“Cu un zambet nu se face primavara”, ii sopti la ureche.
Da, dar un zambet poate sa aduca prima raza de soare in toiul iernii!
Si se sarutara, zambind.
“O atingere imi da fior. Dar oare cat va tine acest fior?…”
Acesta va tine atata timp cat voi fi langa tine. Pentru ca de mainile imi vor fi tremurand, tot te voi atinge cu al meu sarut.
Si o stranse la piept, incet.
“O vorba frumoasa poate fi urmata de un potop de cuvinte urate…”
Dar daca vorba frumoasa prinde pamant proaspat, aceasta va creste in mii de alte cuvinte din ce in ce mai frumoase!
Si-i soptii la ureche un cuvant. Atat. Si rase vesel.
Luna se ridica incet, prafuita, pe decorul negru al noptii.
…………………………………………………………………..
Sala se goli. Piesa se termina. Oamenii isi luara hainele de la garderoba si se dusera la casele lor, intrara din nou in vietile lor. Vraja se risipi.
Cei doi actori mai ramasera cateva clipe in spatele scenei si se uitara lung unul la altul.
“Oare am jucat bine?”
Nu am de unde sa stiu… La revedere. Repetam si maine.
Dom’le…cand se saruta doi barbati, asa…in vazul lumii…exista doua reactii, in functie de sexul (dar si sexualitatea) alora de se uita:
1. Barbatii. Cei mai multi dintre tipi…intorc capul, se scarbesc, scot sunete specifice de genul “yeeew….arrrggghhhhhh”. Unii, daca este in public, pot deveni violenti – astia fiind aia nesiguri pe sexualitatea lor in principiu…
2. Tipele. Ele fac ochii mari, se bul…buca, ranjesc, se simt bine, li se pare interesant/erotic/sexual, placut. Doar cele pudice intorc capul si PAR scarbite. Dar acelea de principiu sunt membre ale site-urilor de dating religios.
Postul vine ca urmare a reactiilor observate de mine in sala Teatrului Foarte Mic unde am spectaculat (adica am fost spectator la – n.a.) piesa Sado Maso Blues Bar. Si acolo carevasazica se saruta…foarte…pasional…si suculet…doi tipi. Timp de vreo 30 de secunde. Tipii erau in mare parte scarbiti, pluteau sunete de sila prin sala… Ele in schimb…ranjeau si se uitau in AMANUNT!
“Made in Romania”, pantomima lui Dan Puric, in centrul Bucurestiului. De data aceasta, o trupa de mimi face reclama unui magazin al Romtelecom! (GALERIE FOTO)
Am fost recent cu Alex la teatru, piesa Lear. Doar Lear, nu si “Regele” in fata, intrucat distributia a fost exclusiv feminina – asa a vrut regizorul Andrei Serban.
Trecand peste piesa in sine despre care va scrie at some point insasi Alex, am remarcat alte chestiuni.
Sala de la Gradina Icoanei este extrem de versatila, se poate modifica/schimba foarte mult, regizorii au libertate de miscare foarte mare. Acum era…o scena lunga, ridicata in doua parti, publicul fiind asezat de o parte si de alta a ei. Alta data cand am fost, avea forma de arena, alteori este sala clasica.
Oamenii tineri si foarte tineri au devenit predominanti in sali, cu cat piesele devin mai moderne si teatrul romanesc devine mai promovat stradal/reclame agresive. Pana la urma, si asta este un business.
Parintii care merg cu copii mici ar cam trebui sa citeasca macar putin despre piesa, altfel respectivii copii, saracii, ar putea ramane cu sechele. In spatele nostru era o fetita de vreo 5-6 ani cu taica-sau. Piesa contine nuditate, multa vopsea sangerie, pistoale, cutite. Na, ca in Shakespeare…modern. :D
Biletele pentru aceasta piesa sunt vandute in totalitate, saptamani intregi de acum inainte. Ca si pentru altele, din cate am tras cu urechea la ce se vorbea pe acolo. Teatrul NU va muri, este mult mai…natural, surprinzator, interactiv decat filmele.
Mi se pare corect sa platesti o suma mult mai mare pentru a merge la o piesa de teatru decat la un film. O suma cel putin la fel de mare cat a CUMPARA un film abia aparut pe piata, in formatul cel mai modern – in cazul nostru, Blu-ray. Cei care spun ca “vai, ce scump este sa mergi la teatru…”, sa se gandeasca ca din banii aia trebuie sa traiasca niste oameni, sa se investeasca in componente de scenografie, costume, modernizarea spatiilor si asa mai departe.
Mi se mai intampla uneori cand n-am ce bea sa …scriu; mai ales toamna, mai ales noaptea. Si cu toate astea scriu si ard si iarasi scriu si iarasi ard. Sunt un creator denaturat. Le iubesc doar in fractiunea de secunda cand le nasc (poeziile); Apoi mi se par insipide, fortate si total cretine. ( hmm, parca a zis cineva candva ceva asemanator… dar, la dracu’, am renuntat sa cred ca voi ramane in constiinta veacurilor datorita genialitatii mele….suntem prea multi oameni si prea putine idei) e foarte frig acum si-mi promit in camera plina ca de maine sa tooot scriu…adica sa nu mai beu;
eu: nu mai bea, bre!
alter eu : Dar ce vreai, mai? Sa ma apuc de citit?!
eu: apoi, poate-ar fi cazu’….
alt ego: Cazu’ , necazu’…. vai de mamaliga noastra, ca suntem fripti.
alter eu: decrepit ce esti !
alt ego: Ce suntem, ce sunt ( zambi molatic)
eu: ne e dor sa fim copii? Si sa ne muzicim la picap?
alt ego: Mie mi-e dor sa ard gazu’ prin balarii de ses inalt lung, cu tiganii vesnicilor vecini si de mama sunand goarna la picnic !
Tacere… au obosit toti…. ploua, ploua, ploua, ce melomanie; taci si-asculta. sstt!!!
Eu e ranchiunos si melancolic. Eu lui eu ii dau o funie. Spanzura-te-ai de lustra noua a lu’ mama. Eu e rational si incapabil, potent si incompetent, avid de lumina si inecacios. Eu tuseste si lui i se umfla vena de la tampla stanga. am zis “se” ? Reflexivul ne omoara….sau “ne”…
Unde sunt? unde esti? unde e ?! Piticii din cerebel dantuiesc pe vals. Da ; nu te uita asa , bre!! Daca asta rasuna in camera… ntz, ntz, ntz…zeflemistilor !! (zise eu crispat; sau mort)
alt ego: Tu dormi? dormi acolo, sub lustra? te-ai spanzurat cu fir invizibil sau levitezi ? (rade vizibil calm amuzat)
silence please
alter eu: Taci dracului din gura ! Iesi naibii din camera!
alt ego: ce-ai ma? Ala e spanzurat si tu urli? (rade calm)
alter eu: Veau sa fiti singuri.
alt ego: pai ala e mort…. singur is. Te culci? Da’ de-abia te-ai trezit. Ti-e somn?
alter eu- in pat, cu fata la perete in asternutul galben: Taci dreacu’ .
pauza
alt ego- catre sine, delicios de bland: Azi ma joc de-a nenea bampiru’…da, da, ma joc ! Singur, nu cu mine. da-da singur.
E fericit
si vine usor spre vena din care picura vin. E vena aluilalt… da’ nu e sigur. E vena aluilalt … sau….
Cand ma trezesc, apoi adorm iara. Si poate cand ma trezesc din nou o sa pot sa valsez. Eu cu mine, noi cu piticii.
Se trage cortina. ah, la naiba! ce fac eu pana la 3 cand dantuiesc miresele si plec pe munte?! Ia zi, ce fac eu?
Te plangi mereu, nerusinatule! cum ce faci? O iei pe iubita, o imbraci in mireasa si-o transformi intr-o dragoste mare.
-Stalker – Tarkovski (pentru ca este incet, apasator, greoi, plin de substanta si Fratii Strugatki au scris carti miraculoase)
-Burnt by the Sun – Nikita Mihalkov (pentru ca este tragic in esenta, plin de umor in aparenta, pentru ca fiica lui Mihalkov este copilul pe care mi-l doresc, pentru ca este regizat incredibil si pentru ca l-am vazut o singura data, dar intr-o ambianta perfecta)
-Eraserhead – David Lynch (pentru ca prima oara mi-a placut la nebunie si a doua oara nu l-am mai suportat, pentru ca este lent, greoi, pentru ca Lynch a fost initial fotograf si se vede asta peste tot in film)
-Nine and ½ Weeks – Adrian Lyne (pentru ca am fost batut cu baloane o data, pentru ca imi place gheata si sa fac dragoste in ploaie si pentru ca m-am regasit pe acolo, pe undeva)
-Moartea Domnului Lazarescu – Cristi Puiu (pentru ca este apasator, enervant, real, pentru ca joaca mama Alexandrei si Mariei si pentru ca stii inca din titlu ce se va intampla. A, si pentru ca Lazarescu vine de la biblicul Lazar…)
-Cidade de Deus – Fernando Meirelles (pentru ca asa este viata in favele, pentru ca ai mei au fost in Rio si era sa fie impuscati, pentru ca este filmat cu actori amatori)
-Cele 120 de zile ale Sodomei – Paolo Pasolini (pentru ca este revoltator, pentru ca desi nu voiam sa continui sa vad, nu puteam inchide ochii, pentru ca Pasolini era nebun si pentru ca mie nu-mi plac oamenii normali)
-Requiem for a Dream – Darren Aronofsky (pentru ca…muzica…pentru ca…drogurile…pentru ca…distrugere…pentru ca…tot)
-Der Untergang – Oliver Hirschbiegel (pentru jocul actorului ce-l interpreteaza pe Hitler per-fect, pentru portretizarea per-fecta a unui om paranoic, depresiv si schizofrenic, pentru ca nu, Hitler nu traieste inca pe o insula pustie, cu Napoleon si cu Elvis…)
-Amadeus – Milos Forman (pentru ca asa l-am “cunoscut” pe Mozart – omul, pentru ca este un film ce arata cum arta este deseori aruncata intr-o groapa comuna, pentru ca imi place muzica clasica)
-Casanova- F. Fellini (pentru ca am aflat un Casanova schizoid, depresiv si cu o imaginatie bolnava, pentru ca filmul este absolut naucitor si nebunesc, pentru ca este, in opinia mea, cel mai bun al regizorului dar si al naibii de depresiv)
-Blowup – Antonioni (pentru ca lasa multe semne de intrebare, pentru ca filmul trebuie cu adevarat…admirat, nu privit, pentru ca multe lucruri raman ascunse privitorului)
-Donnie Darko – Richard Kelly (pentru atmosfera Lynch-iana, pentru muzica, pentru niste priviri in oglinda ce-mi dau fiori, pentru iepurele creepy ce prevesteste sfarsitul lumii)
Si daca nu aveti timp… poate si in urmatoarele. :) In paranteze, niste pareri subiective. PUR subiective.
-Pulp Fiction – Quentin Tarantino (pentru regia originala – la acea vreme, pentru Uma Thurman si pentru un John Travolta care dialogheaza cu penisul sau)
-One Flew Over the Cuckoo’s Nest – Milos Forman (pentru un joc fantastic al lui Jack Nicholson si un final dramatic arta)
-The Shining – Kubrick (pentru ca NU este un horror clasic, pentru ca e dupa o carte Stephen King si pentru ca…este jack Nicholson genial. “I like it in this hotel…We shall stay here for ever….and ever….AND EVER…”)
-The Godfather – Coppola (It`s a classic…si un Al Pacino tanar si bine)
-Underground – Emir Kusturica (pentru ca este haotic, amuzant, dramatic, lovingly si are o muzica geniala si un joc absolut fabulos)
-Star Wars – George Lucas (pentru ca ala negru care respira greu era ta-su…si pentru ca ma uitam cand eram mic de 3 ori pe zi la film, pe caseta video)
-Corpse Bride – Tim Burton (pentru ca este cu Johnny Depp…animat…cu o muzica fantastica si un Tim Burton ce vede totul altfel. Distorsionat. Deci frumos)
-Omul Foarfece – Tim Burton (pentru ca este cu Johnny Depp…in carne si oase de asta data…)
-Odiseea spatiala 2001 – Kubrick (pentru ca in spatiu, sunetul NU se propaga…este unul dintre FOARTE putinele filme in care explozia in spatiu este fara sunet. Pentru atmosfera apasatoare, si pentru ca…n-am inteles nimic din final :) )
-Lord of the Rings: Return of the King – Peter Jackson (pentru ca e cu elfi, hobbiti si un gagiu pletos, brunet, de da cu sabia. Si pentru Noua Zeelanda…A! si cartile sunt geniale in limba engleza citita)
-The Good, the Bad and the Ugly – Sergio Leone (pentru ca este cateodata parca facut “la misto”, este mai mult decat un western, e dinamic si pentru ca am tras de Alexandra 3 ani sa-l vada si nu a vrut. Dar o VA FACE, mark my word, O VA FACE!)
-A Streetcar Named Desire – Elia Kazan ( pentru ca Marlon Brando a strigat, la un moment dat “STEEEELAAAAAAAAAA” si a ramas in istorie. Ba chiar e si bere…)
-Fight Club – David Fincher (pentru ca e cu Edward Norton, Brad Pitt si Helena Bonham Carter. Si pentru ca toti avem problemele alea din film…mai mult sau mai putin…)
-Tacerea Mieilor – Jonathan Demme (pentru ca Anthony Hopkins zice “Hello, Clarice….”si a ramas legenda. Si pentru ca Jodie Foster, cu acel “s” genial, mi se pare sexy. Rau.)
-Rambo – Ted Kotcheff (nu, glumesc…Pe bune glumesc!)
-Sin City – Robert Rodriguez (pentru ca este regizat in stil nebunesc, special, pentru ca Benicio del Toro joaca fan-tas-tic, pentru ca e sangeros fara a parea in plus, pentru ca Jessica Alba e…aaa…ce ziceam? )
-Snatch – Guy Ritchie ( “Are you in London?!? No, I`m in a rush!” Pentru ca este cea mai originala si mai cretina comedie ever created. Si pentru ca Brad Pitt este tigan. Si pentru ca in scena cu box-ul, cand isi arata pieptul si tatuajele, toate tipele nu mai clipesc si ma amuza….)
-Amelie Poulain – Jean-Pierre Jeunet (pentru ca tuturor ne place sa avem o perna rece vara, cand ne culcam, pentru ca toti ne-am intrebat cel putin o data in viata “oare cati oameni au orgasme acum?”, pentru ca m-a invatat cum sa o sarut pe femeie iubita si pentru ca tot timpul mi-a placut sa-mi bag mainile intr-un sac plin cu boabe de fasole)
-American Beauty – Sam Mendes (pentru muzica, pentru Kevin Spacey care-i arta, pentru petalele alea de trandafiri, ale naibii, pentru ca tot timpul cand vad o punga zburand zic “uite! Cel mai frumos lucru din lume!” si pentru ca asa am cunoscut-o pe Alexandra. Mentin parerea ca este un film de nota 8 )
-Portocala Mecanica – Stanley Kubrick (pentru privirea de la inceputul filmului, pentru decoruri, pentru tema atat de actuala si pentru un anume poster)
-Forest Gump – Robert Zemeckis (pentru ca pot sa scriu in mesaj cand cineva intarzie “Run, Forest, RUN!”. Si ma simt bine mai apoi. Inca vreo 4-5 minute. A, si pentru Tom Hanks. Si ca veni vorba de el…)
-Cast Away – Zemeckis (pentru ca nu as putea sa-mi scot un dinte singur dar as puea oricand sa vorbesc cu o mingie de volei…)
-El Laberinto del Fauno – Guillermo del Toro (pentru ca am avut un tricou bestial cu filmul, pentru ca m-a socat o secventa care a venit foarte…pe neanuntate, pentru ca regia este inteligenta si pentru ca am pierdut tricoul, la munte)
-Mar Adentro – Alejandro Amenabar (pentru ca trateaza o tema care m-a interesat – eutanasierea unui om care nu mai are nicio speranta. Si o trateaza chiar bine rau…)
O sa revin intr-un post viitor cu RESTUL filmelor de-mi placura de-a lungul timpului. :)
…si deci ieri am fost la Anim’est, gasca mare – subsemnatul, Cristina, Stefan, Maria, Dana, Cristina Andries and more. Si vazuram 12 scurt-metraje in incita cinema Scala (n-am mai fost acolo de ceva vreme…).
Lume destul de multa, dar nu s-a umplut sala cum ma asteptam. Intrarea 7 lei, eftin si dragut. Am primit si un sticker roz cu o oaie roz si cu urechi negre, care este lipita estetic pe peretele galben din dreapta mea , langa bomboanele galbene de la Symantec. (asta ca sa stiti…este important…)
Nu, nu am facut reclama la Symantec.
Am votat ca cel mai bun scurt-metraj “El empleo”, un film din 2008 argentinian de 6,19 minute, in care era descris drumul unui tip spre serviciu. Pe drum insa se intalnea cu diversi oameni care aveau ca job sa joace rol de cuier, de scaun, de taxi (il cara in spinare pe personajul nostru), doi stateau atarnati ca semafor (unul cu tricou rosu, unul cu verde), contrabalans la lift (un tip gras) si asa mai departe. La final, personajul urmarit ajunge in fata unei usi, se intinde pe jos, plictisit, si-si ia in primire slujba – pres de sters picioarele.
Deci…fiecare dintre noi are un superior si toti ne folosim unul de altul pentru a trece prin existenta.
Mi s-au mai parut simpatice Procrastination (unde un tip recita, crescendo, insotit de imagini, prin CE amanam sa facem ceva – cand ne facem ceai, cand mestecam ceaiul incet, cand ne uitam pe fereastra, visatori, cand ne scarpinam prelung pe obraz, cand ascutim un creion etc.), Une petite histoire de l’image animee ( cum a aparut cinematografia si ce a impins omenirea sa doreasca asa ceva – very funny one, la misto, asa…mi-a amintit de o carte a lui Pratchet – Moving Pictures – satira la adresa Hollywood-ului), sau Jungle Jail (in stil Pixar) si Yours Truly (un colaj polistist care pare al dracu` de greu de realizat…).
Astazi de la un 8:30 merg cu Alina la Cei trei hoti (Die Drei Rauber), 2007, de 80 de minute. Sa vedem…
A inceput si pentru mine, poate ceva mai tarziu decat pentru altii, stagiunea la teatru.
Azi seara am fost cu niste oameni (mai multi decat credeam initial dar the more, the better) la piesa “Ajutorul” de la teatrul Metropolis. In rolurile principale Luminita Gheorghiu (Moartea d-lui Lazarescu, Marfa si Banii sau Morometii) si Mihai Constantin (Canton sau Si totul era nimic).
Piesa este o drama al naibii de actuala, regizata de Alice Barb – o familie de patru, cu un tata alcoolist si schizofrenic, o mama subjugata, nesigura si putin dementa si doua fiice ca doua umbre.
Personajele se dezvolta si se prezinta de-a lungul a patru anotimpuri, echivalentul a circa o ora si jumatate de piesa foarte bine jucata. Luminita Gheorghiu, ca de obicei, ofera un spectacol absolut fantastic, mai ales spre final cand, efectiv, nu voiam sa mai clipesc doar pentru a vedea genialitatea unuia dintre cei mai de seama actori autohtoni.
Scenografia pe mine unul nu m-a impresionat, dar de la prietenii mei a primit review-uri in general foarte pozitive.
Este o piesa puternica ce probabil va va soca, sau deprima sau va va lasa un gust amar, prin veridicitatea ei. Undeva, acolo…poate va veti regasi si voi?
Din cauza unui inceput nitel monoton si a unui joc din partea lui Constantin cateodata nitel…fortat…nu dau 10 piesei, ci un 8,5.
Incepe Animest. Revin cu review-uri si de acolo. Intre timp, mergeti la piesa aceasta.
Brusc, incerca sa si-o imagineze goala. Nu goala, dezgolita. De orice. Sa ramana, ea, fiinta considerata o persoana incantatoare, doar un schelet, un craniu gol, sustras de orice ganduri, idei, simtiri. Ochii-i verzi patrunzatori, sa ramana doua orbite goale, parul saten razvratit, ondulat, sa dispara, luandu-i locul crapaturile de pe un craniu gol, sanii-i sa faca loc unei cutii toracice plate, reci, fara simtire, fara tresarire, senzualitate si feminitate, gatul, atat de senzual, sa ramana o prelungire goala si rece.
Se plictisise. Nu mai stia ce sa faca, nu mai simtea sa o vada asa cum i se paruse la inceput, nu mai voia sa se minta ca o sa aiba ceva de-a face cu ea, si sa o minta. Asa ca incepuse acest joc al imaginatiei, dezgolind-o din priviri.
Si, brusc, reusi. In clipa imediat urmatoare, disparu orice dorinta, si-o imagina imbatranita, ridata, posaca, ragusita, ghemuita pe scaunul ala, senila. Si renunta. Nu mai era interesat, relaxandu-se, devenise el, acel EL care, rezemat de spatarul de lemn, privea undeva, prin ea, vorbea fara sa-si priveasca cuvintele din unghiuri diferite, o vedea si nu o simtea. Fata, dintr-una interesata, capata mimica ce se potrivea unui om ce se concentra la ce avea sa faca maine, cum avea sa…
`Tu, hei….esti atent la ce-ti zic? Sa stii ca este interesant, am nevoie de un sfat…`
Parca auzise ca a spus ceva…Mda…Incerca sa o priveasca ca inainte, sa revina si el pe scena jocului dus pana acum, sa isi continue dansul zambetelor, dansul ce-l voia prenuptial. Cuvintele, ce inainte gandite fiind, se potriveau de minune in al sau joc de puzzle, acum se rostogoleau, in aer, lovindu-se de craniul gol, de orbite innegrite. Interesul disparuse, actorul ramasese, pe scena, doar cu o paiata cu care sa vorbeasca.
Ridica bricheta catre ea, sa-i dea foc.
Tigara se aprinse, un norisor de fum se ridica, undeva, deasupra lor. Acolo se gandi nitel ce sa faca si se raspandi deasupra lui si a fostei scene pe care jucase. Acum, actorul, cu machiajul inca pus, statea posomorat si plictisit pe un pat. Asternuturi albe, curate, alaturi de el, spate-n spate, un schelet, cu orbitele goale, cu craniul crapat, cu gatul inele de oase. (oare eu cu asta m-am prefacut atat!? Ca sa ce?! )
Se scuza, nu astepta raspuns, se grabi inspre incaperea cu oglinzi.
Apa, rece, i se strecura printre degete, inainte sa ajunga la fatza. Isi mangaie chipul, se privi in oglinda si nu se vazu. Incerca din nou, de asta data, apa se izbi cu forta de chip si privi cum spuma si machiajul se raspandesc lasandu-l pe el. Clipi des,prvindu-se pentru prima oara, trezit dintr-un joc egoistic al sinelui. Scutura cu forta din cap, se sterse. Da, acum, era curat. Era el.
`O sa numar pana la trei, si o sa dispari. Nu ma mai interesezi, nu meriti masca mea! Pleaca! `
Si, disparu. Ramase, singur, intr-un colt, el, tigara, fumul. Savura, in tacere, momentul reintalnirii cu sine. Singuratatea, ii oferea relaxare, incredere, putere. Putea privi inauntrul sau, fara bariere si piedici, putea privi adanc, putea sa vada binele si raul, uratul si frumosul din el. Avea puterea sa se regaseasca, sa existe ca o entitate singulara. Scheletul ei disparuse, se plimba acum, pe strazi, in cautarea altor jocuri ale altor actori, patul, cu asternuturi albe il gazduia acum doar pe el. El, sincerul el. Atat de sincer….Atat de singur in patul acela… Atat de singur….singur…. In curand frigul il cuprinse.
Isi puse haina pe sine, oglinda, il privea. Acum, i se paru ca nu mai este atat de curat, i se paru ca este…simplu. Plictisit de sine. Atat de ordinar si gol. Scoase din haina un nou chip, lipit de fata lui arata bine, se potrivi perfect. Zambi oglinzii care-l privea, nerecunoscandu-l.
Si apoi….din nou….
O vazu, singura, la o masa, chipul, se transforma ca la o comanda intr-un zambet, ochii i se schimbara cu un licar. `Poate ca ea este…`
`Buna seara, te deranjez daca stau cu tine cat sa beau cafeaua? Stii…am venit singur si sper sa putem socializa…tu si cu………mine…`
Scena, capata viata, patul, alb, curat, era iar ocupat. O femeie si un actor, cu un zambet trist si o noua lacrima sub ochi, pe un colt.
