Si deci, a plecat…

Nici nu stiu de fapt cum a fost, chiar de a durat o vesnicie. Asa ca stau, pur si simplu, tamp, uitandu-ma la urmele ei prin nisip. De ce nisip? Pentru ca toti avem tendinta sa rostim lucruri in functie de instincte si ganduri, care instincte si ganduri provin din creer. Si daca din creer se scurge nisip…

De fapt, sunt de-a dreptul ingropat in el, aproape de urmele lasate de ea. Ea, care a plecat.

Si de-ar mai trece o data peste locul in care zac eu acum, sa-I simt talpile deasupra mormantului meu, as avea puterea sa plang, sa las macar o parte din grauntele din ochi sa se scurga.

Ea, a plecat, desculta. In curand, nu voi ramane decat eu, infipt pana in gat. Si a inceput déjà sa bata vantul.