Apururi viul Hades,
cu limba-i bifurcata si ochii aburiti
de fantasme si de spasme
in iubiri de tinichea si mucuri de tigari
isi plimba aburul trupului
urland catre muritori cu glas de lama
boanta
“Cum cutezati sa ma judecati pe mine,
o, voi, cei ce ati cutezat sa imi deslusiti secretul
cel ascuns de cand Lumea,
in legendele din Olimp?”
”Cum cutezati voi, mincinosi si nesinceri,
sa cutezati sa judecati
Minciuna si Nesinceritatea Mea? Eu sunt
perfectul, absolutul, apururi viul
Hades!”.
Si asa traia intr-un infern al
necunoasterii
intr-un mormant de fum, culori nevii
si jocuri nesfarsite cu muritorii.
Nedeslusitul Hades, cu dintii sai ascutiti
botiti si lungi, putind a fum si-a genune
in furnalele lui Hermes ghearele lui nu se tocesc
niciodata.
Dar Hades nu mai este El din prima zi a Genezei
nici fulgerele fratelui sau nu il mai ating
de cand, intr-o zi oarecare, linistita, oamenii i-au
descoperit misterul.
Dar, oh…stai linistit si in pace, o, Zeu al Infernului
creat de tine…
Noi muritorii de rand, nici nu stim ca in mainile noastre
sta secretul
mortii.