Sau alt comunicat “de business” primit pe redactie. Maine insa, il veti putea citi in Libertatea integral si serios. :D
Un roman din patru a facut sex la locul de munca, iar dintre acestia 3% au recunoscut ca au fost nevoiti sa faca sex la job cu persoane din afara companiei pentru ca din diferite motive nu aveau un alt loc in care sa faca dragoste.
Treaba asta nu ma surprinde neaparat…Eu as fi intrebat insa UNDE, IN CE LOCURI au facut sex cei 25%? Pe biroul sefului, sub birou, in baie…
Sondajul arata ca peste 60% dintre respondenti ar face sex la locul de munca daca s-ar ivi ocazia.
Daca este in pauza de masa, eu chiar as recomanda asta…Te relaxeaza, iti va placea si mai mult locul de munca, etc.
Dintre cei care ar face, sau care au facut sex la birou, 70% sunt din mediul urban restul de 30% au domiciliul stabil in mediul rural.
Cei de la tara care ara campul si fac sex printre spicele de grau…se cheama ca fac sex la locul de munca, sau in natura? Hmmm…
Pe primul loc in topul persoanelor care au facut sex la birou se afla Bucurestiul cu un procentaj de 65%.
:D
In Occident s-a consatat ca aproximativ 70% dintre angajati au avut cel putin o data relatii intime cu o persoana de la locul de munca. Mai mult, 22% din relatiile intime pornite la serviciu, sfarsesc potrivit statisticilor internationale prin casatorie.
Na, sex ti-a trebuit!??! NA!
Aceste date au rezultat in urma unui sondaj de opinie realizat in perioada 1-2 septembrie pe un esantion de 2874 de persoane.
Este ceva gen ora 20:00 duminica, proaspat intors de la munte, imbaiat si mancat, pic de somn si ma doare piciorul drept dar, cu niste strategica muzica voi putea povesti and exemplifica prin poze ce facuram la munte, cum a fost, prin ce am trecut si altele.
Am aflat si eu pe la un fel de 8 seara, vineri, cu cine o sa merg. Respectiv EU (evident), Anca, Diana si Irene (daca scriu gresit, nu ma impusca) :D. Adica subsemnatul si 3 fete. Oh, joy……
Ca de obicei la 7 in gara, de data asta nu am mai stat dupa un numit Victor, ci fetele fura chiar punctuale, bilete de tren, urcat in accelerat. Care accelerat, maica, arata ca un RAPIDfara cusete insa. Scaunele alea albastre de le stiti, inghesuite, culoar stramt, urat, am decis sa stam in spatele trenului, pe jos. Ceea ce am si facut. Eu eram f. obsedat de a fotografia prin geamul din spate sina de cale ferata, si au iesit cateva poze chiar misto.
Sina ferata
Irene (ne-a explicat pe scurt niste genealogie a sa – sasa cu ceva unguroaica si numele a suferit nu`sh ce modificari, in fine…) era imbracata complet in verde, pe cap cu o paralie cu pene, ala Robin Hood, bocanci verzi, tricou verde, vesta verde, pantaloni verzi. Apoi a scos din rucsac un briceag verde si o carte verde. Cartea fiind despre PLANTE verzi (de botanica, ea fiind absolventa a numitei facultati…). Evident, a capatat rapid porecle precum “Spiridus” sau “Elf”.
Diana,Anca si Irene
Pe drum am mancat din RIDICHIILE si CASTRAVETII luati de Anca, in timp ce Diana repeta obsesiv ca “ce slab esti Alexxxxxxx”. NU, NU sunt slab. Sunt bine facut. Am muschi, nu grasime. Merci. J
Ajunsi la Busteni, senin, frumos, cald, placut, am oprit la magazin, pentru ca Irene sa-si ia conserve, bla-bla, noi sa ne luam ape si alte yadda-yadda de mancat`n`drincanit. Am decis sa merem sa dormim la Babele si, nestiind IAR cu cine merg pe munte si ce le poate pielea, anuntandu-se si vreme aiurea, am zis sa o luam lejer, pe Jepii Mici.
…dupa nici 10 minute de urcat, Diana a inceput sa cada precum o popica la jocul numit Popice (uau! ce comparatie!) in timp ce Irene radea nervos nevenindu-i sa creada ca URCA…In prealabil ea-mi zisese ca daca e, ia telecabina si ne asteapta sus. Evident, nu am lasat-o.
Jepii aglomerati, de la oameni de 15 ani la 60 de ani, unii echipati temeinic, altii vai mama lor. Dupa ce am iesit din padure, portiunea aia enervanta deloc spectaculoasa si mai obositoare, am inceput sa urcam mai misto, le-a mai revenit moralul si fetelor, am trecut de lanturi pe unde place mai mult. Am facut `n` fotografii iar, mai reusite insa decat cele de data trecuta. Am surprins niste limbi scoase, niste fete nitel terminate sau ganditoare insa, surprinzator, nu mi-am luat injuraturi (lucru bun, tinere sperante! :D)
Printre stanci
Pe la jumatatea traseului, Anca a luat-o in fata, Diana dupa ea, eu am ramas cu Irene. Irene care ne-a tinut TOATA excursia prelegeri despre PLANTE, din ce sunt formate, care le sunt OVARELE (le-am si vazut, intr-un mic conuletz de brad, ahem…), denumiri stiintifice, ce manuale de biologie are ea, ce note a luat la nu`sh ce examene, si iarasi, plante. Dar, cica, nu ar fi obsedata…hmmmm….. :)
Am ajuns sus, frumos, soare, cald, spre Babele insa erau nori destul de grosi. Am intrat in cabana, eu cu Anca primii (ceilalti ramasera in spate pret de vreo 10 minute). Inauntru, zgomot taica, galagie, haos, plin de pantofareala, cred ca venisera unii cu scoala, copii de vreo clasa a 9-a a 10-a…haos total.
Ne-am dus la casa (au si casa de marcaj, ma sa fie…), am asteptat vreo 10 minute sa apara cineva.
“Buna ziua…ce locuri mai aveti libere?” Nu mai avem nimic. “Nu se poate….haideti va rog frumos, macar pentru fete…sunt cu 3 fete, obosite, un pat macar… “ Hmph…nu cred, sa merg insa sa intreb. Pleaca Gigi de la bar, sta inca vreo 10 minute (Anca plecase afara in timpul asta, desi era mai bine sa ramana, sa bage o figura trista, de-ale ei, sa impresioneze…) si se intoarce.
“Cu cine ziceati ca sunteti?” Cu inca 3 fete, prima oara pe munte, stiti cum este, nu e bine sa isi faca o impresie proasta despre natura… “Bine bine bine…uite, va dau ultima camera de 4 locuri – 50 de lei de persoana”.
Accept, desi pe lista scria clar ca o camera de 4 paturi costa 30 de lei de persoana, dar…Ma rog. Traim in Romania.
Ne ducem in camera cu totii, destul de misto, curat, cu apa si veceu, secsi, dar la fel de frig ca afara. Irene era obsedata sa deschida geamul sa-si scoata capul afara, in oprobriul nostru. Se intind toate trei prin paturi, care pe unde apuca, eu ma apuc sa cant la chitara, cu gandul ca sa stam doar vreo 10 minute…
Anca`s Suck
Care 10 minute se transforma in vreo 2 ore, eu cantand non-stop. Irene n-a protestat decat la o melodie Demons & Wizards (ca nu-i place heavy metal-ul), Anca, diplomata, zise ca cant fain, in timp ce Diana-mi zice ca sunt crispat, sau ceva de genu` asta. Prima persoana care-mi spune asta, in fine…
O lasam pe Irene sa dormiteze in camera, desi am tras de ea sa vina sa manance cu noi trei. Mergem vis-à-vis de Babele, la Floare de Colt. Acolo am petrecut cred cele mai misto ore de la munte, intr-o incapere incalzita la perfectie, cu un tip care venea din cand in cand si ne povestea cate ceva despre munte, despre aventurile lui sau ale altora, ne-au servit cu o ciorba fantastica, carnati super tari si fasole. Apoi, am baut cateva cani de vin fiert excelente, ascultand CD-uri cu Pasarea Colibri sau Phoenix. Atmosfera perfecta de vorbit, ras, empatizat si atins subiecte misto.
La un moment dat a aparut si o tipa distrusa de oboseala si nitel disperata, cauta cazare in zona pentru ea si un tip (nu cred ca erau impreuna). Ne-am oferit sa-i primim la noi in camera, paturile fiind foarte mari, ne-am fi inghesuit dar mergea. Ne-a zis insa nenea de la Floare de Colt ca aia de la Babele-s salbatici, ca daca chemi mai multi intr-o camera te dau afara, ca afla aia, au spioni etc. Si, intr-adevar, nu erau prea amabili… Oricum, intr-un final au sunat cei doi la Caraiman si mai aveau acolo 2 locuri, am iesit afara sa-i ajut sa gaseasca crucea albastra pana la cabana si m-am intors, gonind, de frig.
La 10 minute dupa aceea, s-a intrerupt curentul la Floare de Colt, asa ca am stat la lumanare sa vorbim, ceea ce era si mai misto.Am ras atat de mult incat pe Anca a inceput sa o doara plexul solar, la propriu. Ulterior, a scos o perla Anca, pe care insa nu o pot reproduce aici (poate-s si minori, pana mea…), incat am ras eu cum n-am mai facut-o de mult, ma durea abdomentul… Pe la un fel de 9 seara, am plecat de acolo, porniti sa dormim.
Elful obosit
Am stat eu cu Anca si cu Diana intr-un pat, Irene in celalalt, ea parea ca doarme cand am ajuns. Am stat inca vreo ora cu Anca de am jucat CTS (explic alta data ce inseamna) si fazan si cand ne-am hotarat totusi sa ne bagam la somn, s-a trezit Irene ca ea nu vrea sa doarma, asa ca a aprins becurile, si-a scos cartea VERDE din ghiozdanul cel VERDE si a inceput sa citeasca din ea. Cateodata exclamand, incantata “UAUU! Cred ca planta asta am vazut-o azi…”sau “Hmmm…e posibil sa fi vazut si pe-asta…hmm…”. Apoi ne-a pus sa REPETAM, ca la SCOALA, dupa ea, denumirea stiintifica a unei flori, m-a terminat!!!! Am scos iPod-ul, i-am dat o casca Ancai una mie, ne-am indesat capatzanile in perna cea mare si tare si am reusit sa adormim.
Ma rog. relativ. Ca ma durea spatele asa ca m-am foit ca o vaca si abia dimineata, la 8, cand a sunat ceasul, aveam chef de somn cu adevarat.
…………………………………………………………………..
Am deschis intai un ochi, pe geam treaba arata urat de tot. Ceatza, nor, ploaie, ingrozitor. Am decis ca daca vrem sa facem ce ne-am propus – Omu si coborat pe Valea Morarului – ar trebui sa plecam din timp, asa ca le-am dat trezirea si, dupa un ceai fierbinte (sau cafea, dupa gust…), am decis sa iesim sa infruntam viforul…
…si in 5 secunde am intrat inapoi. Vant maica, ploaia NASOALA de tot, ceatza de nu vedea la 30 de metri, urat de tot… Asa ca am decis sa mergem pe alt traseu, mult mai safe, nu aveam chef sa risc pielea altora. Asa ca am pornit, foarte bine infofoliti, chitara invelita, cu sapca si bandana, fetele cu caciuli, manusi, geci, fulare, la drum spre Piatra Arsa.
Cine cunoaste stie ca drumul este banal, pe platou. Batea insa un vant de ne-a RUPT, ploua in draci, ca apoi ploaia sa se transforme in grindina, din ce in ce mai deasa. Mi-a facut praf urechea stanga, mi-o ciuruia si m-am injurat ca am uitat caciula acasa… Pe jos era namol si balta, alunecam, Diana a si cazut de vreo 2 ori. Ca sa fie tabloul complet, trasnea, fulgera si tuna din 15 in 15 secunde, de nu se putea.
Eram cu Anca in fata, vedeam ca zambeste cam crispat (macar zambea!), am inceput sa facem promisiuni ca “daca nu murim trasniti, promit sa nu o mai supar pe mama! data viitoare macar cand o vad…” sau “daca nu mor trasnit, Anca, promit sa-mi fac rugaciunea cand vin la munte, de fiecare data inainte sa plec pe un traseu”!
La un moment dat, a fulgerat FIX deasupra noastra, s-a LUMINAT efectiv cerul, a trebuit sa inchid ochii putin, ne-am aplecat instinctiv si am SIMTIT electricitatea pe piele. Asteptam infrigurati si tunetul, care a venit ca un cutremur. Moment in care am inceput, efectiv, sa alergam aproape pe traseu, astfel incat din 2 ore/2 ore si ½ cat scria pe placuta de la Babele ca se face pana la Piatra Arsa, am facut o ora.
Am intrat in cabana, uzi si praf. Eu eram uscat doar la tricou, fetele erau ude complet. Jos, aveam pantalonii lipiti de mine, in bocancul drept imi intrase apa, desi aveam parazapezi, stangul inca mai supravietuia dar urma sa se ude si el later on.
Am plecat dupa vreo 5 minute de la Piatra Arsa, planul era sa o luam pe Jepii Mari insa, evident, nu ne-am uitat atenti la marcaje, fericiti ca avem o pauza de ploaie, asa ca am luat-o gresit. Cand ne-am trezit noi, eram deja in drum spre Furnica, spre cota 1.400. Am injurat nitel, m-am enervat, dar…n-aveam de ales.
Pana sa inceapa ploaia, am mai facut niste poze cu norii nitel mai razleti apoi, dupa nici 15 minute, a inceput iar sa toarne apa. Este miraculos ca a supravietuit si aparatul foto si mobilele, desi rucsacul (saracul, are vreo 8 ani deja…) s-a cam udat inauntru.
In pauza de ploaie
Am propus sa o luam pe o scurtatura, sa taiem spre 1.400 dar pana la urma am zis sa nu ma risc, putea sa se puna ceatza nasol si sa pierd directia, asa ca am ocolit dar am mers pe marcaj. Daca nu ar fi plouat, sa fie ud si namor pe jos si n-ar fi batut vantul, drumul ar fi fost lejer.
Am ajuns intr-un final la cota 1.400, si mai uzi (daca era posibil) si destul de obositi. Am facut un traseu de vreo 4 ore in cam 2, am fortat nota impunand un ritm rapid.
Si-o venit si toamna...
De la 1.400 am dezbatut nitel problema. Stiam ca daca mergem pe jos pana in Sinaia, nu facem decat o ora, lejer, dar pe acel drum, din cauza cretinatatii oamenilor sunt ursi non-stop. Turistii le dau de mancare, din masina, fac poze cu ei, pf…niste dobitoci, in fine. Apoi se plang ca sunt ursi la munte si ca le e frica.
Asa ca daduram toti 13 lei pe telecabina si ne-am scoborat in Sinaia, eu facand misto de raul de inaltime al Dianei…:D
Primul popas a fost gara, am luat bilete – trenul era peste 1 ora si un sfert, asa ca Anca si Irene s-au hotarat ca este nevoie sa-si schimbe pantalonii, erau ude leoarca. Diana, care are casa la Sinaia, si-a luat de schimbat de acolo. S-a scos.
Ancai i-am dat eu pantalonii mei ¾ luati la mine de rezerva, apoi si-a invelit picioarele in pungi si si-a pus pungi si la pantaloni, sa nu se ude si aia. Irene a dat pana in 30 de lei pe o pereche de pantaloni de trening care mie chiar imi placura. NU erau insa verzi, deci Irenei nu prea. J
Am mancat pe fuga niste pizza, am cinstit de-o bere si ne-am intors in gara. Trenul, punctual, ne urcaram in el si chiar am gasit locuri intr-un compartiment cu o familie de tigani – mama si vreo 4 puradei. Dar erau relativ curati si cu bun simt, deci… fuse o.k. Am jucat tot drumul CTS, apoi fazan pe formatii si, extinzand, fazan pe carti/autori si filme. Evident, simtindu-se in forta, cele trei s-au cam aliat impotriva mea, dorind sa pierd… Sau poate pentru ca sunt foarte inteligent? hmmm…neah. eram tip intre tipe. J
Si asa fuse si cu asta iesire la munte, urmatoarea – Piatra Craiului, se baga si Anca ceea ce este misto. Cine este amator, sa ridice doua degetzele.
A inceput si pentru mine, poate ceva mai tarziu decat pentru altii, stagiunea la teatru.
Azi seara am fost cu niste oameni (mai multi decat credeam initial dar the more, the better) la piesa “Ajutorul” de la teatrul Metropolis. In rolurile principale Luminita Gheorghiu (Moartea d-lui Lazarescu, Marfa si Banii sau Morometii) si Mihai Constantin (Canton sau Si totul era nimic).
Piesa este o drama al naibii de actuala, regizata de Alice Barb – o familie de patru, cu un tata alcoolist si schizofrenic, o mama subjugata, nesigura si putin dementa si doua fiice ca doua umbre.
Personajele se dezvolta si se prezinta de-a lungul a patru anotimpuri, echivalentul a circa o ora si jumatate de piesa foarte bine jucata. Luminita Gheorghiu, ca de obicei, ofera un spectacol absolut fantastic, mai ales spre final cand, efectiv, nu voiam sa mai clipesc doar pentru a vedea genialitatea unuia dintre cei mai de seama actori autohtoni.
Scenografia pe mine unul nu m-a impresionat, dar de la prietenii mei a primit review-uri in general foarte pozitive.
Este o piesa puternica ce probabil va va soca, sau deprima sau va va lasa un gust amar, prin veridicitatea ei. Undeva, acolo…poate va veti regasi si voi?
Din cauza unui inceput nitel monoton si a unui joc din partea lui Constantin cateodata nitel…fortat…nu dau 10 piesei, ci un 8,5.
Incepe Animest. Revin cu review-uri si de acolo. Intre timp, mergeti la piesa aceasta.
M-am ridicat din pat dimineata pe la un 8 si ceva, nedormit dar macar nu aveam febra musculara. Am inceput greoi si lent a-mi strange lucrurile, lega chitara cu grija (oricum am busit-o de cateva ori la coborare, mi s-a frant inima…) si constata ca cineva-mi luase probabil din greseala tricoul pus la uscat (cu filmul Labirintul lui Pann – recomand).
Cata s-a trezit cateva minute mai incolo, cu o fata ravasita dar multumita si dormita, Victor si Alex la fel. Intre timp afara s-a facut mai senin, caldut, iesise si soarele si se anunta o zi mai buna decat cea precedenta. Am iesit afara sa fac cateva poze.
Astia s-au dus sa manance o supa, un carnat, o atentie, ceva, eu am refuzat sa dau banii pe mancare la Omu, visand in schimb la un vin fiert de la Caraiman si o ciorba de vacuta, mai ieftine si mai bune.
La Omu, o ciorba costa 8 lei si cazarea la prici 25 de lei, in timp ce in camere de 2 sau 4 locuri, cazarea e 30 de lei. Avand in vedere ca te afli la 2507 metri, mi se pare cam scump, dar in fine…
Tot pe Omu
Eu voiam sa merem cat mai repede – Babele, Cabana Caraiman apoi pe Jepii Mici dar evident ca a trebuit sa stau dupa astia sa mai traga nitel tutun sanatos in fata cabanei.
Pe la 10 si nitel am inceput sa coboram, vremea era relativ misto dupa cum se si vede in poze, insa ceatza deja incepuse sa urce din vai.
La 20 de metri de cabana semnalul la mobil a cedat asa ca nu am reusit sa dau niciun mesaj/telefon decat mai incolo.
Am mers pe panta de nivel vreo ora pana cand am intrat pe platou, in linie dreapta si lejera spre Babele. Cum am ajuns pe platou s-a pus si ceatza, am prins la un moment dat semnal de am sunat pe numita Nor, de am rugat-o sa dea la o parte norii in care eram. Si-a indeplinit obligatiile si s-a mai inseninat insa dupa cativa metri semnalul si-a dat duhul iar.
Spre Cabana Caraiman
Am ajuns la Babele, unde, evident, am dat de `n` pantofari, manelisti si un mare jeep parcat pe acolo, prin iarba… pai ce pana lor!?!
Am stat foarte putin in zona si am inceput sa coboram spre Cabana Caraiman, cu o mare pofta in mine de o ciorba, inainte de Jepii Mici.
Ajunsi acolo, aflu cu stupoare ca numita CABANA se transformase in decursul unui an in…casa de vacanta, si ca nu mai serveste mancare, fiind inchisa turistilor. Aviz amatorilor. Asa ca am inghitit in sec, am injurat mult ca nu mi-am luat mancare de la Babele sau Omu si am mancat niste alimente de pe la Alex si Victor.
Intre timp am facut cunostinta si cu un caine uber simpatic, ditamai animalul, dar asa…plictisit, sictirit, statea langa noi asteptand ceva de mancare. La un moment dat i-am dat o bucata de salam, am aruncat-o gresit, la vreun metru de el, cainele a ezitat, ii era EFECTIV LENE sa se ridice si sa se miste pana acolo. S-a uitat la mine cu repros, s-a uitat la salam apoi, cu chiu cu vai, si-a urnit curul pana la salam si l-a mancat in sictir, dupa care s-a prabusit, iar, plictisit, la sol. Mare personalitate, n-am ce zice…
Sictiritul ciobanesc...
Ne-am aranjat rucsacele, ne-am echipat mai bine intrucat pe Jepii Mici era cam ceatza si frig. Am inceput sa coboram, prima portiune cu lanturi destul de spectaculoasa, eu am ramas ca de obice in spate, in timp ce Victor conducea plutonul.
Am remarcat atentia Catalinei la coborare, fara riscuri aiurea, tenacitatea lui Alex si grija lui Victor fata de grupul cu care era. La mine am remarcat ca incepea sa ma doara corpul si ma gandeam la febra musculara pe care o sa o am.
I-am tampit pe astia cu fotografii, numai pe Jepi am facut vreo 100. Dupa cateva coborari spectacoloase, lanturi si pereti misto de care mi-am busit chitara de cateva ori, am intrat in ceata iarasi si a inceput sa ploua marunt.
Lanturi pe Jepi
Am mai coborat cateva zeci de metri, de la ploaie pietrele au devenit ude, am alunecat de cateva ori, incepusem sa cam injuram cu totii si sa ne doara degetele de la picioare, de la presiunea bocancilor.
Spre incantarea Catalinei, pe drum am gasit si cateva bucati de ZMEURA (!!). Ea a vrut sa IMPARTA cu noi o SINGURA zmeura – asta da altruism, ahem…
Apoi, dupa inca cateva minute, pe versantul de vis-a-vis, am vazut si doua caprioare, fotografiate cu profesionalism (not) de subsemnatul care a injurat faptul ca si-a luat la el doar obiectivul de 55 mm, pf.
Oricum, drumul total l-am facut cam in 3 ore, prin partea de padure deja ne cam sictirisem de atata coborat, doar Catalina era vesela ca nu o mai dureau picioarele.
“Data viitoare cand mai mergem la munte, DACA mai merg, iau liftul pana sus si coboram! Peisajul e acelasi, in sens invers!”, zise dansa, spirituala ca de obicei…
Catalina pe lanturi
Ajunsi in Busteni, baietii s-au schimbat, scos ciorapi imbibati de apa, bocanci, pus sandale, schimbat tricouri, alea-alea, eu am si admirat manelistii in pantofi negri sau adidasi albi care se uitau la noi ca la ursi. I-am tras nitel in fotografii (SMILEEEE, you are a manelarrrrr!:) ) si am purces a ne lua bilete de tren si a manca ceva.
Ne luaram la acceleratul de de 18:10, apoi i-am dus pe baieti si baiete la restaurantul denumit NEW MIORITA (ahem…) unde va recomand a merge – o ciorba de vacuta costa 5 lei si ceva (fata de 8 lei la Omu), niste cartofi prajiti 3 lei, pentru a va face idee. Muzica misto, in surdina, atmosfera calduroasa, placuta.
Eram destul de obositi dar satisfacuti, am ajuns la concluzia ca s-a meritat, desi cu o seara inainte injuram cu totii.
Am zacut nitel la restaurant, platiram si ne-am urcan in accelerat. A avut intarziere de vreo ora insa ajunseram cu bine acasa, cu gandul de a lua fiecare cate o aspirina.
Evident, eu am uitat, asa ca in continuare am o mare febra musculara pe 80% din suprafata corpului, pana mea.
Weekendul viitor sau celalalt o sa vreau sa merg iar, in Piatra Craiului insa – n-am mai fost de mult. Curmatura, daca se baga cineva (desi nu cred, dupa ce-ati citit..:D) feel free! :)
…asa ca ne-am adunat noi in gara, pe la un 6:50, la coloane. Noi insemnand io si Catalina, intrucat domnul Victor si domnul Alex au zacut atat de mult pe veceurile proprii incat au ajuns la 7:30, ora de plecare a trenului de altfel.
Le-am luat deci bilete intregi – 27,5 lei pana la Busteni, fuck THAT! (zisera ei, cand mi-au dat banii…:D)
Evident, in vagon am nimerit langa doi manelisti, insa macar erau manelisti “de Brasov”, deci ceva mai stilati. Zic “evident” deoarece se pare ca sunt blestemat sa am noroc tot timpul de astfel de oameni, dar, deh…
Pe tren
Pe tren, am bagat niste mancare, iaurt, trebi de-astea (vezi foto), luand de la Victor`n`Alex`n`Cata, intrucat vita de mine a uitat tot bagajul nutritiv in frigider, ocupat fiind sa-mi incarc rucsacul cu chitara, caiete de cantece, 2 pelerine (cu una am invelit chitara, spre stupoarea lui Victor, acesta dorind-o pentru sine…), am injurat nitel vremea de afara si ovationam fericiti si cu speranta fiecare raza de soare care se mai strecura din an in Paste printre nori.
Cerul prin Busteni era destul de o.k., asa ca am decis sa ne bagam la o Valea Alba (1A) sau, daca incepe sa ploua brusc, sa o cotim pe Valea Cerbului. Asa ca plini de voie buna si speranta am pornit spre primul magazin, Cata a-si lua ZAHAR si noi restul alte chestii inutile gen APA sau niste ciocolata (face energie, cica…desi cred ca-i efectul Placebo…).
In fata magazinului am dat nas in nas cu Maria, o prietena veche de tot (gen 8 ani…) care sta acum in Anglia dupa ce ani de-a randul s-a preumblat prin Norvegia, SUA, Noua Zeelanda and so on. Tipa cu alpinism, scufundari, catarari, de astea, absolut normale…:D). Venise sa faca o zi Valea Costilei impreuna cu un prieten, dar s-au oferit sa merem impreuna pana la intrarea in Valea Alba, sa ne arate o scurtatura.
Drept pentru care, cu acest ajutor foarte binevenit am pornit noi voiosi pe Strada Valea Alba, plini de incredere…….. Care incredere a inceput sa se sfarame dupa vreo 40 de minute de urcat prin padure, timp in care Catalina gafaia si statea sa cada, in timp ce Alex sprijinea cu stoicism un bat de ski, uitandu-se trist si injurand printre dinti vremea care tinea din parti cu noi.
Cata (st.), Maria, un Victor intre si un Alex obturat :)
Dupa cam o ora, Alex`n`Cata au cam cedat drept pentru care am decis ca Valea Alba nu prea este de noi, acesti oameni bucuresteniti si fara conditie fizica. Cu parere de rau am zis adios Mariei si ne inturnaram din drum, cu gandul de a deveni pantofari si a merge doar pana la Diham, sa bem o bere, cantam la chitara si eventual sa ne intoarcem in aceeasi zi.
Evident, acest lucru nu s-a intamplat, ca de nu s-ar fi intamplat ceva, nu s-ar fi povestit.
Dupa ce am iesit din padure, evident ca pentru a ne face in ciuda a iesit soarele, asa ca am decis de comun acord sa bagam forja, sa cotim stanga si sa merem pana la urma pana la Omu, insa pe Valea Cerbului. Vale cunoscuta ca fiind foarte lunga, insa mai putin dificila decat Alba, si mult mai putin dificila decat, sa zicem, Scoruselor sau Galbinelelor cu care este paralela.
Spre Valea Alba, printr-o padure PREA umeda
Asa ca al nostru grup format din doar patru persoane, dar foarte bine organizate, incepe a urca prin padure, voiniceste (not) spre cel de-al treilea cel mai inalt varf din Romania. Vremea promitea sa tina cu noi, ploaia se oprise, cerul chiar lasa si loc de senin asa ca am si prins niste fotografii destul de misto cu niste creste.
Am iesit din padure, am intra pe stanci, in fata se vedea ceata care umplea valea, aer curat, rece, stanci, libertate, munte si injuraturile Catalinei care cresteau in intensitate. Majoritatea la adresa mea, desi eu nu vad ce vina aveam…ma rog…:D
Dupa vreo 2 ore si ceva de mers, cu mici popasuri (dar cam dese pentru gustul meu), rontait niste ciocolata cu Rom si admirat peisajul din ce in ce mai incetzosat, am inceput sa urcam pieptis, inspre o vasta turma de mioare autohtone, cu lana deasa si privire bleaga. Oile, superbe! Problema noastra erau cainii atasati invariabil turmelor de oi. Autohtone. Multe, insemnate si cu privire bleaga si lana deasa, dupa cum ziceam.
Am strans grupul si am continuat sa urcam, eu m-am inarmat cu o piatra, am bagat-o intre noi pe Cata (cica protectie, desi ciobanestii ne-ar fi facut praf oricum daca nu le placea ceva la noi) si am inceput sa inaintam.
Prin Valea Cerbului
Evident, doi dintre pacifistii caini ne-au simtit inca de la cateva sute de metri, au inceput a latra isteric, ceea ce nu prea ne impresiona (in ciuda ecoului). Ce ne-a impresionat si miscat cu adevarat a fost cand au inceput sa se si deplaseze catre noi, pana cand au ajuns la doar vreo 10 metri. Nu prea mergea cu “cutzu-cutzu”, sau cu “shezi, roll over! play dead”, pf… Asa ca am deviat de pe traseu, am inceput sa ne cataram pe niste roci, in speranta ca agilitatea noastra ii va impresiona. Oricum, fundul meu era la bataie, fiind ultimul din grup, dammit.
Cei doi caini s-au potolit in cele din urma, in urma strigatelor si injuraturilor unui cioban mioritic – “jigodiile dracu`, treceti inapoi, fu*u-va muma-n c*r de caini!”. De-astea, picante rau…:D
Dupa inca 10 minute de urcat, am decis ca este timpul sa ne potolim bataile inimii acoperiti de o stanca, sa mancam ceva si sa continuam cele inca 2-3 ore de urcus. Ploua deja puternic, nu mai era placut, si vedeam cum ne napadeste ceatza din toate partile. La acea stanca, avea sa-mi marturiseasca ulterior Catalina, a si clacat total, dorindu-si sa se intoarca sau sa moara, decat sa mai urce.
Am mancat ceva, timp in care cei doi caini care in trecut ne latrau, acum se invarteau in jurul nostru, sperand si ei la un coltz de ceva. Ma rog, eu personal nu le dadui nimic. Ce pana mea, abia ne latrasera fioros…tztz…sa se-nvete minte (simt aici un mare “huoooo” din partea ta, hahaha! :D )
Acoperiti de stanca, pregatiti voiam a fi!
Ne-am schimbat toti tricourile si hainele deja ude de pe noi, ne-am pus caciuli pe cap (Victor chiar si treaba aia neagra gen cagula de acoperit moaca, anti-vant…o inventie misto…) si am pornit, nitel deznadajduiti la drum.
Dupa vreo 30 de minute, am ramas in spate cu Catalina, care dadea semne de “mai bine ma SINUCID decat sa mai fac un pas”, in timp ce Alex cu Victor o luara in fata, nitel mai sprinteni.
S-a lasat ceata rece si umezeala,ploaie marunta, enervanta, era frig (undeva pe la -5 grade), mergeam poticnit, nu vedeam mare lucru pe langa noi si cand ne lovea o pala de vant, de-alea…placute, asa…mirific. Urcam deja pieptis, incercand sa tinem marcajul apoi am intrat pe zig-zag-urile “de final”, care de fapt erau storcatoare de toate fortele din om, mai ales la nivel psihic. Drum care pe vreme buna nu ar fi fost atat de dificil, acum ne obliga sa ne oprim la fiecare 50 de metri, sa ne adapostim putin de vant si sa ne incurajam reciproc.
Eu cel putin visam la o ciorba de vacuta calda, cartofi prajiti si o camera cozy si linistita, cu o soba fierbinte de care sa ma lipesc si sa fac sex cu ea. Cu soba that is. Si nu, nu-s sobefil…
Drumul acela a fost de-a dreptul infernal, te seca de forte, mai ales ca aveai senzatia ca “mai e nitel”, si de fapt, cand se mai ducea putin ceata si vedeai cat de mult mai ai de mers pe ploaia si frigul ala, te apuca disperarea. Faceam tot posibilul sa incurajez fata dar primul care pica vitejeste era chiar subsemnatul.
O Catalina rupta, pe zig-zag-uri
Dupa vreo ora care a parut o vesnicie, am intrat pe un drum cunoscut de mine din drumetiile trecute pe Valea Cerbului (am coborat de cateva ori pe acolo, spre Busteni), am ajuns pe platou unde, prin ceata, am vazut centrul meteo de la Omu.
Era ceata rau, asa ca am bajbait intrarea, am ratat de vreo 2 ori, pana cand am nimerit. Am tras-o in poza pe Cata intr-o pozitie care spune multe, apoi am intrat la caldura.
Inautru, la caldurica si injurand, ne asteptau Alex si Victor praf dar cu doua mari ciorbe in fata. Cabana plina ochi, oameni care ne-au scrutat prieteneste cand am intrat, si pentru cateva minute, am simtit iarasi satisfactia inegalabila de a ajunge intre oameni pe care nu i-am vazut niciodata dar pe care ii simteam aproape de suflet.
Stateau in spatiul stramt, la mese, povesteau, radeau, fiecare cu bocanci si polaruri, parazapezi sau caciuli. Cei doi duo fura super faini (merci baieti) si ne-au luat camere – mie si Catalinei la prici, unde era soba (nu, n-am facut sex cu soba…doar am imbratisat-o pasional…) si ei si-au luat la o camera de sus, care nu avea caldura. Alex si Victor aveau saci de dormit, eu, cretin, am uitat si sacii acasa. (a se nota – NU mergeti pe munte cu mine! :D)
Am mancat cu totii la masa, mi-am luat o ciorba (mi s-a parut geniala prin simplul fapt ca era FIERBINTE!) si o portie de cabanosi cu piure. Ulterior am facut schimb cu Catalina, intrucat ea-si luase ceva cu usturoi, ea fiind vampir and all that nu putea manca asa ceva…dammit. :D (u owe me one! :) )
Imediat dupa mancare, am mers fiecare la somn. Cica. Am stat intins, in stramtul prici (vreo 30 de paturi supraetajate), ca sardelele, si am vorbit cu Catalina gen 2 ore, apoi am decis ca daca tot nu dormim, sa bem niste vin fiert si sa cantam la chitara.
Mi-a luat gen 10 minute pana am reusit sa scot chitara de acolo, se facuse deja bezna afara, cautam cu disperare lanterna si mobilele, sa o sun pe maica-mea sa-i explic ca-s intreg, alea-alea.
Am intrat in sala de mese, unde era ocupat absolut tot spatiul, pe jos si la mese, n-am reusit decat intr-un coltz indepartat sa ne punem pe jos. Mai exact, pe al meu polar.
Eu la priciul, dipstrus
Ne-am luat un vin fiert (cam de kkt, prea dulce), si am inceput sa zdrangan la chitara. Moment in care a venit cabaniera la mine, CRIZATA, ca “nu stiti ca aici nu se canta la chitara”?!?! Eu – Huh? ce? poftim? scuzati? “Da, aici nu se canta!” – Pai de ce? care-i faza?! “Regulile cabanei! daca vreti, cantati afara!” (si-mi arata, crezand ca a facut o gluma FOAAARTE buna, viforul de afara…). Moment in care, evident, ma enervez dar o las in plata lui Iisus, sa moara rastignita…
Oricum, este PRIMA cabana din Romania unde este INTERZIS sa canti la chitara. Asa ca zac, catranit, pe jos, mai vorbim nitel si decidem a mere la culcare. Lui Alex ii era destul de rau, pe Cata o durea spatele iar Victorash injura in continuare zig-zag-urile de final.
Ne-am bagat in paturi, deja era plin la priciuri si dupa ce am mai facut nitel misto, pe intuneric, cu necunoscutii de acolo, am mai ras cateva minute, subsemnatul a incercat sa adoarma. Ceea ce, evident, nu s-a intamplat decat maxim 2 ore, intrucat auzeam toate sforaiturile si io-s maniac sa fie liniste cand dorm… In schimb, fata din stanga mea dormea dusa, imi venea sa o ucid.
A doua zi – Omu-Babele-Caraiman-Jepii Mici-Busteni, in postul urmator. Mai sus, inca cateva poze despre drumul de pana aici – mai pe seara insa. Traiasca Nikon-ul meu, care a supravietuit cu stoicism ploii si vremii deloc favorabile. :)
Noi astia (adica personalitatile mele multiple) impreuna cu alti oameni arta merem la munte acest weekend, in vajnicii Bucegi.
Prima optiune, daca-i vreme frumoasa, vrem sa facem Valea Alba, cu somn la Babele sau Caraiman.
Daca nu este atat de stabila vremea, facem Jepii Mici – Caraiman – Babele – Omu, cu somn la Omu. Apoi coborare, in ambele situatii, pe Valea Cerbului, pana la Diham sau Gura Diham.
Ce oferim: plecare cu acceleratul de pa la un 9 din Bucuresti. Pe tren, chitara si bere.
Pe drum: Fotografii de inalta calitate. Pe masura ce urcam, calitatea va scadea insa.
La cabana: Chitara, vin fiert, frig, peisaj misto, aer curat, relaxare si dialoguri arta.
Totul, pigmentat cu injuraturi, oboseala, solidaritate si prietenie.
Pentru cei interesati – ori aici ori pe messengerul cel clasic ori la telefonul si mai clasic.
Castelul, Leapsa, De-a v-ati ascunselea, Ratele si Vanatorii, Tara, tara, vrem ostasi!!! Pe cineeeee? (oh GOD, nu pe mine, NU pe mine!) Pe Aleeeex (SH*T!!!), Frunza, Lapte Gros (da, nici atunci nu eram mai solid!:D) Tzomanap (asta era chiar CULT!)!
Apoi, erau jocurile “erotice”! ;) De-a mama si de-a tata! (fuck, de as fi stiut eu atunci ce inseamna, hahaha), De-a DOCTORUL (si stateam lesinat, asa, si vecina mea se juca cu mana mea, imi punea garou si-mi facea injectii cu seringi fara ac…frumos, frumos…:D). La scoala, “De-a batutul baietilor”, si noi stateam, ca era frumos, chit ca mi-am primi de la Bianca (o mai stiu si acum, s-a facut super femeie peste vreo 11-12 ani ) la rigle in capatzana de nu se poate.
Fotbal, unde, tot timpul si invariabil voia si cate o tipa sa se joace cu noi. O primeam, pentru a ne dovedi “barbatia” si talentul. Plecam insa schiloditi.
Baschet, in fata scolii, sub privirile admirative ale fetelor care se uitau pe geam si mai strigau, din cand in cand “Bravo Aleeeex!”. Pfa, ma simteam REGE!
Desenele animate de la 19:00 (Sandy Belle, Aventurierii Spatiului, Serifii Stelari etc.) si apoi iesitul in fata/spatele blocului si vorbit cu prietenii despre ultimul episod!!!
Jocuri pe computer, cand nu imi lua mama cheia (!!!) de la unitatea centrala (un 386) – Monkey Island I, Prince of Persia I, Pushover, Elite, Golden Axe, Populus, Sam`n`Max Hit the Road, Legend of Kyrandia sau X-Wing. Multe le jucam la Sergiu, care avea doar un 286. :) Eram mandru.
AZI:
Messenger – a te da cine nu esti si a-ti atribui o varsta cu vreo 3-7 ani mai inaintata. Dupa gust. A, si jocuri pe computer.
Mai nou, am observat un trend absolut imbecil printre oameni. Acela de a fi absolut nesiguri si evazivi in ceea ce vor, in ceea ce fac, parca nu ar fi stapani pe timp ABSOLUT deloc.
La banala intrebare “iesi la o bere maine, cand ai timp?” a inceput sa se raspunda cel mai des (nu numai mie, am facut niste sondaje printre oameni si multi au observat asta) cu… “Nu stiu inca, probabil” sau cu “Mai vorbim” sau cu “Poate” sau cu “mmmm….vedem…”.
Oare sa fie o chestiune cauzata de trecerea anilor? Oamenii devin din ce in ce mai nesiguri si mai “frunze-n vant” in ceea ce priveste PROPRIUL TIMP liber?? O.K., si eu muncesc 8 ore pe zi, si eu am casa, masa, familie, obligatii, facturi si Internet de platit si alte cacaturi de-astea DAR sunt capabil sa stiu ce VREAU sa fac peste o zi, doua, chiar si o saptamana, cand sunt 95% sigur ca o sa am timp liber. Sunt constient ca traiesc in societate, intr-un oras cu vreo 3 mil. de locuitori si ca sunt DEPENDENT de oameni si in special de prieteni/amici. Si ei merita timpul meu si un loc in planurile mele de scurta-medie-lunga durata.
Sunt capabil sa stiu ca VREAU sa merg la MUNTE weekendul asta, sa si SPUN asta si, culmea, sa ma tin si de cuvant!
Da, pricep ca este cateodata safe sa fii putin vag si nesigur in a promite ceva (nu o sa tai niciodata nimanui gatul daca se intampla ceva grav si nu apare la ora si data stabilita) dar de aici, pana la a arata nesiguranta in legatura cu cele mai banale si normale lucruri sociale si de socializare, in mod frecvent, este cale lunga.
Poate ca viata devine de la o anumita varsta din ce in ce mai complexa, mai imprevizibila, dar nu cred ca a raspunde din ce in ce mai des cu “poate” sau “probabil” rezolva lucrurile. Din contra. Denota nesiguranta, proasta gestionare a timpului si chiar, uneori, mai mult de atat.
Oare acesti oameni care raspund cu “poate”, desi nu au motive anume, pragmatice si practice, se vor descurca cand vor avea o familie, serviciu si doi copii pe cap?
In lumina celor scrise aici… PROBABIL ca o sa mai scriu despre asta.
…sau oriunde, ca veni vorba…fara sa ti se faca rau, distrandu-te foarte mult si ieftin. FOARTE ieftin…
Se ia una bucata pepene. Rosu. Marimea nu conteaza, nici istetimea, pepenii fiind recunoscuti ca avand un IQ foarte-foarte mic. Dupa gust.
Trebuie sa mergeti la farmacie si sa cereti o seringa. Daca sunteti in Vama, cum a fost cazul nostru, in mod sigur tipa de la casa va considera ca o vreti pentru droguri si, amabila, va va spune ca nu aveti nevoie de una foarte mare… “Ba da, de fapt…avem…nu este ceea ce pare!” “Da, copii, copii…lasati, uite, v-o dau pe asta mai mica…” “NU, pe BUNE…vrem pentru altceva…”. Dupa cateva dialoguri, am reusit sa cumparam o seringa.
Dupa care, ingredientul cel mai important – o sticla de 0,75 de vodka. La fel, dupa gust.
Se ia pepenele cumparat anterior si se pune la rece vreo ora. Gasiti voi un frigider, un dus cu apa rece, o fantana, o persoana care sa sufle in el cateva ore, ma rog.
Dupa acea ora, se face dop la pepene. Ceea ce noi am omis, dar voi faceti asta…
Se ia seringa, se infige in vodka si se trage lichid in ea, dupa care, in diverse puncte ale pepenelui se insereaza vodka. Adanc si dureros. Puternic. (vezi filmuletul)
Dupa cum ziceam, noi am omis sa facem dop, moment in care dupa vreo 5 intepaturi, incepea sa tasneasca vodka inserata anterior, prin alte gaurele, faza la care trebuia ca unul dintre noi sa se “jertfeasca” sa puna gura pe gaurele de unde tasnea vodka, sa nu lasam pretiosul lichid (cu gust de pepene) sa se risipeasca.
Am pus cam 3/4 sticla, restul se bea, in diverse combinatii cu diversi oameni…Noi, pentru o moarte mai rapida, am baut cu Coca-Cola.
Apoi se ia pepenele frumos, se sterge de rani si vodka scursa si se pune iarasi la rece, la macerat. Dupa circa o ora, timp in care puteti face absolut orice (deci NU, dar NU trebuie sa stati neaparat cu ochii lipiti de pepene!!) se scoate obiectul si se mananca. Absolut normal. Felii.
Are un gust bestial, se simte si vodka dar nu foarte mult, fix cat trebuie pentru a nu te deranja. Combinatia este absolut bestiala si feeling-ul [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1sdzgRLjrDk]de “muama, ce am facut noiiiiii, pfa, estem geniali!!!”e de neegalat.
