Este ceva gen ora 20:00 duminica, proaspat intors de la munte, imbaiat si mancat, pic de somn si ma doare piciorul drept dar, cu niste strategica muzica voi putea povesti and exemplifica prin poze ce facuram la munte, cum a fost, prin ce am trecut si altele.

Am aflat si eu pe la un fel de 8 seara, vineri, cu cine o sa merg. Respectiv EU (evident), Anca, Diana si Irene (daca scriu gresit, nu ma impusca) :D. Adica subsemnatul si 3 fete. Oh, joy……

Ca de obicei la 7 in gara, de data asta nu am mai stat dupa un numit Victor, ci fetele fura chiar punctuale, bilete de tren, urcat in accelerat. Care accelerat, maica, arata ca un RAPID fara cusete insa. Scaunele alea albastre de le stiti, inghesuite, culoar stramt, urat, am decis sa stam in spatele trenului, pe jos. Ceea ce am si facut. Eu eram f. obsedat de a fotografia prin geamul din spate sina de cale ferata, si au iesit cateva poze chiar misto.

Irene (ne-a explicat pe scurt niste genealogie a sa – sasa cu ceva unguroaica si numele a suferit nu`sh ce modificari, in fine…) era imbracata complet in verde, pe cap cu o paralie cu pene, ala Robin Hood, bocanci verzi, tricou verde, vesta verde, pantaloni verzi. Apoi a scos din rucsac un briceag verde si o carte verde. Cartea fiind despre PLANTE verzi (de botanica, ea fiind absolventa a numitei facultati…). Evident, a capatat rapid porecle precum “Spiridus” sau “Elf”.

Pe drum am mancat din RIDICHIILE si CASTRAVETII luati de Anca, in timp ce Diana repeta obsesiv ca “ce slab esti Alexxxxxxx”. NU, NU sunt slab. Sunt bine facut. Am muschi, nu grasime. Merci. J

Ajunsi la Busteni, senin, frumos, cald, placut, am oprit la magazin, pentru ca Irene sa-si ia conserve, bla-bla, noi sa ne luam ape si alte yadda-yadda de mancat`n`drincanit. Am decis sa merem sa dormim la Babele si, nestiind IAR cu cine merg pe munte si ce le poate pielea, anuntandu-se si vreme aiurea, am zis sa o luam lejer, pe Jepii Mici.

…dupa nici 10 minute de urcat, Diana a inceput sa cada precum o popica la jocul numit Popice (uau! ce comparatie!) in timp ce Irene radea nervos nevenindu-i sa creada ca URCA…In prealabil ea-mi zisese ca daca e, ia telecabina si ne asteapta sus. Evident, nu am lasat-o.

Jepii aglomerati, de la oameni de 15 ani la 60 de ani, unii echipati temeinic, altii vai mama lor. Dupa ce am iesit din padure, portiunea aia enervanta deloc spectaculoasa si mai obositoare, am inceput sa urcam mai misto, le-a mai revenit moralul si fetelor, am trecut de lanturi pe unde place mai mult. Am facut `n` fotografii iar, mai reusite insa decat cele de data trecuta. Am surprins niste limbi scoase, niste fete nitel terminate sau ganditoare insa, surprinzator, nu mi-am luat injuraturi (lucru bun, tinere sperante! :D)

Pe la jumatatea traseului, Anca a luat-o in fata, Diana dupa ea, eu am ramas cu Irene. Irene care ne-a tinut TOATA excursia prelegeri despre PLANTE, din ce sunt formate, care le sunt OVARELE (le-am si vazut, intr-un mic conuletz de brad, ahem…), denumiri stiintifice, ce manuale de biologie are ea, ce note a luat la nu`sh ce examene, si iarasi, plante. Dar, cica, nu ar fi obsedata…hmmmm….. :)

Am ajuns sus, frumos, soare, cald, spre Babele insa erau nori destul de grosi. Am intrat in cabana, eu cu Anca primii (ceilalti ramasera in spate pret de vreo 10 minute). Inauntru, zgomot taica, galagie, haos, plin de pantofareala, cred ca venisera unii cu scoala, copii de vreo clasa a 9-a a 10-a…haos total.

Ne-am dus la casa (au si casa de marcaj, ma sa fie…), am asteptat vreo 10 minute sa apara cineva.

“Buna ziua…ce locuri mai aveti libere?” Nu mai avem nimic. “Nu se poate….haideti va rog frumos, macar pentru fete…sunt cu 3 fete, obosite, un pat macar… “ Hmph…nu cred, sa merg insa sa intreb. Pleaca Gigi de la bar, sta inca vreo 10 minute (Anca plecase afara in timpul asta, desi era mai bine sa ramana, sa bage o figura trista, de-ale ei, sa impresioneze…) si se intoarce.

“Cu cine ziceati ca sunteti?” Cu inca 3 fete, prima oara pe munte, stiti cum este, nu e bine sa isi faca o impresie proasta despre natura… “Bine bine bine…uite, va dau ultima camera de 4 locuri – 50 de lei de persoana”.

Accept, desi pe lista scria clar ca o camera de 4 paturi costa 30 de lei de persoana, dar…Ma rog. Traim in Romania.

Ne ducem in camera cu totii, destul de misto, curat, cu apa si veceu, secsi, dar la fel de frig ca afara. Irene era obsedata sa deschida geamul sa-si scoata capul afara, in oprobriul nostru. Se intind toate trei prin paturi, care pe unde apuca, eu ma apuc sa cant la chitara, cu gandul ca sa stam doar vreo 10 minute…

Care 10 minute se transforma in vreo 2 ore, eu cantand non-stop. Irene n-a protestat decat la o melodie Demons & Wizards (ca nu-i place heavy metal-ul), Anca, diplomata, zise ca cant fain, in timp ce Diana-mi zice ca sunt crispat, sau ceva de genu` asta. Prima persoana care-mi spune asta, in fine…

O lasam pe Irene sa dormiteze in camera, desi am tras de ea sa vina sa manance cu noi trei. Mergem vis-à-vis de Babele, la Floare de Colt. Acolo am petrecut cred cele mai misto ore de la munte, intr-o incapere incalzita la perfectie, cu un tip care venea din cand in cand si ne povestea cate ceva despre munte, despre aventurile lui sau ale altora, ne-au servit cu o ciorba fantastica, carnati super tari si fasole. Apoi, am baut cateva cani de vin fiert excelente, ascultand CD-uri cu Pasarea Colibri sau Phoenix. Atmosfera perfecta de vorbit, ras, empatizat si atins subiecte misto.

La un moment dat a aparut si o tipa distrusa de oboseala si nitel disperata, cauta cazare in zona pentru ea si un tip (nu cred ca erau impreuna). Ne-am oferit sa-i primim la noi in camera, paturile fiind foarte mari, ne-am fi inghesuit dar mergea. Ne-a zis insa nenea de la Floare de Colt ca aia de la Babele-s salbatici, ca daca chemi mai multi intr-o camera te dau afara, ca afla aia, au spioni etc. Si, intr-adevar, nu erau prea amabili… Oricum, intr-un final au sunat cei doi la Caraiman si mai aveau acolo 2 locuri, am iesit afara sa-i ajut sa gaseasca crucea albastra pana la cabana si m-am intors, gonind, de frig.

La 10 minute dupa aceea, s-a intrerupt curentul la Floare de Colt, asa ca am stat la lumanare sa vorbim, ceea ce era si mai misto.Am ras atat de mult incat pe Anca a inceput sa o doara plexul solar, la propriu. Ulterior, a scos o perla Anca, pe care insa nu o pot reproduce aici (poate-s si minori, pana mea…), incat am ras eu cum n-am mai facut-o de mult, ma durea abdomentul… Pe la un fel de 9 seara, am plecat de acolo, porniti sa dormim.

Am stat eu cu Anca si cu Diana intr-un pat, Irene in celalalt, ea parea ca doarme cand am ajuns. Am stat inca vreo ora cu Anca de am jucat CTS (explic alta data ce inseamna) si fazan si cand ne-am hotarat totusi sa ne bagam la somn, s-a trezit Irene ca ea nu vrea sa doarma, asa ca a aprins becurile, si-a scos cartea VERDE din ghiozdanul cel VERDE si a inceput sa citeasca din ea. Cateodata exclamand, incantata “UAUU! Cred ca planta asta am vazut-o azi…”sau “Hmmm…e posibil sa fi vazut si pe-asta…hmm…”. Apoi ne-a pus sa REPETAM, ca la SCOALA, dupa ea, denumirea stiintifica a unei flori, m-a terminat!!!! Am scos iPod-ul, i-am dat o casca Ancai una mie, ne-am indesat capatzanile in perna cea mare si tare si am reusit sa adormim.

Ma rog. relativ. Ca ma durea spatele asa ca m-am foit ca o vaca si abia dimineata, la 8, cand a sunat ceasul, aveam chef de somn cu adevarat.

…………………………………………………………………..

Am deschis intai un ochi, pe geam treaba arata urat de tot. Ceatza, nor, ploaie, ingrozitor. Am decis ca daca vrem sa facem ce ne-am propus – Omu si coborat pe Valea Morarului – ar trebui sa plecam din timp, asa ca le-am dat trezirea si, dupa un ceai fierbinte (sau cafea, dupa gust…), am decis sa iesim sa infruntam viforul…

…si in 5 secunde am intrat inapoi. Vant maica, ploaia NASOALA de tot, ceatza de nu vedea la 30 de metri, urat de tot… Asa ca am decis sa mergem pe alt traseu, mult mai safe, nu aveam chef sa risc pielea altora. Asa ca am pornit, foarte bine infofoliti, chitara invelita, cu sapca si bandana, fetele cu caciuli, manusi, geci, fulare, la drum spre Piatra Arsa.

Cine cunoaste stie ca drumul este banal, pe platou. Batea insa un vant de ne-a RUPT, ploua in draci, ca apoi ploaia sa se transforme in grindina, din ce in ce mai deasa. Mi-a facut praf urechea stanga, mi-o ciuruia si m-am injurat ca am uitat caciula acasa… Pe jos era namol si balta, alunecam, Diana a si cazut de vreo 2 ori. Ca sa fie tabloul complet, trasnea, fulgera si tuna din 15 in 15 secunde, de nu se putea.

Eram cu Anca in fata, vedeam ca zambeste cam crispat (macar zambea!), am inceput sa facem promisiuni ca “daca nu murim trasniti, promit sa nu o mai supar pe mama! data viitoare macar cand o vad…” sau “daca nu mor trasnit, Anca, promit sa-mi fac rugaciunea cand vin la munte, de fiecare data inainte sa plec pe un traseu”!

La un moment dat, a fulgerat FIX deasupra noastra, s-a LUMINAT efectiv cerul, a trebuit sa inchid ochii putin, ne-am aplecat instinctiv si am SIMTIT electricitatea pe piele. Asteptam infrigurati si tunetul, care a venit ca un cutremur. Moment in care am inceput, efectiv, sa alergam aproape pe traseu, astfel incat din 2 ore/2 ore si ½ cat scria pe placuta de la Babele ca se face pana la Piatra Arsa, am facut o ora.

Am intrat in cabana, uzi si praf. Eu eram uscat doar la tricou, fetele erau ude complet. Jos, aveam pantalonii lipiti de mine, in bocancul drept imi intrase apa, desi aveam parazapezi, stangul inca mai supravietuia dar urma sa se ude si el later on.

Am plecat dupa vreo 5 minute de la Piatra Arsa, planul era sa o luam pe Jepii Mari insa, evident, nu ne-am uitat atenti la marcaje, fericiti ca avem o pauza de ploaie, asa ca am luat-o gresit. Cand ne-am trezit noi, eram deja in drum spre Furnica, spre cota 1.400. Am injurat nitel, m-am enervat, dar…n-aveam de ales.

Pana sa inceapa ploaia, am mai facut niste poze cu norii nitel mai razleti apoi, dupa nici 15 minute, a inceput iar sa toarne apa. Este miraculos ca a supravietuit si aparatul foto si mobilele, desi rucsacul (saracul, are vreo 8 ani deja…) s-a cam udat inauntru.

Am propus sa o luam pe o scurtatura, sa taiem spre 1.400 dar pana la urma am zis sa nu ma risc, putea sa se puna ceatza nasol si sa pierd directia, asa ca am ocolit dar am mers pe marcaj. Daca nu ar fi plouat, sa fie ud si namor pe jos si n-ar fi batut vantul, drumul ar fi fost lejer.

Am ajuns intr-un final la cota 1.400, si mai uzi (daca era posibil) si destul de obositi. Am facut un traseu de vreo 4 ore in cam 2, am fortat nota impunand un ritm rapid.

De la 1.400 am dezbatut nitel problema. Stiam ca daca mergem pe jos pana in Sinaia, nu facem decat o ora, lejer, dar pe acel drum, din cauza cretinatatii oamenilor sunt ursi non-stop. Turistii le dau de mancare, din masina, fac poze cu ei, pf…niste dobitoci, in fine. Apoi se plang ca sunt ursi la munte si ca le e frica.

Asa ca daduram toti 13 lei pe telecabina si ne-am scoborat in Sinaia, eu facand misto de raul de inaltime al Dianei…:D

Primul popas a fost gara, am luat bilete – trenul era peste 1 ora si un sfert, asa ca Anca si Irene s-au hotarat ca este nevoie sa-si schimbe pantalonii, erau ude leoarca. Diana, care are casa la Sinaia, si-a luat de schimbat de acolo. S-a scos.

Ancai i-am dat eu pantalonii mei ¾ luati la mine de rezerva, apoi si-a invelit picioarele in pungi si si-a pus pungi si la pantaloni, sa nu se ude si aia. Irene a dat pana in 30 de lei pe o pereche de pantaloni de trening care mie chiar imi placura. NU erau insa verzi, deci Irenei nu prea. J

Am mancat pe fuga niste pizza, am cinstit de-o bere si ne-am intors in gara. Trenul, punctual, ne urcaram in el si chiar am gasit locuri intr-un compartiment cu o familie de tigani – mama si vreo 4 puradei. Dar erau relativ curati si cu bun simt, deci… fuse o.k. Am jucat tot drumul CTS, apoi fazan pe formatii si, extinzand, fazan pe carti/autori si filme. Evident, simtindu-se in forta, cele trei s-au cam aliat impotriva mea, dorind sa pierd… Sau poate pentru ca sunt foarte inteligent? hmmm…neah. eram tip intre tipe. J

Si asa fuse si cu asta iesire la munte, urmatoarea – Piatra Craiului, se baga si Anca ceea ce este misto. Cine este amator, sa ridice doua degetzele.

Te pupai!