E, si se face ca aceasta Fericire statea ea linistita, intr-o buna seara, pe un butuc, si se gandea la cat de fericita este. “Ce frumos este sa me cheme Fericirea! Uite, chiar si doar asta ma face sa zambesc si sa rad!”, isi spuse Fericirea, si se ridica sprintena, indreptandu-se spre strada.

Si amu, dragii tatii, la primul colt o aborda un zmeu. Un zmeu manelist.

“Hohohohooooo, ce bucata avem aici! Gagico, vrei o tura cu mine si Bemweul meu!? hai ca am bishtari!”

Si din una-n alta, Fericirea ajunse, mai mult violata decat de buna voie, sa se dea cu “Bemweul” manelozmeului prin oras… Muzica urla din boxe, Fericirea se facea din ce in ce mai…
mica.

Ajunsera la maneloteca zmeilor cei urati si rai si acolo fu obligata aproape sa se prostitueze, in dreptul unei bare… pleca Fericirea, mai mult moarta decat vie.

Si trecura orele, si cu orele din ce in ce mai multi neoameni se luau de ea, de faptul ca indraznea sa zambeasca pe strada chiar lor, unul chiar a ciupit-o! Si vazu totul…vazu cum prietenii se strapungeau pe la spate, cum iubitii nu erau iubiti si cum cautarile erau in van, in zadar…cum unii nu vedeau ce se intampla in jurul lor, oribiti de propriu ego fiind.

Si atunci, dragii mei, Fericirea deveni…nefericita.

Se duse pe butucul ei, singura, langa padurice, se aseza incet, lent…si-si studie rochia. “Uite…aici m-a atins acela…aici am fost smulsa…si aici am simtit ura…pentru prima oara in viata mea”.

Fericirea se ridica, la fel de incet, si disparu plutind ca un fum dupa arbori. Acestia o inghitira si ea disparu.

Si se spune ca atunci cand zmeii vor deveni Feti-Frumosi si neoamenii Oameni, atunci va iesi Fericirea dintre copaci si ne va imbratisa pe toti.