Tag Archives: creatie

Iesi!

Iesi la suprafata copil cu parul balai si zambeste Soarelui ce te asteapta!
Iesi si danseaza, suflet bun, prin iarba verde sa te pierzi razand!
Iesi cantand din casa neagra si urca-te pe culmi de vis, copile!
Iesi si-mbratiseaza, iubeste si mandreste-te cu ce vei fii!

Intra-n lume, copil cu parul balai, si sari printre oameni ce se joaca!
Intra-n Universul tau cel pur, regaseste-te si surade negrului ce alb va deveni!
Intra-n casa-mpodobita cu verde pur si alb curat, luminos si binecuvantat!
Intra-n sufletul tau bun si ramai acolo, zambind, dormind, cantand.

Inca o nimeni

Sindromul surasului span iti spune schismatic
cum cumulul creierului iti cade cucernic
in linie, lasand livida cu limba de
moarte mana mioapa pe coapsa-ti -
departe.

Spasmodic iti salta si sanul senil, spunand
povesti apuse reginei din paduri de
vinil, vino vara in pridvor vioriu sa-mi
amintesc de-a ta aur-apusa, si de-a ta glezna
atat de supusa.

Si sexu-ti uscat se stinge treptat, searbad si
mort; miros de mutregai iti mananca minciuna
ce-ai imbracat imbecil in viata si moarte -
totuna. Acum tot trupul ti-e trudit si trage-n tarana
aspra, trecuta, moale si-ascutita.

Alb si negru

In camera goala plutea liniste si omul alb statea in patul alb
iar pe spatarul alb avea un prosop alb si mainile-i erau
livide,
sangele-i curgea alb prin venele invechite,
si astepta.

In camera goala plutea moartea si moartea neagra privea
negru spre gaura neagra ce odata erau ochii vii ai omului
alb.
Si moartea se apropia suierand si mancand tot in cale, pregatita
sa mai fure un suflet ce
astepta.

“In urmatoarele minute nu o sa mai fiu, si totusi, ce ciudat,
ce lucid sunt. Si viata-mi a fost lunga si tot scurta-mi pare,
ce sa mai fac acum, in ultimele-mi clipe?”
Si cana de ceai statea la capatul sau si astepta linistita,
nebauta, neatinsa.

“Si am avut tristete si-am avut fericire, si-am avut implinire
si dorinte-am tot avut. Si acum stau alb si aud cum vine Doamna
sa mai duca. Ce ciudat ca pot gandi…”,
si camera ramase linistita si singura, si praf incepu sa pluteasca,
sa se ridice, sa lancezeasca.

Oare cum sunt ultimele clipe, cand stai sa treci si n-ai ce face
decat sa astepti? Oare cum simti cand stii ca nu mai ai ce face,
cand zaci intins pe spate si-orbitele-ti sunt goale, si inima abia-ti
mai bate?
“Acum stiu cum e, si ce liniste si pace. Nu-i delir nici frica
si nici macar singuratate”.

Si omul se-ntoarse si lua cana, tremurand bau pe toata.
Se-aseza comod si-si zise “gata, sunt al tau”, si-ochii-i
inchise.

In camera alba era liniste.

Poem for Two

The simbiosis of our minds go sharp
like the knives – in the back of The Four Riders,
deep in the necks of the spirits of Hell and Heaven,
between mine flash and yours. And before this
would sound like a prayer I`d rather see you
burried deep in the Slayer and his cross to
carry you `round and `round and then put you
down so sound – to scream and then to say
“Why the Hell did you pray?”

I praied for you and you praied(,) for I…have not
come across the Eye… of the Beholder to carry
me around the fields of ashes to scream the scream
of deep silence and the silence of the swans to carry
you `round…and `round…
and
`round.

To rest and to sleep beneath the waves of silver
pain joy remorse and smiles are all the feelings
you and I have given birth to these siblings,
before we parted to ride so close to one another
you said you would like so much more from each other.

Stoped in the middle of all this you gave gaze to
all the black and white in my life and I laughed for I knew
you were dead and buried and It was just an illusion,
the knife wasn`t sharp, the life was so short, the riders
don`t exist but I still sleep with you, deep
underneath.

Tu si Umbra

“Ti se intampla des sa stai asa…si sa-ti pui intrebari dintre cele mai cretine, sa te gandesti la fiecare sens al fiecarei miscari al fiecarei adieri si respiratii, si apoi sa o iei de la capat, in sens invers, si sa te gandesti la fiecare respiratie a unei adieri a unei miscari ce nu are sens? Sau poate…are?”

Barbatul isi aprinse tigara, bezna din incapere fu luminata pentru cateva clipe de flacara chibritului si umbra se vazu clar, profilandu-se pe pat. Purta o palarie neagra ce era inconjurata de un snur maro si un palton gri ce parea descheiat. Barbatul era imbracat la fel.

Stinse chibritul si il lasa sa pice pe covor. De acolo se ridica un fuior de fum, rapid pierdut in aerul inca prafuit.

“Da, mie mi se intampla. Deunazi am stat pur si simplu si m-am uitat cateva ore bune pe peretii astia si mi-am pus miliarde de intrebari. Da, stiu, par nebun, dar tu stii foarte bine ca de fapt nu par. Chiar sunt. Si daca tot sunt considerat nebun, de ce sa nu le fac pe plac oamenilor si chiar sa ma comport ca unul?”

Barbatul pufai ironic, peretele negru din fata lui primi din plin fumul. Acesta se prelinse pe colturile camerei si un fir se atinse de umbra inca intinsa in pat.

“Probabil te intrebi ce discut cu mine? Nimic mai greu. In primul rand, ce sens am. Ce scop am, de ce exist si ce ar trebui sa fac pentru a exista in continuare. Ma intreb de ce exista formele, ma intreb de ce exista amintiri, memorii, de ce ne place sa radem si nu ne place sa plangem. Ma intreb unde mergem, de ce mergem si de ce pur si simplu nu stam sa ne bucuram si atat. Ma gandesc ca totul are un sens si un curs firesc”.

Pauza. Omul tacu si se uita concentrat la umbra din pat ce parea ca viseaza. Vazu silueta ei intinsa acolo.

“Ah…da. Si ma mai gandesc ce e cu tine. Si imi pun intrebari asemanatoare. De ce esti o umbra, de ce nu ai fost luminata. Ma intreb cum de te misti, de ce nu esti moarta. Ma intreb cum ma privesti tu pe mine si ce fel de constiinta ai si daca tu, daca tu…oare nu ma privesti pe mine ca pe o umbra? Si acum ma intreb ce ma fac fara tine. Am ramas fara umbra. Ar trebui sa ma bucure ca m-ai parasit? Spune. Spune!”

Liniste iar, doar scartaitul scaunului intrerupse pentru putin tacerea. Omul trase ultima oara din tigara si o arunca in pat. Umbra o primi si nu riposta in niciun fel. Din contra. Se lumina o clipa apoi disparu iar.

“Daca gasesc raspunsuri la aceste intrebari, esti tu curioasa? Evident ca gasesc, doar de-aia sunt nebun! Ai uitat? Nebunii gasesc raspunsuri la orice, in orice!”

Inciudat, barbatul se ridica brusc de pe scaun, isi priponi mai bine palaria pe cap si pleca.

Incaperea ramase goala. Pasii barbatului se departau pana cand nu se mai auzira deloc.

Umbra ezita cateva clipe, incordata, apoi se relaxa. Isi propti palaria pe cap si, plata si goala, se intoarse pe partea cealalta. “Pacat. Am vazut multe cu el”.

Si adormi.

Frati de cruce

Doi morti se dadeau in leagane si-si balanganeau
picioarele
osoase si roase de caini si de vreme, cei doi stateau si vorbeau
alene.
“Ce frumos era cand traiam si gandeam, si cu flacara vie
iubeam!”,
zise cel din stanga schelet, ce purta inca urme de inimi
pe piept.
“Ce frumos era cand traiam si mancam si in stanga si-n dreapta oameni
improscam
cu iubiri false si ranjete ce-aduceau simtiri de moment, iar eu eram fericit,
evident!”,
zise cel din dreapta schelet, ce suflet n-avea nici viu si nici macar
inert.

Si se dadeau ei in leagane noaptea-n padure si frati de cruce-o vesnicie-si
jurau c-o sa fie.
Si cel din stanga intreaba pe-al sau coleg, cum de-a murit, cand o ducea
atat de fericit!
“Am obosit de-atata alergat, printre oameni beat si fumat, si-ntr-o zi de streang
m-am agatat”,
raspunse scheletul cel fara de viata, ce-a alergat cat era viu precum o
paiata.
Si intreba si-acesta pe-al sau frate de cruce cum de-a murit, cand a avut iubire
de n-o putea duce!
“Pai n-am putut-o duce, e foarte drept! Am iubit si-am fost indragostit, pana cand inima
din piept mi-a sarit!
Si-atunci cand am vazut ca nu-i bine asa, sentimental si bun sa fiu, am ales
a urla spre pustiu”.

Cei doi se-oprira din balansoar, si cu pasi poticniti se-ndreptau spre
gropar.
Pe drum amandoi gandeau ca ce bine-ar fi fost, de celalalt n-ar fi murit
fara rost.

“De-as fi fost in locul lui, nu ajungem sa mor atat de stupid,
as fi stat si fericit as fi trait, caci usoara e calea aleasa de el,
mult mai usoara ca drumul de l-am urmat eu!”, isi spuneau fiecare
in craniile atat de goale.

Si-atat de asemanator se pusera-n morminte usor,
caci in moarte toti suntem identici si frati de cruce orice-am face-om
ajunge.

Schimbare

Varsa-ti minciuna pe un rau negru
si varsa-ti si ura si greata pe un val
si-arunca-ti si hainele lase
si zambeste celor ce in fase
inca sunt puri.

Floarea geloziei nu o sadi adanc
si nu ii da apa sa te sugrume,
sa-ti creasca-n vene si sa nasca
genune, durere, frica si-amaraciune.

Cand vezi un om schioapat de-auz
da-i simtirile tale de-antregul,
el va stii sa-ti dea inapoi un suflet
si calda imbratisare te va ostoi,
si cand vezi un om orbit de viata
da-i parte din a ta fiinta,
si el sti-va sa iti dea auz de ti-a fost
luat sau de l-ai dat.

Si lasa-ti dementa prin coclauri uitate,
nimeni sa n-o gaseasca nicicand,
si lasa-ti temerile orbitoare sa zaca,
in balta cea neagra,
de la-nceput.

Roscati si roscate din lumea-ntreaga! UNITI-VA!!!

(LATER EDIT – Incurajez miile de oameni care intra pe acest post sa COMENTEZE! Sa spuna ce au cautat intrand aici, ce dileme au si…mai ales…cum li se pare ca sunt roscati/roscate! :) De asemenea, pentru ingrijirea parului, recomand cu incredere FashionUp.ro! Check it out, pe link! :D

Deci tocmai am alt scop inutil in viata, ca toate celelalte.

Am citit nu`sh unde dracu` (tot timpul uit sursele….dammit…) cum ca in cateva zeci de ani vor disparea complet ROSCATII si ROSCATELE (culoare naturala, evident). Nu ii vom mai gasi decat la gradina zoologica, in poze sau alte de-astea.

Tragic, trist, mi-am zis. Eu fiind obsedat de ceva timp sa MIROS o roscata natural. Sunt curios, efectiv, cum ii miroase pielea si atat. Pana mea. Simt ca tre` sa fie cu totul altfel decat alte persoane, fiind atat de rara specia lor.

Am vazut azi in metrou 2 roscate – una, a tinut sa-mi spulbere Blonda iluziile, era insa vopsita, dar ca orice tip eu nu mi-am dat seama. Pe cea naturala chiar am incercat sa o miros, dar am intrat din greseala intr-o baba cand m-am apropiat si m-a destabilizat, dammit, n-am simtit nimic.

Deci de acum scopul meu inutil este sa FOTOGRAFIEZ specimene de roscati/roscate. Cerand voie, bineinteles, si spunandu-le (in functie de cat de amuzanti/misto mi se par) ca vreau sa colectionez, pentru cand nu vor mai exista pe Terra, poze si instantanee roscati/roscate. Si ca sunt fascinat de ei.

Sfatul meu! Roscati si roscate, cu sau fara pistrui! (de preferat CU!). Iubiti-va intre voi, faceti multi copii, roscati cu sau fara pistrui (de preferinta CU), uniti-va cat mai des si stati ca un zid in fata banalilor sateni, blonzilor…blonzi si negrilor bruneti!!!!!!

You WILL RULE THE WORLD, one day! Sa NU IMI DISPARETI CA MOR!!!! Pe bune.

N-am vazut niciodata un cuplu de roscati pe strada. Mi-ar placea.

Deci merci si sper sa nu-mi iau prea multe injuraturi. No harm intended! Really!

redhead
…fara pistrui…
...cu pistrui.
…cu pistrui.

Mirosi frumos

Lumina din lumina si Dumnezeu adevarat din dumnezeu.
Tendinta de entropie a fiecarui sistem.
nu imi gasesc inca partea mea de sistem si nu inteleg fenomenologia.
Nu mai plange, totul se transforma. (dar nu plang.
-Atunci totul ramane pe loc)

-atunci de ce ma fac praf?
-Pentru ca revii (zic)
-si de ce nu pot sa plang?
-Nu ai ritmul
-si daca as gasi ritmul?
-Ai intampina piedica.

-de ce vorbesc cu mine?
-Nu te asculta nimeni altcineva.

-atunci de ce vorbesc?
-Pentru ca vrei sa fii orbitor.

bine. atunci tac.

Ticaiala nervoasa a timpului o face sa se simta pierduta.
-Atunci taci.
Ticaiala continua.

-oglinda, oglinjoara, cine e….?
-Nu te obosi. e cine.
-pai si daca nu e?!
-Atunci nu e si pace.

Doarme-n pace.

Mirosi frumos (ii zic) si ma duc la fereastra. In splendoarea lui, cartierul molfaia linistit cativa stalpi de iluminat. Cate un tramvai sporadic si…atat. Mirosi frumos (si imi zice sa scriu, sa tac).
Nu pot. Ia-ma de mana. (sta vizibil contrariata langa usa, sprijinita de-o margine, balanganindu-si usor bratul stang) De ce nu ma iei tu? (pentru ca e randul tau, zice)
(proptindu-se, cercul se mareste mai mult si mai mult) la fereastra nu mai e nimeni. Dupa fereastra sta casa mea resemnata cu o silueta inauntru. Privesc de afara.

….si astfel, intrara, sovaielnic…

Atentie! Incep sa creez si sa joc! Sa-mi urlu din mine catre mine si catre voi, sa vad sa vedeti si sa va vedeti!

Va rog, nu va sfiiti… usa este intredeschisa, dar camera este mica. Ezoterica. Teatrala. Pe scena, sunteti voi iar eu sunt sufleorul.

Dar va rog, nu va sfiiti… puteti intra si pe geam sau prin oglinda. Sunt murdare? Nicio problema…puteti sa le spalati! Cum “cu ce”?… Cu ce aveti! Cu crestetele, cu barbiile, cu manecile suflecate, cu gleznele, inchieieturile, picioarele sau coastele. Si apoi, aburiti-le cu suflarea voastra. Si sa ne punem pe scris si pe jucat… prin crapatura scrisului din aburul vostru, va veti vedea, cadre-cadre!

Nu, nu ezita, intra! Poate, dar doar poate…mai este loc si pentru tine, sa privesti.

Ne vom urla impreuna, imbratisa, iubi si uri, ne vom mira, canta, plange si iar urla, vom rade, dansa, plagia, mima, crea. Ca intr-o piesa de teatru.

Iar la final eu voi rasufla usurat, imi voi lua foile de sufleor si va voi lasa sa va aplecati publicului, sa primiti aplauzele.

Asa ca dezbracati-va de tot si toate, priviti inmarmuriti si, va rog, nu va sfiiti! Aplecati capul, intrati, si hai sa cream! Atentie insa…viata-ntreaga e un joc.