De ce trebuie ca in ORICE film care implica doua persoane handsome de sex opus (mai ales), sa existe acel moment penibil, reliefat aproape INVARIABIL identic de regizori/scenaristi (muzica romantica, ei doi singuri, privire tampa si fixa, apropiindu-se incet, moment de mare vraja si “profunzime” cinematografica), in care cei doi se saruta? Asta dupa ce, iarasi, aproape invariabil, la inceput nu se suportau, certandu-se, avand divergente de idei, alea-alea.

Ar mai fi o varianta, preferabila primeia. In loc de acea muzica lacrimogena, privirile fixe si buzele tremurande, cei doi se saruta scurt, salbatic, animalic. That`s better. Nu cu mult, dar ceva-ceva mai bine.

Am fost la film (dupa nu`sh cat timp…) – Australia, cu Nicole Kidman si Hugh Jackman. Regizorul este cel al Moulin Rouge, deci ma asteptam sa fie ceva de capul sau. Al filmului cap, evident.

Inceputul este ABSOLUT dezastruos. Prin inceput intelegand prima ora, in care MUREAM in sala – totul era super clasic, jocul actorilor (chiar si Kidman) prost, muzica de TELENOVELA, ingrozitor. Asteptam deja naibii sa se SARUTE odata cei doi, sa se trezeasca-n puii mei la realitate sa simta tensiunea dintre ei si sa vrea sa live happily ever after, ca poate-poate o incepe ceva din filmul ala.

No, partea a doua, DUPA sarutul descris, clasic, mai sus (a, mai e o moda…sarutul sa fie INTRERUPT de o faza “amuzanta” si toata sala sa rada nervos…) a inceput sa mai treaca-mearga actiunea, parca si actorii s-au mai dezmortit si si-au aratat o parte din valoare.

Oricum, gata, nu mai dau banii pe filme in oras, nu se merita riscul. Nota 6,5 din partea mea pt. Australia.

Oare Kempes ce-o mai face…? :)