Din pat se iteste El! E picior prea subtirel, cu miros de strugurel. Mana dreapta, ratucita, sta sucita si pleostita pe o perna tare moale, lenesa precum o boare.
Fir de par lung si deschis inca are chip de vis si sclipeste-n dimineata ca un far in dulcea ceata, misterios si sugubat, linistit invartosit sta simtit la al sau loc, printre dungi de iarmaroc.
Si culori sunt mii si mii, printre straluciri de tii peste pleoape grele vii ce viseaza zei si miri, trandafiri si noi zambiri.
Deget mare, deget mic, rasfirate stau pitite sub o patura prea mica sa cuprinda stare mare, stare de visare oare? stare de-asteptare sau poate chiar de mirare?
Caci pe chipul ce rasare de sub paturica moale doar un zambet lin apare. “Somn usor cu alinare”, spuse si pleca incet cu pasi moi sa nu trezeasca,
acea liniste
albastra.
Tag Archives: creatie
Scrisoare deschisa catre Dependenta
Te ador.
Daca nu as fi dependent sa fiu Dependent, ar fi trist. Imi ador Dependentele. Ce bine ca existi!!!
Si ai si acele litere asa placut rotunjite…mai ales la final, cu acel “…tza!”. Cum ar fi lumea fara tine? Plata. Mai trista. Mai HAOTICA. Lumea nu ar avea pasiuni, caci,
nu-i asa?
Dependenta, adica Tu, poate fi confundanta uneori cu
pasiunea!
Si pasiunea este vazut ca ceva bun! Atunci de ce esti tu uneori izgonita, draga Dependenta? Poate pentru ca lumea vrea sa aiba o iluzie a libertatii? Poate pentru ca ne e frica? Poate pentru ca suntem…slabi? Dar daca suntem slabi…de ce sa dam vina pe
Tine,
ceva din exterior, care n-are nicio
vina?
Mie imi place ca existi. Tu ne dai placerea de a ne bucura de:
- scaldat in mare
- urcat pe munte
- iubire si pasiune
- sex
- o cafea dimineata
- un om doi trei patru oameni
- viziuni
- filme carti teatru arta
- colectii……
….si lista poate continua la infinit. Esti atat de frumoasa, draga mea Dependenta… nu vreau sa te pierd niciodata! Ofera-mi si mai multe dependente!!! Imi place sa am catre ce sa tind!
Cu multumiri,
un om dependent.
All is one and one is all
Chain and silver both on you, find a way to make it through!
Labyrinth of fate`s been changed, to a dreary place of age
where humans are no more, only murderers of old.
You`re the last of your kind, sadly sings your destiny
falling down the poetry – hitting, raping the forgotten
majesty.
Some are born to rise and fall, rest of them fall first then rise,
some are born to fail and win, rest of them just stand between
trip the humans who`re just pieces of bones and rust,
rape the innocents and kill the old, do what you must…
you, my friend of old, behold! You`re the last to die, were the last to hold.
But the sentences are getting so very long. Let`s end this now, here, and then
just try to get along. Prepare our place in Hell, but do not ever tell our little secret,
ministrel…
That we are you and you are us, everything`s a broken compass, we`re all
the same, but all the same you must die `cause that`s the game.
Bang Bang. Lie down. You`re dead. Thank for a dreadfull end.
The
End.
So ordinarry…sad.
Hai sa nu mai alergam
De ce alearga lumea? Putem sa mergem lent…linistiti…pe strazi, prin casa…prin locuinte, printre oameni.
Toata lumea parca alearga sa gaseasca…ce? O fericire falsa? Utopii? Familie? Bani? De ce alergati? Stati nitel pe loc, inspirati adanc…trageti aer in piept…expirati…si mergeti incet.
Nu trebuie sa alergi…nu vei gasi ceva mai repede. Din contra. Vei alunga, vei trece pe langa oameni poate superbi, valorosi…si nu vei putea frana sa ii imbratisezi. Le vei vedea chipurile distorsionate de viteza, nu le vei intelege ridurile, zambetele, frumusetea chipurilor si sufletelor.
De ce oamenii sunt insetati de viteza? Pentru a muri, intr-un accident imbecil, infipiti intr-un stalp? De ce sa nu pedalam incet, frumos, zambitori?
De ce sa ne grabim sa mancam, sa inghitim, sa facem dragoste, sa mergem pe carari de munte si de mari, cand putem savura toate acestea, linistit. Tihnit. “Tihna” este un cuvant ce nu s-a grabit.
De aceea inca mai exista si este folosit.
Ia uite cum ploua
Ia te uita cum ploua…geamurile se izbesc, cainii latra…copacii se indoaie si oamenii…oamenii precum niste bieti pioni lasati de un Dumnezeu orb alearga pe strada goala in cautarea unui fals acoperis.
Si tu stai si iti lipesti obrazul de fereastra rece. Si ce cald era candva…dar obrazul tau l-a racit.
Si am dat sa ma apropii si tu, sclipind, razi si zici, nebagandu-ma in seama “hey, uite-te la catelul acela…cum alearga bezmetic”.
Zambesc si zic…”da…saracul”…dar ma gandeam doar la “de ce nu isi da seama ca este momentul sa…?
Se pare ca a trecut momentul. Si simtirea. Si iata ca pana si norii din ceruri se scutura mult mai rar. Si ea tot nu isi scotea obrazul din geamul din ce in ce mai rece.
Iar cainele disparuse prin vreun ungher intunecos.
Intru si eu in casa.
In continuare…
…sunt tot o virgula. Pe bune. Tot merg, tot rad, tot mananc, tot ma lovesc…tot cad…si ma ridic.
Nu am devenit punct. Mi-e prea….teama…cred. Punctul este prea … final…in timp ce punct si virgula prea…dificil de…intretinut. Nu, nu, sunt prea multe variabile si prea multi factori de luat in seama daca esti punct si virgula.
Acum pe bune, nu ti se pare ca cei care pun punct si virgula o fac mai mult dintr-un…snobism…intelectual, decat din necesitate?!?
Asa ca raman virgula, sa ma caute oamenii pe Internet…da, da…nici nu stii cat de des se cauta “rolul virgulei in propozitie”. Hmmm…dar ca sa ai un ROL, trebuie sa ai si o propozitie in care sa te plasezi, nu? Si odata propozitia, trebuie sa si cunosti ce trebuie sa desparti…in ce fel…unde…
…si mai este si problema construirii virgulei din penita, din stilou…
sau simplu, dintr-o tastatura.
Estetica, toti uitam asta, din pacate.
Virgula, pe vechile papirusuri, era estetica.
Oare…m-am nascut printr-un semn de exclamare? Presupun ca da, toti ne nastem asa…insa si semnul de exclamare e cu “du-te vino”…e exclamare de placere…de durere…de regret…de dorinta…Eu cred ca m-am nascut din toate.
Trebuia sa fiu o virgula fata, dar m-am nascut o virgula baiat. Mare chestie. Ce sa spun virgula se putea si mai rau virgula dar asta a fost sa fie punct
Si acum, dupa ce am decis ca voi ramane tot la statutul meu invirtocosit de virgula, ma trag nitel de coada-mi proprie si incerc sa ma indrept.
Evident, daca m-as indrepta as deveni un simplu bat…si eu nu vreau asta. Nu as avea personalitate si eu sunt dependent de personalitate.
Asa ca ma strecor din nou intr-o fraza si sper sa fie una care sa contina cuvintele “verde”, “zambet” “viata” “traire” “intens” si “sincer”.
CLASA I – Copii! Formati o fraza cu aceste cuvinte.
“Trairea este intensa atunci cand zambesti zincer (,) iar viata devine aproape imediat de-un verde proaspat si curat!”.
Bravo!! Nota 10, Gigel. Stai jos!
Ai vazut ce bine m-am strecurat?
Lasa streangul la o parte! Aia-i din alta povestire!!!
Iti multumesc,
a ta “,”
As pune de-o rima (isi spuse el)
As pune de-o rima sublima, poate usor pagana dar plina de intelesuri – stersul sa nu mai fie, sa iasa din cutie fiecare sentiment perfect – chiar de-i usor abject.
As pune de-un joc – intr-un loc – sa sarim pe-un toc de plai pe-o gura de rai prinsi de mana impreuna sa ne iubim si sa simtim flori de matraguna.
As pune de-un stat, intr-un stramt hamac sa ne rotim si cerul sa fie senin in ‘cea luna de vara de dimineata pana pe seara, sa vorbim si sa ne hlizim pana adormim.
As pune de-o sinceritate catre toate si sa dam din coate sa dam roade, scuturi sa cada, spadele sa nu mai roada in carne vie si moarta, lancile prabusite ragusite sa faca loc florilor de-abia imbobocite.
As pune deci de-o rima stupida. Una usor insipida si fara sensuri pentru mine si nici pentru tine. Un mic delir de dupa-amiaza ca tu sa stai treaza si sa zambesti usor, sprijinita de speteaza.
Vrei sa-ti spun o frumoasa poveste, ce are-a-ti aduce o veste? Sau sa-ti cant incet o balada sa adormi fara zgomot si sfada? Tu ce ai vrea, suflet ca o nuia, ce vantul nu frange dar are puterea de-a plange?
Death Cab for Cutie – I will Follow You Into The Dark (guitar cover)
Arta versurile si…asa….CUTE! Despre DEATH! : ) (s-ar putea sa revin cu alta versiune in curand, mai buna)
[youtube 2E-84y12vVk]
SI VERSIUNEA DOI! :D Mai fun!
[youtube sC6AVOQ1_kk]
Love of mine some day you will die
But I’ll be close behind
I’ll follow you into the dark
No blinding light or tunnels to gates of white
Just our hands clasped so tight
Waiting for the hint of a spark
If heaven and hell decide
That they both are satisfied
Illuminate the no’s on their vacancy signs
If there’s no one beside you
When your soul embarks
Then I’ll follow you into the dark
In Catholic school as vicious as Roman rule
I got my knuckles brusied by a lady in black
And I held my toungue as she told me
“Son fear is the heart of love”
So I never went back
If heaven and hell decide
That they both are satisfied
Illuminate the no’s on their vacancy signs
If there’s no one beside you
When your soul embarks
Then I’ll follow you into the dark
You and me have seen everything to see
From Bangkok to Calgary
And the soles of your shoes are all worn down
The time for sleep is now
It’s nothing to cry about
Cause we’ll hold each other soon
The blackest of rooms
If heaven and hell decide
That they both are satisfied
Illuminate the no’s on their vacancy signs
If there’s no one beside you
When your soul embarks
Then I’ll follow you into the dark
Then I’ll follow you into the dark
Pictura noua!!!!
:D Am muncit ceva mai mult la asta, dar eu zic ca a iesit o.k…comparativ cu cea anterioara. :D
Unde “am” nu este…NEAPARAT…persoana 1 singular.
So, licitam si aici, da? Merci, merci. : ))
subDialog
In spatele unei figuri perfecte se ascunde tot timpul un plan machiavelic. Plan in plan din spatele unui alt plan…rampe de scapare…ganduri negre sau gri…nesigurante si dorinte mascate.
“E, pe bune? Chiar asa e?”
Normal. Si stii ce-i misto? Faptul ca pe masura ce avansezi in varsta si implicit castigi experienta…incepi sa devii din ce in ce mai bun la a fi… subversiv. Iti vine aproape natural sa ai tot timpul cutitul la spatele viitoarei tale victime atat de putin banuitoare.
“Hmmm…pai…n-ar trebui ca…odata cu varsta…cu experienta…sa devii mai drept, mai cinstit, mai bun…mai sincer?”
O, ba da! Asa ar trebui! Dar prea rar se intampla…e atat de tentant sa iti folosesti experienta cumulata pentru a te ascunde, pentru a spune jumatati de adevaruri, pentru a nu clipi cand zambesti fals. Si oamenii…nu-i asa? sunt slabi. Foarte slabi.
“Aha. Si tu…tu asa esti?”
…
Bineinteles! De ce crezi ca-ti zic astea, m? :)