Intr-un spatiu atat de selectiv cum este timpul, viata are un rol infim.
A vietui este doar un verb la infinitiv – asa cum ne invata cartile de gramatica. Si din pacate, deseori, acesta ramane fixat doar intre acele pagini deseori anoste, imbacsite.
Da, noi vietuim. Adica roim, fara noima si fara sens, haotic, in acest micut univers propriu. Rau, bun, neutru, tot mic si insignifiant ramane.
Stam la masa si povestim – fiecare despre maruntele lor existente. Unii radiaza fericire, altii plang tristete.
Intr-un spatiu atat de selectiv cum este insa timpul, fiecare poveste este atat de limitata, incat variantele sale tind sa fie…infinite.
Nu este un non-sens, daca iti iei nitel…timp…sa te gandesti. Doar traim limitati, macar atat sa facem si noi…
Nu-i asa ca pana aici ti s-a parut totul foarte banal, sau, din contra, nu ai inteles nimic?
Exact de-aia am dreptate.
Hai sa credem mai mult in viata, sa ii crestem rolul…in timp! Hai sa credem mai mult in noi si in ce de langa noi. Sa nu ne raportam doar la…acel spatiu-timp atat de selectiv si stramtorat.
„Din punct de vedere psihologic”…imi spunea astazi un bun prieten, la o masa (atat de mica de altfel). Cand aud o fraza care incepe asa…stiu ca va fi ceva pretentios…dar despre care deja stiu. Ciulesc totusi…simturile.
Cred ca timpul fiind atat de selectiv, la un moment dat…pur si simplu fuge de noi si ne obliga sa ne…plafonam. Sau chiar sa uitam de individualizare, de ceea ce suntem noi, in esenta noastra.
Ne raportam la trecuturi, in loc sa ne uitam le prezent. Pentru ca da, viata are un rol infim si uneori vrei sa te minti si sa crezi ca este mai mare, avand iluzia ca ai experimentat deja ceva. Fals. Nu ai trait nimic. Tu esti acum, aici…si atat.
Ma pot contrazice atat de usor. Si imi pot da dreptate totodata atat de usor.
Ne nastem frumosi…traim frumos…apar primele riduri…semne de batranete…diformitati…pierdem controlul asupra fizicului…apoi asupra mintii…si apoi murim. E atat de simplu. Si tocmai de-asta este si frumos.
Si daca tot este totul atat de selectiv si de mic…de ce sa nu credem mai mult in prezentul…actual, ci traim in prezentul…trecut?
Nu stiu.
Stiu doar ca stiu multe dar prea multi refuza sa le asculte cu sufletul (in) prezent.