Criza economică mondială are un efect neaşteptat în Rusia, unde interesul oamenilor pentru iubire este în scădere, în condiţiile în care mai puţin de jumătate dintre ruşi spun că sunt îndrăgostiţi, potrivit unui sondaj publicat miercuri de institutul Vtsiom, citat de AFP.
Doar 45% dintre ruşi spun că sunt într-adevăr îndrăgostiţi, potrivit anchetei Vtsiom, ceea ce înseamnă un declin cu 8% comparativ cu nivelul de 53% înregistrat în timpul anilor de creştere explozivă a economiei ruseşti, dintre 2003 şi 2007.
“Spre deosebire de perioada care a precedat criza, constatăm o scădere importantă a numărului ruşilor care sunt îndrăgostiţi”, a atras atenţia, cu ocazia unei conferinţe de presă, o purtătoare de cuvânt a institutului de sondaj, Olga Kamenciuk.
“Din nefericire, oamenii au început să se gândească mult mai puţin la dragoste”, a spus Kamenciuk. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.600 de oameni, în 7 şi 8 februarie 2009.
Bai, eu personal ma asteptam ca aceasta criza economica sa INTAREASCA acest sentiment. Da’ se pare ca…pf.
da bah si cica a si crescut nr divorturilor (nu stiu unde dar nu conteaza). Deci cum sa divortezi pe criza? Sa-ti platesti singur intretinerea, chiria, curentul electric, apa, gunoiul, fondul de rulment?
FONDUL DE RULMENT?! :)))))) F. tare… tot timpul m-a amuzat termenul asta. Nu ca e arta sa fii jurnalist?! Vedem ATATEA stiri super importante despre evolutia economica…pfa!