Te apropii de ea, initial te uiti asa…nelamurit… apoi, intr-o explozie deloc simulata de fericire/incantare, strigi, asa…tare…”Heeeey!!! Ce bine-mi pare sa te revaaaadddd!!!!!!!! BUUNAAA! Ce mai faci?!? Ce mai face ANDREEA?!”
Sau, inlocuieste numele “Andreea” cu altul la fel de uzual – Maria, Cristina, Alexandra etc.
Fata, evident, va ramane inmarmurita, nestiindu-te…si de acolo, na, tine de imaginatia fiecaruia. Poti sa o si imbratisezi, ii dai o carte de vizita, intrebi ce face familia, ce mai fac colegii de generala…etc. Eu personal as pica la astea, ca am stat de nu`sh cate ori pe strada de vorba cu oameni care PAREAU ca ma stiau dar…io habar nu mai aveam cine sunt. :D I just…played along. Hahah.
NU, nu am incercat si nici n-as incerca. Eu nu pot “sa agat tipe”, in general, d`apai pe strada. (ma rog, acu` mint, da` nu pot sa zic altceva… :D ) INSA cineva a facut asta cu o colega de-ale mele. Ce-i drept nu pe strada ci intr-un local si…i-a raspuns ca era…nelamurita. Desi habar n-are cine era acea persoana, hahah. Nu conteaza, data viitoare cand se va vedea, vor fi APROAPE amici! Hihi.
Si similar cu aceasta poveste…redactorul sef de aciulea, Mihai cel Musatoiu, povestea cum se putea intra inainte, cand nu era Internetul in voga, prin fabrici, sa discuti cu cine stie ce om de pe-acolo. Cel mai dificil, evident, era sa treci de PORTAR! Ce ii spuneai? “Buna ziua! Ma asteapta doamna Mariana!”. Ca prin minune…mergea tot timpul! :D Evident, “doamna Mariana” era o vedeta in cladire…si peste tot exista o “Mariana”. :)
Daca va luati bataie, nu ma ucideti! :D
Oricum, va iubesc pe toti, lent si pe rand!
