Category Archives: Uncategorized

De ce

…am blog?

Nu ma intereseaza sa intre mii de oameni. De fapt, ma intereseaza sa intre 20-30 de oameni, dar care sa inteleaga ce scriu, cum scriu, persoane empatice, inteligente, interesante. So far, la blogroll, am doi oameni. Ar mai fi cateva persoane arta, dar…deocamdata mi-e lene a le introduce. (scuze voi, cei ce asteptati cu sufletul la gura, hahah).

Nu vreau sa imi scriu frustrarile (desi stiu ca voi face si asta), ci mai degraba observatiile. Ce am vazut, ce am simtit, ce simtiti VOI sau ati fi simtit VOI in locul meu.

Vreau sa descriu situatii, oameni, concerte, teatru, filme. Orase, fotografii, oameni.

Vreau sa interactionam, sa intelegem/intelegeti socialul si ce insamna “a socializa”.

Habar n-am cum trebuie sa te porti cu un blog. Alin imi da clasa si lectii de blogging. (o bere de la mine! :D a treia insa, pentru a depasi nivelul tau maxim, haha). Nu stiu ce tre` sa fac, cum, unde, in ce fel. Eu doar scriu.

Imi place sa manjesc foile cu scris, sa apara pete negre si daca sunt si ordonate intr-un fel placut…cu atat mai bine. Nu-mi place comercialul (da, chiar tu Zoso, pleaca capul in umilinta, si sabia nu-l va taia!) :D

Asa ca ma pun serios pe murdarit cu negru aceasta coala odata alba. Turn the page.

Mai exista

I-am vazut in statie, asteptam mult-iubitul tramvai 41, dar nu m-am mai urcat in el. Am stat de fapt sa treaca vreo 3-4, eu eram cu ochii pe ei doi.

Au undeva la 14 ani, ambii copii frumosi, sinceri. Vorbeau, radeau din cand in cand, apoi lasau capetele in jos sau se uitau incurcati in jur.

M-am asezat cat mai comod, pregatit sa vad spectacolul primei iubiri, primului sarut.

La un moment dat, au tacut ambii, si-au intalnit privirile timp de doua-trei secunde si au rosit, fugindu-le privirile in orice alta directie. Apoi, dintr-un zvacnet, ea i-a luat mana…de fapt nu! degetul! si a inceput, vrand sa arate poate ca era ceva la fel de natural ca trezitul devreme pentru mine, sa se joace cu el. Baiatul a ezitat pentru cateva secunde si apoi i-a oferit intreaga mana, ea plecandu-si capul.

Totul a durat minute.

…si apoi, neindemanatic, s-au apropiat simultan si s-au sarutat. Simplu. Sincer. De unde stateam si zambeam, ii puteam simti cum se sufoca de emotie si le puteam auzi bataile inimii, accelerand.

Prin ei, mi-am adus aminte (pentru a cata oara?) primul meu sarut cu o prima persoana iubita. Prin ei, am zambit si chiar am fost emotionat, mai OM. Se sarutau copilareste, pe buze si pe obraz, nebuneste se strangeau si se jucau cu mainile, era ceva atat de natural in ei, incat am simtit ca privirea mea ii murdareste.

M-am intors, m-am urcat in tramvai, zambind pentru mine, cu capul usor plecat si eu.

Intr-o intersectie anosta, dintr-un oras grabit, se tineau de mana si, zambind, se sarutau doi tineri frumosi.