flew Over the Cuckoo’s Nest – Milos Forman (pentru un joc fantastic al lui Jack Nicholson si un final dramatic arta)

- The Shining – Kubrick (pentru ca NU este un horror clasic, pentru ca e dupa o carte Stephen King si pentru ca…este jack Nicholson genial. “I like it in this hotel…We shall stay here for ever….and ever….AND EVER…”)

- The Godfather – Coppola (It`s a classic…si un Al Pacino tanar si bine)

- Underground – Emir Kusturica (pentru ca este haotic, amuzant, dramatic, lovingly si are o muzica geniala si un joc absolut fabulos)

- Star Wars – George Lucas (pentru ca ala negru care respira greu era ta-su…si pentru ca ma uitam cand eram mic de 3 ori pe zi la film, pe caseta video)

- Corpse Bride – Tim Burton (pentru ca este cu Johnny Depp…animat…cu o muzica fantastica si un Tim Burton ce vede totul altfel. Distorsionat. Deci frumos)

- Omul Foarfece – Tim Burton (pentru ca este cu Johnny Depp…in carne si oase de asta data…)

- Odiseea spatiala 2001 – Kubrick (pentru ca in spatiu, sunetul NU se propaga…este unul dintre FOARTE putinele filme in care explozia in spatiu este fara sunet. Pentru atmosfera apasatoare, si pentru ca…n-am inteles nimic din final :) )

- Lord of the Rings: Return of the King – Peter Jackson (pentru ca e cu elfi, hobbiti si un gagiu pletos, brunet, de da cu sabia. Si pentru Noua Zeelanda…A! si cartile sunt geniale in limba engleza citita)

- The Good, the Bad and the Ugly – Sergio Leone (pentru ca este cateodata parca facut “la misto”, este mai mult decat un western, e dinamic si pentru ca am tras de Alexandra 3 ani sa-l vada si nu a vrut. Dar o VA FACE, mark my word, O VA FACE!)

- A Streetcar Named Desire – Elia Kazan ( pentru ca Marlon Brando a strigat, la un moment dat “STEEEELAAAAAAAAAA” si a ramas in istorie. Ba chiar e si bere…)

- Fight Club – David Fincher (pentru ca e cu Edward Norton, Brad Pitt si Helena Bonham Carter. Si pentru ca toti avem problemele alea din film…mai mult sau mai putin…)

- Tacerea Mieilor – Jonathan Demme (pentru ca Anthony Hopkins zice “Hello, Clarice….”si a ramas legenda. Si pentru ca Jodie Foster, cu acel “s” genial, mi se pare sexy. Rau.)

- Rambo – Ted Kotcheff (nu, glumesc…Pe bune glumesc!)

- Sin City – Robert Rodriguez (pentru ca este regizat in stil nebunesc, special, pentru ca Benicio del Toro joaca fan-tas-tic, pentru ca e sangeros fara a parea in plus, pentru ca Jessica Alba e…aaa…ce ziceam? )

- Snatch – Guy Ritchie ( “Are you in London?!? No, I`m in a rush!” Pentru ca este cea mai originala si mai cretina comedie ever created. Si pentru ca Brad Pitt este tigan. Si pentru ca in scena cu box-ul, cand isi arata pieptul si tatuajele, toate tipele nu mai clipesc si ma amuza….)

- Amelie Poulain – Jean-Pierre Jeunet (pentru ca tuturor ne place sa avem o perna rece vara, cand ne culcam, pentru ca toti ne-am intrebat cel putin o data in viata “oare cati oameni au orgasme acum?”, pentru ca m-a invatat cum sa o sarut pe femeie iubita si pentru ca tot timpul mi-a placut sa-mi bag mainile intr-un sac plin cu boabe de fasole)

- American Beauty – Sam Mendes (pentru muzica, pentru Kevin Spacey care-i arta, pentru petalele alea de trandafiri, ale naibii, pentru ca tot timpul cand vad o punga zburand zic “uite! Cel mai frumos lucru din lume!” si pentru ca asa am cunoscut-o pe Alexandra. Mentin parerea ca este un film de nota 8 )

- Portocala Mecanica – Stanley Kubrick (pentru privirea de la inceputul filmului, pentru decoruri, pentru tema atat de actuala si pentru un anume poster)

- Forest Gump – Robert Zemeckis (pentru ca pot sa scriu in mesaj cand cineva intarzie “Run, Forest, RUN!”. Si ma simt bine mai apoi. Inca vreo 4-5 minute. A, si pentru Tom Hanks. Si ca veni vorba de el…)

- Cast Away – Zemeckis (pentru ca nu as putea sa-mi scot un dinte singur dar as puea oricand sa vorbesc cu o mingie de volei…)

- El Laberinto del Fauno – Guillermo del Toro (pentru ca am avut un tricou bestial cu filmul, pentru ca m-a socat o secventa care a venit foarte…pe neanuntate, pentru ca regia este inteligenta si pentru ca am pierdut tricoul, la munte)

- Mar Adentro – Alejandro Amenabar (pentru ca trateaza o tema care m-a interesat – eutanasierea unui om care nu mai are nicio speranta. Si o trateaza chiar bine rau…)

O sa revin intr-un post viitor cu RESTUL filmelor de-mi placura de-a lungul timpului. :)

Actorul

Brusc, incerca sa si-o imagineze goala. Nu goala, dezgolita. De orice. Sa ramana, ea, fiinta considerata o persoana incantatoare, doar un schelet, un craniu gol, sustras de orice ganduri, idei, simtiri. Ochii-i verzi patrunzatori, sa ramana doua orbite goale, parul saten razvratit, ondulat, sa dispara, luandu-i locul crapaturile de pe un craniu gol, sanii-i sa faca loc unei cutii toracice plate, reci, fara simtire, fara tresarire, senzualitate si feminitate, gatul, atat de senzual, sa ramana o prelungire goala si rece.

Se plictisise. Nu mai stia ce sa faca, nu mai simtea sa o vada asa cum i se paruse la inceput, nu mai voia sa se minta ca o sa aiba ceva de-a face cu ea, si sa o minta. Asa ca incepuse acest joc al imaginatiei, dezgolind-o din priviri.

Si, brusc, reusi. In clipa imediat urmatoare, disparu orice dorinta, si-o imagina imbatranita, ridata, posaca, ragusita, ghemuita pe scaunul ala, senila. Si renunta. Nu mai era interesat, relaxandu-se, devenise el, acel EL care, rezemat de spatarul de lemn, privea undeva, prin ea, vorbea fara sa-si priveasca cuvintele din unghiuri diferite, o vedea si nu o simtea. Fata, dintr-una interesata, capata mimica ce se potrivea unui om ce se concentra la ce avea sa faca maine, cum avea sa…

`Tu, hei….esti atent la ce-ti zic? Sa stii ca este interesant, am nevoie de un sfat…`

Parca auzise ca a spus ceva…Mda…Incerca sa o priveasca ca inainte, sa revina si el pe scena jocului dus pana acum, sa isi continue dansul zambetelor, dansul ce-l voia prenuptial. Cuvintele, ce inainte gandite fiind, se potriveau de minune in al sau joc de puzzle, acum se rostogoleau, in aer, lovindu-se de craniul gol, de orbite innegrite. Interesul disparuse, actorul ramasese, pe scena, doar cu o paiata cu care sa vorbeasca.

Ridica bricheta catre ea, sa-i dea foc.

Tigara se aprinse, un norisor de fum se ridica, undeva, deasupra lor. Acolo se gandi nitel ce sa faca si se raspandi deasupra lui si a fostei scene pe care jucase. Acum, actorul, cu machiajul inca pus, statea posomorat si plictisit pe un pat. Asternuturi albe, curate, alaturi de el, spate-n spate, un schelet, cu orbitele goale, cu craniul crapat, cu gatul inele de oase. (oare eu cu asta m-am prefacut atat!? Ca sa ce?! )

Se scuza, nu astepta raspuns, se grabi inspre incaperea cu oglinzi.

Apa, rece, i se strecura printre degete, inainte sa ajunga la fatza. Isi mangaie chipul, se privi in oglinda si nu se vazu. Incerca din nou, de asta data, apa se izbi cu forta de chip si privi cum spuma si machiajul se raspandesc lasandu-l pe el. Clipi des, prvindu-se pentru prima oara, trezit dintr-un joc egoistic al sinelui. Scutura cu forta din cap, se sterse. Da, acum, era curat. Era el.

`O sa numar pana la trei, si o sa dispari. Nu ma mai interesezi, nu meriti masca mea! Pleaca! `

Si, disparu. Ramase, singur, intr-un colt, el, tigara, fumul. Savura, in tacere, momentul reintalnirii cu sine. Singuratatea, ii oferea relaxare, incredere, putere. Putea privi inauntrul sau, fara bariere si piedici, putea privi adanc, putea sa vada binele si raul, uratul si frumosul din el. Avea puterea sa se regaseasca, sa existe ca o entitate singulara. Scheletul ei disparuse, se plimba acum, pe strazi, in cautarea altor jocuri ale altor actori, patul, cu asternuturi albe il gazduia acum doar pe el. El, sincerul el. Atat de sincer….Atat de singur in patul acela… Atat de singur….singur…. In curand frigul il cuprinse.

Isi puse haina pe sine, oglinda, il privea. Acum, i se paru ca nu mai este atat de curat, i se paru ca este…simplu. Plictisit de sine. Atat de ordinar si gol. Scoase din haina un nou chip, lipit de fata lui arata bine, se potrivi perfect. Zambi oglinzii care-l privea, nerecunoscandu-l.

Si apoi….din nou….

O vazu, singura, la o masa, chipul, se transforma ca la o comanda intr-un zambet, ochii i se schimbara cu un licar. `Poate ca ea este…`

`Buna seara, te deranjez daca stau cu tine cat sa beau cafeaua? Stii…am venit singur si sper sa putem socializa…tu si cu………mine…`

Scena, capata viata, patul, alb, curat, era iar ocupat. O femeie si un actor, cu un zambet trist si o noua lacrima sub ochi, pe un colt.

The makeup my be flaking, but the smile...
The makeup my be flaking, but the smile...

Cum, ai o relatie perfecta? Hahahahaaaaaaaa!

Ieri mergeam cu Cristina pe strada si, ca de obicei, palavrageam haotic si haotizant despre cele mai cretine lucruri. Evident ca am ajuns si la partea de relatii inter-umane si de aici a mai fost doar un pas pana a ajunge sa discutam despre “efectele distructive si negative ale unei relatii”. Evident, exista, si le si constientizam desi uneori incercam sa nu le bagam in seama/sa le ignoram ca si cand n-ar exista. Sa nu ne ascundem dupa degetele de la piciorul drept. Printre ele, am putea enumera:

- “Iubire, de ce nu ma mai asculti?…mi se pare ca nu ma bagi in seama”. Din experienta-mi, aceste fraze incep sa fie auzite din ce in ce mai des, dupa vreo 3 ani de relatie. Desi uneori fara baza, ele se fac auzite si sunt stresante.

- Imbatranesti prematur, supus stresului/metehnelor/atentiei marite pe care trebuie sa o acorzi persoanei de langa tine.

- Pierzi din prieteni/amici, fiind “prins” in relatia de cuplu. Pierzi oportunitati, fara ca nici macar sa realizezi.

- Tre` sa zambesti si sa fii amabil, chiar si artificial, cu parintii ei/lui. Daca nu te plac, naspa, chiar daca efectele nu se vad imediat.

- “Ce-i aia STAR WARS? Ce-i aia ‘sa iesi cu baietii la bere’, eu de ce sa nu vin?! Ce-i aia ‘sa te joci la computer’ seara, fara mine? Adica eu ce-am de nu vrei sa te joc cu mine!??!Nu ma mai gasesti atractiva si frumoasa?!?!” sau, de partea cealalta “Gilmore Girls!?!? fuck THAT!” sau “Nu, pe bune…chiar vrei sa mergem la filmul asta romantic?! C`mooooon…” sau “Hai mai, la ora asta chiar MORI daca nu mananci o prajitura cu ciocolata?!”

- “Mi se pare ca incepi sa-mi acorzi din ce in ce mai putina atentie….”

- “Erai altfel la inceput!” (no SHIT!)

- “Ce s-a intamplat…? Nu te mai excit ca inainte!?…”

- “Let`s hugggggggg!!!!!!!! Hug me, hug me, hug meeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!” “Mai, te ‘hug’ non-stop, MANANC ACUM!” “….hm! BINE! MANANCA!” FUCK, BINE, te HUG! “Nu mai vreau, merci. mananca.pf.”

- “…Cine este…MARICICA!? huh, huh, HUH?!?! Si de ce te suna la 12 noaptea!?” O colega… “AHA! O colega…si…cum arata?” E o.k., nu ma intereseaza cum arata, avea nevoie de ceva. “Aha! Si de ce-ti zice ‘te pup’ la final!?” Pana mea, asa-i ea, vrei sa vorbesti cu ea, sa te calmezi…!? N-ai incredere in mine, or what!? “Pf. Ba da…” – si zicand acestea, se intoarce cu fundul la tine si face pe suparata sau chiar se supara pana cand, dupa 3 ore de chinuit si de giugiulit, alintat si mangaiat si ridicat statui, devine mai sigura pe ea si pe el.

- Certurile intr-o relatie de cuplu pot fi cu pana la 100 de ori mai intense decat cu orice bun prieten.

- Cele doua parti din cuplu au tendinta de a se plange exagerat si exasperant de mult unul catre altul, chiar daca unul dintre ei chiar NU ARE CHEF sau TIMP sau DISPOZITIA NECESARA pentru a asculta toate maruntele probleme ale celuilalt. Si daca-i zici asta, ai pus-o! “CUM??! Nu vrei sa ma asculti!?! Adica n-ai timp de MINE!??!” Da, dar stii…am o migrena de innebunesc, mi-a murit unchiul, ieri am fost la biserica, azi am o stare de tot kkt-ul, imi curge sange din masea si simt ca INNEBUNESC! ” AHA! Deci asa PRIETEN(A) IMI ESTI! Cand ai si tu niste probleme, nu esti CAPABIL(A) SA LE ASCULTI si pe ale mele, NU!?!” “Iubire…ai un examen maine, este o.k…toti avem…”

- In ciuda a ceea ce se crede in general, cheltuiesti MULT mai putin intr-o relatie, decat daca iesi din ea. In timpul relatiilor cheltuiesti pentru floricele, bombonele, mici atentii, o iesire la un restaurant, o excursie pe nu`sh unde, un film, un teatru, chestii de-astea. Odata afara din relatie, iesi cu 100 de prieteni si cu fiecare cheltuiesti zilnic de spargi, in cele mai diverse activitati. O placere.

- “Este a 1001-a oara cand intarziiiii! M-am saturat sa te astept!”

- Provoaca dependenta sexuala.

- Hai la munte!!!! YEY! O sa fie BESTIAL! Aer curat, chitara, misto… “HAI LA MARE MAI BINE!!! :D” aaa…o.k….cum vrei tu, iubire….:(

- Mai tii minte ca mi-ai promis acum 2 ani si 3 zile ca-mi cumpari o cana cu un catelush pe ea?! Tot o astept! “aaaa…” AI UITAT, NU?! Asa mult te intereseaza persoana mea! “aaaa…de ce nu mi-ai amintit?…” Pentru ca voiam sa vad cat de mult ma iubesti. “FUCK! BINE! Maine iti iau cana, scuze… pe bune, scuze…nu pot tine minte chiar TOT…iarta-ma.” “Te iert, insa nu o mai vreau. Voiam doar sa-ti zic, asa…” Aaaa… dammit.

Evident, acestea sunt doar cateva dintre micile-marile chestiuni negative dintr-o relatie. Uneori nu se intampla, alteori se intampla mai multe, difera in mod clar de la cuplu la cuplu.

Have fun, kids!

Am cateva intrebari!

Ce s-ar intampla daca am trai vesnic?

De ce oamenii dorm noaptea, si nu ziua?

Unde (nu) am ajunge daca am vietui doar 5 ani, fiecare?

Ce s-ar intampla daca nu am avea animale de companie, si am fi singuri pe planeta asta?

Ce ar fi daca am cunoaste fiecare dintre noi, data si ora la care vom muri?

Ce s-ar intampla daca nu am face deloc dragoste, ci doar sex?

De ce sunt atras in mod egal de moarte, dar si de un copil ce se joaca in nisip?

Oare imi place mai mult apusul, sau mai mult rasaritul de Soare?

A pescui, este acelasi lucru cu a vana?

Ce ar fi daca toata lumea ar minti pe toata lumea?

M-as intelege pe o durata lunga cu un om care este inteligent, dar nu este destept?

Oare seman mai mult cu un sarpe, sau cu un strut?

De ce am scris postul asta…?!?

Scene din metrou Bucuresti

In ultimul timp am vazut sau am auzit de la prieteni urmatoarele. In metroul mult-iubitului Bucuresti:

- 2 manelisti. Nimic rau in asta. Unul cu ciorapi negri si pantofi albi, unul cu ciorapi albi si pantofi negri. Se vedea parul de pe picioare. Deci, fani Mynele TV. Ce m-a frapat cu adevarat a fost ca unul dintre ei avea cercei cu sigla NIKE in ureche. Din tinichea. Nu puteam sa-mi iau privirea.

- Un manelist cu adidasi. Pe o parte a incaltarilor era sigla Nike si pe cealalta parte, sigla Adidas.

- Am observat ca pustoaicele nu mai citesc Bravo Girl sau Cool Girl ci echivalentul lor de oameni mari – Libertatea, Click, Ciao sau…aaa…alea. Din tagma aia.

- Ieri a navalit (la propriu!) unul in metrou inainte sa iasa lumea. I-am dat un bocanc in fluierul piciorului. L-a durut. M-am simtit bine. Data viitoare cand il vad, ii dau si in piciorul celalalt daca face aceeasi greseala.

- O tipa interesanta, cu care merg in metrou cam la aceeasi ora. Am inceput sa ne sesizam. O sa intru in vorba cu ea, evident. De ce “evident”? Intrebati prietenii mei.

- Noua campanie ZF/Business Magazin pe toti stalpii. De parca nu ar fi suficient ca aud si scriu numai de afaceri la birou…

- Au inceput, parca, sa se rareasca aurolacii. Nu stiu exact de ce… presupun ca o sa reapara, cand se face si mai frig afara. Media de varsta a aurolacilor ramasi prin metrouri a crescut destul de mult.

- Acum nu se mai merge cu un singur copil in brate. Ci cu 2-3, care roiesc prin vagon, in timp ce “mama” sta in genunchi si spune ceva. Neinteresant si fals. Cred ca si-au dat seama ca uneori, in statii mai scurte, nu au timp sa parcurga tot vagonul dupa rugaciuni, asa ca si-au luat 2-3 sateliti care se misca haotic pe acolo, cu mana intinsa.

- Un caine EXTREM de amuzant, la Armata Poporului. Are mustati, parul zbarlit in toate partile si e al naibii de jucaus. Cand nu sta intr-o pozitie cel putin amuzanta, tuflit pe jos si cu picioarele din spate incrucisate.

(Va Urma)

Zbor

` Vreau sa uit. Uitarea, e-o salvare.. Vreau sa traiesc intr-un cerc mic-micut, stramt, cat mai ingust…poate chiar sa fiu nebun, da, nebun! Sa fiu…fericit…deci nebun…`

Isi zise, si se sprijini iar de acelasi perete slinos, cu o aceeasi grimasa pe fata. Se tara, cu o privire fixa, de-a lungul lui…jeg lipit de transpiratia de pe hainele mizere, privirea sticloasa darama totul in incapere. Un tablou…de cand vazuse tabloul asta? Nu mai stia…de cand era copil, parca. Copil. Ce cuvant. O notiune pur abstracta, pentru ceea ce devenise el. O padure, un lac, o casa, verde, bleu si galben. Da…poate ca exista asa ceva. In alta lume. El nu le mai recunostea.

Acum, dadu de un colt. Ramase o clipa acolo, la imbinarea celor doua ziduri, cu gura intredeschisa, privirea fixa, saliva curgandu-i din gura, apoi aluneca iar ( oare a cata oara facea asta? ) pe peretii lispsiti de mult timp de orice mobila. Poze, infipte cu ace de gamalie, ca intr-un insectar al fluturilor morti, in peretele opus. El cu ea. Ea cu el. Sau era doar el, cu ea? Oricum, zambea. Doar in poza. Apoi, inca una, cu doi oameni. Poate parintii lui, nu mai stia exact. Il tineau intre ei, zambind automat, catre aparat. Apoi, iar el, copil Se recunoscu usor, desi poza era alb-negru, dupa privirea din ochi. Se juca, o minge de plus. Ii placea mingea, da, ii placea, se sparsese…trecuse masina peste…

`…vise…dorinte…as vrea sa am un cercusor, doar un cercusor, sa nu vad raul…sa nu-i vad rau… sa-mi fie bine, sa-mi fie bine…sa fiu fericit, in nestiinta mea, in cercusorul meu! `

Oglinda, il sperie. Aparuse, pe neasteptate, desi stia ca este acolo. Chicoti, ca de fiecare data, langa peretele 2. Si iar, se uita la sine. `Da…ce bine ca m-am barbierit inainte sa…da…foarte bine, nu ar fi fost frumos sa fi plecat nebarbierit…` Oglinda, mica si murdara, aproba asiduu gandurile lui. Ochii sticlosi, deja priveau fix ; uitandu-se prin ea, i se parea ca se vede pe sine, mult mai bine. Parca parca-si amintea… da… odata… oglinda…era curata…Poate ca si el era! Se imagina in costumul sau, frumosul sau costum, pierdut acum…luni…sau ani? Nu mai stia, nu conta! Si aranjat…sclipind de curatenie, mandru si senin, puternic si stapan pe sine! Se mangaie, luand grasimea si murdaria de pe oglinda, apoi, absent si cu regret ca nu simti ceea ce spera, reveni la ganduri.

` Vreau sa nu simt, sa simt, inseamna sa sufar. Oare…nebunii…oare EI…o fi adevarat ca sunt fericiti?!? …Cateodata, mi-as dori sa aflu, da, mi-as dori…ce pacat ca nu pot s-ajung asa niciodata …am citit odata despre asta insa…`

Ajunse, tarandu-se ca si pana acum, la peretele 3…fereastra, deschisa, lasa sa intre aerul cald si uscat de afara. O crapa si mai mult, uitandu-se ( oare a cata oara ) la ceea ce se afla dupa ea. Se putea vedea un parc. In parc, acum, cativa copii se jucau, dandu-se in leagane. Doi copaci. Pe o banca, doi indragostiti, descoperind pasiunea si dezvaluind dragostea. Am zis `se putea`, de fapt, omul, ca de fiecare data, se uita in gol cand ajungea acolo. O deschise mult de tot, dandu-se trei pasi inapoi si inspirand adanc.

`Da…aer, viata, e bine…vreau acolo si eu…verde, iubire, minge…ce bine ca m-am barbierit…altfel…nu era frumos sa ies asa… …`

In fuga, se apropie de fereastra, puse un picior, pervazul scartai, apoi celalalt, si, neoprindu-se, plonja in gol, cu ochiii sticlosi, larg deschisi. In cadere…

`Ah, ferice de cei ce fac asta, ferice de cei ce simt fericirea cum o simt eu acum, ferice de nebuni si cei cu cercuri mici si stramte, ferice de cei ce nu observa…Fericiti sunt cei ce pot pluti, cei ce pot zbura…zbor! Zbor! ZBOR!!! `

Usita scartai, lacatul se deschise, doi barbati in alb intrara.sa aduca mancarea. Omul, langa peretele 3, zbura…zbura ceea ce ar fi vrut sa zboare dintotdeauna, zbura, muscand din peretele alb, rece si gol, zbura dansand si cantand de fericire ca era liber si fericit, chiar si nefiind…nebun.

Pentru TINE.

Ai avut vreodata privirea asta...?
Cat de des vezi lumea asa...?

Ma simt…

“…ca un bulgare mic. Dar un bulgare mic de spini. Nu, de fapt nu de spini…ci de sarma ghimpata, da, de sarma ghimpata.”

….?

“Da, iar pe aceasta sarma ghimpata, se infasoara o sfoara uda, si se lipeste de sarma, si se inteapa, si sangereaza si tipa si urla! Asta sunt eu acum. Un ghem mic-mic de sarma cu sfoara uda din vene si sange. Mhm!”

Cam ca forma norului alauia de acolo, huh?

“Dap. Cam ca norul acela!”, zise ea si se intinse mai comod pe iarba, uitandu-se insistent la acel nor. “Insa …norul acela se schimba. Vrei…nu vrei sa fii tu vantul meu?”

…si daca suflu si te transform in ceva mai dureros? Daca te va durea mai rau?

“Mai rau decat un ghem de sarma ghimpata infasurat intr-o sfoara uda de vene si sange? Nu…nu vei putea. Hai, sufla-ma, asa cum suflai o papadie cand erai mic!”

Imi este frica…dar….iti promit sa suflu tot timpul din directia in care sa nu te doara, neiubita mea. Sa te protejez si sa-ti fac doar bine.

“Chiar promiti?”, zise ea, fara sa-si ia ochii de la nor.

Promit.

Si se ridicara de pe iarba, tinandu-se de mana, departandu-se zambind, tineri si fericiti.

Norul mai pluti nitel acolo sus, apoi se rupse. O parte din el pluti un timp si acoperi cu o umbra neagra locul unde intinsi au stat cei doi. Cealalta parte ii urmari si ii urmareste si azi.

Sinceritate

“Alex, ieri m-am gandit la tine, putin, inainte de a adormi, si am ajuns la concluzia ca esti un om terminat”. SAU “Alex, de fapt, tu incerci sa redevii ceea ce erai acum cativa ani. Te imbraci la fel, ai aceiasi blugi negri ca si atunci, dar esti poate doar o palida replica.” SAU “Alex, daca vrei, poti sa te ridici si sa pleci, nu m-ar afecta enorm”.

Aceste fraze mi-au rasunat in timpane sambata dupa-amiaza, spuse natural si sincer, deschis, de o PRIETENA.

Acum, inlocuiti pronumele personal “Alex” cu numele vostru. Cum va simtiti? Va place ideea?

Mie personal, da. La nebunie. Nu am mai avut parte de un astfel de calup de sinceritate de…uau…enorm de mult timp, parca a trecut o vesnicie. Initial am fost afectat, m-am aparat cat de calm am putut, prin argumente. Nu conteaza daca SUNT sau NU SUNT de acord cu cele spuse de omul de langa mine, daca sunt sau nu adevarate afirmatiile ei, important este ca a zis CEEA CE CREDE, ceea ce considera, ceea ce simte. Fara floricele, ascunzisuri, fara subterfugii, fara mici sau mari minciuni, fara compromisuri. La fel de usor stiu ca omul acela spune si ceea ce ii place, la fel de deschis.

Nu ar fi mai simplu daca toti am fi ceva mai sinceri? Daca nu neaparat cu cei din jur, macar cu noi insine. Nu ar fi mai simplu daca nu ne-am mai ascunde, daca nu am mai fugi de idei, sentimente, emotii, ci le-am spune, sau macar le-am accepta, in al nostru creer si n-am mai fugi de ele?

Poate este mai comod sa traiesti in minciuni, sa te ascunzi, poate unii numesc asta “diplomatie” sau “comoditate”. Sau pur si simplu, necomunicand complet ceea ce credem…consideram ca facem un bine celor din jurul nostru. Din punctul meu de vedere, este fals.

Vreau sa pot sa devin in timp, fata de toti oamenii, total sincer, deschis, sa zic ceea ce cred, cand cred. Daca voi fi judecat pentru asta, daca voi fi condamnat si voi pierde oameni din jurul meu, inseamna ca acestia nu inteleg de ce anume fac asta si ca de fapt ar putea sa le foloseasca spusele mele.

“Alex, ceea ce ti-am zis acum ar fi deranjat poate 90% din alti oameni. Insa acei oameni, foarte multi, nu ar fi realizat ca cele spuse de mine i-ar fi ajutat si nicidecum daramat”.

Si a avut perfecta dreptate. Dammit.

De ce (nu) merg oamenii la terapeut – si ce face un terapeut

Am auzit de-a lungul timpului mai multi oameni care mi-au zis ca au fost la terapeut, cu diferite probleme, dar s-au lasat inainte de a atinge in cadrul sedintelor o finalitate. Motivele, foarte diverse – “nu isi facea treaba bine, mi se parea ca stau de vorba pe x sute de mii de lei, aiurea”, “nu-mi placea fatza ei/lui”, “sunt beyond help”, “mi se pare ca vrea sa ma descoasa”, “era prea intruziv si mi se parea ca ma violeaza” si altele.

Foarte multi dintre acestia mi-au dat senzatia ca fac o diferentiere CLARA intre “doctor” si “terapeut”, cand de fapt un psiholog nu este altceva decat un ins care cunoaste si incearca “sa repare” parti din om ce nu tin de fizic. Este un doctor al personalitatii/problemelor de nivel cognitiv/comportamental.

Deci. CE este psihoterapia?

“Practica psihoterapiei consta din aplicarea unui tratament inteligibil, deliberat si planificat, pe baza unei instruiri generale si specifice, asupra tulburarilor aparute in comportamentul si starile apartinand starii de boala, datorate cauzelor psiho-sociale sau celor psihosomatice, prin mijloace si metode stiintifice, psihoterapeutice si nonmedicale/chimice, in interactiunea dintre una sau mai multe persoane aflate in tratament si unul sau mai multi psihoterapeuti, avand drept obiectiv eliminarea atitudinilor pertubatoare ale schimbarii si promovarea unui proces de maturizare, dezvoltare si sanatate la persoana tratata.”

Mai pe romaneste….

“Psihoterapia este interventia psihologica realizata stiintific si in spirit umanist (a) in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale, (b) in scopul modificarii factorilor psihologici implicati in tulburarile psihice, psihosomatice si in tulburarile somatice si (c) in situatii de risc”

Si mai pe romaneste…. psihoterapia este intalnirea dintre doi oameni (terapeut si client), unde cel de-al doilea are probleme si primul are cunostintele si aptitudinile necesare pentru a le rezolva.

Ce NU poate rezolva psihoterapia?

1) sa vindece unele boli grave, cum ar fi schizofrenia sau retardul mintal, si nici bolile cu substrat organic (date de afectarea certa a unei parti din creier), cum ar fi tumorile cerebrale, accidentele vasculare cerebrale, infectiile cerebrale, tulburarile psihice date de folosirea unor droguri etc.
2) sa schimbe comportamentul si modul de a fi a membrilor familiei din care provine sau din care face parte clientul;
3) sa schimbe contextul familial, social, economic si politic al celui aflat in suferinta din cauza acestui context;
4) sa schimbe pe de-antregul personalitatea unui om;
5) sa creasca nivelul de inteligenta;

Uneori, chiar daca obiectivele unei psihoterapii sunt adecvate si rezonabile, psihoterapia esueaza. De ce?

1) lipsa de incredere, a individului sau a culturii din care provine, in eficienta psihoterapiei; (AM cateva exemple in acest sens…)
2) factori biologici – de exemplu, efectele farmacologice ale unor droguri;
3) incarcatura genetica;
4) mediul ostil sau neprielnic in care traieste individul;
5) experienta redusa a psihoterapeutului;
6) timpul scurt petrecut in psihoterapie comparativ cu perioada lunga de timp in care individul a suferit unele traume emotionale;
7) enorma complexitate a unora dintre problemele pentru care oamenii intra intr-o psihoterapie.

De asemenea, unii prieteni mi-au spus ca in cadrul terapiei, au inceput sa planga, au simtit nevoia sa se descarce. Acesta este un semn ca respectivul terapeut isi face/si-a facut treaba bine:

Descarcarea emotionala (catharsis)

Descarcarea cathartica ia de cele mai multe ori forma plansului, a suspinelor, a izbucnirilor de furie, de revolta, a folosirii de gesturi sau cuvinte dure (bineinteles, cu limitarea de rigoare, de a nu produce rau propriei persoane sau celor din jur). In foarte multe cazuri, educatia primita inca de la varste timpurii, cerintele sociale, dorinta de a-i proteja sau teama de a nu-i pierde pe cei apropiati, ii fac pe oameni sa ascunda sau sa nu-si permita sa exprime o serie de resentimente ori de suferinte. Astfel, in loc sa protesteze cand li se face o nedreptate, aleg sa taca si sa se consoleze cu ideea ca „nu este frumos sa te certi”. In loc sa jeleasca pierderea unei fiinte dragi, aleg sa se comporte „demn”, „sa nu se dea in spectacol” si sa sufere in tacere. In loc sa ceara persoanelor din jur lucrurile pe care si le doresc si sa se bucure atunci cand le primesc, aleg sa ramana frustrate, sa se simta neiubite si neglijate, pentru ca au interiorizat norma conform careia „ nu e bine sa ceri si sa-ti creezi obligatii”. Bineinteles, in fiecare dintre aceste exemple este vorba despre alegeri neconstientizate in mod explicit, dar care se produc in viata curenta aproape in fiecare zi. Rezultatul este o acumulare de tensiuni intrapsihice care determina o stare de nemultumire acuta, o imagine de sine prabusita si uneori izbucniri neasteptate si nejustificate de context. Sunt acuze ale multora dintre pacienti, iar descarcarea afectiva (catharsisul) este un pas esential in evolutia oricarei psihoterapii. In atmosfera terapeutica securizanta, catharsisul inseamna exprimarea libera si deschisa a trairilor afective, inlaturarea mecanismelor de aparare, acceptarea propriilor emotii si sentimente si a propriului eu.

Relatia psihoterapeut-client ar trebui sa se constituie ca o relatie de sprijin din partea terapeutului catre pacient. Din acest punct de vedere, relatia terapeutica este o relatie unidirectionala: singurul beneficiar direct este persoana aflata în dificultate, iar terapeutul se afla în situatia de a oferi ajutor, fara a astepta reciprocitate.

Psihoterapia nu are nici o legatura cu urmatoarele domenii: acupunctura, homeopatie, logopedie, reflexoterapie, apiterapie, dietoterapie, remedii naturiste de orice fel, masaj, Feng-Shui, bioenergia, Shiatsu, arte martiale, alchimie taoista, gemoterapie sau terapia cu cristale, astrologie, astrograme, zodii, remedii florale Bach.

Deasemenea, nimic din ceea ce presupune atingerea corupului (cu mainile terapeutului sau cu alte obiecte, aparate si dispozitive) nu este psihoterapie. La fel, nimic din ceea ce presupune ingerarea unor alimente, substante, plante etc nu este psihoterapie.

End – fratilor, voi, da, astia care aveti probleme… gasiti un terapeut bun, mergeti fara resentimente. Da, fiecare poate are un mod oarecum diferit de a trata clientii, da, poate unii sunt mai buni decat altii. Da, o sa va schimbati parte din personalitate, din atitudine, din gandire. Dar, totodata, nu neglijati faptul ca dupa cateva (poate ZECI de) sedinte, ati putea scapa de frustrari, stari de angoasa sau probleme de temperament. Kkt, e ca mersul la dentist – poate nu-ti face placere dar este al dracu` de necesar cateodata.