Sprijinita de rama odata alba, acum galbenita, de lemn putred si scorojit, cu piciorul stang balanganind in gol la doi centimetri de podeaua murdara, cu cel drept impins in caloriferul ruginit; sta si fumeaza inauntru din tigara ieftina, si e vizibil iritata. Imi porunceste dintr-un gest sa dau otrava spre in afara. Eu o ignor.
In urma zambetului meu cinic, aceasta lasa capul intr-o parte si roseste putin.
Ii vad iarasi (pentru a cata oara?) aceeasi pereche de cercei – in dreptul are unul sub forma de papuc (se vrea pantof, probabil), iar in stangul un zar roz. De sub sutienul albastru semi-transparent se intrezaresc sanii mari si lasati ce se misca la fiecare zvacnire din corp, la fiecare pala de curent ce trece pe sub fereastra prost asezata.
Si eu totusi ma grabeam.
Scurt, i-am spus ca deja o platisem. Ea tacu. Era fix aceeasi proasta careia ii faceam deservicii de ani si ani, platind-o substantial pentru o urma de extaz platonic.
M-a intrebat daca sa stinga lumina…
si din astea ai mai avut. sunt faine insa. keep going