Revelion partea 2 – Coborare de la Sambata si Sibiu

No, deci trezit fiind eu la ora 10 dimineata, al doilea dupa Sasha care a dormit in aceeasi claie si gramada cu noi, am parasit tip-til incaperea (ce expresie de kkt…”tip-til”…pf), sa vad ce se petrece prin cabana.

dsc_0359

Era frig. Evident. Dar nu-l mai simteam atat de puternic (pe el, pe frig), intrucat aveam inca ramasite de tequila, cele 3-4 tipuri de bere (de la Corona la Bucegi), cele 4-5 tipuri de vin si niste wisky in sange cat sa-mi tina de cald. Erau cativa distrusi adunati la intrarea in cabana, fumau calm si adormiti, in paralel in bucatarie mentinandu-se haosul general-amuzant. O tipa se facea ca gateste niste…ceva…intr-o oala foarte mare care emana miros de…ceva. Nu m-am incumetat a manca.

dsc_02421


Si deci plimbandu-ma eu pe-acolo sictirit si cu capul cat o comparatie, m-am dus de mi l-am bagat sub apa rece de la ro…izvor, a ma mai trezi si atunci, cand siroiam a H2O am realizat ca am…AVEM nevoie de SI mai multa nebunie si diversitate. Asa ca i-am dat mesaj lu’ frai-meu “Ba, Gicu, zi-mi si mie ce trenuri sunt din UCEA spre Sibiu, respectiv BRASOV. REPEDE!”.

Un caine FOARTE haotic
Un caine FOARTE haotic


Peste o ora si ceva primesc Mersul Trenurilor prin SMS, comunic ca tre’ a ne grabi sa ajungem in Sibiu, cadem repede de acord si peste inca o ora parasim cabana.

Oameni de Sambata
Oameni de Sambata

(Aviz celor ce vor a merge la Sambata – Semnal aveti la Cosmote, la etajul 1, FIX langa fereastra cea mai din fund SAU, tot la Cosmote, afara, la 10 metri de cabana, FIX langa indicator. La VODAFONE aveti la 3 metri mai la vale de indicator. Orange, prindeti fragmente, asa…cum va e norocu’…)

Sun and Steel
Sun and Steel

Ne luam pa-pa de la baietele si baietii din cabana, schimb de numere/ID-uri/semnale de fum/coduri si altele, lacrimi, declaratii de eterna iubire, pfa, superb. Si incepem a cobori.

Dupa primele 15 minute o iau in fatza, fiind la vale imi place cateodata sa alerg ca capra. Adica RUPICapra RUPICapra, nu…asa.

Parte geniala la coborare. La 15 minute inainte de a ajunge in Pastravarie (18 kilometri de Ucea) dau nas in nas cu un grup. De vreo 6-7 persoane, fete si baiete. Care persoane stateau care pe jos, care in picioare, fumand a paguba si uitandu-se ingrijorate la drumul din fatza lor. Baietii si baietele, cu POSHETE, ADIDASI, BLUGI, pantofiori de Dorothy si GEAMANTANE!!!!

Raman nitel blocat dar zic ca…na…sa-i salut cand trec pe acolo ca asa-i frumos…

“Salut copii, spor la drum si la multi ani!”

“Salut….auzi….stai nitel”, zice un gagiu 4 pe 4, cu iz puternic de manelist prost. “Zi-ne si noua…cat mai este pana la vila??”

Muaaaa, in momentul ala s-a desprins o parte invizibila din corpul meu si a inceput sa se rostogoleasca pe jos de ras. Aparent eram f. serios …

“Mai, ce-ti pot spune…in primul rand NU este vila, este o cabana…in al doilea rand…abia ati inceput sa MERGETI pe drum drept, deci de acum incepe urcusul”, zic eu cat mai descurajant cu putinta. O vad pe o tipa ce zacea pe un trailer de-ala cu rotite ca se uita la mine cu groaza si ca sunt blestemat in gand. Deci NU ma opresc aici si continui!

“Nu stiu ce aveti voi de gand cu atatea bagaje, dar vedeti ca nu-s deloc conditii si este si plina cabana!”

Manelistul intervine ofuscat ca indraznesc sa-l mint asa…in fatza! “Haidi frate, ca am vorbit noi cu PATROANA (ma cutremur de ras IAR – sus nu este o tipa ci este cabanierul si probabil a facut misto de ei, dand-o pe vreuna la telefon sa vorbeasca cu ei….) si ne-au zis ca este bine si ca ne-au si rezervat 2 camere cu 6 paturi!”

“Bai frate…cum zici tu, insa nu stau lucrurile asa…acolo-i mai mult pe principiul “primul venit, primul servit” dar….oricum…SUCCES!”

Si fug, la 5 metri deja radeam in hohote de unul singur. la Pastravarie ma intalnesc cu un grup de vreo 6 tipi care au coborat mai repede decat noi intru a se aproviziona de Revelion si m-au intrebat daca i-am vazut pe SHOSHONARI (echivalentul termenului de PANTOFAR, in ardeleneasca…:D ) si daca nu le-am facut poze… Le-am zis ca n-am apucat si mi-au promis ca o sa-i FILMEZE ei si o sa-i puna pe YouTube, erau GENIALI!

Provizii Revelion - baietii de la Sambata
Provizii Revelion - baietii de la Sambata

Asa, sarind peste niste parti, reusim cu chiu cu vai, dupa niste autostopuri pentru a parcurge cei 18 kilometri sa ajungem in Ucea (ce nume are orasul asta, Gizas…) cu jumatate de ora pana la personalul spre Sibiu. Era vreo 5 ceasul.

Personalul s-a dovedit a fi SAGEATA ALBASTRA, pentru prima oara cand merg cu el, ma simteam foarte lord, asa…. :D

In tren vorbesc cu Irisa (from Sibiu :) ), care m-a injurat ca n-am anuntat-o mai din timp ca vin, ca putea sa-mi rezolve cu Revelionul super misto, o petrecere faina, dar ca acum nu stie daca mai sunt locuri dar ca se straduieste. Fata, saraca, isi facea 1 miliard de probleme si nu puteam sa-i explic ca NU are de ce sa se agite atat doar pentru ca vin eu. Bine, ESTE o placere prezenta mea, asta nu pot nega, dar… :D Iris, daca citesti randurile astea, sezi fata verde calma. Bine, tot nu am reusit sa ne vedem intr-un final, intrucat fata a reusit sa se agite atat de mult sa-mi rezolve mie sa fac revelionul undeva f. misto incat a obosit, s-a culcat si s-a trezit a doua zi, la 12 dupa-amiaza, urandu-si singura La Multi Ani! :D

In Sibiu ajunsi, nemancati de dimineata, intram intr-un loc ABSOLUT genial, pe stanga pe strada comerciala a lor, unde am bagat in noi pana n-am mai putut, super mancare si destul de ieftin.

Piata Mare
Piata Mare

Tot orasul luminat super tare, DOAR lumini albe, atat atarnand de fire cat si pe cladiri, arata bestial spre deosebire de Bucuresti unde s-au intrecut astia in a impopotzona DOAR arterele principale cu becuri de toate culorile. In Piata Mare, concerte, mici casute de lemn unde se vindeau diverse chestii de mancat/baut sau souveniruri si un frumos carusel. Ala mi-a placut in mod special, era nitel spooky…

dsc_0614


Am mers apoi intr-un restaurant unde au venit niste colindatori SUPER pitoresti, parca rupti dintr-un film de Kusturica, le-am dat 5 lei ca erau f.f.f. amuzanti si apoi i-am si tras in poza. :D

Asta SIGUR a jucat in Pisica Alba,Pisica Neagra...
Asta SIGUR a jucat in Pisica Alba,Pisica Neagra...

La 12 noaptea am iesit in Piata Mare care era SUPER full, niste numaratoare inversa, sampanie, focuri de artificii, chestii de-astea clasice apoi ne-am grabit spre o crama unde aflasem ca se tinea petrecere de Revelion. Intrare 20 de lei si 50 de lei consumatie obligatorie.

Piata Mare la 12 noaptea
Piata Mare la 12 noaptea

E, si de aici…inceputul sfarsitului firului meu. Stiu doar ca pe la un fel de 2 mi-am adus aminte ca trebe sa ma fac ca am spiritul noului an asa ca dadui cateva SMS-uri aberante si cateva telefoane, afara, in frig, ca inauntru nu era semnal, apoi m-am intors cu chef SI MAI MARE de dans. Oricum, eram sufletul petrecerii pe acolo, in mod clar si evident. Locul, impartit in vreo 4 incaperi, noi nimeriram in cea mai mica si intima, doar 4 mese, dar dupa 2 sticle de vin rosu si un vin fiert, am intrat DIRECT in camera mare si am inceput sa dansam pe-acolo, eram frati/surori cu toti, le luam alora mancarea de pe masa cu cea mai mare nesimtire (sorry guys…mi-era FOAME!), faceam fotografii, eram pe banci, pe jos, nu mai conta.

P.R.A.F.
P.R.A.F.

Intorsi la noi in camarutza, am spionat nitel 2 tipe foarte pline de ele care se asezasera la agatat la una dintre cele 4 mese si ne spionau si ele la randu-le foarte atente. In spatele nostru, mult mai interesanti, erau doi – cuplu. Am decis ca este timpul de o mare sticla de TEQUILA, asa ca am chemat-o pe barmanita (intre timp ma imprietenisem si cu ea dar mai ales cu unul de la intrare, angajat acolo, care tot venea sa-mi spuna nu’sh ce aberatii despre nu’sh ce chestii extrem de neinteresante…

dsc_0708

Dupa ce veni Tequila (cu majuscula, stiu, stiu….), m-am dus la cei doi la masa, GATA, beti cu noi si dansam. Ceea ce am si facut apoi toata seara. Si de la Tequila, s-a rupt firul la mine.

Aveam sa aflu abia in trenul spre Bucuresti ce am facut. Am dansat cu totii pe rupte, le-am dat de baut tuturor pe acolo si la randul lor aia ne-au luat si noua bere, ba chiar am primit si din partea casei. Cica am si vorbit cu aia, ce sa mai…am vazut ca le-am facut si o poza, nu mai tin minte. Cica am fost ULTIMII care au plecat, ne-au dat aia afara. Pe drum eram CONVINS ca-s din Bucuresti si eu voiam sa duc pe fiecare acasa, degeaba mi se spunea ca-s in Sibiu, eu NU si NU, ca-s in BUCURESTI de fapt.

dsc_07111

In gara nu mai stiu cum si la ce am luat bilete, dar am adormit FIX ca aurolacii, pe SCARI unii, altii pe JOS, intinsi la propriu. Puteau sa ne fure si hainele dupa noi, n-aveam nicio problema. Cica ma mai ridicam din cand in cand, ca prin vis, asa, si intrebam daca am aparatul foto la mine, in rest…cold-out, baby!

Aveam sa aflu a doua zi ca am luat bilete la RAPID, super expensive. Asa ca am calatorit TOT cu sageata albastra.

Din Brasov s-a urcat numita Alexadra (am tinut minte cum o cheama ca, na, mi-e tiza, hahah!), o tipa interesanta de traieste de 10 ani in Franta (undeva pe langa Lyon, or something…), de loc ea fiind insa din Alexandria. Dupa vreo 2 ore de stat de vorba mi-am dat seama ca-i o.k., numind-o deci o noua prietena de unica folosinta. Asa ca schimb de numere/mail-uri, dracii de-astea. A, mi-a placut de ea, mi-a zis ca sunt lider de grup, ca se simte asta. :D (muama ce simt aici oprobriul tuturor, hahah)

dsc_0716

Am ajuns in Bucuresti seara, la ora 8-9 dormeam dus, varza. Pam-PAM!

Si incalecai pe-o sa si va facui un rezumat “de numa-numa”. :D

5 thoughts on “Revelion partea 2 – Coborare de la Sambata si Sibiu”

  1. Completare la: ”Alexadra… o tipa interesanta de traieste de 10 ani in Franta (undeva pe langa Lyon,… Grenoble mai exact ;) dar intelegem intrucat Tequila sa afla inca in vene :D si asa cum a citat Lavinia in commentul postului anterior: ”asteptam cu nerabdare detalii despre aventura din Sibiu …” si la care cuvantul ”aventura” poate fi inlocuit cu TEQUILA :) oricum ati inteles voi… ca de… ;)

  2. No, da’ tu stii ca moi i-a soptit la ureche cum sa-ti gadile ego-ul mai bine (adica baga-i fata din alea cu lider, sef, boss, mascul alfa etc) :) si totusi … hmmm … putem spune ca ai fost un bun organizator de revelioane (asa ca sa nu te supar prea tare) … hihi … nebuni am fost si tare ne-am distrat :)

  3. P.S. Ai fost asa de finutz cu amanuntele ca le putem arata si parintilor istorisirea ta fara “diverse” repercusiuni ulterioare ;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>