Imi doresc sa mor, isi zise in gand, savurand vinul din sticla pe jumatate goala si tragand cu nesat din tigara.
Imi doresc sa mor, aici, acum, in cada asta. Sa ma afund in apa, si sa ma inec. Ma intreb cand vor ceda plamanii sa lupte, cand va incepe sa se umfle pielea, ma intreb daca ochii-mi vor ramane deschisi sau inchisi.
Sau poate imi doresc sa mor prin sange. Sa imi curga un firicel de sange…(facu o pauza sa mai ia o gura de vin si sa mai pufaie din tigara)…in sus, prin apa. Sa ma uit fascinat cum mi se duce viata, incet, usor, cum ma umplu de viata, ma manjesc de ea pe pielea goala, pe piept. Si cum (nu-i ironic?), de fapt mor plin de viata.
Gandind asta, vizibil amuzat, lasa sa curga o picatura de vin rosu in apa si o urmari, cu curiozitatea unui copil ce urmareste o pata de cerneala cum se intinde pe o foaie, cum se imprastie peste tot, pana cand nu se mai vedea nimic.
Iesi din cada. Se sterse cu un prosp, meticulos, atent la fiecare detaliu, fiecare fir de par sters cu atentie, fiecare petic de piele frecat de cel putin doua ori. Apoi arunca prosopul umed neglijent, intr-un colt, isi trecu mana prin par, se privi sec in oglinda. Dadu drumul la apa, se gandi nitel apoi o inchise la loc, isi mai trecu o data mana prin par. Lua sticla de vin, trase cu nesat din ea, trase si ultimul fum de tigara.
Am zis ultimul.
Iesi din baie…(oare cum ar fi sa mor acum, sa ma impiedic de prag, si sa-mi crape capul de zidul din fata…hmmm) si gol se duse in bucatarie. Scrise ceva pe o foaie, mazgalit, apoi cu un ac de gamalie infipse notita in cel mai apropiat perete, fara sa se uite la rezultat.
O mica gaura intr-un perete.
Calm, cu ochii sticlosi, se duse la dulapul din sufragerie (cum ar fi ca inauntru sa fie un criminal si sa bage cutitul in mine?) si, meticulos, scoase o camasa alba, o pereche de pantaloni negri, o cravata (oare ce simt spanzuratii inainte de a da cu piciorul scaunului?) si, de jos, o pereche de pantofi.
Dadu drumul la muzica, asculta putin privind in gol, apoi inchise. Incet, se imbraca. Intai camasa, proaspat calcata (oare ce mai face sotia mea?), apoi pantalonii, camasa in ei, apoi isi puse cravata si pantofii.
Se indrepta catre usa, ezita o fractiune de timp si apoi o inchise cu cheia.
Oftand, cu ochii goi, se indrepta spre sufragerie, marind pasul si, alergand, intra pe usa balconului. Un pas pe pervaz, al doilea si apoi zbor.
In cadere, zambet. Libertate. Vazu pentru doua secunde oamenii inghesuiti intr-o statie, asteptand sa mearga la munca. Apoi poposi incet, pe asfalt, cu creerii zdrobiti.
Atat. Si liniste. O viata, cine a stiut-o? Eu,nu. Eu doar am creat-o, intr-un rod dement al imaginatiei. Dar de unde stii, cititorule, ca nu a existat. De unde stii, ca acum, in clipa asta, cineva nu vrea sa simta cum este sa zbori, sa vada cum este plutirea?
De unde stii ca cineva nu sta acum, amuzat, intr-o cada, gandindu-se cum ar fi sa se inconjoare de sange?
Cine crezi ca te intelege, cine crezi ca tine la tine, cu adevarat? Esti la fel de neinteles, de insignifiant, precum omule acela pentru tine, fiinta strivita acum pe aceasta pagina, rod al imaginatiei, dementa. Cati oameni, crezi ca ar clipi acum, daca ar afla ca ai murit? Crezi ca natura, s-ar opri? Oamenii din statie crezi ca vor inceta sa respire, in timp ce tu cazi? Crezi ca nu vor mai merge la munca, din cauza efemerei tale existente pe lumea aceasta?
O, nu, stii ca nu…Atunci incearca sa nu sfarsesti ca el, nestiut, necunoscut, strivit, sa nu devi o simpla stanca, intre atatea altele. Incearca sa creezi, sa inveti a iubi, sa lasi ceva in urma ta, ceva demn, ceva unic, un zambet, un sarut, o imbratisare, un rand, o vorba, ce se va fi intiparit cel putin in memoria catorva. Incearca sa fii amintit si peste decenii, cand tu nu vei mai fii, incearca sa nu vrei sa zbori de la inceput, pentru a cadea, incearca intai sa inveti sa mergi. Intai un pas apoi, celalalt.
Si vezi sa nu stai sub umbra altor oameni cand vei incerca, totusi, sa inveti sa zbori.
