Se lasa pe spate si razele-I usor doar o mangaiara,
mana goala tresari cand fir de umbra o cuprinse
iar glezna goala se ridica incet si-ntinsa
se lasa apoi, prelung, in iarba verde-aprinsa.
Si cum statea asa in pura albie cu ochii-nchisi
simti cum mana lui prin paru-i aprins se prelinsa
si tresari incet si zambi iar Soarele-i parca se deschisa
mai mult si mai mult, sa vaza mangaieri incinse.
Si pe iarba langa curatul lac ei se iubira,
si suspine si priviri scaparara, apoi incet se lasara
pe spate la nori de se uitara, si incet isi zambira
tinand strans o mana in mana, si suflete-n palma.
Locul acela e si acum acolo, nestiut de o lume intreaga,
dar cand ei doi trec cu gandul pe-aproape, tresar
ca-ntr-un vis demult trecut si, in soapte,
isi tot spun “ce mult am avut cand te-am tinut…”.