Atarna-te de farul privirii mele si lasa-te in voia nevoii tale
de sedere,
ascunde-te in prescurea intunecoasa unde ti-ai tras-o cu ‘n’ indivizi
care de care
mai perfizi. Lucizi voiau sa isi piarda mintile in tine, caci cap nu aveau
ci doar falusi aprinsi nestinsi – pretinsi indivizi stupizi.
Si tu stateai si far n-aveai sa te agati de el si sa plutesti
printre Zei de placeri
si mangaieri in zgomotoase umbre ce se joaca in penumbre.
“Vrei sa ne bagam in umbre, sa te-ascunzi in mine?”, mi-ai soptit timida
printre aste rune.
Ma proptii in ea si ea se puse-n zid. Si zidul o primi, familiar
si-aproape hilar
incepu sa ranjeasca cand deschisa deveni iasca.
“Iti mai aduci prima noapte cu mine?”
….ah…tu erai? ce…lipsit de profunzime!
Doua umbre intr-un colt stateau si faceau amor in delir pentru un chilipir.