as putea scrie o poveste de cinci cuvinte: “doar pretind ca sunt profund”. tare profund, nu? mdeah. shut up.

dar ar fi banal. erase si de la capat.

dupa cum (nu) spuneam, is haotic. mai ales lately. yeeey! carusellllll. si e dubios, venit din partea mea, intrucat mie mi-e frica de chestii mecanice care se desfasoara mai sus de 50 cm de sol si se invart/misca cu o viteza mai mare decat scumpele “buburuze” de cand eram noi mici. si da, am o minte usor…mecanica…uneori. acum, de exemplu. privire sticloasa, minte mecanica.
revenind.

(mi-a venit in minte masina de scris de o am undeva, sub pat – ador sunetul ala de “tras banda” la capatul paginii. iubeam sa scriu la ea cand eram copchil mai mic decat sunt copchil acum)

cu toate astea, am invatat, asa, de-a lungul micii mele existente sa apreciez SI momentele astea. cica sa ma detasez nitel de mine/jur, sa incerc sa privesc “the bigger picture” – nu, nu o sa renunt totusi la englezisme, damn. sa invat ceva, sa iau decizii importante/cruciale pentru a mea existenta si, din pacate, nu doar a mea.
Ah, ce simplu ar fi TOTUSI ca EU sa fiu axis mundi. as putea rasufla usurat caci a mea karma nu ar fi atat de stirbita de as distruge cate ceva prin juru` meu.

Dar nu, caci eu is de fapt o forta constructiva. deseori. si deci caruselu` meu, condus si comandat de mine, dupa mintea-mi intortocheata si usor bolnava, trebuie sa fie fara defect. sa nu sara carecumva vreo batranica iubitoare de sporturi extreme sau vreun amator de senzatii tari care vrea sa-si impresioneze iubita lasata jos cu a sa bravada si sa crape striviti de sol. noooo, tre` sa fie construit PER-FECT!

pai si cum facem asta? apai reteta reusitei in viata, stai asa sa ti-o spuna tata (mosu):
zambete dementa seriozitate deschidere comunicare masochism (!) indiferenta apropiere indrazneala pasiune sclipire depasire sadism inteligenta curiozitate indrazneala si lista ar putea continua
si vreau sa sesizezi CEVA la lista asta. faptul ca multe dintre ele pot parea…antonimice.
bizare.
sau chiar banale
dar doar la o prima citeala.
(ah, ce-mi place sa aberez in scris! as putea face asta pana dimineata, fara sa ma opresc)

tragand banda inapoi. sssssfusssshhhhhh… totul se reduce pana la urma la un cuvant pe care nu l-am trecut acolo, on purpose. acela este……tampamtarampampmmmm

ECHILIBRU

eeeegzact. chiar daca NEGAM faptul ca am vrea asa ceva, ca noi estem mai coiosi, mai cu mot, ca nooo, nu vrem chestii “clasice” precum echilibru, familie, bani and shit, de facto toti vrem asta. e-chi-li-bru. ca la clasa I, cu mana sub barbie.
si atunci cand simtim ca ACEL echilibru incepe sa se….u know…antiteticul…DEZechilibreze, incepem sa recurgem la alte cuvinte/factori care ar putea sa ne ajute sa realizam DE CE se pierde si sa reparam.

si daca nu gasim CAUZA din prima, mai incercam.
si mai incercam
si mai incercam

si odata cauza gasita, trebuie sa observam (cu sau fara stupoare) daca POATE fi reparat ceva, sau nu. daca da, putem lupta sa lipim pe-acolo ce trebe, intru a functiona lucrurile fain….SAU….putem alege calea (uneori, doar UNEORI mai simpla!) de a…renunta si a achizitiona un alt lucru/bun, uitandu-l pe cel vechi, aruncandu-l la “cosul de amintiri de povestit nepotilor in iarna cea lunga a incalzirii globale”.

soooo… TU, draga cititorule venit dintr-o eroare nefericita pe aici…cum stai cu echilibrul? cat de precara-ti este franghiuta pe care te balansezi in asta existenta? e solida, lata, faina? nu ai vrea cumva sa o schimbi cu una nitel mai subtire, dar mai incitanta? hmm…hai ca nu te bat la cap cu intrebari semicvasi existentiale… da` ar fi util sa-ti raspunzi si sa-ti zici, asa, sincer, in al tau super eu…
svushhhhh