Category Archives: creatie

Feather breath

The feather-wind of your breath is pale beneath your
scale of steel and sorrow of your play – play my child,
my daughter, my lover, play as you have never played
before, for the time has come for you to run wild at heart,
wild at feet, willing to love and be loved , willing to embrace
desire and fire but the choire of angels desire your breath,
your feathery breath, your final
dance of death.

Lying dead in my arms your charms flicker and fade,
quicker then a storm of arms built by a master clocker,
”tick-tack,tick-tack” your feather runs down smooth and
your tears dry as they fall down – I frown and hold you
in my arms.

“Don’t you die on me, I haven`t given thee my eyes to
see the world as I desire it to be!”, I cried to her but her
final breath gave way to her final smile and then she faded
away, gray as the wind astray, “Just stay one more eternity
close to me”, I prayed.

But the Heavens opened and I saw her soul diving to
the skies, “Arise, my lover, don`t cry! I’m not dead, I`m just
passing by, through this portal I shall fly, I`ll wait for you to die
and then we both shall lie and make love up there, in the sky!”, she
whispered coldly touching my eye.
I laied her body down. I stood and cried – with her I buried
my lies, my disguise. And when I have arised, the skies looked
upon me and the rain came down heavily on mine soul.

I still wonder astray nowaday in a world far away, I still
ask people “Do you know a girl which has a breath as pale
as the wind, do you know a girl which never sinned, and her
soul is as white as a feather, alas, so
thinned?”

Hai sa radem cu maslina!

Spirit Ludic si-o Maslina, stau pe-o craca
si se-alina, impreuna stau de vorba si pun
lumea pe sub lupa “vai ce rea e omenirea,
cand de ras s-a saturat, si zambetele-si masoara
cu biet aparat stricat”, spune ludica Maslina
Spiritului ce se-alina atarnand de craca groasa
scorburoasa si scortoasa.

“Ce bine-i ca esti rotunda, maslinie, durdulie,
esti perfecta si corecta, desi oarecum…inerta!”,
spuse-n randul sau cel Spirit, lung uitandu-se-n
monoclu la maslina tata-socru. Ranjind rase Spirit
Ludic cand de craca se desprinse – fix in capul tau
ajunse! Simti cum isi facu culcus si cum vrei
sa te dai… pe-un derdelus?

Sa chicotesti prin ploaie deasa si sa razi cand ai matreata
sa iei tot in neserios si pe jos sa cauti – gros anunt de omenie
si de circ si pe-o felie sa tot salti din om in om,
din copac si pui de pom, razna sa o iei in lume si cand
vrei masline sa razi cand alearga-n farfurie, fugarita
cu mandrie de-ascutita furculita.

Hai sa radem oameni buni, toti sa stam lilieceste
atarnati pe dos greceste de o craca prin copaci sau
de-un stalp de telegraf si zambete s-aruncam
spre Masline si nu numai, spre vecinul din copac, spre
iubirea absoluta si spre lumea mult prea
muta.

Nightwish – Kiss While Your Lips Are Still Red – guitar cover

[youtube IzROMCAqLTs]

Sweet little words made for silence not talk
Young heart for love not heartache
Dark hair for catching the wind
Not to veil the sight of a cold world

Kiss while your lips are still red
While he’s still silent
Rest while bosom is still untouched, unveiled
Hold another hand while the hand’s still without a tool
Drown into eyes while they’re still blind
Love while the night still hides the withering dawn

First day of love never comes back
A passionate hour’s never a wasted one
The violin, the poet’s hand
Every thawing heart plays your theme with care

Kiss while your lips are still red
While he’s still silent
Rest while bosom is still untouched, unveiled
Hold another hand while the hand’s still without a tool
Drown into eyes while they’re still blind
Love while the night still hides the withering dawn

Relatie

“Sa-ti mai pun? Da? Ce bine-mi pare ca existi…nu stiu ce m-as face fara tine…”
Si zicand asta, lua sticla si-i turna incet in paharul de cristal. O picatura rosie cazu pe fata de masa alba.
”Ah, ce neatent sunt! Ca de obicei!”, zise, chicotind, barbatul. Lua un servetel si incerca sa stearga pata care mai mult se intinse.
”In fine. Asa…ce vorbeam? Ah, da…iti spuneam ca ma bucur foarte mult ca existi…datorita tie, nu ma mai simt singur si…hmmm…de cand te-am cunoscut si stam asa, ca acum…de vorba…lumea parca e mai frumoasa. Ai sesizat asta?”

Se sprijini si el de scaun si se uita in jur, cu ochii larg deschisi. Campia verde era goala, doar masa lor, undeva, in centru, o pata de alb cu doi oameni. Cerul, de-un albastru deschis, zambea. Vantul de vara ii rascoli putin gandurile apoi, visator, se intoarse spre ea.

“Nu-ti place…sa stam aici, impreuna…amandoi…uniti pe vecie…pe campia aceasta? Mi se pare foarte…romantica…ideea noastra, de a merge la un picnic, sa ne facem ‘propriul mini-restaurant’ aici, departe de orice alt om, orice alt suflet…doar sufletele noastre, dragoste…”. Si rase incetisor, sorbind din vin si urmarindu-i privirea.

“Da, stiu, iti place si tie starea de reverie…iti place sa visezi, sa iti doresti lucruri inedite…poate si de-aia ne potrivim de atata amar de vreme, dragoste…Stiu, am avut probleme in ultima vreme dar…cred ca vom putea sa trecem peste problemele, na, absolut normale intr-o relatie de atatia ani! Crezi ca vei putea sa ma ierti? Iti mai torn vin?”

Se intinse dupa sticla si umplu paharul din fata ei.

“Asa…da, stiu, te-am inselat si te-am mintit. Mi-am cerut iertare. O fac din nou, acum. A fost…gresit. Stiu ca intr-un fel o parte din tine a murit in clipa in care ai aflat dar…De fapt, niciun “dar”. Nu am scuze si acum stau in fata ta, ca un barbat, si-ti spun ca imi asum greselile trecutului. Tu esti prea speciala ca sa imi bat joc de tine, de sufletul tau. Daca vrei sa-mi spui ceva, te rog, vorbeste-mi acum!”

Tacere. Vantul se lasa greu la pamant, firele de iarba se aplecara usor in fata. Peste tot…nimic.

“O sa iau tacerea ta ca un semn ca m-ai iertat. Si eu te iubesc. Iarta-ma…si hai sa o luam de la capat. Stiu ca tu nu crezi in acest ‘luat de la cap’ dar…na…m-am schimbat! Te rog, nu mai zice ca te-am omorat, spiritul tau a contat intotdeauna pentru mine, desi…nu ti-am aratat aproape…”

Privire sticloasa, mana inclestata pe pahar. Varsa continutul, toata masa se umplu de vin.

“BINE! Te las atunci, stii ca nu suport sa ma ignori!!! Dar nu uita…EU am fost UNICUL care te-a iubit vreodata si care ti-a oferit totul! Totul!! Daca nu poti sa ma ierti si o tii pe a ta…sa fii sanatoasa!! Plin de femei pe lumea asta! Chiar si in campia asta verde!…hai… te rog…chiar poti sa treci peste…nu!? Bine! Am inteles, e timpul sa plec!!”

Sparse paharul de masa, se ridica, tranti scaunul, isi dadu parul pe spate si pleca calcand apasat.

La masa, femeia cu ochii sticlosi inca se uita in gol. O musca ii cerceta minutios retina. Mana ii cazu pe langa corp, inerta. Acum era linistita.

In moarte uiti tot.

Umbra de trecut

Cu degetele-ti stranse te joci in paru-ti despletit si tragi de note smintit, sa simti simtiri stranii si straine, uitate pe trepte ce se-ntind in fata – in ceata te simti, dar presimti pipaind Drumul ca salvarea la capatul lor s-ar afla. Afla-t-ai cum sa vezi de umbre si penumbre, de stafii trecute si catarata pe redute sa strigi “sunt Regina creatiei si tentatiei, unei noi spirale…existentiale”?

Carnal si carnivor

Carnal si carnivor intrepatrunzi simtiri, dorinte-n glezne coapse sani si tresariri si smuls de suflete gemande aprinse-n mii iubiri. Si cand te pierzi in lumea-mi rasar dorinte-arzande-n mii scantei, deasupra trupurilor goale valuri si mii de zmei iti intra-n tine-n sange ridicandu-te, zbatandu-te, dorindu-ne.

Carnal si carnivor infig un colt in tine, carnal si zbuciumat fasii tu rupi din mine, cu unghii rosii desfaci simtiri din noi. Si te ridic si aer simti prin par si buze si in zbor te-agati de pieptu-mi rece si-l dobori; caderea fi-va rupta-n traznete si geamat, si zbateri de aripi frante si muscate. Muscat iti e si sanul, muscat iti e si gatul, muscate-mi sunt bratele si degetele, caci salbatici suntem in simtiri si iubiri si rastigniri!

Carnal si carnivor apa iti curge pe tample si sorbinde picaturi pe buzele-mi ajung, stingande picaturi de sub ape si flacari aprinse; stropii tai ma inseteaza si trupu-ti e unica-mi apa dulce intr-un Ocean ce ochii furtuna-ti aduna.

Carnal si carnivor a te hrani din mine-ncepi, intai pasii-mi devorezi, apoi sufletu-mi inghiti, iara gatul muscat de dintii-ti albi hrana-ti este pentru caninii ascutiti si rosii. Piciorul meu devine tu, iara tu devii mladie, sufland in tine solzi sclipinzi se desprind si plutind se agata-n mine.

Acum, tu stai zambinda. Acum, eu stau. Si doar umerii se-ating zambind si-si spun, bine te-am regasit.

Desertaciune (?!)

Spirit alb (desertaciune) de carbune, prea aruncat
in lume
Printre oameni de-ocolit, tot de ei chiar prea
hulit
Fapte rele deochiate, fapte bune spulberate
se prea poate,
Caci nascut esti din pacate, ca si mine, ca si…
toate.


Si atunci, stai asa ca bou` si te intrebi…daca “desertaciunea desertaciunilor, totul este desertaciune”…de ce i se zice atunci “spirit alb”?!

Hm. Ah, stiu! Pentru ca eu…ca si TINE…nu-i asa? suntem…desertaciune! Deci ceea ce eu scriu este egal cu zero. Multime vida. Nada. Nothing. Pot scrie orice, oricum, (ca) tot nu conteaza.

Quod erat demonstrandum.

Unii oameni zic o tampenie considerata ulterior ca fiind “opera artistica”, “cugetare profunda”, “de un lirism extraordinar” si apoi este excesiv de analizata si intoarsa pe toate fetele, fara sa (se) realizeze ca de fapt este ceva atat de…banal.

Insa, nu-i asa?…”FERICITI CEI SARACI CU DUHUL”!(??)

Pf.

Nimicul din noi

Te voi prinde cand vei cadea.
Ii spuse surazand si lasa firul de papadie
sa-i treaca printre degetele inchise.

Te voi trezi din cosmaruri.
Ii rosti incet la ureche, si-i inchise
ochii cu un sarut rece.

Te voi atinge cu melancolie.
Ii atinse inima si ii smulse fiori
calzi de sageata arzanda.

Si cand se ridica sa plece, ea il prinse de mana. “Mai ramai te rog. De ce pleci…?”

Pentru ca eu nu sunt, tu nu esti. Totul este o iluzie, vezi tu?

Si-si deschise cutia toracica si genunea-i dinlauntru cazu la picioarele ei. Calca in ea si disparu in podea.

Fata ramase la masa si se uita in gol. “Dar…mi-ai promis…” Se ridica si pasi in genune.

In urma lor, o femeie strangea firmiturile.

Stari

Hai sa ne jucam cu mainile intr-o zi de primavara
si ca inainte, sa simti fiori pe gene,
hai sa clipim in fire de iarba la apus de soare
si sa razi zambit spre norul cel ca o vioara.

Hai sa te pierd in brate sub salcia cea vie,
ce apa bea prin frunzele-i plecate, hai
sa ma strangi de piept sa-ti regasesc suflarea
si mana tremuranda sa-ti acopere uitarea.

“Ce film prost, pf! Uite pe ce am dat banii…sa ascult poeme eminesciene de amor jalnic si pierdut, intr-un cinematograf infect. Si boul ala din fata mea, care vrea sa i-o traga vacii din dreapta si crede ca daca a adus-o la o siroposenie de genul asta, gata, o sa aiba acces intre cracii ei grasani!

Ca sa nu zic de baba care isi molfaie in stanga mea tineretea in niste seminte de floarea soarelui si viseaza la ‘Prince Charming-ul’ ei pierdut pe la 16 ani, cand inca avea sanse sa schimbe ceva din mizera-i viata!

Si naivii aia doi de pe ecran…care viseaza la…naiba stie ce! Lumea-i proasta!”

Se ridica de pe scaunul gaunos, galben bolnav si iesi din cinematograf. Isi puse haina pe ea, vantul era taios si, cu capul in pamant, parul lasat sa curga, se indrepta spre casa.

Singura.

Deschise usa cu cheia ruginita. Il gasi pe el sorbind dintr-o bere si uitandu-se la o emisiune de mana a treia. Rufele murdare zaceau in coltul camerei, un gandac escalada marginea chiuvetei. Fara sa zica nimic, strivi gandacul si-l arunca langa gunoiul plin. Plin de stari.

Noaptea isi puse halatul pe ea si si-o trase cu ala. Sec si scurt. Apoi inchisera ochii pe patul rupt. De vechi.

Dimineata duse gunoiul plin de stari si-l arunca. Golit, il puse peste gandacul ce zacea cu picioarele incrucisate in sus.

Gata, o noua zi incepe! Cate oportunitati, cate vise, cate dorinte si realizari!…

Iesi din camera. O incuie cu cheia ruginita. In spatele usii, gunoiul gol de stari primi niste resturi de mancare.

Floare

Nu plange, lacrima ti-e uda, prabusita cade spre pamant, in pamant ajungi si tu! De ce sa te grabesti s-ajungi tarana, de ce sa seci apa din tine, prin ochi sa spui cuvinte ude?

Nu plange, copila mea, caci ochii ti se-nchid, inchisi vor fi candva pe veci, de ce grabita tu esti? Lasa-i vii sa lumineze, tristetea sa nu-ntineze viata din sclipirea lor!

Nu plange, dragoste, obrajii apa n-au nevoie, sclipirea vie le-aduce prospetime! Iar buzele-ti intredeschise, nu vor umezeala a inghite…

“Plang, dragostea mea, caci doar cu asta apa floarea de pe mormantul tau va sta sa spuna lumii ca sunt pe veci a ta…”