Culege verde iarba inainte de iarna
inainte de alb mai stai intinsa intr-o doara,
trage de primavara, o ultima oara.
Mirosi? simti? In aer e o povara de iarna
timpurie.
Hai sa o facem zglobie. Ludici sa dansam
albi pe verdea iarba, invocatie
si incantatie
sa strabata pamant reavan, zdravan
paravan in fata viforului inuman.
Si cand zeita Ran se cobori din ceruri, plutea pe o pala de vant inghetat, cand ne zari pe noi, oamenii,
incercuiti in case,
langa case
pe strazi murdare
amare
pe ciment si beton
jucandu-ne viata pe un jeton
mizerabil intr-un cazino defect
infect.
Doar pe noi ne ocolea, restul prin vifor ii lua, zeita Ran. “Stati pe verdea iarba, copii din flori – simtit fiori…iarna aceasta va iert, va petrec pe aripa-mi alba peste mari, alaturi de falnice miscari de aripe doispe”.
Si dupa ce zeita furtunii pleca, in urma-i nu mai ramase nimic.
Doar noi stateam si zambeam.