Tag Archives: creatie

Desertaciune (?!)

Spirit alb (desertaciune) de carbune, prea aruncat
in lume
Printre oameni de-ocolit, tot de ei chiar prea
hulit
Fapte rele deochiate, fapte bune spulberate
se prea poate,
Caci nascut esti din pacate, ca si mine, ca si…
toate.


Si atunci, stai asa ca bou` si te intrebi…daca “desertaciunea desertaciunilor, totul este desertaciune”…de ce i se zice atunci “spirit alb”?!

Hm. Ah, stiu! Pentru ca eu…ca si TINE…nu-i asa? suntem…desertaciune! Deci ceea ce eu scriu este egal cu zero. Multime vida. Nada. Nothing. Pot scrie orice, oricum, (ca) tot nu conteaza.

Quod erat demonstrandum.

Unii oameni zic o tampenie considerata ulterior ca fiind “opera artistica”, “cugetare profunda”, “de un lirism extraordinar” si apoi este excesiv de analizata si intoarsa pe toate fetele, fara sa (se) realizeze ca de fapt este ceva atat de…banal.

Insa, nu-i asa?…”FERICITI CEI SARACI CU DUHUL”!(??)

Pf.

Nimicul din noi

Te voi prinde cand vei cadea.
Ii spuse surazand si lasa firul de papadie
sa-i treaca printre degetele inchise.

Te voi trezi din cosmaruri.
Ii rosti incet la ureche, si-i inchise
ochii cu un sarut rece.

Te voi atinge cu melancolie.
Ii atinse inima si ii smulse fiori
calzi de sageata arzanda.

Si cand se ridica sa plece, ea il prinse de mana. “Mai ramai te rog. De ce pleci…?”

Pentru ca eu nu sunt, tu nu esti. Totul este o iluzie, vezi tu?

Si-si deschise cutia toracica si genunea-i dinlauntru cazu la picioarele ei. Calca in ea si disparu in podea.

Fata ramase la masa si se uita in gol. “Dar…mi-ai promis…” Se ridica si pasi in genune.

In urma lor, o femeie strangea firmiturile.

Stari

Hai sa ne jucam cu mainile intr-o zi de primavara
si ca inainte, sa simti fiori pe gene,
hai sa clipim in fire de iarba la apus de soare
si sa razi zambit spre norul cel ca o vioara.

Hai sa te pierd in brate sub salcia cea vie,
ce apa bea prin frunzele-i plecate, hai
sa ma strangi de piept sa-ti regasesc suflarea
si mana tremuranda sa-ti acopere uitarea.

“Ce film prost, pf! Uite pe ce am dat banii…sa ascult poeme eminesciene de amor jalnic si pierdut, intr-un cinematograf infect. Si boul ala din fata mea, care vrea sa i-o traga vacii din dreapta si crede ca daca a adus-o la o siroposenie de genul asta, gata, o sa aiba acces intre cracii ei grasani!

Ca sa nu zic de baba care isi molfaie in stanga mea tineretea in niste seminte de floarea soarelui si viseaza la ‘Prince Charming-ul’ ei pierdut pe la 16 ani, cand inca avea sanse sa schimbe ceva din mizera-i viata!

Si naivii aia doi de pe ecran…care viseaza la…naiba stie ce! Lumea-i proasta!”

Se ridica de pe scaunul gaunos, galben bolnav si iesi din cinematograf. Isi puse haina pe ea, vantul era taios si, cu capul in pamant, parul lasat sa curga, se indrepta spre casa.

Singura.

Deschise usa cu cheia ruginita. Il gasi pe el sorbind dintr-o bere si uitandu-se la o emisiune de mana a treia. Rufele murdare zaceau in coltul camerei, un gandac escalada marginea chiuvetei. Fara sa zica nimic, strivi gandacul si-l arunca langa gunoiul plin. Plin de stari.

Noaptea isi puse halatul pe ea si si-o trase cu ala. Sec si scurt. Apoi inchisera ochii pe patul rupt. De vechi.

Dimineata duse gunoiul plin de stari si-l arunca. Golit, il puse peste gandacul ce zacea cu picioarele incrucisate in sus.

Gata, o noua zi incepe! Cate oportunitati, cate vise, cate dorinte si realizari!…

Iesi din camera. O incuie cu cheia ruginita. In spatele usii, gunoiul gol de stari primi niste resturi de mancare.

Floare

Nu plange, lacrima ti-e uda, prabusita cade spre pamant, in pamant ajungi si tu! De ce sa te grabesti s-ajungi tarana, de ce sa seci apa din tine, prin ochi sa spui cuvinte ude?

Nu plange, copila mea, caci ochii ti se-nchid, inchisi vor fi candva pe veci, de ce grabita tu esti? Lasa-i vii sa lumineze, tristetea sa nu-ntineze viata din sclipirea lor!

Nu plange, dragoste, obrajii apa n-au nevoie, sclipirea vie le-aduce prospetime! Iar buzele-ti intredeschise, nu vor umezeala a inghite…

“Plang, dragostea mea, caci doar cu asta apa floarea de pe mormantul tau va sta sa spuna lumii ca sunt pe veci a ta…”

Regasita

Batrana se indrepta spre patefonul din coltul camerei si cauta, aplecandu-se usor, o anume placa. Firicele de praf sclipira in aerul incaperii cand sufla peste ele, apoi, cu maini tremurande si ochi vii, ridica placa.

O cupla la patefon (ce frumos dansam pe muzica asta…) si discul incepu sa se roteasca, intai ezitand, apoi prinse viata. Muzica incepu sa se scurga intre peretii ingalbeniti ai camerei vechi, prin mobila masiva, printre rafturile cu carti vechi frantuzesti…apoi coti si ajunse in baie, prin fata oglinzii, tremura putin pe pereti, in incaperile atat de goale si intr-un final iesi pe geam afara.

Acolo se pierdu in zarva dintotdeauna de pe strada cu nuci si tei.

Batrana se opri in centrul camerei, cu privire pierduta. Isi freca putin mainile una de alta apoi, incet, inchise ochii si incepu sa valseze. Picioarele batrane tremurau la fiecare pas, dar bratele se ridicara si, imbratisand aerul, se oprira pe umenii lui, pe spatele ferm si drept.

El o cuprinse de mijloc, puternic, ca atunci candva, si o stranse la piept. Ii mirosi parul balai si tanar, isi sprijini barbia pe crestetul sau, o cuprinse puternic si protector. Apoi privirile li se intalnira, buzele se intredeschisera si apropiin…

…batrana facu un pas gresit si se prabusi pe carpeta murdara, pe lemnul vechi. Suspina cu durere. Incerca sa se ridice dar oasele-i vechi nu o lasara, cazu iar si incepu sa planga in hohote.

In baie se propti intai de chiuveta. Isi lasa obosita capul in jos si apoi isi dadu cu apa pe fata. Isi mai reveni putin. Lua o carpa, o muie si dadu cu ea peste oglinda murdara.

De acolo, chipul balai zambi, ridurile disparura, parul carunt se bucla, buzele se inrosira. In spatele oglindirii tinerei era tot el, tanar, saten, inalt. O cuprinse din spate si o saruta incet, pe gat. Ea-i simti buzele cu mult inainte ca ele sa intalneasca pielea-i alba si tresari, lasand capul usor intr-o parte.

Ridica mana si o duse acolo unde era capul barbatului. Mana prinse aerul si apoi cazu in gol, lovindu-se de chiuveta veche. Batrana tremura, ofta si, cu gesturi lente, se pieptana incet.

Se dezbraca si, cu grija, isi puse hainele ei bune, de duminca, cand de brat cu el mergeau impreuna la biserica. Acolo, pe scaune, ascultand rugaciunea, uneori se mai atingeau din greseala.

Isi puse baticul brodat de maica-sa pe cap, isi aranja cu grija, sa nu iasa fire de par apoi, incet, lua bastonul. Poticnindu-se, se indrepta spre pat. Se intinse incet, oftand, isi trase cuvertura peste ea si-si puse mainile pe piept.

Afara soarele incepuse sa apuna dar razele lui inca incalzeau copiii ce jucau mingea pe strada cu tei si nuci. O fata sarea coarda intr-un colt iar altii se jucau prinselea. O tanara mama se tinea de bratul sotului ei, in timp ce prichindelul lor alerga in jur, facand baloane de sapun.

Dar batrana nu stia nimic din toate acestea, adormise zambind, visandu-l.
……………………………
Ridicandu-se din pat, se uita la corpul ei. „deci asa aratam…”, isi spuse spiritul. Pluti prin camera, apoi, fara sa se mire de nimic, iesi prin usa afara.

Acolo, la intrare, era el.

„Te astept de o vesnicie, dragoste….hai sa mergem….”

Valsul francez le purta umbrele pe langa strada cu castani si tei. Parul ei lung si carliontat il atingea pe el.

„Te iubesc. Cat de mult dor mi-a fost de tine…”

Un singur drum

Soseaua din sticla albastra se impleticeste prin gleznele-ti roase de timp si cioburi din oameni se prabusesc cu lentoare
pe iarba ce pe margini zacea prin glastre.
Transparent si din metal cauti nemurirea cand totul in juru-ti se sfarama in mii de placeri
si dureri
si vise absurde si lumini naucitoare de priviri indurerate, fericite, idioate si naclaite.

Si pasii-ti devin mai grei la semafor cand privesti cum cu fiecare secunda oamenii devin nerabdatori
sa treaca si sa moara
calcati de masini si motoare naucitoare si te intrebi atunci “de ce trecem atatea treceri
cand putem sa pastram o singura cale?”
Si cand calci si tu sa treci vuind o masina te plezneste si cand inca plutesti te
gandesti
“ce bine ar fi fost sa nu mai gandesc ca vreau sa trec!”

Femeia 2010

Dans pe tocuri printre blocuri (gri) tocuri rosii
ce tacane intermitent, pe asfaltul (de pe-alocuri)
tac-tac-tac-tac-tac-tac-tac-ta…

si se-opri pe loc cand vitrina-i arata, fata
proasta si stricata, cu fusta prea ridicata
se holba ca in oglinda in vitrina inocenta, se
mira ca imbecila de ruju` dat ca mocirla
pe un sfert de fata `ntins, si rimelu` prea prelins
fond de ten cat nu se poate, s-ajunga la femei toate
obrajorii ca bujorii, vestejiti de stat in glastra,
saptamani fara de apa.
Par vopsit si naclait, spalat si nenorocit,
natural ca stalp de fier intr-un lan cu bobocei.

Cum sa nu iubesti femeia anului astuia, imbracata-n
haine scumpe, multicolore si-absurde?
Cum sa nu iubesti femeia, strident data cu de toate,
pe corp, fata, chiar si coate?
Cum sa nu iubesti femeia, ce sta ore-n sir s-ajunga
doar ca-un om de man-a treia?

Retoric te intrebi si tu?

“Vreau sa” (sau) Mica Nebunie

Vreau sa numar Luna pe degetele tale,
vreau sa vad in Stele, sa fiu langa ele,
vreau sa pot strabate timp, pamant si ape
sa nu stau pe loc, s-alunec in joc.

Vreau sa numar ochii, ce privesc spre Tine,
sa le vad culoarea, simplul simt – paloarea,
vreau s-alerg incet, in piept curprins nedrept.
Nebunie mica se zbate sa zica “nu numara Luna,
ea este doar una, nu privi in Stele, tu nu esti
ca Ele, nu strabate timpul, el este tot timpul,
nu juca locul, el iti va fi sorocul”.

Seduce

Seduce me with a word, I`ll find it strong,
the meaning will unfold and time won`t make it
wrong. How to forget a word when it`s whispered
so close, my lips will savour it, my soul
will devour it.

Seduce me with you walk, I`ll smile when you take
a stroll through the sands, and dust will play around
your anckles, and time won`t stop you from running
towards me, and time won`t stop you from resting
next to me.

Seduce me with a kiss, the bliss will
fall upon your lips, the eyes will meet
between the lines of the flesh, in a flash
you will feel my innerones, your innerself
will just be
mine.

Seduce me with your sex, the wet embrace of
lust must be so close to us, desire to create love,
such a strong word, so easily confused will be so
rightly used when we lie one in another gazing so deeply
into the summer of our
existence.

Liniste.

Cand ti-ai ascultat ultima oara Linistea interioara? Cand ai trecut ultima oara pe langa un vertij, refuzand sa intri in el, refuzand strafundurile inecate?

Cand ai ales sa iti asupi urechile in loc ca zgomotul sa te asurzeasca? Cand te-ai jucat ultima oara cu o floare, cand ai ascultat aripile pasarilor si fluturilor cu ochii inchisi?

De ce refuzi linistea si te inconjori cu zgomote? De ce nu te lasi usor, cazand, pe spate?

Voi fi acolo sa te prind!