Deci frati-meu tocmai a facut inca ceva bun pentru mine. Respectiv, mi-a recomandat o carte. Touching the Void (Culmile Neantului – trad.).

Cartea este scrisa de un alpinist profesionist, JOE SIMPSON si prezinta intamplarile (reale) pe care el si colegul alpinist SIMON YATES le-au trait in incercarea de a escalada si a cobori Siula Grande, din Anzii peruvian. Adica aproape 6.000 de metri.

Cartea a primit tot felul de premii si a fost si ecranizata.

Pe scurt, cei doi au atins dupa multe greutati varful, in premiera mondiala. La coborare, pe o vreme total neprielnica, Joe aluneca lovindu-se la rotula, spargandu-si-o. La o altitudine de peste 5.000 de metri, aceasta putea insemna condamnare la moarte.

Cu toate acestea, Simon incearca sa-l coboare intr-un fel de semi-rapel pe colegul suferind (autorul cartii) insa la un moment dat lucrurile scapa de sub control. Joe atarna in neant, aproape inghetat, iar punctul de sprijin al lui Simon este precar. Acesta din urma este nevoit sa taie coarda care il sustinea pe Joe pentru ca macar unul dintre ei sa supravietuiasca muntelui.

In mod miraculos, Joe supravietuieste caderii, colegul sau considerandu-l insa mort.

Cartea este scrisa incredibil de bine, te tine in suspence aproape continuu, TRAIESTI alaturi de personaje si parca SUFERI alaturi de ele. Citind-o, imi puneam aproape continuu intrebarea: “De ce oamenii simt nevoia sa isi riste viata doar pentru a ‘cuceri’ varful inaccesibil al unui munte!? DE CE sa treaca prin degeraturi, accidente, chinuri ingrozitoare pentru ca la (potentiala) intoarcere sa….CE?!” Si exista un pasaj in carte unde, dupa accident, Simon se intreaba acelasi luru. Citez:

“M-am uitat la muntele ce se inalta deasupra mea. Gol. Am facut un lucru fara sens – sa-l escaladam, sa-l traversam si sa-l coboram. Stupid! Muntele parea perfect; atat de curat si neatins, iar noi nu am schimbat nimic. Era minunat, imaculat, dar imi dadea o senzatie de gol. Am fost pe el prea mult, si mi-a luat totul”.

…si dupa cadere, Joe incearca sa se salveze:

“Dupa o ora de incercari am renuntat. Avusesem patru tentative de escaladare a peretului de gheatza. Doar o singura data am reusit sa ma ridic complet de pe terasa. Infipsesem ambii pioleti deasupra mea si m-am tras in sus. Cand mi-am infipt coltarii bocancului stang in perete, m-am intins din noi cu un piolet. Pana sa apuc sa-l infig in gheata de deasupra coltii mi-au cedat si am alunecat greoi pana in celalalt piolet. Gheata de sub el s-a spart si am cazut inapoi pe terasa, cu piciorul ranit indoit dureros sub mine. Am tipat si m-am rasucit sa-l eliberez. Apoi am ramas nemiscat, asteptand ca durerea sa cedeze. Nu mai voiam sa mai incerc o data”. [...] “Sunt mort. Nu mai avea pentru ce sa se intoarca inapoi (Simon – n.r.). Mi-am scos supramanusile si manusile interioare si mi-am examinat degetele. Doua degete negre la fiecare mana si un degete mare albastrui. Le-am indoit, formand pumni, si am incercat sa strang tare, dar nu am simtit apasarea”.