Purtam discutii in contradictoriu cu gen…toata lumea. Nu am NIMIC impotriva drogurilor, ATATA TIMP cat ele nu ma afecteaza SAU nu ar reprezenta un potential PERICOL pentru MINE, ca om care nu consuma!!!
Imi spunea un om, relativ recent, ca a mers pe strada cu un prieten care se drogase si, sub influenta…EUFORICA a acestor plante ABSOLUT harmless s-a urcat la volan. Deci, acel individ INFECT conducea o masina, in PLIN oras, sub influenta plantelor halucinogene. Implicit, viteza lui de reactie era mai mica, poate isi si imagina cacaturi. DACA treceam pe strada atunci…?
Cine vrea sa le consume, n-are decat sa o faca intr-o cusca de metal, sa nu reprezinte niciun pericol pentru mine sau alti cunoscuti de-ai mei.
Ministerul Sănătăţii (MS) a lansat în dezbatere publică, miercuri, un proiect de Ordin, pentru stabilirea condiţiilor de punere pe piaţă a unor plante, produse de origine vegetală şi a unor substanţe care pot fi asemănate cu plantele, substanţele şi preparatele stupefiante sau psihotrope.
Termenul de dezbatere este de 19 septembrie, după care va fi publicat în Monitorul Oficial, ceea ce va determina închiderea magazinelor care vând produse etnobotanice ce au efecte halucinogene.
Potrivit Direcţiei Generale Strategii şi Politica Medicamentului, în conformitate cu articolul 2, alineatul (8) şi articolul 6, litera f), punctul 2 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Ministerul Sănătăţii adoptă norme ce vizează “reglementarea circulaţiei bunurilor şi serviciilor cu potenţial impact asupra sănătăţii publice”.
Directorul general al direcţiei citate, Gabriel Şaramet, arată în referatul pentru aporbarea Ordinului că, în prezent, se comercializează pe piaţa din România o serie de produse ce au în componenţă plante denumite “etnobotanice”, al căror consum este periculos pentru sănătate.
“Având în vedere amploarea fenomenului şi riscurile la care sunt expuse persoanele care achiziţionează produsele menţionate, este necesară intervenţia autorităţii publice în scopul protejării sănătăţii cetăţenilor. Întrucât nu există un act normativ care să reglementeze această situaţie de fapt, la Ministerul Sănătăţii s-a întrunit un grup de lucru interinstituţional care a elaborat un proiect de ordin care să stabilească condiţiile comercializării acestor produse”, explică directorul Şaramet.
Proiectul de ordin prevede înterzicerea activităţilor cu plante, produse vegetale sau substanţe care induc sau pot induce ideea că ar putea avea efect similar plantelor, substanţelor şi cel al preparatelor cu conţinut stupefiant şi psihotrop.
În cazul în care plantele care fac obiectul acestui ordin sunt comercializate în scop etnobotanic, vor fi supuse unui regim de autorizare.”
:)) Sunt sigura ca la binele NOSTRU se gandesc cei de “sus”!
Alex, eu iti inteleg dorinta de a nu fi ranit/omorat/torturat de vreun consumator dar hai sa fim seriosi..Sunt de un miliard de ori mai multe sanse sa te calce cu masina un sofer beat decat unul fumat.Hai sa interzicem si alcoolul, in acest caz..
Dar hai inainte sa interzicen TUTUNUL!Asta ne afecteaza cu siguranta SI mai mult.
Si tot asa sa interzicem tot ce, scapat de sub control, poate degenera.Adica practic ORICE!
Pe bune, daca exista imbecili care o iau razna dupa ce fumeaza, tot aia o sa o ia razna si cand beau, si cand se cearta si cand pun un pariu yada yada yada
pai alcoolul ESTE interzis la volan.
Si nu ma intereseaza ca exista 19240123 miliarde sanse sa mor din ALTE motive. Atata timp cat exista O sansa la un miliard sa mor si calcat de un narcoman, NU vreau sa mai exista nici aia.
Pe langa asta, ma uit si eu in jurul meu ce fac drogurile din oameni si…hmmm… not nice.
Evident ca la volan este interzis, ma refeream in general..Si repet, cati oameni ai vazut facand scene stupide si ciudate de la “drogurile” legale si cati de la bautura?
oameni, vorbim de chestii diferite. Unele sunt substantele care iti provoaca dependenta orice ai faece si oricum ai fi (tutunul + mare parte din drogurile ilegale) si altele sunt substantele pe care le poti ingurgita cu moderatie pt a te simti extraordinar (alcoolul + droagele legale care nu dau dependenta). Cele din urma provoaca dezastre daca se abuzeaza de ele si provoaca fun si forta creatoare daca sunt consumate cu cap. Daca s-ar interzice drogurile legale, as vrea sa se interzica si alcoolul. Asa mi se pare fair. Free jiji!!
Corect.Corect.Corect.My point exactly.
Alex, ceva de adaugat?
CUNOSC oameni care consuma aceste droguri LEGALE si care mi-au si povestit cum fac dupa aia. Si daca lasi un om din astia pe strada, care, repet, CONSUMA MODERAT aceste droguri, poate face tot felul de netrebnicii. Distorsioneaza realitatea, iti blocheaza anumite sinapse. NU DEGEABA sunt numite plante HALUCINOGENE! Si oamenii sub efectul acestor…halucinatii, si in functie de starea de spirit/temperament…hm.
Aici nu este vorba de PONDEREA celor ce ucid/violeaza etc sub influenta alcoolului sau drogurilor! Daca am gandi asa, am spune si ca “ce mai conteaza daca arunc GUMA pe strada, atata timp cat 99,9% din gunoaiele de pe trotuare sunt de alta natura?!”
alexa, ma bucur ca eesti de acord…alex, repet: alcoolul face eexact acelasi lucru – Distorsioneaza realitatea, iti blocheaza anumite sinapse.
daca fumezi un joint banal, nu iesi omule in strada sa dai in cap sau sa calci oameni cu masina. daca fumezi salvia divinorum (legala la noi), da, se poate intampla. deci, depinde ce fumezi
Alex calm….
Exemplul cu gunoaiele nu isi are rostul..guma de pe trotuar e unul din cele mai enervante tipuri de gunoi.
In al doilea rand, stii foarte bine ca “subiectul uman” de la care ai luat informatiile astea reactioneaza puternic la ORICE fel de stimul!de la muzica, la bautura, la cearta, la “droguri”.In plus, evident ca orice consumi exagerat iti face rau.Dar te rog mult nu generaliza.
Eu nu pretind ca pot judeca ce ar trebui sa fie legal si ce nu.Zic doar ca ti-ai ales unul dintre cele mai putin daunatoare fenomene pe care sa le critici, ignorand alte INDUSTRII ADUCATOARE DE BANI care infloresc pe zi ce trece.Nu sfatuiesc lumea sa fumeze nimic, dar nici nu pot sa ignor ca sunt substante care rapid sau foarte lent omoara oameni constant.Hai sa le interzicem si pe alea si am terminat “problema”!
Alex calm..:D
Pai atunci hai sa nu mai interzicem NIMIC, pe acelasi principiu. In cantitati mici si cu moderatie…nu dauneaza prea rau.
Pe modelul celor ce se otraveau cate putin zi de zi, pentru a rezista organismul la doze letale.
Cat despre subiectii alesi, nu este doar unul…sunt mai multi + din auzite.
Si nu generalizez mai… am zis ca ATATA TIMP cat omul ala bea/fumeaza nu ma intereseaza, dar sa nu se intalneasca cu mine pe strada, cu ochi tulburi. Pur si simplu, daca-l vad, il dau pe mana politiei. Scurt. Face ceva ilegal? Super. La parnaie cu tine. Nu faci ceva ilegal? mi-am facut datoria sa instiintez institutiile competente ca ar PUTEA sa fie ceva gresit la mijloc.
Odata interzise drogurile astea, sunt curios care vor fi consecintele…
“Pai atunci hai sa nu mai interzicem NIMIC, pe acelasi principiu. In cantitati mici si cu moderatie…nu dauneaza prea rau.” – GRESIT….o cantitate moderata de heroina iti dauneaza f rau.
Cati oameni beti manga ai dat pe mana politiei, alex? cred ca ai intalnit f multi pe strada in lunga-ti existenta.
Esti curios?:)) Iti spun eu..cei care mai fumau din astea se vor intoarce la IARBA.Deci industria asta va inflori iar si cei care se ocupa de ea la fel.Nu se va micsora numarul consumatorilor, ci pur si simplu se va refocusa pe unu/doua lucruri.
Eu nu zic sa nu interzicem nimic.Oamenii sunt niste copii iresponsaibli.Da-le orice jucarie si o vor epuiza.Mai bine interzicem “TOTUL”.Inclusiv alcool si tutun.
Poate doar cu prostitutia mai avem o sansa, legalizand-o.Dar ar fi prea greu, presupun si poate nu la fel de profitabil.
P.S.Sunt curioasa ce oameni ti-au mai descris stari atat de puternice de la droguri legale, sau chiar de la iarba, tinand cont ca, in cele mai multe cazuri, efectul e unul de relaxare sau, ma rog, aparenta relaxare, oricum nu o energizare atat de mare incat sa omoare sau raneasca alti oameni.
Iti repet.Nu zic ca sunt bune, nu zic ca sunt total nedaunatoare.Zic doar ca ar trebui sa le luam in ordinea victimelor facute, si asa sa le si interzicem.Alcoolul face de mii de ori mai multe victime si e perfect legal.Si asta e doar un exemplu.
Total de acord cu Alexandra si Blonda. Plantele legale si iarba iti induc, in 90% din cazuri o stare de relaxare, iar relaxarea fizica e chair accentuata. Si atentie Goaga, nu poti inainta astfel de judecati din auzite+ opinii de la cativa cunoscuti. Nu le ignor/neg efectele adverse insa consumate moderat – subliniez – moderat – si in anumite situatii/locuri, in orice caz nu publice, alaturi de anumite persoane sunt inofensive, cel putin social.
Ah, tu, Gheorghe… exemplu de VIS al temperarii, Mama Tereza a masurii… :))))))))
( vezi bre? replica decenta! :D )
Oricum, in cazul tau, RELAXARE inseamna stare de CRIZA EXTREMA la mine, deci… :)
alex, esti in momentul acesta un monument al ideii fixe.
Aoleu!!!! Fratilor, aceste substante cu continut stupefiant sau psihotrop atat legale sau ilegale nu fac decat sa accentueze respectivului consumator starea in care acesta se afla la momentul consumului ( de ex: daca este happy va deveni si mai happy, daca este trist va deveni mai trist s.a.m.d ). Si voi pana acum nu ati facut decat sa ma ametiti cu o IDEE fixa cum ca un consumator aflat intr-un din starile de mai sus iti face si iti drege. Eu unu nu am auzit pe nimeni sa zica ca a fost asaltat de nu stiu ce drogat, in schimb am auzit mult mai multe cazuri de alcolici care se iau de oameni iurea :)
Asa ca eu propun sa va dati cu apa rece pe fata :)
Vezi? Dacă Eba nu vrea să legalizeze marijuana aia odată… Oricum, calmaţi-vă. Vă vorbeşte aici un om care a consumat produse de la Coffee Shop (aşa se numeşte la noi) şi nu am avut niciun gând distrugător sau anarhist, ba dimpotrivă. Oamenii fumaţi sunt cei mai paşnici. Sunt relaxaţi şi judecă asemeni unui copil. Adică foarte clar şi simplist. Şi de obicei nu ies pe stradă deoarece le este frică. Aici nu vorbesc numai de mine, ci şi de altă mână de oameni traşi. Consumul excesiv de halucinogene nu te face mai supărat. Mai prost, poate deoarece îţi omoară neuronii în masă. Nu vă mai faceţi griji, şansele ca un om fumat să vă dea în cap sunt extrem de mici.
Nus de ce atata agitatie in special pe cei care sunt impotriva.Oameni buni aceste asa zise droguri dar si drogurile vor exista intodeauna poti sa dai mii de legi ca ele nu vor disparea,legale sau ilegale ele se vor comercializa la fel.E la alegerea fiecaruia cum cat si ce va consuma nu avem nevoie de oameni care sa ne impuna ce anume sa consumam.Din cate stiam toti suntem egali.
Nu inteleg de ce toti vorbiti la plural..Noi suntem toti de acord, minus 1 :D
Monument al ideii fixe :)) Ce tare suna!
:)) ce m-amuzati…
Bai, deci bine…o.k… fumati fratilor, fumati! :)
Be free of your complexes. Eliberati-va creierii, intr-un mod artificial. Experimentati ce mintile nu pot experimenta altfel.
Pf.
O, marete… multumim pentru permisiune…dar nu cred ca la asta tinteam de fapt, ci mai degraba la recunoasterea ca nu sunt asta cele mai mari nenorociri :D
” sub influenta plantelor halucinogene. Implicit, viteza lui de reactie era mai mica, poate isi si imagina cacaturi”- daca plantele erau halucinogene, tipu’si DOAR imagina cacaturi. vezi ca ti-a scapat un “implicit” din taste :)
Apoi, doar cei care traiesc in custi de metal nu reprezinta pericole pentru tine?
apoi: “Termenul de dezbatere este de 19 septembrie, după care va fi publicat în Monitorul Oficial, ceea ce va determina închiderea magazinelor care vând produse etnobotanice ce au efecte halucinogene.” pe bune? pai, si la naiba se mai cheama DEZBATERE, a naibii treaba?
apoi: canabinolul, componentul de baza al THC-ului, care nah, nu se prea regaseste in etnobotanice, decat in forme derivate, NU BLOCHEAZA SINAPSE. ca na, nu stie sa faca asta. stie sa vindece intern, stie sa declanseze semnale de foame(cand am fost alaptati, cu totii am primit in corp, in laptele mamei, canabinol. Fix pentru munchies. Mame nenorocite si denaturate! sa ne dea highuri. mai lipsea sa ne lase sa conducem. pffft!) Asta e zona de highuri, care nu-s aceeasi duma cu halucinogenele, dar asta in alta parte…
apoi: da, sunt stari pe care le poti experimenta NUMAI cu ajutorul diverselor plante. de ce? DE_AIA! asa e construit pamantu, asa e construita fiinta de pe el, adica in simbioza. si orice lege de-a baieteilor, nu va face altceva decat sa blocheze si sa enerveze. eh, e ok, li se apropie, oricum…
apoi: cauta rata acceidentelor rutiere comise sub consum de alcool si sub consum de marijuana. ca vei vedea cum se indreapta alea cu MJ spre un periculos ZERO, in timp ce halalte sunt uhuuuu.
apoi: chill
apoi: light
apoi: puff
apoi: fly
vai si cand credeam sa s-a terminat discutia asta.,…chiar simteam nevoia de tine fata pt a ne sustine ideile.
Bai deci n-am zis NICIODATA ca sunt “cele mai mari nenorociri”, dar, dupa cum imi spunea Cris din stanga mea acum cateva zile…numai din VAMA VECHE au zburat spre spital, direct la urgente, cateva zeci de adolescenti teribilisti ce fumasera cacat ierbos din asta.
Aia DA halucinatie reala…
Da mai…era un fel de a spune…oricum, intelegi ideea..si legat de aia din vama, cred ca mai multi au plecat din vama sau de oriunde in spitale cu toxinfectie alimentara, sau cu mononucleoza infectioasa ca mine..
Sa nu imi spui acum, si ce?vrei sa lasam toate chestiile nocive doar pentru ca sunt atat de multe si nu le putem opri?!NU..evident, dar asa cum am zis la inceput, OAMENII SUNT PROSTI!!!!EXAGEREAZA CU ORICE!!!NU STIU SA CONSUME NIMIC IN MODERATIE!..si asta nu o sa se schimbe, chiar daca se interzic highurile legale..
Taci ma copil de lemn antidrog ce esti. Vrei sa iti spun ce esti tu? esti un zero mic cu Z mare ba baiatule. Tea speriat si pe tine cineva ca sunt DROGURI LEGALE in Romania si ca ii consuma DROGATII ca sa se DROGHEZE pe urma cu DROGURILE astea care sunt LEGALE deci repet sunt DROGATI care se DROGHEAZA cu DROGURI LEGALE si circula noaptea pe strazi in stari EUFORICE si sunt extraordinar de periculosi. Mai ales cand se urca DROGATII la volan si merg cu 5km/h cu masina si au o stare Euforica (extrem de periculoasa) asupra lor si nu le e frica sa o foloseasca in caz de nevoie. Sati zic ceva?
Tu esti un copil de care siau batut si isi bat joc zilnic colegii de la scoala. Ai 1 prieten care este coleg de clasa deal tau si isi bat joc de el colegii din clasa. Cand te uiti la el iti dai seama ca e un pic mai retras si mai prostutz asa de felul lui dar e OK oricum…. altul mai bun oricum nu gaseai in situatia de fatza. Si totusi habar nu ai dece nu te plac oamenii din jur. Vorbesti mult de felul tau si intotdeauna se pare ca ai dreptate dar oamenii din jur refuza sa te inteleaga. Tziar placea sa incerci si tu ierburi legale sa fii si tu la fel ca ei si sa nusi mai bata joc de tine dar iti e frica ca o sa rada de tine… si oricum ti se pare mai cool deocamdata sa fii anti. E posibil sa porti ochelari si sa stai 8ore pe zi in fatza calculatorului dar oricum singrurul lucru de care sunt sigur 100% este ca esti virgin.
Hai sa lasam naibii toate lucrurile astea.
Am auzit multe pareri pe tema asta. Cert este ca cei care au incercat au votat PRO. Cei care sunt CONTRA “au auzit de la un prieten care a avut un prieten care stie cum este cu Drogurile astea” sau “mama ia zis ca e periculos” sau “a fost martor cand 2 sau 3 indivizi sau Drogat cu o tigara fumata care continea Euforie si Halucinatii si era plina cu elefantzei rozi pufosi si lea dus salvarea pentru supradoza de Halucinatii si Euforie” …. bullshit.
Te invat eu cateva lucruri sa stii sa nu te mai faci de rusine.
Credema am dreptate oricat de anti esti tu si oricate figuri ai tu in cap.
1. Fumezi si intri la volan = 99.99% ca nu o sa calci pe nimeni. Nivelul de concentratie asupra unui lucru (in momentul de fata condusul) CRESTE si nu SCADE si NU VEZI LUCRURI si nu SIMTI LUCRURI si nu AUZI LUCRURI. 00.01% este probabil ca iti sare un sinucigas betiv sub roata.
2. Expresia “HIGH” nu se refera la Halucinatii. Nu inseamna ca vezi ceva de nu e acolo. Nu inseamna ca o iei razna si te porti ca un psihopat.
3. Fumeaza 10 jointuri cu 3 prieteni in in 30 de zile. Nu tineti mult in piept ca sunteti incepatori. Bagati muzica voastra preferata si vorbiti despre chestii care va plac la toti. Daca tu reusesti sa faci astea si peste 30 de zile tot anti o sa fii eu ma las de ce am eu mai scump in viatza asta. Daca reusesti sa faci si iti dai seama cat de naiv ai fost, poate tiai facut un prieten in plus cine stie.
Sal
Andrei, intradevar,recunosc ka sunt virgin 100%. dar asta nu ma intreisteaza, ptr ka astept barbatul perfekt. intradevar, la scoala toti ma bat pentru ca nu ma droghiez ka ei si sint usor complecsat.
imi place insa cand m-ai intalnesc oameni atat de inteligenti si buni ka thine, care scrie corect si arata ca drogurile te face mai inteligenti. merci mult si spher ka intro buna zi sa devenim prieteni
maine ma duc sami cumpar si eu droguri!!! ma-i luminat, Frate!
alecs.
BONUS – prietenul nostru de 20 de ani, are si haifaiv, si-l puteti vedea aici. El si efectele drogurilor :D
http://hi5.com/friend/photos/displayPhotoUser.do?photoId=3223307425&albumId=183848898&ownerId=236481069
http://hi5.com/friend/photos/displayPhotoUser.do?photoId=3223337419&albumId=183848898&ownerId=236481069
uffff…
da mai tata hai sa interzicem piperul,sarea,mararul, bauturile alcolice nici nu mai zic si dc? pai hai sa vad eu pe vreunu ca manca un bulgare de sare si se urca la volan si conduce si nu pateste nimic sau care bea vreo 2 sticle de jack si conduce.normal tot ce se consuma in exces e periculos nu zice nimeni ca nu.dar sa fim seriosi.fumat daca ma urc la volan am sanse mai putine sa fac accident decat daca manc un bulgare de sare recunosc sunt mai lent la reactii dar sa fim seriosi la 40-50 kmh imi cam reduc riscu de accident oricat de lent as fii ca sincer nu prea depasesc viteza legala cand sunt fumat .Acum sunt chestii si chestii dezbateri nelamuriri cei anti si cei nu.E soarta si vorba aia :daca nu acum atunci cand sa ma trezesc cu capu praf ca tre sa merg la lucru la 40 de ani?
da ma, da’ intrebarea ramane: vei putea sa te abtii sa conduci doar cu4-50 km/h cand esti drogat? SAU doar ti se va PAREA ca ai 40-50 la ora? :D (mama, deci subiectul asta, alaturi de cele cu sexu`, zodiile si roscatii, vora blondei, are cel mai mare succes! :)) )
Deci sa iti zic ceva.Chiar daca esti asa rupt sa ti se para lucruri si esti asa de prost sa mai si urci la volan tu cand o sa ti se para ca navighezi pe sosele cu 40-50 la ora tu o sa mergi maxim cu 25-30 la ora. Nu e speed sau vodca sa ti se para totul mai incet si nu te simti grabit absolut de loc credema :)) Si P.S. eu nu tziam dat in cap si nu team fortat sa incerci droguri. Am vrut doar sa iti dai seama ca tu vorbesti fara sa fi incercat de cateva ori chestiile astea si mi se pare prostesc. Mno ma si duc sa ma droghez cu prietenii mei drogatzi o.O peace out
Nu inteleg de ce unii vb in locul altora,de ce iau ei hotarari si isi consuma energia incercand sa ma convinga sau pe altii sa nu consum aceste plante.Bagatori in seama care vor sa fie si ei in centrul atentiei aratand cat de mult le pasa de semenii lor si ce inteleptii sunt ei,vrajala,dak vedeti un om pe strada cu o problema treceti nepasatori pe langa el,in unele cazuri va amuzati.Pai incercati sa imi impuneti voi ce sa fac bautorii de coca-cola,consumatori de margarina,alcool tigari si altele,hai sa nu ne mai dam unii mai presus de altii.Interziceti benzina,motorina si toate substantele ce dauneaza prin efectul de sera,sau de astea nu se leaga nimeni pt k ies bani frumosi.Politicienii nostri se leaga de ele din lipsa de material pt campania electorala,astfel interzicandule castiga papagali care ar manca si ei un mic si ar bea o bere.Ar fi multe de spus,dar nu vreau sa imi convingand k am dreptul la liberul arbitru si k pot alege ce vreau eu de la viata.P.S.Gusturile se respecta,nu se discuta!
cel care a facut aceasta pagina este doar un terminat prost si prost informat care face confunzii GRAVE si care vrea sa arate lumii ca el e ANTI “DROGURI” si ca ii pasa de lume……amice…da-ti foc…est terminat ca bateria. INFORMEAZA-E BINE INAINTE SA MANANCI CACAT.
Mama, cati…fani droguri (a se observa ca NU am zis “drogati”) am starnit prin treaba asta! Dar ma intreb DE CE atata vehementa…adica…daca este ceva ATAT de stiut, Laurentiu, cum ca droagele estem extraordinar de sanatoase si bune, de ce te/le aperi atat de aprig? Calm down…chill…have a smoke…:D Pari…violent…ai probleme cu nervii, cumva? :)
nu trebuie inchise aceste magazine pt ca acele ierburi de care tot se vorbeste nu da dependenta !
asa e, nu da dependenta! sa nu inchide magazinele!
acele ierburi sunt mai daunatoare decat cele ilegale + de ce valy are impresia ca singura problema a drogurilor e aceea ca provoaca dependenta? scuzati’mi gramatica: da dependenta?
andra da problema mea nu e aia ca da sa nu dependenta! .yo zic sa nu inchida acele magazine care distribuie aceste ierburi din cauza unor copii foarte prosti care au fumat asa cv si au ajuns la spital pt ca nu au stiut cum sa fumeze.acu din cauza lor trebuie sa ne inchida noua afacerea dc?cu c suntem noi de vina?
pai mai, Valy, pentru ca acei “copii prosti” au luat DE LA VOI acele ierburi, cel mai probabil ILEGAL. MINORII nu au voie sa fumeze, in general.
Si apoi, e bine sa nu asteptam sa MOARA cineva sau sa pateasca un accident mortal pentru a inchide magazinele de genul acesta.
De “igrec”u as vrea sa se “igrec”nchida aceste magazine.
Dar este doar parerea mea. De nefumator. :)
da mai numai la noi in tara se pune problema asa.dc americani au dat frau liber drogurilor legale ?!
de ce in anumite state ale SUA inca este legala pedeapsa cu moartea?
pai fix…”de-aia”! :)
Cu alte cuvinte, de ce trebuie sa imitam?
Observ ca esti foarte pornit pe ele :) . Ai foarte mare dreptate in ceea ce priveste consumul la volan, dar nu poti interzice o substanta pentru ca o consuma oamenii irespunsabili la volan . Sunt motive mult mai grave pentru care ar trebuii interzise dar acesta este sistemul inspre care ne indreptam si ar trebuii sa il acceptam pe totii asa cum este .