Jesus of Nazareth, Zeffirelli. Last Temptation of Christ, Scorsese. Jesus Christ Superstar, film al lui Norman Jewison si chiar The Passion of the Christ, de Gibson. Pentru a enumera doar pe unele dintre cele mai bine realizate filme despre viata (si mai ales moartea) lui Iisus.

Toate sunt drame. Toate ar trebui sa fie CELE mai MARI si PROFUNDE drame. Pana la urma, este povestea omului-zeu ce moare pentru a ne salva sufletele. Este schingiuit, biciuit, tras in cuie, rastignit pe cruce, mancat de corbi, per total…o pleiada de chestiuni nu prea placute.

Si cu toate acestea, ieri a sesizat o chestiune foarte interesanta o prietena de-ale mele.

“Bai…filmele cu Iisus ar trebui sa fie cele mai tari si dureroase drame si cu toate astea…aproape NIMENI nu PLANGE efectiv cand le vede!!!”

Si da, cam asa e! Adica lumea plange cand moare DiCaprio in Titanic, cand moare Mel Gibson in Braveheart sau Russel Crowe in Gladiatorul, dar cand Iisus este tras pe cruce…lumea doar… contempla. A, de fapt…chestionata de mine Blonda a zis ca a plans a TREIA oara cand a vazut Patimile lui Iisus. Dar ea a plans recent si ca a murit Elvis Presley, deci nu e relevant.

Motivul pentru care lumea nu mai SIMTE cum trebuie drama lui Iisus este simplu: subiectul este MULT prea cunoscut, MULT prea intalnit, MULT prea comercializat, MULT prea bine impregnat in creierele noastre, inca de mici. Este normal ca o poveste auzita de ‘j’ mii ori sa nu mai impresioneze ca prima oara. Apoi ar mai fi faza ca multi dintre noi se dau insensibili sau atei, ca “totul este fictiune, manipulare religioasa. Omorati in numele lui Iisus! Cruciati…ARDETI-I PE PAGANI!”.

Pana una alta, astept si eu ca omul crestin ce sunt (si primul si cel mai mare fan al lui Iisus – vedeti bancurile) acel regizor genial care sa realizeze acel film incredibil despre viata Mantuitorului, care chiar sa ma faca sa SIMT foarte puternic. Poate pana la lacrimi.

Deocamdata ma limitez sa plang la Braveheart, hahah! :D