As pune de-o rima sublima, poate usor pagana dar plina de intelesuri – stersul sa nu mai fie, sa iasa din cutie fiecare sentiment perfect – chiar de-i usor abject.
As pune de-un joc – intr-un loc – sa sarim pe-un toc de plai pe-o gura de rai prinsi de mana impreuna sa ne iubim si sa simtim flori de matraguna.
As pune de-un stat, intr-un stramt hamac sa ne rotim si cerul sa fie senin in ‘cea luna de vara de dimineata pana pe seara, sa vorbim si sa ne hlizim pana adormim.
As pune de-o sinceritate catre toate si sa dam din coate sa dam roade, scuturi sa cada, spadele sa nu mai roada in carne vie si moarta, lancile prabusite ragusite sa faca loc florilor de-abia imbobocite.
As pune deci de-o rima stupida. Una usor insipida si fara sensuri pentru mine si nici pentru tine. Un mic delir de dupa-amiaza ca tu sa stai treaza si sa zambesti usor, sprijinita de speteaza.
Vrei sa-ti spun o frumoasa poveste, ce are-a-ti aduce o veste? Sau sa-ti cant incet o balada sa adormi fara zgomot si sfada? Tu ce ai vrea, suflet ca o nuia, ce vantul nu frange dar are puterea de-a plange?