Atunci cand ploua te topesti. Mana prin par iti ratacesti si te pierzi, destin uitat, printre apa ce ploua, ploua, ploua.
Atunci cand soarele-ti zambeste te pierzi in umbre. Razele te-ating in treacat si iti striga sa stai, sa te priveasca! dar stii ca-n clocot sangele-ti va bate, asa c-alergi si-n vagaune sa te pierzi.
Si cand muzica vei auzi, urechile-ti vei astupa. Nu vrei sa simti, nu vrei s-auzi, nu vrei sa tremuri iar dans trupul sa-ti strabata.
Iar dragostea-i uitat sa simti, atingere nu te-nfioara, caci vie esti dar moarta-n suflet. Si moarta fi-vei pana-n uitare vei cadea si cu un ultim zambet vei afla
cum sa razi in ploaie,
cum sa dansezi cu Soare,
cum sa-ti cante muzele
si cum atingeri sa te-nfioare.
“Niciodata nu e prea tarziu”, este doar o alta zicala atat de proasta.