Tot timpul m-au fascinat RPG-urile. Joacele alea in care iei un personaj la inceput, il modelezi dupa chipul si asemanarea ta idealului tau, ii dai niste atributii de baza precum “forta”, “inteligenta”, “karisma” sau “dexteritate” si-i dai drumul intr-o lume legendara, cu monstrii, dusmani si prieteni.
Si acolo, il cresti cum stii tu mai bine. Il faci rau sau bun, iei decizii bazate pe gandirea ta, etica ta, instinct, dorinte. Si vezi de-a lungul orelor de joc cum personajul se dezvolta, castiga experienta, devine mai puternic, mai destept, mai agil, atrage anumite personaje si respinge pe altele, in functie exclusiv de ceea ce faci TU, in joc.
In cele mai multe dintre ele, cele recente (Gothic 3, Oblivion, World of Warcraft) ai libertate de miscare foarte foarte mare, zeci de kilometri de colindat pe jos sau pe cai sau alte creaturi mai mult sau mai putin fantastice. Totul e libertate, aventura, EVOLUTIE, banii avand si ei un rol foarte important de jucat. Like in real life.
De fapt…tocmai de-aia nu m-a atras niciodata mult-vorbitul Second Life. Pentru ca este o COPIE a acestor RPG-uri, din FOARTE multe puncte de vedere.
De asemenea, in astfel de jocuri imersivitatea cred ca este cea mai mare, pentru ca acel personaj esti…TU, ceea ce vrei sa fii TU, ceea ce iti place TIE.
M-am REapucat sa joc Oblivion. Mi-am facut un sublim personaj feminin (ca de obicei :D ), si…deja sunt la nivelul 3 si am ales ce mi-ar placea mie sa fac in viata de zi cu zi: adica sa fiu acrobatic, sa trag cu arcul, sa ma strecor nevazut si sa…ma rog…dau cu bile de foc si traznete.
In baietii rau, evident. :)