Spirit alb si matraguna stai intins si nu mai suna,
apa alba de prin ceruri sa se sparga nori de teluri –
diferite scopuri mici, hocus-pocusi si pitici si te-ntrebi
si te ridici, de ce ploua cald si verde, de ce apa tot se cerne
cand tu stai si doar astepti prima raza peste ses.
Zi si noapte tot te-ntrebi despre viata, despre zmei,
de povesti si alte vesti – privesti? De nu, uite pe fereastra
vezi cum ploua ca din glastra cand tu apa o arunci
si pe flori tu te prelingi, si tot simti si doar tot simti
si-ti doresti sa nu mai simti, dar totusi…exact!
tot simti!
Nu e genial sa stai intinsa, cu piciorul drept prelingandu-se incet, cu glezna descoperita, si sa te uiti afara, pe geamul doar usor intredeschis, si sa asculti cu ochii mintii ploaia? Si apoi sa inchizi ochii mintii si sa deschizi simturile, sa o mirosi. Sa se prelinga prin tine, peste tine, sa astupi si sa destupi, sa te uiti in spate si sa fii doar tu. Tu, in ploaie.
”Alb. Nu-i asa ca albul este uneori prea alb? Si ca merita uneori…spalat?”, ii spuse, din coltul camerei.
Ea tresari. Nu stia ca era acolo.
”Da. Albul este uneori prea alb. De aceea ploua bleu si gri. Pentru a colora”.
Veni si se puse langa ea. Umerii li se apropiara, gleznele se atinsera incet.
Hai sa-ti zic ce ma gandesc, cat stau drept si iscodesc,
privirea-ti e colorata, ganduri multe si de-odata, te
gandesti sa te sarut, sa te-alint marunt si mult, sa te scot
in ploaie-afara sa dansam ca-n primavara, toamna sa tot vina
iara
sa ne prinda intr-o doara. Sa ne pese? De ce oare? Sa ne doara?
Nicio seara! Sa dorim? Da, sa dorim, sa nu ne mintim…
Adormi. Adormi zambind. El se ridica incet si se duse pe scaun. Era intuneric, luminat doar de sunetul rapaitului de ploaie. Fuiorul de ceata intra pe geam. Ridica degetul si se juca putin cu fumul, il infasura strans in pumn si-i dadu drumul. Sufla spre ea.
Ceata pluti incet, se infasura pe glezna fetei, apoi se prelinse deasupra corpului ei, se opri deasupra buzelor, apoi se franse in fire de par. Tresari si deschise ochii, incet.
”Vino langa mine. Tine-ma in brate…hai sa jucam ceva”.
Barbatul se ridica si iesi din incapere. Ploaia continua sa cada si ea zambi. “Stiu ca de fapt vrei sa fii langa mine…”
Iesi in ploaie. Adu-mi fuioare de apa si te desfata,
si cand vii ud sa ma tii, sarut mii in amintiri, treziri
si simtiri sa-mpartim, sa-ntinerim, oferim si razvratim
jucam jocuri de copii, oameni mari si tinerii…hai, vino!
Sa ma tii…
Se intoarse pe o parte si adormi.
Afara, el dansa la fereastra ei, incet, si-i soptea vorbe albe-n bleu.
