Asteptare

Asteptam pe masura ce cuvinte si piane se inclesteaza,
pe masura ce clopote rasuna de zbor si vant, miscand
si leagane ce ating fugar mici corpuri moi
atat de curand si la fel de repede
transformate in piatra;

intinsi in asteptare cu
apa sclipind din rauri
ce intalnesc mari, intalnind proaspete
dulci adancuri de lacuri
ce rotind verzi si albastre
cu intinsuri fara de limita,

asteapta inauntru
esecul
si persistenta
sferelor.

Farul sta la marginea
lumii sfios in asteptarea noptii;
sfarsitul lumii, la final,

valurile se vor umfla,
vor trece
se vor prabusi
in diamante si culori si licori,
cerul se va apropia, va trepida sfant
pe dealuri si in copaci cu stele si sare,
constelatii ale propriului design;

plamadesc cu mainile mele
o locuinta, m-am saturat sa apas
pe paine si prin faina.
privesc cum pamantul
se inalta iarasi.

nisipul pe maluri, si iarba
ce abunda fara verde
amestecata, se intoarce;
cerul se crapa deschis, si indoit–
fulgerul loveste
cu forta fara de forma–
trasnetul se rostogoloeste peste neant–

este sunetul abisului ce se inclesteaza
cu abis, sunt haosurile
ce se despart de tacere,
este aproape ca frica:
de fapt fara
durere.

noaptea si dimineata
tot merg prin iubire
sunt pasari ce ies din inima;
ingeri muti ce gesticuleaza,
ca arbori ce ard cazand
spre pamant.

asteptam prin
ore serbede, rapidul
si stramtul timp al portelanului,
ale florilor aruncate la gunoi,

ale firelor electrice lasate
insirate la colturi si telefoane
atarnand ca pendule din ghem
de sarme,
zacand singure, amortite, fara de numar,
infinite;

asteptam prin
ore de fantome si orbire
franti si depasiti,
ca urme de nori ce acopera neantul
calcat in picioare de date
si numere din calendar;

strabatem ape
si ore ca
val dupa val ce vin si
se umfla, se sparg si
se retrag;

strabatem
campuri de ploi
si draperii de cristal
peste intinderi
si strazi
si pavaje;

asteptam
in mijlocul amintirilor
de acoperisuri si escapade
la miez de noapte
si in noi constelatii
din varfurile degetelor;

asteptam
in varful
apelor ce cresc, in placerea
atingerii
elementelor, mineralelor, al spatiului
ce respira;

asteptam un sfarsit
al lumii ce dormiteaza
la orizont;

asteptam
si alunecam
in centrul
cochiliei,
ne intoarcem ca un val
la inceputurile
linistii,

catre ceea ce este
doar
noi insine,
ce continuam
sa fim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>