Lua fierul de pe jos, se propti de zidul cel alb si incepu, incet, sa racaie rugina de pe el. Lama cutitului lovea ritmic in halca moarta de fier in timp ce praf rosiatic se depunea treptat pe foaia de pe jos. Cu ranjet, termina o treaba bine facuta, arunca cat-colo fierul jupuit si stranse cu grija foaia si rugina.
Se uita in jur, putin nauc, si gasi ceea ce cauta. Trusa de scule din coltul camerei fu dintr-un zvacnet rasturnata si barbatul incepu sa taie in mici bucatele, meticulos, cu panza de bomfaier, micile suruburi. Le presara, precum boabele de piper, deasupra ruginii.
Fata statea in continuare inmarmurita in colt si privea cu ochi mari si umezi ce facea barbatul.
Procesul lent continua cu putin rumegus de lemn, apoi omul stranse putin praf si-l presara multumit deasupra.
“Opreste-te, ce fa”
Fata nu termina, oprita de privirea rosie a lui. Nemultumit, barbatul lua si o lama de ras de pe un raft dintr-un dulap de lemn si o facu farame pe foaia alba.
Contempla putin opera lui de arta apoi, brusc, se ridica si cu pasi repezi se indrepta spre fata. Se opri chiar inainte de a o atinge. Doar un deget, incet, usor, ii atinse fata si apoi se departa, tremurand.
Se duse spre foaie si dintr-o inghititura dadu totul pe gat. Primele vorbe iesira cu sange
“Uite…atat de mult te iubesc!”