Ma pun pe scaun. Ma asez “relaxat”, pe spate si mi se spune sa deschid gura. Ezitant, o fac si pe-asta. Deschid. O mana si o pereche de ochi iscoditori incep sa palpeze maselutza cu pricina. De 7 ani ma doare.

Apoi, primul metal intra la mine-n gura. Un cacat din alea nitel curbate, cu care incepe sa scobeasca fix in dinte. Simt ca imi vine sa fug dracu`. Dar nu o fac. Ma gandesc ca-s BARBAT. Alex, FII BARBAT!

Evident ca atunci cand baga aparatu` ala cu zgomot infernal in functiune uit cu totul de masculinitate and shit. Si incept sa plang. On the inside pentru inceput.

Si strang scaunul pana mi se albesc unghiile si fac ochii MAAAAAAARI si gura si mai MAAAAARE, in speranta ca poate-poate ma iarta sau descopera ceva mai interesant sau ii va suna mobilul si ma va mai lasa nitel. Dar nu. Nu se intampla. Si incepe sa scobeasca. Si scobeste si scobeste si urlu si scuip. si-mi zice sa clatesc si io ma intreb de ce #()@*%(*!@# ma-tii nu mi-ai zis in loc de “clateste”, “am terminat, aveti o dantura perfecta, la revedere”!?!

Si scuip. Si clatesc. Si dupa 30 de minute imi zice ca ne vedem peste 3 zile. Intre timp sa nu mananc pe partea stanga.

Si plec, moale si muiat, cu ochii in lacrimi.

Si ma apropii de marginea blocului meu de 15 etaje. Eu stau la 1. Si, cu falca umflata, plin de amaraciune si durere, ma arunc in gol.

Si mor. Dar macar nu ma mai doare maseaua.