Egalitate

Faza este ca eu nu cred in egalitate.
Adica nici macar matematica. Ce…nu ai citit 1984? sa-ti fie rusine!
egalitatea este dictata. Si atunci, iar, nu este egalitate. Na, avem doua entitati – cel ce dicteaza si aia “mai putin egali” care se supun.
Zici ca esti egal cu ala/aia de langa tine? esti praf. Nimeni nu este egal cu nimic, si, prin urmare, nimicul nu este egal cu tine.

Felicitari!
Tocmai ai realizat ca esti ceva mai bun decat “NIMIC”!
sau poate…
invers?

(ras isteric. Apoi ras incet)
(Personajul se retrage. cortina cade. Oamenii se holbeaza nedumeriti.)

“asta a fost tot!? pentru ATAT am platit!? huoooo!!!!”

Iar n-au inteles nimic, isi spuse, pentru sine, actorul.

Obisnuinta

Am ajuns sa stim cu totii unde calcam. Pe ce anume, unde anume. Zona unde stam nu mai are secrete, stim fiecare frantura de asfalt lipsa, stim fiecare lucru unde trebuie sa fie.
Si asta ne arata limitarile. Cand a disparut masina din fata blocului, tata a considerat ca a gresit adresa.
Pentru ca ceva anormal se intamplase, tot restul deci trebuia sa fie gresit.

Oare nu ar fi hilar, ironic, sa murim in fata locului in care am copilarit, crescut, doar pentru ca brusc a aparut o groapa in sosea?
Pe mormant sa scrie “victima a obisnuintei”.

hai, si acum sa incercam sa mimam inteligenta – spuneti, copii, macar in gandurile voastre… ce paralele putem face intre aceasta scurta istorioara si existenta noastra de zi cu zi? Sau de…viata cu viata? m?
………………
………………….
……………………………
BRAVO!
Stiam eu ca am cititori inteligenti…

Realizari

Oamenii radiaza de interes cand vad/aud/afla de un om ciudat. Un om care face lucruri deosebite. Altfel. Uneori fapte nebunesti.
Cu toate acestea, aceiasi oameni fug de ei. In timp, ii calca si ii arunca precum niste carpe.
Pentru ca suntem atrasi de contraste, dar, simultan, atat de respinsi de ele.
E doar o chestiune de timp pana cand rolurile se inverseaza insa.

Nu-i asa ca acum cateva mici milenii traiam in societati matriarhale? Nu-i asa ca linia dintre a iubi si a uri este atat de subtirica? Nu-i asa ca TU ai avut candva un om iubit tocmai pentru ca era…altfel…si de care acum nu mai stii nimic? Nu-i asa ca multe stele devin gauri negre?
nu-i asa ca ai pornit sa citesti randurile astea sperand la altceva?

Ca in filme

Uneori cand te uiti insistent la un obiect…se intampla ceva cu el.
Eram mic si ma uitam la un tablou si a doua zi a cazut si s-a spart rama. Era in cui de o viata de om.
Alteori m-am uitat la pisica si la cateva zile dupa aia a disparut.
La fel si cu strabunica mea. Ma uitam si gandeam la ea si a murit, langa o cana de ceai pe jumatate goala. Au inmormantat-o si nu m-am uitat la nimeni atunci.

Uneori stau si ma uit la telefon. Sau la o usa…sau pur si simplu in ochi. Si astept sa se intample ceva bun. Uneori chiar functioneaza.

Alteori ma gandesc, pur intamplator la vreun fost amic cunoscut cu ani in urma si deja nu ma mai mira daca ma ciocnesc de el pe strada la cateva zile dupa aceea. Dar cine m-ar crede?… Eu ma cred, pentru ca mi se intampla.

Acum ma uit…de asemenea. Dar stiu ca uneori cu cat esti mai detasat, cu atat atragi mai multe lucruri bune. Asa ca respir adanc, iau o gura de ceai. Ah, ce bun este.
si…nu astept decat zambete. Si stiu ca vor veni, pentru ca am incredere
in scenele acelea din filme.

ce fain este ca existam…

Indemn

Hypocrisy of the devil’s lair lies inside
each and one of us, thus we end our puny lives
in which we love to hate and hate what we must love
leave one life and surrend the mortal soul
inside
we put our anger at bay just to explode in one
single blow
a row of misery and redemption but it`s just too late.
We end, just before we remember to repent.
We`re afraid of so many things we forget what we feel
Of heights
of sorrows
of regrets
of madness
of misery
and sadness.

Crucea-ntoarsa o desenam in joaca, chiar si pe-o banca
intr-o clasa
si radem si dansam in cerc fara sa stim ca ce facem
este mizer, auster, mic rebel ipocrit subnutrit
in orice limb-ai vorbi ipocrizia si frica de greata
raman, span om nebun si prea putin stapan pe propria-ti
greata joasa.
Ridica-te, macar si-n joaca si arata-ti rictusul
langa sfinxul sufletelor ingemanate si
inganate vorbe incearca sa mai spui inainte sa aluneci,
despuiat, distrat si prea-putin amuzat
in groapa adanca, plina de frici.
Te ridici,
sau inca stai?
Hai!

Scrisori

Draga fata,

de ce alergi tot timpul?
iti vad spiritul scurgandu-se peste canalele de pe pitorestile strazi
departe insa de tine, departe de tot,
chiar si de mine, ca tot veni vorba.
dar desi sunetul cizmelor tale
au devenit sunetul inimii mele,
nu am cum sa alerg dupa tine si sa te prind.

Draga baiete,

felul in care lumea se misca in ritmul picioarelor mele
imi aduce aminte de ritmul meu cu tine, deci te inseli, insa
tot imi aduc uneori aminte de cum te-ai strecurat candva
de langa mine, intr-un alt carlig.
stii ca inca imi este frica de intuneric, si te strig,
desi o fac doar in gand?
Unii spun ca tu te joci de-a v-ati ascunselea,
dar eu niciodata nu am zabovit prea mult in colturi intunecate
pentru a cauta
monstrii.

Draga fata,

nu stiu cum sa iti spun cum ma simt de fiecare data cand
imi aduc aminte de umbrele si fantomele din spatele
irisilor tai.
oricat as inchide sau as deschide ochii, tot imi aduc aminte,
nu dispar, si astfel stiu ca de fapt iti place sa te ascunzi
in umbre si penumbre, sa fii spirit.
dar desi tu poti sa dispari, urmele tale vor ramane,
si eu ma voi ascunde in spatele lor, cautand refugiul
de mult pierdut.

uneori, cand sunt singur si nu ma vede nimeni,
amintirile mele se preumbla printre imagini cu tine alergand
si cu mine ascunzandu-ma,
si pe masura ce fotografiile se repeta, precum o melodie la un patefon,
imi este din ce in ce mai putin clar daca
incercam sa ne pierdem unul de altul sau de noi insine.

Draga baiete,

alerg pentru ca luminile dimineata nu-ti mai reflecta chipul in geamuri.
alerg pentru ca ma face sa ma simt rapida;
poate destul de rapida incat sa te prind inainte sa te transformi
din nou, in aer.
alerg prin locuri care poate candva te-au mangaiat
si uneori alerg departe de ele.
uneori simt ca alerg doar pentru ca picioarele mele sa oboseasca
si sa ma opresc,
sa devin in sfarsit
ceva.

dar este ca si cum ai vrea sa ajungi la capatul curcubeului,
de fiecare data cand simt ca ma apropii, tu te misti iar.
nu ma intelege gresit – nu esti insa facut din aur, esti o piatra
ce isi schimba forma si culoarea
continuu.

Draga fata,

intr-o zi pasii tai vor deveni prea agili pentru restul corpului tau
si poate atunci vei intelege ca nu a alerga este solutia
si te vei aseza, vei astepta, si eu voi aparea.
si stii ce voi face atunci? iti voi da jos cizmele, cu grija,
iti voi saruta gleznele goale
si vei intelege ca alergarea ta a luat sfarsit.

am putea apoi sa plangem impreuna in furtuni,
nu pentru ca este poetic sau romantic, ci pentru a ne
ascunde de oameni si a nu afla niciodata
ce a fost lacrima si ce apa.

Draga baiete,

am incercat, chiar am incercat,
dar cred ca mi-am pierdut abilitatea de a astepta,
am alergat atat de mult incat am ramas fara cuvinte,
ele se scutura in spatele meu, cu fiecare pas ce-l fac.
am uitat ca ma pot opri si chiar te-as putea vedea,
mi-e teama ca nu te voi putea prinde cand temerile te vor napadi
si tu vei cadea.
si cand acest lucru se va intampla sunt sigura ca atunci,
in clipa aceea, eu ma voi impiedica si voi stii ca
si tu ai facut-o.

cand timpul se va opri pentru noi, macar atunci
sper sa ne intalnim si sa
cadem impreuna, in bezna
si liniste.

Iarna asta vreau sa

patinez (! lucru mare pt mine!)
merg la munte (cel putin o data)
beau vin fiert
fac un mini-om de zapada care sa fie…stramb si ciudat
fac super fotografii prin: parcuri, strazi, oameni (din mai multe tari)
stau la cald (mult timp)
dau cu piciorul in zapada
&
altele de nu le zic pe-aciulea. Inca.

:-”

Colectionez Sindromuri