Esti

El este bucata unei vieti vechi
Si marginea unde ruptura
Taie inima ce-o tii.
Ea este praf de ras batran
Si sclipeste si lumineaza
Si-ti intra in ochi.
Nu le-ai scapat
Nici nu le-ai spart
Doar ai acceptat sa-si spuna
„ne mai auzim”.
Sunt doar oglinzi in distanta
Ce reflecta o fata ce a fugit
Si totusi nu s-a spart.
Pe sticla nu ai pictat crapaturile,
Doar le-ai cusut si le-ai facut ale tale.
Tacerea nu te-a facut bucati
deci
Ce esti tu acum?

Cinder Ella

ma numesc Cinder Ella
si m-am nascut sa fiu o greutate,
sa ai pe cine da vina.

Oase mici si pene ce cad -
paianjeni – soapte matase
tin ce-a mai ramas din
inima-mi ce se descompune

zbor cu aripi din ciment,
cant ragusita balade
ce zac adanc in gatul meu
uscat
pana ma inec in propria saliva.

si
tot ce ai zis
si ai facut
si faci -
ma lovesc in craniu
si plang de ceva ireal
ceva
ce speram sa nu simt niciodata.

minciuni lucide
priviri incetosate -
strapunge-ma in spatele mic
ca sangele sa musteasca marunt
maroniu pe marmura
ce scrie in litere
povestea-ce-s-a-intalnit-cu-realitatea-cruda.

sunt Cinder Ella, o carte
cu pagini rupte
si coperte pierdute
si fara nicio intriga.
nu am coloana,
ma conformez dorintelor tale
de la rasarit la apus
pentru a nu fi aruncata niciodata.

dar sufletul meu,
sufletul in care arunci
feliile de stanca ascutita
fara nicio parere de rau
este inca intact.
si
chiar si inima mai bate incet
desi viata
isi plange ultimele lacrimi.
o eliberez. poate sa plece.

respiratii armonice
fac locul
pentru 1,001
balansoare de hartie.
ele se misca in vantul de vara
si se ating de nori si isi zambesc
si gasesc iubirea
in ceea ce candva era odata lumea mea
fara de iubire.

asa ca lasati libere balansoarele
si tu poti trage cu gloantele
renegate
in cerul ce suspina -
insa fericrea mea
traieste in fiecare balansoar
zburator
ce cara intransele ce speranta
mi-a mai ramas sa ofer.

sau poate
va fi suficient
pentru a salva
pe cineva ca mine,
cineva ce simte ca nu
mai apartine.

poate ca da,
poate ca da…

……………….

saptamana trecuta
a fost o inmormantare
undeva intr-un ziar local
si batut de vant.
eu am tinut titlul principal.

si scria asa:
„Cinder Ella
fiica, sora, visatoare -
luata prea devreme”.

dar printre randuri
se afla vocea placuta, cantanda
a unui copil
ce se visa mare si cu o viata frumoasa
si isi jura ca va transforma
trecutul de Iad al cuiva
in Raiul altcuiva.

vocea fredona incet
un cant de leagan
care spunea asa:

(la sfarsit,
criminalul
poate doar sa astepte
sa fie ucis.
dar victima lui
poate sa invete
cum sa traiasca iar).

draga mea Cinder Ella
inmormantarea
nu ti-a facut cinste.

ar fi trebuit sa scrie
cu litere simple:
„Cinder Ella;
o mica fata
a carei respiratie
a trezit speranta
si aceasta speranta
a salvat 1.004 vieti
dar nu a putut
sa o salveze si pe-a ei”.

dar e bine,
serios.
ea va invata
cum sa traiasca iar,
cum sa se legene
din nou
in balansoarele de hartie.

Cand ai probleme

Atunci cand ai probleme oamenii se impart (si) in doua categorii destul de clar delimitate:

a) Sunt cei care “se plang” tuturor, vrei nu vrei, nediscriminatoriu. Iti spun de-a fir a par tot si netot, uneori mai mult decat vrei sa auzi… si…
b) Sunt cei care VOR sa faca ce fac cei de la punctul “a)”, intrucat AVEM nevoie sa facem asta, dar dintr-un “bun simt” sau o grija nesuferit de mare preferam sa NU o facem si doar amintim, asa, in treacat, catorva, despre cat de varza suntem.

Din punctul meu de vedere NICIUNII nu gresesc. Niciunii nu fac ceva eronat si fiecare alege cum (crede ca) le este mai bine. Cred ca ideal ar fi sa existe un…a’ (a prim parca se chema la matematica), cei care SPUN, pentru ca simt nevoia, dar o fac cu atentie, fain, fara sa spogorasca prea multe informatii.

Extremele nu-s bune. Nici in acest caz.

Atat.