Prima mea intalnire apropiata cu moartea & cum reactioneaza corpul.

Ieri discutam despre moarte. Unul dintre subiectele mele preferate si “unica certitudine in viata” (citat din TATAL meu, care este de altfel genial in felul sau de om trecut de 55 de ani…)

Pana la varsta asta a mea, de 66 de ani, pardon, 26, am avut trei intalniri face to face cu domnul Death. (este un domn, pe bune…am vazut eu un film de Bergman in care vazui ca-i chiar de gasca moartea…si e un EL).

Eram in clasa a IX-a, deci era pe vremea cand inca speram sa iasa ceva din mine, sa ajung mare om, cu personalitate puternica, IQ de peste 135 si eventual sa-mi pierd virginitatea cat mai repede cu putinta. Chestii clasice.

Si plecai la munte. Cu frati-meu si atat. “La munte” insemnand Piatra Craiului, creasta and shit… Iarna fiind avalanse, furtuni, dracii de-astea pe care eu le ignor si acum in mare parte…Hamanunte.

Pe scurt. Am ajuns la Curmatura – pe atunci nu aveau DELOC curent electric, nici geamuri in mare parte, asa ca in prima noapte am tras un frig oribil, stateam vreo 30 de oameni ingramaditi claie si gramada pentru a ne imprumuta caldura.

Curmatura, vara
Curmatura, vara

A doua zi la ora 7 (pe vremea aia ma trezeam fara probleme la ore de-astea, haha!) am pornit spre creasta, eu cu frati-meu si cu un gagiu care lucra pe vremea aia la Libertatea (care pe atunci nu era ziar de sani si scandal). Eram toti bine echipati, bocanci, caciuli, parazapezi, fulare, bete de ski, pioleti and so on.

Pe drumul spre creasta ne-a prins o furtuna cum, sincer, NU am mai vazut niciodata pe munte si chiar umblu pe-acolo… Zapada in draci, pana peste genunchi, ninsoare deasa, nu vedeam la doi metri in fata, marcajul ingropat sub nameti, trebuia, efectiv, sa URLAM unii la altii sa ne auzim. Distrugere, aveam mainile aproape inghetate si prin manusi, sa nu mai zic de varful nasului meu mare…

La un moment dat (cum era de asteptat), am alunecat pe o panta de nivel si am inceput, incet si inexorabil, sa ma duc la vale. Care “la vale” insemna prapastie. Care prapastie avea cateva zeci de metri, deci in mod sigur m-as fi facut praf.

Initial nu m-am panicat. In stupizenia mea credeam ca…wtf…o sa ma opreasca forta de frecare cu zapada, asa ca doar cautam din priviri un arbust, ceva, de care sa ma agat. Apoi m-am uitat la vale si la mai putin de 5 metri de mine se casca haul.

Moment in care am simtit cel mai CALD fior ever prin tot corpul si, dintr-o miscare brusca si zvacnita, mi-am INFIPT, efectiv, ambii pumni in gheata/zapada, in incercarea de a ma opri. Am tras zapada dupa mine inca vreo 2-3 metri si, intr-un final, m-am oprit. Eram blocat, nu puteam sa ma misc, cumulasem ceva zapada si gheata in jurul meu, vantul si ninsoarea ma bateau fix in fata si eu…atarnam, asteptand.

Creasta Pietrei Craiului
Creasta Pietrei Craiului

Mai sus de mine presupuneam ca sunt cei doi – frati-meu si Libertatea guy… Pentru prima oara in viata am simtit cum se MISCA adrenalina in mine, incercand sa-mi potoleasca bataile inimii. Stand asa, mintea incepea sa constientizeze pericolul si sa trimita stimuli in corp pe care-i simteam cu cea mai mare forta. Transpiram, desi era ger in draci, simteam ca inghetz acolo, imi daduse sangele la mana, mi-era frica sa tip pentru a nu aluneca si mai rau, chestie ce ar fi putut fi fatala. Nu vedeam deloc in fata. Imi spuneam NON-STOP in gand, ca DACA nu mor, SIGUR nu mai calc pe munte!!! Dar SIGUR, si ca GOD, sunt inca mic si prost, ca nu se MERITA sa mor, ce pana mea!? (nota – astea le ziceam FIX la fel si in urmatoarele doua close death encounters…)

Am stat acolo timp de vreo 5 minute, au parut eternitate, pana cand am inceput sa vad o silueta coborand. Eu eram deja aproape ingropat sub ninsoare.

Era gagiul de la Libertatea care avea coltari la el, isi croia SUPER greu drum prin zapada, incercand sa nu alunece, in spatele lui, pe urmele lasate da acela era frati-meu.

M-au vazut cum zaceam proptit acolo, mi-a intins un bat de ski Libertatea, in timp ce frati-meu era cu pioletul infipt in roca si-l sustinea la randul sau pe tip. M-am prins de bat si m-au tras in sus, faza la care mi-a si dat una frati-meu dupa ceafa. :D

Evident, n-am mai continuat urcarea, era practic imposibil, sinucidere curata, am coborat la Curmatura.

In cateva ore eram in fata unui MARE bol de ciorba de porc, semi-rece, cu par de porc inca in ea. Mi s-a parut CEA MAI MISTO ciorba EVER, si ACUM ii simt gustul cand ma gandesc, mi s-a parut GENIALA, desi era de-a dreptul execrabila, obiectiv vorbind.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus poveste-anosta fix asa!

4 thoughts on “Prima mea intalnire apropiata cu moartea & cum reactioneaza corpul.”

  1. Pentru cei care nu il cunosc foarte bine pe acest maestru al cuvintelor, va pot spune eu alte close encounters cu moartea: IN FIECARE ZI! E sigur in fiecare zi de apropiata-i moarta, cauzata ori de o durere la mana, ori un picior scrantit, ori o masea dureroasa..Acestea pot fi ultimele lui cuvinte..:D

  2. I am rubber, you are glue. DA?! deci, DA?! Ia te rog…vrei sa-ti povestesc de o anumita carte…mmm…”Cum sa va purtati cu personalitatile dificile” sau sa pun pe blog un anume filmulet cu tine la computer jucand un joc? :D

    hehe!

Leave a Reply to Adeline Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>