Tag Archives: teatru

Scene din metrou Bucuresti

In ultimul timp am vazut sau am auzit de la prieteni urmatoarele. In metroul mult-iubitului Bucuresti:

- 2 manelisti. Nimic rau in asta. Unul cu ciorapi negri si pantofi albi, unul cu ciorapi albi si pantofi negri. Se vedea parul de pe picioare. Deci, fani Mynele TV. Ce m-a frapat cu adevarat a fost ca unul dintre ei avea cercei cu sigla NIKE in ureche. Din tinichea. Nu puteam sa-mi iau privirea.

- Un manelist cu adidasi. Pe o parte a incaltarilor era sigla Nike si pe cealalta parte, sigla Adidas.

- Am observat ca pustoaicele nu mai citesc Bravo Girl sau Cool Girl ci echivalentul lor de oameni mari – Libertatea, Click, Ciao sau…aaa…alea. Din tagma aia.

- Ieri a navalit (la propriu!) unul in metrou inainte sa iasa lumea. I-am dat un bocanc in fluierul piciorului. L-a durut. M-am simtit bine. Data viitoare cand il vad, ii dau si in piciorul celalalt daca face aceeasi greseala.

- O tipa interesanta, cu care merg in metrou cam la aceeasi ora. Am inceput sa ne sesizam. O sa intru in vorba cu ea, evident. De ce “evident”? Intrebati prietenii mei.

- Noua campanie ZF/Business Magazin pe toti stalpii. De parca nu ar fi suficient ca aud si scriu numai de afaceri la birou…

- Au inceput, parca, sa se rareasca aurolacii. Nu stiu exact de ce… presupun ca o sa reapara, cand se face si mai frig afara. Media de varsta a aurolacilor ramasi prin metrouri a crescut destul de mult.

- Acum nu se mai merge cu un singur copil in brate. Ci cu 2-3, care roiesc prin vagon, in timp ce “mama” sta in genunchi si spune ceva. Neinteresant si fals. Cred ca si-au dat seama ca uneori, in statii mai scurte, nu au timp sa parcurga tot vagonul dupa rugaciuni, asa ca si-au luat 2-3 sateliti care se misca haotic pe acolo, cu mana intinsa.

- Un caine EXTREM de amuzant, la Armata Poporului. Are mustati, parul zbarlit in toate partile si e al naibii de jucaus. Cand nu sta intr-o pozitie cel putin amuzanta, tuflit pe jos si cu picioarele din spate incrucisate.

(Va Urma)

….si astfel, intrara, sovaielnic…

Atentie! Incep sa creez si sa joc! Sa-mi urlu din mine catre mine si catre voi, sa vad sa vedeti si sa va vedeti!

Va rog, nu va sfiiti… usa este intredeschisa, dar camera este mica. Ezoterica. Teatrala. Pe scena, sunteti voi iar eu sunt sufleorul.

Dar va rog, nu va sfiiti… puteti intra si pe geam sau prin oglinda. Sunt murdare? Nicio problema…puteti sa le spalati! Cum “cu ce”?… Cu ce aveti! Cu crestetele, cu barbiile, cu manecile suflecate, cu gleznele, inchieieturile, picioarele sau coastele. Si apoi, aburiti-le cu suflarea voastra. Si sa ne punem pe scris si pe jucat… prin crapatura scrisului din aburul vostru, va veti vedea, cadre-cadre!

Nu, nu ezita, intra! Poate, dar doar poate…mai este loc si pentru tine, sa privesti.

Ne vom urla impreuna, imbratisa, iubi si uri, ne vom mira, canta, plange si iar urla, vom rade, dansa, plagia, mima, crea. Ca intr-o piesa de teatru.

Iar la final eu voi rasufla usurat, imi voi lua foile de sufleor si va voi lasa sa va aplecati publicului, sa primiti aplauzele.

Asa ca dezbracati-va de tot si toate, priviti inmarmuriti si, va rog, nu va sfiiti! Aplecati capul, intrati, si hai sa cream! Atentie insa…viata-ntreaga e un joc.